Land registry rectification: conflict between res judicata of non-contentious cadastral orders and acquisitive effect of material publicity

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă la data de 05.07.2018 reclamanta S.C. Indus S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, rectificarea cărţii funciare nr. x (nr. CF vechi x) Timişoara, în sensul înscrierii/intabulării reclamantei ca proprietară a terenului în suprafaţă de 2186 mp, situat în Timişoara, str. x, în virtutea efectului achizitiv al publicităţii materiale de carte funciară, în temeiul prevederilor art. 38 din Decretul nr. 115/1938.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 33-38 din Decretul nr. 115/1938 precum şi prevederile art. 34, 36-38 din Legea nr. 7/1996.

2. Sentinţa Tribunalului Timiş

Prin sentinţa nr. 438/PI/28.03.2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis cererea de chemare în judecată; a dispus rectificarea cărţii funciare nr. x, provenită din conversia pe hârtie a CF vechi x Timişoara, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei S.C. Indus S.R.L. asupra imobilului teren în suprafaţă de 2186 mp situat în municipiul Timişoara, str. x în aceeaşi carte funciară.

3. Decizia Curţii de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 65/17.06.2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o, în tot şi a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii şi a încheierii de şedinţă din 06.11.2019 a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. reclamanta S.C. Indus S.R.L., susţinând următoarele aspecte de nelegalitate:

- Cu referire la încheierea de şedinţă din 06.11.2019, recurenta a arătat că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea normelor privind reprezentarea Statului Român în faţa instanţei, arătând că apelul a fost declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice. În aceste condiţii, a invocat nulitatea apelului, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală, întrucât calitatea de parte în proces (ca titular al dreptului de proprietate înscris în CF) o are Statul Român, iar acesta este reprezentat legal de Ministerul Finanţelor Publice. Or, cum DGRFP Timişoara nu a declarat apelul în numele Statului Român, au fost încălcate prevederile art. 458 C. proc. civ.

- În mod greşit instanţa de apel a reţinut excepţia puterii lucrului judecat a hotărârii care a soluţionat plângerea împotriva încheierii de carte funciară.

În vederea negării puterii lucrului judecat a deciziei nr. 453/05.05.2010 a Curţii de Apel Timişoara, recurenta a făcut trimitere, atât la considerentele hotărârii instanţei de fond, pe care le-a considerat juste, cât şi la notele de şedinţă formulate în cadrul apelului şi depuse înainte de termenul din 10.06.2020, ca răspuns la invocarea din oficiu, de către instanţa de apel, a puterii lucrului judecat a hotărârii menţionate.

A subliniat, în esenţă, caracterul necontencios al procedurii de înscriere/radiere efectuată de registratorul de carte funciară, dar şi al procedurii speciale prin care se realizează controlul judiciar al încheierii date de acesta, deci implicit al deciziei a cărei putere de lucru judecat s-a invocat de instanţa de apel.

Precizarea caracterului necontencios al procedurii de control asupra încheierii registratorului de carte funciară a făcut obiectul deciziei RIL nr. LXXII din 15.10.2007, iar competenţa registratorului de carte funciară, fiind limitată în privinţa considerentelor care pot conduce la emiterea unei încheieri de admitere sau de respingere a cererii de înscriere, înseamnă că la fel este limitată instanţa învestită cu soluţionarea plângerii împotriva acestei încheieri, în cadrul unei astfel de proceduri neputându-se niciodată tranşa asupra fondului dreptului supus înscrierii sau radierii (nici nu se vor putea formula petite care să vizeze fondul dreptului).

Consecinţa logică este aceea că o asemenea hotărâre nu poate avea autoritate de lucru judecat asupra unui litigiu care pune în discuţie fondul dreptului care face obiectul înscrierii sau radierii (radierea fiind tot o formă de înscriere în cartea funciară).

A mai arătat recurenta că nu susţine pe această cale că hotărârea instanţei care soluţionează plângerea împotriva încheierii de carte funciară nu ar putea stabili cu putere de lucru judecat anumite aspecte obiective, formale ale cererii de înscriere soluţionate prin încheierea atacată, dintre cele care se regăsesc în limitele atribuţiilor de verificare ale registratorului de carte funciară, cu condiţia ca aceste aspecte să îşi păstreze caracterul obiectiv, adică să nu fie rezultatul unei interpretări sau judecăţi a actelor supuse înscrierii şi, de asemenea, să se circumscrie limitelor atribuţiilor registratorului de carte funciară, astfel cum au fost fixate de practica judiciară, respectiv cum au fost fixate ulterior de lege (art. 29 alin. (1) lit. a)-g) din Legea nr. 7/1996).

Or, atât registratorul de carte funciară, cât şi instanţele care s-au pronunţat asupra legalităţii încheierii de carte funciară, au fost nevoite să interpreteze dispozitivul hotărârii depuse în susţinerea cererii de înscriere, ba chiar, în cadrul interpretării să adauge la cuprinsul acestui dispozitiv pentru a admite, respectiv a confirma admiterea cererii de înscriere. Prin urmare, nici registratorul, nici instanţele care au soluţionat hotărârea a cărei putere de lucru judecat s-a reţinut de către instanţa de apel în prezenţa cauză, nu s-au rezumat la analiza legalităţii titlului supus înscrierii şi a celorlalte condiţii formale, ci au interpretat o voinţă (a instanţei care a pronunţat hotărârea depusă cu rol de titlu ca bază a înscrierii) cel puţin discutabilă. Interpretarea dispozitivului, efectuată de registrator şi de instanţa care a soluţionat plângerea împotriva încheierii de CF, nu respectă cerinţa caracterului obiectiv, formal, al atribuţiilor registratorului, deci nu poate avea putere de lucru judecat într-o altă acţiune, de rectificare de CF, care are altă natură şi care vizează analiza fondului drepturilor concurente supuse înscrierii.

S-a mai arătat că în hotărârea în baza căreia s-a făcut înscrierea nu se dispunea radierea din cartea funciară a suprafeţei de teren de 2186 mp, ca element al dispozitivului, distinct de admiterea petitului de anulare a certificatului (de altfel, singurul petit cu care a fost învestită instanţa). În realitate, teza a doua a dispozitivului nu face decât să precizeze în ce sens este anulat doar parţial certificatul (suprafaţa indicată trebuind radiată din suprafaţă totală la care se referă certificatul), iar referirea la cartea funciară este făcută doar pentru identificarea terenului, după cum rezultă din interpretarea literală a dispozitivului (suprafaţă individualizată în CF nr. x Timişoara nr. top. x).

În speţă, atât registratorul de CF, cât şi instanţa care a soluţionat plângerea împotriva încheierii (a cărei putere de lucru judecat este reţinută de hotărârea recurată) au interpretat diferit dispozitivul titlului care stătea la baza cererii de înscriere.

De aceea, o interpretare juridică subiectivă a dispozitivului hotărârii depuse ca suport al cererii de înscriere în CF, care afectează dreptul material de proprietate supus înscrierilor succesive, nu poate avea putere de lucru judecat asupra unei acţiuni în rectificare de carte funciară având ca obiect înscrierea dispusă prin încheierea atacată anterior prin procedura plângerii. Reglementate.

Chiar dacă plângerea împotriva încheierii prin care s-a efectuat (re)înscrierea statului, respectiv radierea recurentei din CF, a fost respinsă, efectul hotărârii este acela de a confirma procedura administrativă prin care a fost înscris titlul statului. Însă un proprietar tabular anterior poate cere radierea acestei înscrieri, printr-o acţiune în rectificarea înscrierii în CF, în care instanţa ar trebui să verifice îndeplinirea condiţiilor sale de admisibilitate, prin verificarea situaţiei tabulare anterioare a reclamantului în conflict cu titlul în baza căruia s-a efectuat înscrierea a cărei rectificare se cere.

- Instanţa de apel a interpretat greşit dispozitivul sentinţei civile nr. 400/12.11.2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, cu încălcarea dispoziţiilor de procedură civilă referitoare la întinderea efectelor hotărârilor judecătoreşti, precum şi a art. 32, art. 34-38 din Decretul Lege nr. 115/1938, art. 33, art. 36-39 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data înscrierii sale (2005), dar şi a reglementărilor privind restituirea imobilelor naţionalizate care au aparţinut cultelor religioase, în general, a art. VI alin. (4) din O.U.G. nr. 184/2002.

Independent de excepţia autorităţii lucrului judecat sub aspectul puterii lucrului judecat, instanţa de apel a apreciat că din dispozitivul sentinţei civile nr. 400/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia "reiese cu claritate ... obligaţia de a se proceda la radierea suprafeţei de 2186 mp din cartea funciară ca o consecinţă a anulării parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi a anexelor acestuia".

Or, interpretarea dispozitivului unei hotărâri nu se poate realiza făcând abstracţie de obiectul şi natura acţiunii soluţionate prin aceasta, dar şi de soluţiile pronunţate în celelalte cicluri procesuale parcurse până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a respectivei hotărâri.

Sentinţa în discuţie s-a pronunţat în soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ, în care s-a cerut exclusiv anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, adică al titlului autoarei autorului său.

De aceea, o interpretare în conformitate cu normele procesuale civile şi regulile unei logici elementare, conduce la ideea că dispozitivul hotărârii nu se referă decât la radierea suprafeţei din certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în cadrul procesului de privatizare,

Interpretarea instanţei este greşită şi din perspectiva normelor de drept material privind regimul proprietăţii asupra imobilelor, raportat la principiile şi rolul sistemului de publicitate imobiliară.

Astfel, atât în sistemul Decretului-Lege nr. 115/1938, cât şi al Legii nr. 7/1996, dar şi al C. civ. actual, dacă un drept a fost înscris în cartea funciară se prezumă că acel drept există, iar prezumţia nu poate fi răsturnată decât prin procedura acţiunii în rectificarea înscrierii din cartea funciară.

Formalismul specific cărţilor funciare, indiferent de efectul recunoscut de lege înscrierilor efectuate, se opune radierii automate a înscrierii, ca efect doar al desfiinţării titlului în baza căruia s-a făcut înscrierea. Din dispoziţiile care reglementează acţiunea în rectificarea înscrierilor din cartea funciară rezultă că acţiunea în rectificare de carte funciară este distinctă de acţiunea de fond şi subsidiară acesteia, putând fi promovată o dată cu acţiunea de fond sau, separat, ulterior admiterii acesteia.

Sistemul de publicitate imobiliară prin cărţile funciare constituie astfel o importantă excepţie a principiilor resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis şi quod nuttum est nuttum producit efectum, invocate, în mod inadmisibil, de instanţa de apel pentru a justifica radierea automată din CF a tuturor subdobânditorilor, fără analiza situaţiei lor particulare.

- Decizia a fost pronunţată cu aplicarea greşită a principiului publicităţii materiale şi a dispoziţiilor art. 33 şi 38 din Decretul-Lege nr. 115/1938, în primul rând pentru că un astfel de motiv de apel nu a fost invocat şi nici supus discuţiei părţilor de către instanţa de apel, ceea ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pe fondul raportului juridic, s-a arătat că reclamanta a invocat principiul publicităţii materiale a înscrierilor din cartea funciară, prevăzut de legiuitor pentru protecţia terţilor subdobânditori de bună-credinţă cu titlu oneros ai unui bun înscris în CF. Art. 33 din Decretul-Lege nr. 115/1938 (aplicabil în cauză din cauza nefinalizării lucrărilor cadastrale la nivelul judeţului Timiş la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare), ca de altfel şi celelalte reglementări ulterioare din materia cărţilor funciare (Legea nr. 7/1996, C. civ. din 2009) prevăd un termen de 3 ani, de la înscrierea dobânditorului nemijlocit, în care acest efect este suspendat. Este termenul în care se poate introduce o acţiune în rectificarea înscrierii efectuate de subdobânditorul de bună-credinţă cu titlu oneros.

Prin urmare, dacă o persoană îşi înscrie cu bună-credinţă un drept în baza unui act cu titlu oneros, la mai mult de 3 ani de la înscrierea autorului său, este exclus să mai poată fi radiată din cartea funciară dacă titlul său nu este anulat sau nu este dovedită reaua sa credinţă, în sensul pe aceasta îl are în sistemul cărţilor funciare, pentru a se admite o acţiune în rectificarea înscrierii efectuate în favoarea sa.

Or, reclamanta era înscrisă ca proprietar în baza unui act cu titlu oneros, încheiat cu subdobânditorul, la rândul său cu titlu oneros de la dobânditorul al cărui titlu a fost anulat. Înscrierea reclamantei în baza contractului de vânzare-cumpărare s-a făcut în 2005, iar cea a autorului său, A., în 1996, cu 9 ani înainte. A considerat că, în aceste condiţii, este apărată de principiul publicităţii materiale a cărţilor funciare contra oricărei acţiuni în rectificare de carte funciară, având în vedere că titlul său de dobândire nu a fost desfiinţat.

Pe de altă parte, recurenta a susţinut că buna-credinţă este prezumată. Această prezumţie nu poate fi răsturnată prin simpla observaţie a existenţei unor notări în cartea funciară la data încheierii de către societate a contractului de vânzare-cumpărare în baza căruia s-a efectuat înscrierea dreptului său de proprietate. A apreciat că în mod superficial instanţa de apel a menţionat că actele reclamantei de dobândire a imobilelor (construcţie şi teren) au fost încheiate "ştiut fiind că în cartea funciară sunt notate procese civile, printre care şi cel privind anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate". Or, este inadmisibil ca instanţa să reţină că sunt întrunite cerinţele art. 38 din Decretul-Lege nr. 115/1938, pentru simplul motiv că, la data actului, existau notări în cartea funciară, fără să analizeze conţinutul şi relevanţa acestor notări.

Înscrierea sa ca proprietar asupra terenului s-a făcut, la 27.07.2005, sub B42, pendent de notările de sub B14, 15, 23, 31, 33, 36, 37, 38. Dacă le-a considerat relevante, instanţa de apel ar fi trebui sa le analizeze şi să observe ca unele reprezentau radieri ale altora dinainte, multe referindu-se la plângeri contra unor încheieri ale registratorului de CF şi, în special, faptul că niciuna nu viza notarea vreunui litigiu privind desfiinţarea titlului autorului său, A. şi nici rectificarea cărţii funciare, aşa cum cere art. 38 din Decretul-Lege nr. 115/1938, citat în motivarea instanţei de apel. Notarea litigiului privind anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al B. S.A., dar şi privind nulitatea absolută a actelor de înstrăinare subsecvente s-a făcut abia ulterior înscrierii dreptului recurentei, sub B44, la 06.02.2006.

5. Procedura filtru

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 01.03.2021, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.

6. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 05.10.2020 în termen legal, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice ca reprezentant al Statului Român a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat şi menţinerea deciziei curţii de apel.

A arătat că instanţa de apel, în ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat, a reţinut că intenţia legiuitorului a fost aceea de a conserva aspectele tranşate, astfel încât să nu mai poată fi contestată şi pusă în discuţie aceeaşi chestiune.

A precizat că în dosarul nr. x/2008, plângerea împotriva încheierii de CF a fost respinsă în toate instanţele, iar anterior, în dosarul nr. x/2003, prin sentinţa civilă nr. 400/2003 s-a dispus anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate MO 3 nr. 0459 emis în septembrie 1993 de către Ministerul Industriilor.

A mai învederat că în dosarul nr. x/2008, instanţa a analizat susţinerile reclamantei vizând nelegalitatea operaţiunii de CF, constatând că în mod corect s-a dispus înscrierea statului ca proprietar, reţinând şi aspectul potrivit căruia din dispozitivul sentinţei civile nr. 400/2003 reiese obligaţia de a se proceda la radierea suprafeţei de 2.186 mp, ca o consecinţă a anulării parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

În final, intimata - pârâtă a indicat şi dispoz. art. 861 C. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat în termen legal la data de 20.10.2020, recurenta a solicitat respingerea apărărilor formulate. A arătat, în esenţă, că intimata s-a limitat a relua fragmente din motivarea instanţei, neformulând veritabile apărări în raport cu calea de atac promovată.

II. Analizând criticile deduse judecăţii, prin intermediul recursului, Înalt Curte constată următoarele:

- Are caracter nefondat critica recurentei-reclamante referitoare la greşita statuare asupra cadrului procesual, respectiv asupra reţinerii calităţii de parte a titularului apelului, întrucât exercitarea acestuia s-ar fi făcut de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice deşi pârâtul împotriva căruia a fost exercitată acţiunea, este Statul Român (înscris ca proprietar în C.F.) reprezentat legal de Ministerul Finanţelor Publice.

În realitate, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel prin încheierea din 6.11.2019 (prin care a respins solicitarea reclamantei de "anulare" a apelului pentru lipsa calităţii de parte a apelantului), exercitarea căii de atac s-a făcut de către Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, acesta din urmă fiind reprezentat, la rândul lui, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

Aşadar, Statul a participat în mod corect la judecată, faţă de dispoziţiile art. 223 alin. (1) C. civ., prin Ministerul Finanţelor Publice care, la rândul lui, a mandat structura teritorială judeţeană să-l reprezinte în proces.

Ca atare, soluţia dată de instanţa de apel excepţiei invocate pe acest aspect - conţinută în încheierea de şedinţă din 6.11.2019 - este corectă, recursul împotriva actului procedural menţionat fiind lipsit de temei.

- Nu poate fi reţinută, în modalitatea formulată, nici critica referitoare la greşita apreciere asupra "excepţiei puterii de lucru judecat" a hotărârii care a soluţionat plângerea împotriva încheierii de carte funciară (decizia nr. 453/2010 a Curţii de Apel Timişoara).

Mai întâi, în mod eronat susţine recurenta că, în soluţionarea apelului, instanţa ar fi pus în discuţie şi ar fi reţinut excepţia puterii de lucru judecat a deciziei menţionate anterior. Aceasta ar fi avut drept consecinţă, în termenii art. 431 alin. (1), art. 432 C. proc. civ., respingerea acţiunii reclamantei pe temeiul acestei excepţii, iar nu o soluţionare a cauzei pe fond, cum s-a întâmplat, conform deciziei atacate.

În realitate, potrivit considerentelor deciziei din apel - reflectate în soluţia din dispozitiv - ceea ce s-a supus dezbaterii a fost efectul pozitiv al judecăţii anterioare, conţinute în decizia nr. 453/5 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, cea care a dat dezlegare irevocabilă procesului vizând plângerea de C.F. formulată de S.C. Indus S.R.L. împotriva încheierii de carte funciară nr. x/2008, dată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş - Biroul de C.F. Timişoara.

S-a avut în vedere, din perspectiva dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ. (referitoare la hotărârea care intră în autoritatea de lucru judecat) şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ. ("oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă") efectul aşa-zis normativ al autorităţii de lucru judecat (valoarea de normă particulară, obligatorie faţă de părţile procedurii judiciare), care impune ca dezlegările jurisdicţionale anterioare, date cu privire la raporturi juridice dintre părţi, să poată fi valorificate, fără putinţa ignorării, negării sau contrazicerii lor într-un proces ulterior.

Susţinerea recurentei S.C. Indus S.R.L., conform căreia statuările judecăţii anterioare nu au ataşate efectele lucrului judecat şi nu-i pot fi opuse ca atare întrucât litigiul anterior s-ar fi desfăşurat într-o procedură necontencioasă, nu poate fi primită.

Aceasta întrucât S.C. Indus S.R.L. a fost cea care a exercitat plângerea împotriva încheierii de carte funciară şi ulterior, apel şi recurs, supunând judecăţii instanţelor aspectele de nelegalitate a înscrierii în legătură cu nevalabilitatea actului în baza căruia s-a realizat operaţiunea de C.F. (sentinţa nr. 400/2003 a Curţii de Apel Alba-Iulia, în dispozitivul căreia s-a pretins că nu s-ar fi regăsit menţiunea radierii suprafeţei de 2.186 mp teren din C.F. Timişoara, ca să facă posibilă revenirea la situaţia anterioară, prin reînscrierea dreptului de proprietate al Statului).

Verificând susţinerile şi apărările formulate, instanţele de judecată anterioare au statuat în sens contrar susţinerii societăţii Indus respectiv, că sentinţa nr. 400/82003 a Curţii de Apel Alba-Iulia era aptă să stea la baza reînscrierii dreptului de proprietate al Statului deoarece, potrivit dispozitivului acesteia, s-a dispus radierea suprafeţei de teren din C.F. şi în plus, dreptul S.C. Indus S.R.L. era "unul înscris pendent de notaţiile anterioare" existente în cartea funciară.

Or, ca parte în proces, fiind de altminteri, cea care a invocat şi supus dezlegării instanţelor asemenea aspecte, recurenta nu le poate nega efectul autorităţii de lucru judecat, care se ataşează hotărârii cu privire la chestiunea tranşată, opunîndu-se ca atare faţă de părţile procedurii judiciare cu forţa unei prezumţii absolute, nesusceptibilă de dovadă contrară.

Aceasta întrucât la fundamentul autorităţii de lucru judecat se află dezbaterea chestiunilor litigioase, cu respectarea dreptului de apărare al părţii şi respectiv, dezlegarea jurisdicţională dată de instanţă, fără posibilitatea pentru parte de a nega ulterior ceea ce instanţa a judecat. Părţii i se opune relativitatea efectelor lucrului judecat, neputându-se sustrage forţei obligatorii a acestuia, astfel cum o pot face terţii (care, neparticipând la dezbaterea judiciară au posibilitatea de a se apăra ulterior, de a invoca legitimitatea dreptului lor în maniera în care ar fi putut-o face dacă ar fi participat la prima judecată).

Aşadar, relativitatea efectelor hotărârii judecătoreşti (sub aspectul obligativităţii şi autorităţii lucrului judecat) impune acea imutabilitate jurisdicţională în raport cu părţile procesului, care au suspus deja dezbaterii judiciare, cu respectarea garanţiilor procesuale, chestiunea litigioasă aşa încât să n-o mai poată repune în discuţie în judecăţi viitoare.

De aceea, din această perspectivă, abordarea instanţei de apel şi modalitatea în care aceasta a făcut aplicarea efectului pozitiv al lucrului judecat ataşat deciziei nr. 453/2010 a Curţii de Apel Timişoara, sunt corecte raportat la datele existente la momentul judecăţii în apel.

- Elementul nou furnizat în faza procesuală a recursului - respectiv, decizia nr. 910/17.02.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a lămurit dispozitivul sentinţei nr. 400/2003 a Curţii de Apel Alba-Iulia - este unul apt să lase fără conţinut considerentele instanţei de apel, atât cele referitoare la modalitatea în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului judecat, cât şi cele privind evaluarea proprie pe care o realizează instanţa în legătură cu sensul dispoziţiilor din dispozitivul sentinţei nr. 400/2003.

Astfel, prin decizia nr. 910/17.02.2021 a Înaltei Curţi Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, urmare a admiterii recursului declarat de A. şi S.C. Indus S.R.L., a fost lămurit dispozitivul sentinţei nr. 400/2003 a Curţii de Apel Alba-Iulia, în sensul că "radierea suprafeţei de 2.186 mp, suprafaţă individualizată în C.F. x Timişoara nr. top x" se referă la "radierea acestei suprafeţe de teren din certificatul de atestare a dreptului de proprietate".

Cum procedura lămuririi dispozitivului este una deschisă tocmai pentru înlăturarea neclarităţilor şi determinarea sensului propriu, neechivoc al dispoziţiilor instanţei, în aşa fel încât să facă posibilă o executare silită în limitele a ceea ce a constituit obiectul judecăţii, rezultă că această interpretare şi delimitare a obiectului sunt cele care fac corp comun cu hotărârea iniţială, intrând ca atare în autoritate de lucru judecat.

De aceea, devin caduce - din perspectiva care interesează la speţă -considerentele deciziei nr. 453/5 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara care, în analiza plângerii de carte funciară, s-a bazat pe o interpretare proprie a dispozitivului sentinţei nr. 400/2003 a Curţii de Apel Alba-Iulia, stabilind că aceasta vizează radierea suprafeţei de teren din cartea funciară, contrar a ceea ce s-a stabilit ulterior, pe calea lămuririi dispozitivului hotărârii (şi care corespunde soluţiei instanţei, intrată în această modalitate în autoritate de lucru judecat).

La fel, rămâne lipsită de fundament valoarea pe care instanţa de apel din prezenta cauză o acordă lucrului judecat anterior, precum şi evaluarea proprie pe care o realizează aceasta cu referire la dispozitivul sentinţei nr. 400/2003, pe care o reţinuse într-un sens contrar celui dat prin decizia de lămurire a dispozitivului.

Astfel fiind, cum considerentele justificative ale soluţiei s-au bazat pe efectul pozitiv al lucrului judecat ataşat deciziei nr. 453/2010, precum şi pe interpretarea într-un anumit sens a conţinutului dispoziţiei din dispozitivul sentinţei nr. 400/200, contrar celui lămurit prin decizia nr. 910/17.02.2021 a Înaltei Curţi Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, critica de nelegalitate formulată urmează să fie apreciată întemeiată (din perspectiva acestui nou element al ordinii juridice relevat în faza recursului).

- Este întemeiată, de asemenea, critica recurentei în legătură cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului de apărare, atunci când a fost analizată modalitatea de aplicare a principiului publicităţii materiale, în condiţiile în care nu fusese invocat prin motivele de apel şi nici supus dezbaterii părţilor.

Astfel, se constată că în speţă, prin acţiunea promovată, reclamanta şi-a fundamentat în drept pretenţiile pe dispoziţiile art. 33, 38 din Decretul-lege nr. 115/1938 şi pe efectul achizitiv al publicităţii materiale de carte funciară, solicitând totodată rectificarea cărţii funciare în sensul înscrierii/intabulării acesteia ca proprietar al terenului de 2.186 mp.

Deşi, astfel învestită, prima instanţă a fondului, după ce prezintă principiul publicităţii materiale, reglementarea acestuia şi efectul achizitiv pe care îl poate avea în anumite condiţii, consideră că nu trebuie să-l analizeze întrucât "este prematur", pronunţându-se, potrivit considerentelor şi dispozitivului sentinţei, doar asupra rectificării cărţii funciare, identificată ca reprezentând finalitatea urmărită de reclamantă.

Fără să existe o critică în apel sub acest aspect şi fără să pună în discuţia părţilor o nulitate a hotărârii decurgând din nesocotirea limitelor învestirii (în condiţiile permise de art. 480 alin. (6) C. proc. civ.), instanţa de apel a procedat în mod direct, în considerentele deciziei adoptate, la analiza dispoziţiilor art. 38 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Sub acest aspect, care ţine de regulile fundamentale ale desfăşurării judecăţii - cu respectarea contradictorialităţii dezbaterilor şi a dreptului la apărare - critica recurentei-reclamante este găsită întemeiată şi aptă să atragă incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Celelalte aspecte, vizând modalitatea în care instanţa a apreciat asupra bunei-credinţe, necesară pentru a face posibil efectul achizitiv al publicităţii materiale imobiliare, nu se subsumează criticii formulate, de ordin procedural ci sunt aspecte de fond care vor fi avute în vedere la momentul reluării judecăţii.

În consecinţă, potrivit tuturor considerentelor arătate anterior, recursul urmează să fie admis şi faţă de neregularităţile procedurale constatate, în baza art. 497 C. proc. civ., cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., decizia va fi casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

La reluarea judecăţii, se va ţine seama, conform art. 501 C. proc. civ., de dezlegările date problemelor de drept prin prezenta decizie, inclusiv de elementul nou relevat în faza recursului, constând în lămurirea dispozitivului hotărârii referitoare la anularea certificatului de atestare.

Astfel, se vor avea în vedere, faţă de pronunţarea deciziei nr. 910/17.02.2021 a Înaltei Curţi Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, conţinutul şi sensul dispozitivului sentinţei nr. 400/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, aşa cum au fost lămurite, ceea ce face deopotrivă, ca analiza realizată de instanţa care a soluţionat plângerea de carte funciară să nu se mai poată opune cu efectul pozitiv al lucrului judecat (câtă vreme a privit un alt înţeles al hotărârii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate decât cel dat în procedura lămuririi dispozitivului) şi, deci, ca instanţa de apel să realizeze propria analiză.

De asemenea, pentru a se da eficienţă principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, vor fi avute în vedere dispoziţiile art. 480 alin. (6) C. proc. civ., ţinându-se seama pe de o parte de ceea ce a constituit obiectul învestirii primei instanţe şi pe de altă parte, ceea ce a făcut obiectul analizei acesteia, precum şi de fundamentul juridic indicat de parte, reprezentat de efectul achizitiv al publicităţii materiale, ca modalitate de protecţie a terţilor dobânditori cu titlu oneros şi de bună-credinţă a unui bun înscris în cartea funciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. Indus S.R.L. împotriva deciziei nr. 65 din 17 iunie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 iunie 2021.