Defamation action over criminal allegations in press: delictual liability and Article 10 ECHR factual basis requirement

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă la data de 05.06.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. şi C., obligarea acestora la plata daunelor morale în cuantum de 350.000 RON, la publicarea, timp de o lună, pe prima pagină a dispozitivului hotărârii judecătoreşti, dar şi la încetarea publicării oricăror articole defăimătoare la adresa sa.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Argeş

Prin sentinţa nr. 384/29.10.2019, Tribunalul Argeş, secţia civilă a respins acţiunea, ca nefondată; a obligat reclamanta să plătească pârâtei, persoană fizică, 1500 RON, cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti

Prin decizia nr. 2218/16.09.2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul reclamantei împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis în parte acţiunea; a obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei suma de 10.000 RON, daune morale; a obligat pârâtele să publice, timp de o săptămână, pe prima pagină a ziarului on-line D., dispozitivul prezentei hotărâri; a obligat pârâtele, în solidar, la plata sumei de 2650 RON, cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă la fond şi în apel.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtele S.C. B. S.R.L. şi C..

Recurentele au arătat că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 C. civ., în sensul că materialele publicate în presă nu au afectat imaginea reclamantei, iar în cadrul acestora nu sunt utilizate expresii jignitoare.

De asemenea, instanţa de apel a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 10 din CEDO, în cauză nefiind vorba de exercitarea abuzivă a dreptului protejat de dispoziţiile menţionate. În lipsa existenţei abuzului de drept, instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 15 C. civ.

Cu privire la calitatea reclamantei din dosarul de proxenetism, informaţiile au fost preluate de pe site-ul Tribunalului Argeş, din dosarele nr. x/2017 (încheierea de şedinţă din 17.09.2017) şi nr. 7531/109/2017 (încheierea de şedinţă din 25.10.2017), iar cu privire la numărul de firme deţinute de către reclamantă, informaţiile pot fi verificate de pe site-urile diverselor instituţii publice.

Faptele expuse în articolele incriminate au o bază factuală suficientă, iar opinia exprimată cu privire la acestea a fost realizată cu bună-credinţă, în scopul informării publicului şi exercitării dreptului la liberă exprimare.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 21.04.2021 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 09.06.2021.

Nu s-au formulat puncte de vedere la raport astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

6. Apărările formulate în cauză

La data de 11.01.2021(data poştei), în termen legal, intimata-reclamantă A. formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei depuse la dosar. Intimata-reclamantă a arătat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, întrucât nu are nicio legătură cu faptele expuse în spaţiul public de către pârâte, serialul de presă în discuţie are la bază informaţii trunchiate sau nereale, care au fost publicate fără a fi verificate, cu intenţia evidentă de prejudicia reclamanta şi a-i afecta imaginea publică. Acuzaţia de prostituţie şi proxenetism sunt cele mai grave insulte aduse unei femei, iar spălarea de bani şi evaziunea fiscală sunt acuze grave pentru un om de afaceri cum este reclamanta. Ca atare, în cauză au fost dovedite pe deplin elementele răspunderii civile delictuale, materialele de presă au afectat în mod grav imaginea, demnitatea şi prestigiul profesional al reclamantei, care desfăşoară o activitate legală, în regim concurenţial, iar aceste acuze sunt de natură să-i afecteze în mod negativ afacerea.

Recurentele nu au formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin motivele de recurs subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se învederează încălcarea, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 1349 C. civ. privind îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale (despre care recurentele arată că nu sunt întrunite în cauză), art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la liberă exprimare (despre care recurentele arată că au fost respectate) şi art. 15 C. civ. privind abuzul de drept (referitor la care recurentele arată că nu este incident).

În esenţă, recurentele apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale din perspectiva exercitării dreptului la liberă exprimare reglementat de art. 10 CEDO, exercitare care, realizându-se cu bună-credinţă, exclude abuzul de drept astfel cum a fost reţinut, în mod greşit, de către instanţa de apel. Aceasta întrucât informaţiile publicate în articolele de ziar despre care se susţine că ar fi defăimătoare au avut o bază factuală care să determine înscrierea acestora în marja de exagerare permisă de către norma convenţională menţionată.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 1349 C. civ. "Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral".

De asemenea, art. 10 din Convenţie reţine că "Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. (…) Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute le lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti".

În ce priveşte art. 15 C. civ., acesta stipulează că "Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe".

În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a subliniat că, dacă în virtutea rolului său, presa are datoria de a alerta publicul atunci când are informaţii de interes public, faptul de a pune în cauză, în mod direct, persoane determinate, indicând numele şi funcţia acestora, implică, pentru autor, obligaţia de a furniza o bază factuală suficientă.

În acest sens, instanţa europeană a statuat că afirmaţii referitoare la fapte determinate, care sunt susceptibile de a fi probate, făcute în absenţa oricăror dovezi care să le susţină, nu se bucură de protecţia art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, aceeaşi instanţă a subliniat că, datorită îndatoririlor şi responsabilităţilor ce le incumbă, protecţia oferită de art. 10 ziariştilor, în momentul în care comunică informaţii ce privesc chestiuni de interes public, este subordonată condiţiei ca aceştia să acţioneze cu bună-credinţă, pe baza unor fapte exacte şi să furnizeze informaţii fiabile şi precise, demne de a fi considerate credibile, cu respectarea deontologiei profesionale.

Or, în cauza dedusă judecăţii, aceste componente esenţiale nu au fost analizate în concret de către instanţa de apel, care s-a limitat la o aplicare pur formală a principiilor ce guvernează libertatea de exprimare, fără a le corela, punctual, cu situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Înalta Curte constată că, admiţând în parte acţiunea reclamantei (prin efectul admiterii apelului formulat de aceasta împotriva sentinţei), instanţa de apel a reţinut că afirmaţiile conţinute în articolele de presă apreciate ca denigratoare de către reclamantă, nu au fost verificate de către pârâte, nu se înscriu în doza de exagerare permisă libertăţii jurnalistice, dreptul la liberă exprimare a fost exercitat abuziv, aspecte care rezultă fără echivoc din înscrisurile depuse la dosar constând în cele patru articole de presă încriminate.

A mai reţinut instanţa de apel că scopul urmărit de către pârâte prin respectivele afirmaţii a fost unul defăimător, ulterior apariţiei primului articol acestea au continuat să facă judecăţi de valoare, publicând articole în lanţ fără respectarea dreptului la replică, astfel încât în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Statuările instanţei de apel s-au raportat însă în mod exclusiv la articolele depuse de către reclamantă la dosarul cauzei, fără a analiza dacă acestea sunt sau nu fundamentate pe acea bază factuală la care face trimitere jurisprudenţa Curţii Europene în materia dreptului la liberă exprimare.

Instanţa de apel reţine că "Faptele ilicite imputate pârâtelor rezultă fără echivoc din înscrisurile depuse la dosar constând în cele patru articole de presă încriminate...", dovedind astfel, prin propria concluzie, că singura analiză pe care a făcut-o în desluşirea modalităţii în care a fost exercitat dreptul la liberă exprimare s-a limitat la conţinutul acestor articole, deşi la dosar au fost depuse în probaţiune şi alte înscrisuri, neverificate de către instanţă pentru a se putea aprecia dacă afirmaţiile pretins denigratoare au sau nu corespondent în sursele informaţionale pe care s-au întemeiat.

Astfel, cu privire la calitatea reclamantei de inculpată/suspectă, pârâtele au învederat că informaţiile au fost preluate de pe site-ul Tribunalului Argeş, mai precis din încheierea de şedinţă din data de 17.09.2017, pronunţată în dosar nr. x/2017, prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestului la domiciliu şi s-a interzis inculpaţilor să ia legătura cu mai mulţi inculpaţi/suspecţi printre care şi reclamanta, precum şi din încheierea de şedinţă din 25.10.2017, pronunţată în dosar nr. x/2017, prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar şi s-a menţinut interdicţia acestora de a nu comunica cu alţi inculpaţi/suspecţi printre care era enumerată, de asemenea, şi reclamanta.

Totodată, prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş pronunţată în dosar nr. x/2017, s-a reţinut că prin ordonanţa din 29.08.2017 dată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de mai mulţi suspecţi, printre care şi numita A., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen.

Aceste înscrisuri nu au fost cercetate de către instanţa de apel pentru a se putea aprecia dacă reprezintă o bază factuală care să ateste exercitarea cu bună-credinţă a dreptului la liberă exprimare, sau, dimpotrivă, nu reprezintă un asemenea suport, caz în care afirmaţiile pârâtelor sunt pur denigratoare şi excedează limitelor permise de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu referire la afirmaţiile pârâtelor pe care instanţa de apel le califică drept denigratoare pentru reclamantă, aceasta reţine că "...nu s-a făcut un minim de verificare a informaţiilor care au fost date publicităţii, prin acest mod de a proceda pârâtele reuşind prejudicierea reclamantei prin afectarea imaginii ei publice".

Mai reţine instanţa de apel că "...pentru publicarea materialelor de presă nu s-au făcut minime verificări pentru a se observa dacă acestea au o bază sau un suport în realitatea faptică..."

Recurentele-pârâte au arătat însă că au preluat respectivele informaţii de pe site-uri ale instituţiilor publice, depunând la dosar dovezi ale surselor informaţionale, pe care însă instanţa de apel nu le-a verificat, nu le-a analizat, pentru a putea concluziona, în condiţii de legalitate, că în cauză a fost încălcat dreptul la liberă exprimare, cu consecinţa atragerii răspunderii civile delictuale.

Analiza asupra bazei factuale în lumina dispoziţiilor art. 10 din Convenţie reprezintă o obligaţie ce revine instanţei de judecată, pe baza probelor administrate de către părţi. Or, instanţa de apel din prezenta cauză, cu referire la înscrisurile depuse de către pârâte, nu s-a pronunţat asupra oportunităţii sau neoportunităţii acestora, dacă şi le însuşeşte ori nu, dacă le admite sau le respinge, dacă le valorifică într-o anume modalitate sau dacă le înlătură. Sub acest aspect, instanţa de apel era datoare să examineze dacă înscrisurile depuse de către pârâte erau de natură sau nu să probeze susţinerile cu privire la existenţa unor minime verificări ca suport pentru articolele pretins defăimătoare.

De asemenea, instanţa de apel reţine că dreptul la replică nu a fost respectat, deşi chiar reclamanta a depus, alăturat cererii de chemare în judecată, dreptul la replică formulat în cadrul publicaţiei deţinută de către pârâte, referitor la unul din cele patru articole despre care pretinde că este defăimător .

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că în cauză se impune deplina stabilire a situaţiei de fapt în raport de ansamblul înscrisurilor depuse la dosar astfel cum au fost exemplificate prin prezentele considerente, urmând ca pe baza acestora, dar şi a altor probe pe care instanţa devolutivă le va considera necesare, să se verifice dacă modalitatea de exercitare a dreptului la liberă exprimare se circumscrie sau nu exigenţelor impuse de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi, din această perspectivă, dacă condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 1349 C. civ., sunt sau nu sunt îndeplinite în cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtele S.C. B. S.R.L. şi C. împotriva deciziei nr. 2218 din 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtele S.C. B. S.R.L., cu sediul în Câmpulung Muscel, str. x C, judeţul Argeş şi C., cu domiciliul în judeţul Argeş împotriva deciziei nr. 2218 din 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă în contradictoriu cu intimata-pârâtă A., cu domiciliul în judeţul Argeş.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 9 iunie 2021.