Dismissal of appeal challenging award of moral damages for defamation by union leader in public statements

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 07.12.2016 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., S.C. C. S.R.L. Râmnicu Vâlcea (D.), S.C. E. S.R.L. Râmnicu Vâlcea (F.) şi S.C. G. S.R.L. Craiova, obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 1.000.000 euro, reprezentând daune morale pentru prejudicii aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantului; obligarea pârâţilor să publice hotărârea de sancţionare ce se va pronunţa sub titlul "Anunţ judiciar", pe cheltuiala lor, pe prima pagină a ziarului, în trei numere consecutive, cu aceleaşi caractere cu care sunt tipărite celelalte articole ale publicaţiei, sub sancţiunea de daune cominatorii de 500 RON/zi de întârziere, daune calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii; obligarea pârâţilor să publice integral hotărârea de sancţionare sub titlul "Anunţ judiciar", pe cheltuiala lor şi în formatul electronic al publicaţiei, trei săptămâni consecutiv, pe site-ul publicaţiilor, cu aceleaşi caractere cu care sunt tipărite celelalte articole ale publicaţiei, sub sancţiunea de daune cominatorii de 500 RON/zi de întârziere, daune calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 72, 253, 1349, 1357, 1516 şi urm. C. civ.

La termenul de judecată din 16.02.2018, reclamantul, prin apărător, a depus la dosar tranzacţiile încheiate cu pârâtele S.C. C. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L., prin care a solicitat să se ia act că renunţă la judecarea cererii faţă de acestea.

La data de 30.03.2018, reclamantul a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită obligarea pârâţilor B. şi S.C. E. S.R.L. la câte 250.000 euro, cu titlu de daune morale.

Prin sentinţa nr. 797/22.06.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a fost consfinţită tranzacţia încheiată între reclamantul A. şi pârâta S.C. C. S.R.L., precum şi tranzacţia încheiată între reclamant şi pârâta S.C. G. S.R.L., dispunându-se disjungerea capătului de cerere privind pe pârâţii B. si S.C. E. S.R.L..

Capătul de cerere astfel disjuns a fost înregistrat sub numărul de dosar x/2018

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vâlcea

Prin sentinţa nr. 107/01.02.2019, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis, în parte, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii B. şi S.C. E. S.R.L.; a obligat pe pârâtul B. să plătească reclamantului A. suma de 47 300 RON (echivalentul a 10.000 euro la data pronunţării), reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral şi 2500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat; a respins celelalte capete de cerere; a respins cererea reclamantului faţă de pârâta S.C. E. S.R.L. Râmnicu Vâlcea.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti

Prin decizia nr. 2489/23.09.2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtului B. împotriva sentinţei; a obligat apelantul pârât să plătească intimatului-reclamant suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâtul B..

Recurentul a arătat că instanţa de apel a stabilit o situaţie de fapt necorespunzătoare probelor administrate şi a argumentat hotărârea cu motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), iar pe cale de consecinţă, a interpretat şi aplicat greşit normele de drept material incidente (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Instanţa de apel, deşi a reţinut că informaţiile în discuţie sunt reale, a apreciat că ele trebuiau a fi făcute publice într-o altă modalitate, utilitatea acestora trebuia să fie verificată, dovedită ori să prezinte un real interes, iar prin această abordare a încălcat şi interpretat în mod limitativ drepturile esenţiale recunoscute jurnalistului. Câtă vreme informaţiile exprimau o realitate factuală, rezultă că nu există o faptă ilicită, prin urmare dispoziţiile art. 1349 C. civ. au fost greşit aplicate.

Caracterul contradictoriu al motivării rezidă în faptul că instanţa de apel, raportându-se la calitatea de lider sindical a pârâtului, a apreciat într-un considerent că această calitate este un argument de atenuare a existenţei faptei ilicite, iar într-un alt considerent că este un argument de agravare a existenţei faptei. Pe de altă parte, examinarea existenţei faptei ilicite, ca element al răspunderii civile delictuale, are în vedere manifestarea exterioară a unei atitudini de conştiinţă şi voinţă a unei anumite persoane, fiind lipsită de relevanţă atitudinea subiectivă a persoanei faţă de fapta sa ori de urmările acestei fapte, situaţie faţă de care din nou instanţa de apel a aplicat greşit normele incidente în speţă.

De asemenea, în cauză nu există prejudiciu, sau cel puţin nu a fost dovedit, singura motivare din hotărâre cu privire la acest aspect fiind aceea că au existat contestaţii din partea membrilor sindicatului cu privire la măsurile luate de reclamant în calitate de conducător, chestiune care însă nu poate fi pusă în sarcina recurentului, întrucât persoanele respective au capacitate deplină de exerciţiu şi dreptul de a efectua orice fel de demersuri. Ca atare, din această perspectivă, hotărârea recurată conţine motive străine de natura cauzei.

A mai arătat recurentul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra argumentelor acestuia referitoare la vină sau la corelaţia cu fapta ilicită şi cu raportul de cauzalitate, nu a stabilit vinovăţia în cauză, astfel încât a realizat o motivare străină de natura pricinii.

A solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 2500 RON reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei de la dosar.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 21.04.2021 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 09.06.2021.

Nu s-au formulat puncte de vedere astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

6. Apărările formulate în cauză

La data de 08.01.2021(data poştei), în termen legal, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimatul-reclamant a arătat că hotărârea recurată este legală, nu conţine motive contradictorii sau străine de natura pricinii, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată ori neînsuşirea, de către instanţă, a apărărilor formulate de parte, nu sunt aspecte care să încalce exigenţele art. 425 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimatul-reclamant a arătat că în mod corect instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale. Faptele recurentului afectează reputaţia reclamantului, încălcând dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 30 din Constituţia României şi art. 72 C. civ.. Fapta de denigrare a fost săvârşită cu vinovăţie şi toate afirmaţiile recurentului au fost infirmate de probele dosarului. Având în vedere domeniul de activitate al reclamantului, în care credibilitatea joacă un rol important, prejudiciul de imagine este prezumat, iar prejudiciul moral constă în lezarea onoarei, deteriorarea bunei reputaţii, disconfortul psihic creat. Legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu rezultă ex rem, din chiar săvârşirea faptei, prin vătămarea valorilor sociale fundamentale ocrotite de normele constituţionale şi europene. Precizează că recurentul nu contestă cuantumul despăgubirilor acordate.

Solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 RON reprezentând onorariu avocat pentru redactare întâmpinare, conform ordinului de plată de la dosar.

La data de 25.01.2021 (data poştei) în termen legal, recurentul-pârât B. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din actul procedural. Recursul este declarat în termen, este legal timbrat şi este motivat conform legii, motivele fiind cele subsumate textelor de lege indicate. În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, activitatea recurentului trebuia analizată prin prisma drepturilor recunoscute jurnaliştilor, nu au fost administrate probe concrete care să ateste existenţa unui prejudiciu, iar legătura de cauzalitate nu a fost analizată de către instanţa de apel. Referitor la cuantumul prejudiciului, arată că noţiunea de drept la despăgubire este distinctă de cea de cuantum al acestora, iar ceea ce se critică prin recurs este dreptul la despăgubire generator ulterior al cuantumului.

Solicită respingerea apărărilor din întâmpinare, admiterea recursului şi acordarea cheltuielilor de judecată conform chitanţei depuse la dosar.

La data de 19.04.2021, intimatul-reclamant A. a depus note scrise prin care a reiterat apărările din întâmpinare, inclusiv excepţia de nulitate a recursului pentru neîncadrare.

II. II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Analizând recursul declarat partea pârâtă B., Înalta Curte constată că este nefondat.

Cu titlu prealabil, se impune precizarea că nu se poate pretinde pe calea recursului, în susţinerea criticilor de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., că, rezultat al evaluării probatoriilor, instanţa de apel nu ar fi stabilit pe deplin şi corect situaţia de fapt ori că ar fi stabilit o situaţie de fapt necorespunzătoare probelor administrate, întrucât o astfel de împrejurare, în lipsa invocării încălcării unor norme de drept, nu poate fundamenta caracterul nelegal al hotărârii recurate.

Aceasta, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi nu examinarea conformităţii situaţiei de fapt relevate în conţinutul hotărârii cu probatoriile administrate, întrucât această cale de atac nu presupune o nouă judecată de fond.

Ca atare, instanţa de recurs va analiza criticile de nelegalitate întemeiate de partea pârâtă pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. în raport de situaţia de fapt statuată la judecata în fond a cauzei, astfel cum aceasta este descrisă în considerentele hotărârii recurate, situaţie de fapt care, de altminteri, a stat la baza raţionamentului judiciar pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pronunţată, atacată cu recurs.

Totodată, se impune observaţia că prin demersul judiciar declanşat în prezenta cauză, partea reclamantă, administrator special al unei societăţi comerciale importante atât pe plan local, cât pe plan naţional (care se confruntă cu dificultăţi financiare grave), a cerut angajarea răspunderii civile delictuale a părţii pârâte, lider al sindicatului din respectiva societate, pentru atingerea adusă reputaţiei, onoarei şi demnităţii sale, componente esenţiale ale vieţii private, susţinând că aceasta, prin afirmaţiile făcute în cadrul interviului dat în data de 27.06.2016 unei anumite publicaţii scrise şi prin cele transmise altor publicaţii, i-a adus acuze grave, nefondate, cu scopul inducerii în eroare a opiniei publice asupra probităţii sale profesionale şi morale, respectiv, cu scopul afectării imaginii sale publice, fără o bază factuală şi vreo justificare legitimă.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., partea pârâtă pretinde ca fiind contradictorii considerentele hotărârii recurate relative la calitatea sa de lider de sindicat, care, pe de o parte, justifica interesul său în a supune atenţiei publice modalitatea în care sunt cheltuite fondurile băneşti ale societăţii şi, pe de altă parte, a fost folosită pentru a proteja, nepermis, interesele proprii ori interesele particulare ale unora dintre salariaţi afiliaţi sindicatului.

Critica este nefondată.

Considerentele relative la calitatea de lider de sindicat se regăsesc în cuprinsul hotărârii recurate în cadrul verificărilor necesar a fi fost realizate de instanţa de judecată pentru a statua asupra calităţii persoanei care invocă dreptul la liberă exprimare şi, deopotrivă, îndrituirea de a supune atenţiei publicului subiectul care a făcut obiectul dezbaterii publice, instanţa de apel reţinând, în mod corect, că liderul de sindicat este îndreptăţit să supună dezbaterii publice aspecte negative din activitatea administratorului special al societăţii.

Considerentele relative la activitatea sindicală, care ar fost folosită de liderul de sindicat (partea pârâtă) pentru a obţine protecţia unor interese proprii ori a intereselor personale ale unora dintre salariaţii afiliaţi sindicatului, se regăsesc în cuprinsul analizei efectuate de instanţa de apel cu privire la una dintre afirmaţiile formulate în mod public de partea pârâtă, anume a aceleia prin care a imputat părţii reclamante că ar fi adoptat măsuri manageriale reprobabile cu scopul de a împiedica desfăşurarea activităţilor sindicatului al cărui lider era şi de a determina afilierea salariaţilor societăţii la sindicate nou înfiinţate, afirmaţie criticată de partea reclamantă ca fiind nereală şi lipsită de orice bază factuală.

Aşa fiind, constatând că prin intermediul considerentelor mai sus arătate, instanţa de apel nu a analizat aceeaşi chestiune litigioasă, ci chestiuni litigioase diferite, critica părţii pârâte privind caracterul contradictoriu al acestora se dovedeşte a fi nefondată.

Subsumat aceleiaşi critici de nelegalitate, prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., partea pârâtă pretinde şi că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care instanţa de apel, în aplicarea dispoziţiilor art. 1395 C. civ., a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale (existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între acestea şi existenţa vinovăţiei sale), omisiunea fiind justificată de partea pârâtă prin aceea că statuările cu privire la împrejurările de fapt ale cauzei reţinute de instanţa de apel sunt rezultatul unei evaluări greşite a probatoriilor administrate.

În dezvoltarea criticii, partea pârâtă pretinde şi că instanţa de apel a analizat şi a statuat că faptele reprobabile pe care le-a imputat părţii reclamante prin afirmaţiile publice sunt fapte reale pentru ca, ulterior, să reţină, contradictoriu, că doar dacă ar fi fost adevărate aceste fapte ar fi fost de natură să atragă oprobriul asupra acestei părţi.

Critica nu este fondată.

Mai întâi, se impune constatarea că hotărârea recurată cuprinde motivele pe care se întemeiază, cu arătarea probatoriilor evaluate, motive în baza cărora instanţa de apel a reţinut că partea pârâtă, în calitate de lider de sindicat, şi-a exercitat dreptul la liberă exprimare cu depăşirea limitelor impuse pentru exerciţiul său şi că, astfel exercitat, a fost de natură să afecteze reputaţia părţii reclamante şi să-i cauzeze prejudiciul moral a cărui reparaţie se impune a fi dispusă în procesul pendinte, în aplicarea normelor de drept relative la răspunderea civilă delictuală, prevăzute de art. 1349 C. civ.

Împrejurarea că partea pârâtă nu este de acord cu considerentele prin care instanţa de apel a statuat asupra circumstanţelor de fapt ale cauzei, pe care le apreciază a fi fost nedovedite în raport de probatoriile administrate în cursul judecăţii, nu poate susţine, prin ea însăşi, critica privind lipsa de motivare, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel cum eronat se pretinde prin recurs.

În atare condiţii, constatând şi că este formulată în termeni generali, fără indicarea dovezilor administrate care nu ar fi fost examinate de către instanţa de apel ori a dovezilor cu privire la care aceasta ar fi omis să pronunţe sau să arate argumentele pentru care le-a primit sau, dimpotrivă le-a înlăturat, critica părţii pârâte, astfel exprimată, nu poate fi primită şi analizată ca o critică de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., întrucât, îndreptată fiind doar împotriva statuărilor relative la împrejurările de fapt ale cauzei, astfel cum acestea au fost evaluate, în baza competenţelor conferite de lege, de către instanţa de apel, se constituie într-o critică de netemeinicie care scapă controlului instanţei de recurs.

Apoi este de observat că pretinzând caracterul contradictoriu ori insuficient al considerentelor de fapt ale hotărârii recurate, partea pârâtă face confuzie între afirmaţiile pe care le-a făcut şi prin care a imputat, în mod public, părţii reclamante că s-ar face vinovată de săvârşirea unor fapte reprobabile în exerciţiul funcţiei deţinute şi faptele care au făcut obiectul afirmaţiilor publice (organizarea de chefuri în incinta unităţii, plimbări cu maşina societăţii condusă de şofer pus la dispoziţia sa, plimbări în străinătate însoţit de un fals director şi de un director general supus, înfiinţarea de sindicate aservite şi împiedicarea activităţilor sindicatului care ales lider, ignorarea regulilor privind securitatea contra incendiilor etc.), cu privire la acestea din urmă susţinând, eronat, că instanţa de apel ar fi reţinut că au fost probate, în materialitatea lor, astfel cum au fost imputate părţii reclamante.

Or, instanţa de apel a analizat afirmaţiile formulate de partea pârâtă din perspectiva criteriilor dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea prevederilor art. 8 paragraful 2 şi art. 10 paragraful 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi, respectiv din perspectiva dispoziţiilor art. 75 alin. (2) C. civ., criterii aplicabile, pentru identitate de raţiune, şi raporturilor dintre particulari, analiza faptelor imputate prin intermediul afirmaţiilor fiind limitată la verificările necesar a fi realizate pentru a statua asupra apărării părţii pârâte privind existenţa unei baze factuale solide a respectivelor afirmaţii.

Din considerentele hotărârii recurate rezultă că instanţa de apel a reţinut caracterul ilicit al afirmaţiilor publice în considerarea conţinutului, formei şi termenilor folosiţi (imputarea de fapte de natură obiectivă, în lipsa oricărei baze factuale ori prin prezentarea incompletă a tuturor datelor, în termeni jignitori şi într-o formă care să atragă o judecată negativă din partea publicului a părţii reclamate ca fiind o persoană neserioasă, care girează, în momente dificile din punct de vedere economic pentru societate, activităţi de cheltuire nejustificată a fondurilor băneşti) şi a motivelor care au stat la baza formulării acestora (cu scopul de a denigra partea reclamantă, de a alimenta nemulţumirile salariaţilor şi de a-i incita împotriva părţii reclamante), cu observarea şi a calităţilor deţinute de părţi în cadrul societăţii comerciale, de administrator special şi, respectiv, de lider de sindicat.

Aşa fiind, constatând că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept necesar a fi relevate din perspectiva analizei impuse de verificarea pretenţiei de despăgubire deduse judecăţii, întemeiate pe încălcarea dreptului la viaţa privată, protejat de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi pe depăşirea limitelor dreptului la liberă exprimare, prevăzute de art. 75 alin. (2) C. civ. raportat la art. 10 paragraf (2) Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază, ca nefondată, critica formulată de partea pârâtă în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., partea pârâtă pretinde că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nu a avut în vedere că în exercitarea dreptului la liberă exprimare beneficia, în calitate de lider de sindicat, de protecţia conferită jurnaliştilor, caz în care nu i se putea solicita dovada veridicităţii faptelor imputate prin afirmaţiile formulate public, ci doar dovada existenţei unei baze factuale, ceea ce a probat că exista.

Critica este, de asemenea, nefondată.

Analizând considerentele hotărârii recurate se constată că instanţa de apel nu şi-a fundamentat soluţia pronunţată pe faptul nedovedirii de către partea pârâtă a realităţii faptelor imputate părţii reclamante prin afirmaţiile publice, astfel cum eronat se pretinde prin recurs.

Pretinzând că nu i se putea solicita dovada realităţii faptelor ce au făcut obiectul afirmaţiilor formulate, se constată că partea pârâtă dezvoltă aceeaşi confuzie între fapta ilicită supusă analizei, anume fapta de a formula, în exercitarea dreptului la liberă exprimare, afirmaţii publice, prin prezentarea incompletă sau fără o bază factuală a unor activităţi presupus abuzive de care s-ar face vinovată partea reclamantă, cu rea credinţă, în scopul atragerii dezaprobării publice şi faptele reprobabile imputate părţii reclamante, care au făcut obiectul afirmaţiilor şi a căror analiză, astfel cum s-a arătat, a fost făcută de instanţa de apel doar din perspectiva existenţei sau nu a bazei factuale.

Anume, din considerentele hotărârii recurate rezultă că analizarea în materialitatea lor a unora dintre faptele reprobabile imputate public părţii reclamante s-a realizat de instanţa de apel în contextul verificării apărării prin care partea pârâtă a pretins existenţa bazei factuale a afirmaţiilor publice, apărare găsită a fi nefondată în considerarea calităţii deţinute de partea pârâtă în cadrul societăţii, de lider de sindicat, calitate în care avea posibilitatea de a se informa corect cu privire la circumstanţele de fapt în care s-au desfăşurat activităţile pretins reprobabile şi la condiţiile în care au fost adoptate anumite decizii de către administratorul special, respectiv, avea îndatorirea de a relata toate datele relative la faptele imputate părţii reclamante, pentru corecta informare a publicului, şi nu doar a unora dintre aceste date şi într-o manieră care să atragă, de la sine, dezaprobarea publicului.

Din cuprinsul hotărârii recurate rezultă şi că instanţa de apel, în aprecierea depăşirii de către partea pârâtă a limitelor libertăţii de exprimare şi a repercusiunilor pe care această faptă le-a avut asupra vieţii private a părţii reclamante a analizat aceleaşi criterii aplicabile jurnaliştilor, astfel cum, de altminteri, pretinde şi partea pârâtă prin recurs, anume: calitatea şi funcţia persoanei criticate, dar şi a persoanei care expune criticile în mod public, forma, stilul şi contextul factual în care mesajul a fost adus la cunoştinţa publicului, distincţia între judecăţile de valoare şi imputarea unor situaţii faptice, scopul în care acestea au fost formulate public.

Cât priveşte evaluarea caracterului jignitor al unora dintre termenii folosiţi în formularea afirmaţiilor publice, este de observat că aceasta se realizează de instanţele de fond prin aprecierea contextului factual în care aceşti termeni au fost folosiţi, caz în care o atare evaluare nu poate face obiect al analizei instanţei de recurs, întrucât nu se subsumează unei critici de nelegalitate.

În consecinţă, instanţa de recurs nu poate primi şi nici analiza critica prin care partea pârâtă pretinde că sintagma "plimbător de hârtii", atribuită părţii reclamante în aprecierea activităţii pe care a desfăşurat-o în cadrul altei instituţii, ar fi fost evaluată greşit de instanţa de apel ca fiind insultătoare.

În acest context al analizei este de menţionat, că judecăţile de valoare, deşi, de principiu, este de admis că nu se pretează la o demonstraţie a exactităţii lor, pot fi apreciate a fi excesive dacă sunt totalmente lipsite de baza factuală (Cauzele Jerusalem c. Austriei, Cumpăna si Mazăre c. României), situaţie în care, contrar susţinerilor părţii pârâte relevate prin memoriul de recurs, instanţele de judecată sunt în drept să analizeze şi să stabilească legătura dintre o judecată de valoare şi faptele care au stat la baza sa şi care pot să varieze de la caz la caz, în funcţie de circumstanţele specifice.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., partea pârâtă pretinde, totodată, că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1349 C. civ., întrucât în cauză nu erau dovedite condiţiile impuse de acest text de lege pentru angajarea răspunderii sale civile delictuale.

În dezvoltarea acestei critici, partea pârâtă reiterează că nu se putea reţine ca fiind dovedite săvârşirea unei fapte ilicite (care ar fi trebuit analizată nu în raport de conţinutul afirmaţiilor publice, ci în raport de manifestarea interioară a unei atitudini de conştiinţă şi voinţă a persoanei), existenţa unui prejudiciu (condiţie care nu era îndeplinită în considerarea unor suferinţe de ordin general ori prin raportarea la conduita reprobabilă a unora dintre salariaţii societăţii după publicarea afirmaţiilor sale), existenţa vinovăţiei (probatoriile evidenţiind, contrar celor reţinute de instanţa de apel, împrejurarea că doar a expus public afirmaţiile critice, judecăţile de valoare aparţinând, în realitate, ziariştilor, precum şi împrejurarea că scopul urmărit a fost acela de a informa opinia publică, în calitatea de lider de sindicat, cum se cheltuiesc banii publici ai unei societăţi aflate în dificultate), existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită imputată şi, respectiv, existenţa prejudiciului (care, cel puţin la nivel teoretic, ar putea avea şi alte cauze).

Critica nu este fondată.

Invocând greşita aplicare a normelor de drept prevăzute de dispoziţiile art. 1349 C. civ., se constată că partea pârâtă nu indică punctual în ce anume constă greşeala instanţei de apel în legătură cu aplicarea normei de drept menţionate, ci pretinde, în termeni generali, că evaluarea corectă a probatoriilor administrate în cauză nu ar susţine situaţia de fapt expusă în considerentele hotărârii recurate, şi, totodată, că o nouă evaluare a aceloraşi probatorii de către instanţa de recurs ar impune concluzia nedovedirii de către partea reclamantă a condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Procedând astfel, partea pârâtă ignoră faptul că instanţa de recurs, astfel cum s-a arătat, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., verifică doar aplicarea corectă a normelor de drept la situaţia de fapt stabilită la judecata în fond a pricinii, fără posibilitatea reaprecierii probatoriilor şi a reevaluării circumstanţelor de fapt ale cauzei, întrucât acest lucru ar echivala, în mod nepermis procedural, devoluării fondului.

Aşa fiind, critica privind greşita statuare de către instanţa de apel, în aprecierea probatoriilor administrate, cu privire la îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, fundamentată fiind de partea pârâtă, în realitate, pe o situaţie de fapt diferită decât cea expusă în cuprinsul hotărârii recurate (sub motiv că aceasta din urmă ar fi greşită), nu poate fi primită şi analizată ca o critică de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) din cod, urmează a respinge recursul dedus judecăţii de partea pârâtă, ca nefondat.

Constatând că partea pârâtă a pierdut procesul, în baza art. 453 alin. (1) şi art. 451 alin. (2) C. proc. civ., aceasta va fi obligată să plătească părţii reclamante cheltuieli de judecată într-un cuantum diminuat la suma de 3000 RON, în considerarea gradului redus de complexitate al cauzei în faţa instanţei de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 2489 din 23 septembrie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât să plătească intimatului-reclamant A. suma de 3000 RON, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 iunie 2021.