Civil appeal for bodily injury damages declared null due to failure to substantiate grounds for cassation

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 26.07.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., Municipiul Oradea, prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Oradea, obligarea pârâţilor la plata de daune materiale în cuantum de 3.500 euro plus 10.230 RON şi daune morale în sumă de 1.000.000 euro reprezentând repararea prejudiciul material şi moral cauzat prin vătămarea corporală gravă ce i-a fost cauzată prin faptele acestor persoane. A mai solicitat şi obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri constând în nerealizarea câştigului din muncă, de la data de 25.07.2013 şi până la momentul încetării stării de nevoie, în temeiul art. 1388 C. civ., sub forma unei sume lunare, respectiv acordarea unei prestaţii reprezentate de venitul minim pe economie, iar de la momentul acordării pensiei pentru persoanele cu handicap, sub forma prestaţiei reprezentate de diferenţa dintre venitul minim pe economie şi suma de 39 RON, până la încetarea stării de nevoie.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 103/C din 28 iunie 2019, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a respins acţiunea formulată împotriva pârâţilor D., Municipiul Oradea, prin primar şi Consiliul local al Municipiului Oradea şi a obligat reclamantul să achite pârâtului D. suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată parţiale.

A fost admisă în parte acţiunea formulată împotriva pârâţilor C. şi B., a fost obligat pârâtul C. să achite reclamantului suma de 328 RON reprezentând daune materiale şi suma de 3.750 euro reprezentând daune morale; a fost obligat pârâtul B. să achite reclamantului suma de 328 RON reprezentând daune materiale şi suma de 3.750 euro reprezentând daune morale; au fost respinse restul pretenţiilor faţă de pârâţii C. şi B.; au fost obligaţi pârâţii C. şi B. să achite fiecare reclamantului A. suma de 86,5 RON cheltuieli de judecată.

În baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, au fost obligaţi pârâţii C. şi B. să achite în favoarea statului suma de 1.715,67 RON.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 424 din 8 iulie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii C. şi B. împotriva sentinţei tribunalului, a admis apelul declarat de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., Municipiul Oradea, prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Oradea, şi a schimbat în parte sentinţa tribunalului, în sensul că a majorat cuantumul daunelor morale la care pârâţii C. şi B. au fost obligaţi să le achite reclamantului A., de la suma de 3.750 euro la suma de 5.250 euro, iar al celor materiale de la suma de 328 RON la suma de 460 RON şi a majorat cuantumul cheltuielilor de judecată acordate în prima instanţă reclamantului de la suma de 86,5 RON la suma de 110 RON.

Restul dispoziţiilor din sentinţa apelată au fost menţinute.

Intimaţii-pârâţi C. şi B. au fost obligaţi să plătească reclamantului câte 1.000 RON fiecare, cheltuieli de judecată în apel, iar apelantul-reclamant A. a fost obligat la 1.500 RON cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimatului D..

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 424 din 08 iulie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, au declarat recurs reclamantul A. şi pârâtul B..

Recursul reclamantului A.:

Recurentul-reclamant a invocat, în cuprinsul cererii de recurs, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

După o expunere amplă a situaţiei de fapt din dosar şi a condiţiilor răspunderii civile delictuale, recurentul-reclamant a arătat că, pornind de la starea de fapt expusă şi greşit apreciată de instanţa de apel, contrazisă de probele administrate în cauză, curtea de apel a aplicat greşit normele de drept material.

Astfel, instanţa de apel a omis să analizeze faptul că în ceea ce priveşte capacitatea sa de muncă, la 2 ani de la incident aceasta era redusă cu 30%, iar ulterior aceasta a fost redusă cu 10-19%, iar în cele 225 zile de îngrijiri medicale a fost în imposibilitate totală de a munci, fiind practic imobilizat sau foarte uşor deplasabil din cauza intervenţiilor chirurgicale.

Recurentul-reclamant a mai arătat că instanţa de apel a pornit de la o premisă greşită, contrazisă atât de înscrisurile medicale iniţiale, cât si de proba cu martori, şi anume faptul că a fost împins în şanţ de către pârâtul B., acel şanţ fiind nesemnalizat, iar după incident a fost acoperit.

Instanţa de apel nu a observat că probaţiunea este incertă şi adevărul nelămurit, refuzând să administreze probele care se impuneau.

Totodată, reţinerea de către instanţa de apel a unei culpe a reclamantului de 30% este total nefondată şi contrazisă de toate probele administrate în cauză.

Suma de 22.500 euro, pe care instanţa a apreciat-o ca fiind o despăgubire justă, nu se ridică, în opinia recurentului-reclamant, la nivelul prejudiciului real suferit, cu atât mai puţin suma acordată în concret, chiar dacă a fost majorată de instanţa de apel la 5.250 euro pentru fiecare pârât.

Recursul pârâtului B.:

Prin criticile formulate şi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că raţionamentul expus în considerentele hotărârii atacate este unul greşit, instanţa nefăcând o analiză completă a situaţiei din dosar, având în vedere că, pentru fapta din data de 25.07.2013, o instanţă de judecată a pronunţat o sen­tinţă penală, prin care a stabilit existenţa faptei, autorul faptei şi vinovăţia aces­tuia, iar atât timp cât a fost stabilit autorul faptei este inadmisibilă admiterea vreunei acţiuni civile împotriva unor autori, alţii decât cei stabiliţi de instanţa de judecată în dosarul penal.

Recurentul-pârât a mai arătat că, atât timp cât în dosarul penal a fost stabilită identitatea autorului faptei, orice eventuală pretenţie de natură materială trebuie raportată la această per­soană, iar simpla sa prezenţă la faţa locului, fără a se putea reţine vreo acţiune cauzatoare de prejudicii, nu poate da posibilitatea instanţei de judecată de a reţine în sarcina sa o culpă concurentă şi a fi obligat la despăgubiri.

Deşi pe parcursul derulării procesului a fost administrată probaţiunea încuviinţată şi au fost audiaţi martorii desemnaţi chiar de către completul de judecată, depoziţiile acestora, deşi exacte şi reale, au convins completul de jude­cată în parte, instanţa de apel tratând situaţia expusă la modul superficial, reţi­nând culpa sa în ceea ce priveşte prejudiciul suferit de către reclamant fără a analiza împrejurările concrete care au constituit circumstanţele externe în care a fost săvârşită presupusa fapta ilicită.

În concluzie, a arătat recurentul-pârât, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut în mod greşit o culpă concurentă şi au dispus obligarea sa în solidar la despăgubiri.

Trebuie precizat faptul că cererea de recurs reprezintă, în mare parte, o reluare a cererii de apel, fiind aproape identică cu aceasta sub aspectul criticilor invocate, fără a fi formulate critici noi de nelegalitate care să vizeze hotărârea pronunţată în apel.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Completul de filtru nr. 2, prin rezoluţia din data de 22 martie 2021, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia către părţi, pentru formularea unor puncte de vedere, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 29 martie 2021, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar, iar acestea nu au depus puncte de vedere.

Prin rezoluţia din data de 11 mai 2021, în temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la data de 08 iunie 2021, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursurilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursurilor prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul declarat de reclamantul A.

În cuprinsul cererii de recurs formulate de reclamant a fost invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta fiind invocat, în opinia instanţei, în mod formal.

Sub aspectul încadrării criticilor formulate de recurentul-reclamant în motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., care prevede că se poate cere casarea unei hotărâri când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", analizând cererea de recurs, se constată că aceasta nu cuprinde critici care să se încadreze în motivul de casare menţionat.

În esenţă, recurentul-reclamant arată faptul că instanţa de apel, pornind de la starea de fapt expusă, a interpretat-o în mod greşit, aprecierea acesteia fiind contrazisă de probele administrate în cauză, astfel că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material.

De asemenea, a arătat recurentul-reclamant, instanţa de apel nu a observat că probaţiunea este incertă şi adevărul nelămurit, refuzând să administreze probele care se impuneau.

Totodată, recurentul-reclamant a expus în cuprinsul cererii de recurs, pe mai multe pagini, situaţia de fapt şi a analizat condiţiile răspunderii civile delictuale, fără a indica critici concrete de nelegalitate a deciziei instanţei de apel.

Astfel, se reţine că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică de nelegalitate care să vizeze decizia atacată, nu a arătat care sunt considerentele pentru care soluţia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, susţinerile sale din cererea de recurs vizând, în mare parte, situaţia de fapt, administrarea probatoriului şi nemulţumirile legate de modul de soluţionare a cauzei.

Deşi recurentul-reclamant menţionează că face referire la aspecte de nelegalitate, criticile formulate nu sunt dezvoltate în raport de cele reţinute de instanţa de apel în considerentele deciziei ce face obiectul recursului şi nu reprezintă veritabile motive de nelegalitate care să vizeze decizia atacată.

Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt, a probelor administrate şi a nemulţumirilor părţilor cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Or, obiectul recursului constituindu-l decizia pronunţată în apel, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raţionamentul instanţei de apel în soluţionarea acestei căi de atac, astfel încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

În concluzie, cum aspectele invocate de recurentul-reclamant nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, nu se grefează pe conţinutul hotărârii atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.

Recursul declarat de pârâtul B.

Cu privire la criticile formulate de recurentul-pârât, se constată că acesta a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta fiind invocat, ca şi în cazul recurentului-reclamant, în mod formal.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, verificând cererea de recurs, se constată că, deşi motivele au fost subsumate pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea reprezintă, de fapt, o reiterare a motivelor de apel formulate împotriva sentinţei tribunalului, care şi-au găsit deja o dezlegare jurisdicţională prin decizia pronunţată în apel, recurentul-pârât ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură şi o judecată din partea instanţei de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite.

Or, prin motivele de recurs recurentul-pârât trebuia să indice, punctual, de ce este sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată, însă acesta, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanţă în faza procesuală a apelului, repune în discuţie aceleaşi aspecte, reiterând cele invocate prin cererea de apel şi omiţând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia curţii de apel.

Aşadar, se constată că cererea de recurs reprezintă o reluare a cererii de apel, fiind identică cu aceasta sub aspectul criticilor invocate, fără a fi formulate critici noi de nelegalitate care să vizeze hotărârea pronunţată în apel.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Ca atare, nu se poate proceda la o încadrare a susţinerilor formulate de către pârât prin cererea de recurs în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidenţa sancţiunii nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurentul-pârât nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nule recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 424 din 08 iulie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2021.