Municipal damages claim: failure to reclassify tort action as labor dispute and waiver of functional jurisdiction

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

Asupra recursului civil de faţă constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 21.02.2018, pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, sub nr. x/2018, reclamanţii Comuna Limanu, prin primar, Primarul Comunei Limanu şi Consiliul Local Limanu au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata următoarelor sume de bani: 378.209,16 RON reprezentând diferenţă tarif lunar de folosinţă, majorat, pentru care nu există proces-verbal de recepţie a corpurilor de iluminat, suplimentate conform actului adiţional nr. x/23.05.2008; 9.372,62 RON, reprezentând diferenţa achitată suplimentar, în fiecare lună, din anul 2012, rezultată din valoarea în RON înscrisă pe factură şi valoarea în euro, la cursul menţionat pe factură; plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 şi următoarele C. civ.

2. Hotărârea pronunţată, în primă instanţă, de Tribunalul Constanţa:

Prin încheierea din 3 octombrie 2018, prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor Consiliul Local Limanu şi Primarul comunei Limanu, invocată de pârât, prin întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 2907 din 28 noiembrie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins cererea reclamanţilor Consiliul Local Limanu şi Primarul comunei Limanu, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă şi a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu, respingând cererea formulată de reclamanta Comuna Limanu, prin primar, ca inadmisibilă.

3. Decizia pronunţată, în apel, de Curtea de Apel Constanţa:

Împotriva sentinţei pronunţate de această instanţă a formulat apel reclamanta Comuna Limanu, prin primar.

Prin decizia civilă nr. 138C din 14 noiembrie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul promovat în cauză.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Constanţa au declarat recurs reclamanţii Comuna Limanu, prin primar, Primarul Comunei Limanu şi Consiliul Local Limanu.

Prin cererea de recurs întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanţii au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, admiteriea apelului şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, Tribunalului Constanta, secţia I civilă şi de litigii de muncă, întrucât în mod greşit prima instanţa a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului.

S-a învocat nelegalitatea hotărârii recurate pe motiv că instanţa de apel a ignorat împrejurarea că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor natura juridică a cauzei, aceasta nefiind ţinută de temeiul juridic invocat, prin cerere, de reclamanţi. Instanţa de fond a fost învestită cu o acţiune în repararea prejudiciului produs prin fapta pârâtului, acţiune care impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unei fapte ilicite/păgubitoare, a unui prejudiciu şi a unei legături de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Instanţa de fond avea obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., să pună în discuţia contradictorie a părţilor natura juridică a cauzei din perspective textelor legale aplicabile, nefiind ţinută de temeiul juridic invocat de reclamanţi.

Or, contrar dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., instanţa de fond nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor natura litigiului şi calificarea juridică a cererii deduse judecaţii, iar instanţa de apel, în mod nelegal, nu a sancţionat această neregularitate procedurală.

Curtea de Apel a reţinut greşit că nu se impunea o recalificare a cauzei cererii, în contextul în care instanţa de fond avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor natura juridică a litigiului şi, constatând că acţiunea se circumscrie unui litigiu de muncă, trebuia să dispună, ca efect al admiterii apelului, trimiterea cauzei, spre rejudecare, unui complet specializat de dreptul muncii.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimatul A., prin întâmpinare, a invocat în principal, excepţia de inadmisibilitate a recursului formulat de reclamanţii Consiliul Local Limanu şi Primarul comunei Limanu, susţinând că recursul a fost formulat de părţi omisso medio, întrucât nu au exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinţei primei instanţe. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca lipsit de interes, deoarece soluţia cu privire la calitatea procesuală activă a acestora a intrat în puterea lucrului judecat, iar devoluţiunea nu a fost integrală în apel, ci numai cu privire la cererea reclamantei Comuna Limanu.

Pe fond, a susţinut că motivele recursului reclamantei Comuna Limanu nu se subsumează temeiului de casare indicat, formulând şi susţineri din perspectiva netemeiniciei criticilor evocate, întrucât instanţele au dat curs principiului disponibilităţii şi au soluţionat acţiunea în limitele învestirii date de recurentă, prin cererea de chemare în judecată .

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 22 aprilie 2021 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta Comuna Limanu, prin primar împotriva deciziei civile nr. 138C din 14 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată a recursului la 10 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Totodată, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de Consiliul Local Limanu şi Primarul Comunei Limanu împotriva aceleiaşi decizii, pentru considerentele reţinute în cuprinsul respectivei încheieri.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, susceptibile de încadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488, alin. (1), pct. 3 şi 5 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte va constata că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele care succed:

În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta-recurentă Comuna Limanu, prin primar a susţinut, în esenţă, nelegalitatea deciziei atacate şi a formulat critici sub aspectul încălcării obligaţiei instanţei de fond de a pune în discuţia părţilor natura juridică a cauzei din perspectiva textelor legale aplicabile, în scopul soluţionării litigiului de un complet specializat de litigii de muncă. Recurenta a mai susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., raportat la scopul urmărit prin cererea de chemare în judecată, respectiv acela de reparare a prejudiciului constatat de Curtea de Conturi, instanţa de fond avea obligaţia să dea calificarea juridică corectă a litigiului şi să stabilească natura juridică a cererii deduse judecăţii, respectiv ca fiind un litigiu de muncă, context ce impunea trimiterea cauzei unui complet specializat de dreptul muncii. Deşi nu s-a pus în discuţie natura juridică a cererii deduse judecăţii, instanţa de apel nu a sancţionat această neregularitate.

În realitate, aceste susţineri vizează două motive de casare, distincte, care urmează a fi examinate ca atare.

Critica legată de încălcarea obligaţiei de calificare a naturii juridice a cauzei conduce la ideea încălcării competenţei funcţionale a instanţei de fond, susţineri care vor fi verificate în lumina motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., iar nu a pct. -ului 8, astfel cum a fost încadrată de recurentă, care se referă la încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Motivul de casare înscris în pct. 3 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. are în vedere ipoteza în care hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Coroborând aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că necompetenţa de ordine publică putea constitui motiv de casare numai dacă a fost invocată în condiţiile legii, adică de reclamant sau de către judecător la primul termen de judecată, la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe, iar reclamantul este nemulţumit de soluţia dată.

Art. 130 alin. (2) C. proc. civ. impune, din punct de vedere conceptual, ca atât instanţa, cât şi părţile să examineze întâi respectarea regulilor de competenţă - şi a aspectelor de fond necesare pentru determinarea instanţei competente - şi abia, apoi, fondul pretenţiilor şi apărărilor formulate în cauză. Respectarea în practică a obligaţiei de verificare, cu prioritate, a competenţei este asigurată de dispoziţiile art. 131 C. proc. civ., care obligă instanţa să-şi verifice competenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Dacă nu a fost invocată în termenul stipulate de lege, excepţia necompetenţei de ordine publică nu va mai putea fi invocată pe parcursul judecării procesului, în primă instanţă şi nici direct în apel sau recurs.

Realizând aplicarea principiilor ce decurg din interpretarea textelor normative invocate la cauza dedusă judecăţii, din perspectiva criticilor invocate în cauză, instanţa de recurs reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, ce fixează limitele subiective şi obiective ale judecării cauzei, reclamanta Comuna Limanu, prin primar a solicitat obligarea pârâtul A. la plata următoarelor sume de bani: 378.209,16 RON reprezentând diferenţă tarif lunar de folosinţă, majorat, pentru care nu există proces-verbal de recepţie a corpurilor de iluminat suplimentate; 9.372,62 RON, reprezentând diferenţa achitată suplimentar, în fiecare lună, din anul 2012, rezultată din valoarea în RON înscrisă pe factură şi valoarea în euro, la cursul menţionat pe factură, sume ce reprezintă contravaloarea obligaţiei imputate reclamantei, prin decizia nr. 94/25.10.2013 emisă de Curtea de Conturi, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de pârâtul A. în derularea unui contract de asociere în participaţiune privind modernizarea iluminatului public nr. 5925/2007, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

La primul termen de judecată - 18.09.2018, Tribunalul Constanţa, secţia civilă şi-a verificat competenţa, din oficiu, considerându-se competentă în soluţionarea litigiului, prin raportare la art. 95 alin. (1) C. proc. civ., ocazie cu care a pus în dezbaterea contradictorie a părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor Primarul comunei Limanu şi Consiliul local Limanu. La termenul de judecată din 13.11.2018, potrivit încheierii de şedinţă de la acel termen, deşi pârâtul a solicitat trimiterea cauzei unui complet specializat în litigii de muncă, reclamanta-recurentă s-a opus şi a susţinut decăderea pârâtului din dreptul de a mai invoca excepţia de necompetenţă a instanţei.

Cum reclamanta-recurentă nu a invocat excepţia de necompetenţă funcţională a instanţei de fond, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată şi având în vedere regimul juridic care guvernează excepţiile de necompetenţă, reglementat de normele imperative sus enunţate, Înalta Curte va reţine că invocarea excepţiei privind necompetenţa funcţională a instanţei în soluţionarea cauzei, ulterior momentului procesual reglementat de art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este posibilă, deoarece, în cauză, a avut loc o consolidare a competenţei materiale procesuale şi funcţionale a instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea, aceasta devenind, în această modalitate, competentă să soluţioneze cauza tocmai ca efect al dispoziţiilor care limitează în timp posibilitatea de a invoca excepţia de necompetenţă.

Prin urmare, critica recurentului sub aspectul incidenţei prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. se vădeşte a fi neîntemieată.

Celelalte critici ale recurentei se referă la încălcarea obligaţiei înscrisă în art. 22 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că judecătorul fondului, în virtutea rolului activ, nu a pus în discuţia părţilor natura juridică a cauzei din perspectiva textelor legale aplicabile, atâta timp cât instanţa nu este ţinută de temeiul juridic indicat în cerere.

Aspectele semnalate pun în discuţie încălcarea unor dispoziţii de ordin procedural, susţinerile încadrându-se, astfel, în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (şi nu a pct. -ul 8 al aceluiaşi articol, cum eronat susţine recurenta), care sancţionează încălcarea regulilor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Potrivit prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă.

Obligaţia ce rezidă din cuprinsul articolului 22 alin. (4) C. proc. civ. trebuie, însă, înţeleasă în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, al disponibilităţii şi cel al contradictorialităţii, neputând constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia dintre părţi şi în apărarea intereselor acesteia. Or, este cunoscut că limitele judecăţii trebuie raportate la ceea ce constituie obiect al învestirii instanţei, de vreme ce rolul activ al judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situaţiei de fapt este limitat la aspectele ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii, instanţa având sarcina de a clarifica doar acele situaţii care impun o explicitare a cererii de chemare în judecată.

În cauza dedusă judecăţii, însă, obiectul şi temeiul juridic al acţiunii au fost clar stabilite prin cererea de chemare în judecată, iar argumentele de fapt şi de drept pe care recurenta-reclamantă, care a beneficiat de asistenţă juridică calificată, le-au adus în susţinerea cererii sale nu impuneau o altă calificare a cererii de chemare în judecată sau alte clarificări ale cadrului procesual.

Recurenta a promovat o acţiune prin care a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, fost primar al unităţii administrativ-teritoriale, demersul său procesual fiind fundamentat juridic pe dispoziţiile art. 1349 C. civ., care reglementează instituţia răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Recurenta-reclamantă a insistat în calificarea juridică dată cererii sale, cu toate că instanţa de fond a pus în discuţia părţilor, în virtutea rolului activ, incidenţa dispoziţiilor înscrise în Codul muncii, dat fiind cauza acţiunii formulate. Cu toate acestea, reclamanta a insistat în calificarea dată cererii sale, deşi la momentul înregistrării acţiunii era publicată în Monitorul Oficial decizia nr. 16/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care a fost stabilit că raporturilor juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ-teritorială li se aplică prevederile Codului muncii, dacă legi speciale nu conţin dispoziţii specifice, inclusiv după încetarea mandatelor.

În circumstanţele expuse, contrar susţinerilor recurentei, în mod corect instanţa de apel a reţinut că nu s-a impus o recalificare a actelor şi faptelor deduse judecăţii, de vreme ce judecătorul fondului, în virtutea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, a dat curs voinţei reclamantului relativ la stabilirea limitelor învestirii instanţei, în raport de motivele de fapt ale cererii şi scopul urmărit prin promovarea acţiunii.

Astfel, potrivit elementelor de fapt prezentate, reclamanta-recurentă a urmărit antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului pentru fapta proprie, în vederea recuperării prejudiciului produs ca urmare a faptului ilicit săvârşit de pârât, situaţie ce corespundea calificării juridice date cererii sale, context în raport cu care instanţa a fost ţinută de cauza cererii de chemare în judecată, respectiv de situaţia de fapt calificată juridic, sens în care nu a putut schimba, peste voinţa părţii, fundamentul juridic al pretenţiei formulate, cum corect s-a reţinut prin recizia recurată.

Aşadar, nu sunt întrunite nici cerinţele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, reţinând netemeinicia criticilor formulate, în baza art. 496 raportat la art. 488, alin. (1), pct. 3 şi 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Comuna Limanu, prin primar.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Comuna Limanu prin Primar împotriva deciziei civile nr. 138C din 14 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2021.