Corporate borrower's cassation appeal over bank's accelerated default nullified; lower fee-ruling upheld.

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 09.10.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi B. S.A. - Sucursala Iaşi, anularea dispoziţiei de declarare a exigibilităţii anticipate/retragerii integrale în cazul contractului de credit nr. x/14.07.2011, a contractului de credit bancar nr. x/24.04.2013 şi a contractului de credit bancar nr. x/28.08.2014, cu obligarea pârâtelor la reluarea efectelor, în sensul derulării contractelor în condiţiile iniţiale, oferite la 17.06.2015. Totodată, a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, precum şi citarea în calitate de pârâţi şi a următorilor: S.C. C. S.R.L., D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., F., G., pentru opozabilitate.

2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Iaşi

Prin sentinţa civilă nr. 5563 din 25.04.2017, Judecătoria Iaşi a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. S.A., în nume propriu dar şi prin Sucursala Iaşi, S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., G., H. şi I., J., K. şi L. şi S.C. M. S.R.L., a anulat dispoziţia de declarare a exigibilităţii anticipate a creditelor acordate reclamantei în baza contractelor nr. x/14.07.2011, nr. y/24.04.2013 şi nr. 352/28.08.2014 şi a dispus derularea în continuare a raporturilor juridice între reclamantă şi bancă în baza celor trei contracte menţionate, în condiţiile stabilite iniţial de comun acord.

Pârâta B. S.A. a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 300,00 RON, reprezentând contravaloare taxă de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Tribunalul Iaşi

Prin decizia nr. 3224 din 23.11.2018, Tribunalul Iaşi, secţia civilă a admis apelul declarat de pârâta N. S.A. (fostă B. SA) împotriva sentinţei civile nr. 5563 din 25.04.2017 şi a încheierilor premergătoare, pronunţate de Judecătoria Iaşi, a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Iaşi şi a constatat că este competent material să soluţioneze cauza.

A dispus anularea sentinţei civile nr. 5563/25.04.2017 a Judecătoriei Iaşi şi a încheierilor premergătoare şi, rejudecând în fond cauza, a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii N. S.A. (fosta B. S.A.) în nume propriu, dar şi prin Sucursala Iaşi, S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., F., G., H. şi I., J., K. şi L., S.C. M. S.R.L., a anulat dispoziţia de declarare a exigibilităţii anticipate a creditelor acordate reclamantei în baza contractelor nr. x/14.07.2011, nr. y/24.04.2013 şi nr. 352/28.08.2014 şi a dispus derularea în continuare a raporturilor juridice între reclamantă şi bancă în baza celor trei contracte menţionate, în condiţiile stabilite iniţial, de comun acord.

Pârâta N. S.A. (fostă B. SA) a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 300 RON, reprezentând contravaloare taxă de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată, iar intimata S.C. A. S.R.L. a fost obligată la plata către apelantă a sumei de 150 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi

Prin decizia nr. 24 din 21 ianuarie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 3224 din 23.11.2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

În baza art. 19 alin. (1) din O.U.G nr. 51/2008, a dispus ca suma de 65.172,4 RON, reprezentând reducerea taxei judiciare de timbru prin încheierea de şedinţă din 02.12.2019, să rămână în sarcina statului.

5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 24 din 21 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L..

Recurenta-reclamantă a invocat, în cuprinsul cererii de recurs, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta-reclamantă a susţinut că, în mod greşit, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că prezentul litigiu este evaluabil în bani şi că societatea-reclamantă datorează o taxă de timbru în sumă de 130.113 RON.

Recurenta a arătat că obiectul cauzei îl reprezintă obligaţia de a face, fiind o acţiune nepatrimonială, deoarece dispoziţia de declarare a scadenţei anticipate a creditului este un act unilateral, de dispoziţie şi administrativ-intern al băncii, care nu se evaluează.

A mai susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material şi, astfel, s-a ajuns în situaţia în care apelul reclamantei a fost respins ca fiind insuficient timbrat.

În primă instanţă, a mai arătat recurenta, Judecătoria Iaşi a analizat, la termenul din 28.03.2016, excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâta N. S.A., şi a respins-o, motivând soluţia prin prisma caracterului neevaluabil în bani al cererii de chemare în judecată, având ca obiect obligaţia de a face - anulare act.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru nr. 2, prin rezoluţia din data de 22 martie 2021, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia către părţi, pentru formularea unor puncte de vedere, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 01 aprilie 2021, respectiv 02 aprilie 2021, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar, iar acestea nu au depus puncte de vedere.

Prin rezoluţia din data de 11 mai 2021, în temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la data de 08 iunie 2021, pentru discutarea admisibilităţii în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, prin raportare la decizia nr. 7/2014, pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) din acelaşi cod, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că aceeaşi sancţiune, a nulităţii recursului, se aplică şi în situaţia în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Sub un alt aspect, se reţine că pentru a putea fi considerat motivat, în sensul art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., recursul trebuie să conţină critici susceptibile de a fi analizate în această cale de atac.

În speţă, recurentul-reclamant a criticat decizia atacată, în principal, din perspectiva caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată şi a obligării sale, de către instanţa de fond, la plata taxei judiciare de timbru calculate la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii.

Înalta Curte reţine că prin decizia nr. 7 din 08 decembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 137 din 24 februarie 2015, dată în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, s-a statuat cu caracter obligatoriu în sensul că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că reexaminarea priveşte, potrivit textului legal menţionat, "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", ca operaţiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acţiunii sau a cererii deduse judecăţii în categoriile prevăzute de Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidenţe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situaţia în care se stabileşte că acţiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acţiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.

În lipsa unei dispoziţii legale exprese, care să limiteze obiectul controlului în calea de atac a reexaminării doar la etapa de determinare prin calcul matematic a cuantumului taxei judiciare de timbru şi având în vedere ipoteza cuprinzătoare a normei, ce vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", nu se poate identifica niciun temei legal care să justifice excluderea problemei caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată din sfera obiectului reexaminării.

Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de reexaminare, care vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru" în întregul său, se soluţionează prin încheiere irevocabilă, ceea ce semnifică, în înţelesul art. 377 alin. (2) din C. proc. civ., că, împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe cale separată şi nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea irevocabilă pronunţată în temeiul articolului anterior menţionat intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuţie de aceeaşi parte în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunţate cu privire la fondul litigiului.

O astfel de interpretare nu este de natură să nesocotească principiul constituţional al legalităţii căilor de atac, ci dimpotrivă, dă expresie acestui principiu, valorificând intenţia clară a legiuitorului de a reglementa o procedură rapidă şi eficientă de soluţionare a incidentelor privind modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, prealabil soluţionării fondului litigiului.

Cu referire la compatibilitatea acestui raţionament cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că este adevărat că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a cristalizat principiul potrivit căruia, în situaţia în care dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească pe calea apelului sau a recursului este prevăzut în legislaţia unui stat parte la Convenţie, instanţa învestită cu aceste căi de atac este chemată să soluţioneze cauza respectând toate condiţiile instituite de art. 6 paragraful 1 (Cauza Delcourt contra Belgiei, 17 ianuarie 1970). Această ipoteză nu este aplicabilă însă în materia contestării modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, domeniu în care legislaţia naţională prevede exclusiv calea de atac a reexaminării.

Deşi decizia nr. 7 din 08 decembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, a fost dată în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte constată că statuările menţionate îşi păstrează caracterul actual şi prin raportare la O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, care au preluat la art. 39 dispoziţiile referitoare la reexaminarea împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

În speţă, Înalta Curte constată că suma de bani la care a fost obligată reclamanta reprezintă taxa judiciară de timbru datorată de aceasta pentru judecata apelului.

Astfel, instanţa de apel i-a pus în vedere apelantei-reclamante să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 130.344,91 RON, taxă ce a fost calculată conform art. 3 raportat la art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Apelanta-reclamantă a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cererea sa fiind respinsă prin încheierea din camera de consiliu de la data de 06 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Apelanta-reclamantă a formulat şi cerere de acordare facilităţi la plata taxei judiciare de timbru, cererea sa fiind admisă prin încheierea din 02 decembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, în sensul reducerii taxei judiciare de timbru datorate pentru judecarea apelului de la 130.344,91 RON la suma de 65.172,5 RON.

Împotriva încheierii de soluţionare a cererii de acordare a facilităţii la plata taxei judiciare de timbru apelanta-reclamantă a formulat cerere de reexaminare, solicitând eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru în cuantum de 65.172,5 RON, cererea fiind respinsă prin încheierea din 13 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, cu motivarea că instanţa de apel a aplicat corect art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013 la situaţia concretă a petentei, al cărei acces la justiţie este garantat prin modalitatea de acordare a facilităţilor, nefiind justificată şi eşalonarea solicitată.

Aşadar, prin încheierea din 13 ianuarie 2020, instanţa de apel a stabilit, cu caracter definitiv, că apelanta-reclamantă datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 65.172,5 RON.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a avut posibilitatea de a formula cerere de reexaminare, inclusiv împotriva sumei datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru în apel, şi a uzat de această cale.

În acest sens, Înalta Curte reţine că argumentele prezentate de recurenta-reclamantă în cuprinsul cererii de recurs, privind caracterul timbrabil/netimbrabil al acţiunii şi, implicit, al cererii de apel, puteau fi folosite doar în calea de atac a reexaminării şi nu pot fi circumscrise motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi va constata nul recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 24 din 21 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 24 din 21 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2021.