Traffic accident compensation appeal declared null for improperly contesting judicial stamp duty

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, la data de 16 ianuarie 2017, reclamanţii A. şi B., prin mandatar A., au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A. şi pe intervenientul forţat D., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui accident rutier, respectiv suma de 7.500 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua producerii accidentului, cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciilor cu caracter patrimonial reprezentând contravaloarea motocicletei, suma de 5.234,78 RON reprezentând contravaloarea echipamentului auto, suma de 29.242 RON reprezentând cuantumul prejudiciului material derivat din ansamblul costurilor generate de procedurile medicale impuse pentru restabilirea stării de sănătate, suma de 2.500 euro, respectiv 11.045 RON reprezentând contravaloarea vaccinului pentru următorii 30 de ani ca urmare a extirpării splinei, suma de 100.000 de euro reprezentând echivalentul scăderii capacităţii de muncă cu 25%, suma de 3.000.000 RON cu titlu de despăgubiri morale, respectiv repararea prejudiciilor cu caracter nepatrimonial reprezentând suferinţele fizice şi psihice pricinuite ca urmare a producerii accidentului, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate asupra despăgubirilor de la data producerii riscului asigurat şi până la momentul plăţii.

Prin încheierea de şedinţă din data de 3 iulie 2017, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a aceluiaşi tribunal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă sub nr. x/2017*.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 909 din data de 13 iunie 2019, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a stabilit la suma de 1.650 RON onorariul definitiv cuvenit d-lui expert E..

A admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii A. şi B., prin mandatar A., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. şi intervenientul forţat D..

A obligat pe pârâta S.C. C. S.A. să plătească reclamantului B. cu titlu de daune materiale echivalentul în RON la data plăţii al sumei de 2.233,76 euro şi dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data de 17 iulie 2015 şi până la stingerea prin plată a acestei obligaţii.

A obligat pe pârâta S.C. C. S.A. să plătească reclamantului A.:

- cu titlu de daune materiale, suma de 8.353,76 RON şi echivalentul în RON la data plăţii al sumei de 74,12 euro, cu dobânda legală aferentă acestor sume, începând cu data de 17 iuie 2015 şi până la stingerea prin plată a acestei obligaţii;

- cu titlu de daune materiale, suma de 2.371,84 euro;

- cu titlu de daune morale, suma de 40.000 RON.

A respins cererile reclamantului A. de acordare a sumei de 100.000 euro reprezentând echivalentul scăderii capacităţii de muncă şi de actualizare a daunelor morale şi a daunelor materiale în sumă de 2.371,84 euro cu dobânda legală.

A obligat pe pârâta S.C. C. S.A. să plătească reclamantului A. suma de 500 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat corespunzător pretenţiilor admise şi reclamantului B. suma de 825 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert.

A obligat pe reclamantul B. şi pârâta S.C. C. S.A. să plătească BLETC Iaşi, în contul d-lui expert E., suma de câte 525 RON fiecare reprezentând diferenţă onorariu expert.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 394 din 16 septembrie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a anulat ca netimbrat apelul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 909 din data de 13 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 394 din 16 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii civile recurate şi trimiterea cauzei spre judecarea apelului formulat, invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a dispus, în mod nelegal, anularea apelului, ca netimbrat, în condiţiile în care cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Recurentul a arăta că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în termen legal, a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă.

Instanţa de apel, în mod nelegal, a anulat, ca netimbrat, apelul, întemeindu-şi soluţia pe dispoziţiile art. 23 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 şi pe considerentele deciziei nr. 711/2017 a Curţii Constituţionale.

În contradicţie cu cele reţinute de Curtea Constituţională, instanţa de apel a apreciat că cererea de apel nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru, deşi fapta penală pentru care a fost deschis, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, dosarul cu nr. x/2015 nu a fost dezincriminată.

Art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 vizează condiţia expresă ca fapta cauzatoare de prejudiciu să fi fost prevăzută ca infracţiune la momentul săvârşirii acesteia; astfel, aşa cum au reţinut şi organele de urmărire penală, fapta penală săvârşită, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, era prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen., fiind infracţiunea de vătămare corporală din culpă, fapta nefiind dezincriminată potrivit legislaţiei penale.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia dată de către instanţa de fond, dar cuprinde motivări în drept vădit contradictorii cu soluţia întemeiată de la fond, dar şi cu datele procesului expuse în fapt.

Astfel, instanţa de apel a făcut trimitere la două temeiuri de drept în conformitate cu care a dispus şi calculat taxa judiciară de timbru în sarcina reclamantului, respectiv art. 23 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 şi decizia nr. 711/2017 a Curţii Constituţionale, în condiţiile în care, în primă instanţă, cererea sa a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.

Totodată, decizia nr. 711/2017 a Curţii Constituţionale, invocată de instanţa de apel în motivarea deciziei ce formează obiectul prezentului recurs, este în mod vădit contradictorie cu datele dosarului, considerentele acestei decizii nefiind aplicabile în cauză.

Instanţa de apel a motivat doar modalitatea de calcul a pretinsei taxe judiciare de timbru datorate, nemotivând, nici în fapt şi nici în drept, faptul că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, invocate prin cererea de apel şi susţinute cu referire la scutirea de la plata taxei judiciare de timbru a cererii de apel.

Recurentul-reclamant a mai arătat că, raportat şi la decizia nr. 387 din 27 mai 2015 a Curţii Constituţionale, există doar condiţia ca fapta cauzatoare de prejudicii să fi fost incriminată la momentul săvârşirii acesteia, fapt pe care l-a dovedit cu actele din dosarul de urmărire penală, aspecte pe care instanţa de apel nu le-a avut în vedere nici când a stabilit taxa judiciară de timbru şi nici când a anulat cererea de apel ca netimbrată.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

În cuprinsul raportului s-a reţinut, printre altele, şi aspectul privind faptul că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din data de 24 februarie 2015, a fost publicată Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la problema de drept referitoare la posibilitatea părţii în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru de a supune controlului, în căile de atac de reformare, critici care să vizeze existenţa obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, decurgând din aprecierea caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată.

Completul de filtru nr. 2, prin rezoluţia din data de 22 martie 2021, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia către părţi, pentru formularea unor puncte de vedere, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 29 martie 2021, respectiv 06 aprilie 2021, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar, iar acestea nu au depus puncte de vedere.

Prin rezoluţia din data de 10 mai 2021, în temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la data de 08 iunie 2021, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, prin raportare la decizia nr. 7/2014, pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) din acelaşi cod, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că aceeaşi sancţiune, a nulităţii recursului, se aplică şi în situaţia în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Sub un alt aspect, se reţine că pentru a putea fi considerat motivat, în sensul art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., recursul trebuie să conţină critici susceptibile de a fi analizate în această cale de atac.

În speţă, recurentul-reclamant a criticat decizia atacată, în principal, din perspectiva caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată şi a obligării sale, de către instanţa de fond, la plata taxei judiciare de timbru calculate la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii.

Înalta Curte reţine că prin decizia nr. 7 din 08 decembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 137 din 24 februarie 2015, dată în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, s-a statuat cu caracter obligatoriu în sensul că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că reexaminarea priveşte, potrivit textului legal menţionat, "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", ca operaţiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acţiunii sau a cererii deduse judecăţii în categoriile prevăzute de Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidenţe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situaţia în care se stabileşte că acţiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acţiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.

În lipsa unei dispoziţii legale exprese, care să limiteze obiectul controlului în calea de atac a reexaminării doar la etapa de determinare prin calcul matematic a cuantumului taxei judiciare de timbru şi având în vedere ipoteza cuprinzătoare a normei, ce vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", nu se poate identifica niciun temei legal care să justifice excluderea problemei caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată din sfera obiectului reexaminării.

Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de reexaminare, care vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru" în întregul său, se soluţionează prin încheiere irevocabilă, ceea ce semnifică, în înţelesul art. 377 alin. (2) din C. proc. civ., că, împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe cale separată şi nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea irevocabilă pronunţată în temeiul articolului anterior menţionat intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuţie de aceeaşi parte în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunţate cu privire la fondul litigiului.

O astfel de interpretare nu este de natură să nesocotească principiul constituţional al legalităţii căilor de atac, ci dimpotrivă, dă expresie acestui principiu, valorificând intenţia clară a legiuitorului de a reglementa o procedură rapidă şi eficientă de soluţionare a incidentelor privind modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, prealabil soluţionării fondului litigiului.

Cu referire la compatibilitatea acestui raţionament cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că este adevărat că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a cristalizat principiul potrivit căruia, în situaţia în care dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească pe calea apelului sau a recursului este prevăzut în legislaţia unui stat parte la Convenţie, instanţa învestită cu aceste căi de atac este chemată să soluţioneze cauza respectând toate condiţiile instituite de art. 6 paragraful 1 (Cauza Delcourt contra Belgiei, 17 ianuarie 1970). Această ipoteză nu este aplicabilă însă în materia contestării modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, domeniu în care legislaţia naţională prevede exclusiv calea de atac a reexaminării.

Deşi decizia nr. 7 din 08 decembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, a fost dată în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte constată că statuările menţionate îşi păstrează caracterul actual şi prin raportare la O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, care au preluat la art. 39 dispoziţiile referitoare la reexaminarea împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

În speţă, Înalta Curte constată că suma de bani la care a fost obligat reclamantul reprezintă taxa judiciară de timbru datorată de acesta pentru judecata apelului.

Înalta Curte reţine că, în apel, reclamantul a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, respinsă prin încheierea din 17 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă în dosarul nr. x/2017.

Astfel, prin încheierea din 17 martie 2020, instanţa de apel a stabilit, cu caracter definitiv, că cererea de apel este supusă timbrajului întrucât, în cauză, nu are incidenţă art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prin raportare la decizia nr. 387 din 27 mai 2015 a Curţii Constituţionale.

Prin urmare, recurentul-reclamant a avut posibilitatea de a formula cerere de reexaminare, inclusiv împotriva sumelor datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru în apel, şi a uzat de această cale.

În acest sens, Înalta Curte reţine că argumentele prezentate de recurentul-reclamant în cuprinsul cererii de recurs, privind caracterul timbrabil/netimbrabil al cererii de apel, puteau fi folosite doar în calea de atac a reexaminării şi nu pot fi circumscrise motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 394 din 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 394 din 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2021.