Nullity of cassation appeals for failure to articulate specific grounds of illegality regarding right of retention and eviction liability in state property transactions

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Oradea, la data de 12.12.2016, declinată prin sentinţa civilă nr. 81/CA/2017-PI din 22.06.2017 către Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă şi, ulterior, prin sentinţa nr. 91/LP/2018 către secţia I civilă, reclamantele S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Guvernul României, în baza dispoziţiilor H.G. nr. 505/1998, să se constate dreptul de retenţie asupra bunurilor imobile înscrise în: CF x Sînmartin de sub A 313 până la 312, nr. topo x; CF nr. x înscris sub x; CF nr. x înscris sub Al TOP x; CF nr. x înscris sub x; CF nr. x înscris sub x; CF nr. x înscris sub x, până la despăgubirea lor totală. Totodată, în aplicarea dispoziţiilor art. 1695 alin. (3), art. 1701 alin. (3), art. 1702 C. civ., au solicitat să se constate că răspunderea pentru despăgubire revine Guvernului României, de drept obligat pentru a răspunde de evicţiunea imobilelor vândute.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 20/C din 15 februarie 2019, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C., D. şi E., precum şi a pârâţilor Statul Român prin Guvernul României şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de DGRFP Cluj Napoca - AJFP Bihor şi a respins acţiunea, astfel cum a fost precizată, împotriva acestor pârâţi, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă acţiunea precizată formulată în contradictoriu cu pârâţii Comuna Sînmartin şi Consiliul Local al comunei Sînmartin şi cererea acestor pârâţi de acordare a cheltuielilor de judecată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 456 A din 3 iulie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele S.C. B. S.R.L., prin administrator judiciar F. şi prin administrator special C. şi S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar F., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, reprezentat de Guvernul României, Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, C., D., Comuna Sînmartin şi Consiliul Local Sînmartin, împotriva sentinţei nr. 20/C din 15.02.2019, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 456 A din 03 iulie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, au declarat recurs reclamantele S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L. şi pârâtul Guvernul României.

Recursul declarat de reclamantele S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L.:

Recurentele-reclamante au invocat incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei instanţei de apel, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs se arată că, prin aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de apel a reţinut, în mod eronat, că în cazul reclamantelor nu se poate constata un drept de retenţie întrucât deţinerea imobilului provine dintr-o faptă ilicită, abuzivă sau nelegală sau că bunul nu este susceptibil de urmărire silită. Astfel, din întreaga documentaţie existentă la dosarul cauzei se poate constata faptul că reclamantele nu au deţinut bunul imobil printr-o faptă ilicită, abuzivă sau ilegală, iar terenurile au fost suspuse executării silite, prin evacuare.

Mai arată recurentele-reclamante că nu solicită restituirea preţului pentru un bun proprietate publică, ci solicită recunoaşterea dreptului de retenţie cu privire la un bun imobil pe care Statul Roman l-a vândut în baza H.G. nr. 505/1998, pentru care au achitat preţul, iar în prezent comuna Sînmartin deţine atât imobilul, cât şi suma de bani pe care au achita-o.

Instanţa de apel, în mod eronat, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, având în vedere că acesta a dispus vânzarea imobilului şi a împuternicit comuna Sînmartin în demersurile ducerii la îndeplinire a procedurii H.G. nr. 505/1998.

Instanţa de apel a reţinut în mod eronat că nu ar exista faţă de proprietarul imobilului o creanţă cu titlu de răspundere pentru evicţiune.

Recursul declarat de pârâtul Guvernul României:

Prin recursul formulat, încadrat de recurentul-pârât în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta, în esenţă, critică faptul că instanţa de apel a reţinut în dispozitivul hotărârii recurate Statul Român, reprezentat prin Guvernul României, susţinând că acţiunea a fost îndreptată eronat împotriva Guvernului României, ca reprezentant al Statului Român.

Prin urmare, recurentul-pârât solicită admiterea recursului şi admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, pentru Statul Român, a Guvernului României şi scoaterea din cauză a acestei autorităţi.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Comuna Sînmartin şi Consiliul Local Sînmartin, prin primar, au formulat întâmpinare la recursul reclamantelor prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât criticile formulate nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recurentele-reclamante nu au depus răspuns la întâmpinare.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Completul de filtru nr. 2, prin rezoluţia din data de 15 martie 2021, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia către părţi, pentru formularea unor puncte de vedere, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la 19, 22 şi 26 martie 2021, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar, iar acestea nu au depus puncte de vedere.

Prin rezoluţia din data de 12 aprilie 2021, în temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la data de 08 iunie 2021, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursurilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursurilor prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reţine că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanţă cu principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.

În privinţa recursului, una dintre condiţiile esenţiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ţinut să îşi conformeze conduita procesuală acestor exigenţe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. permite părţilor unui proces exercitarea recursului exclusiv pentru motive de nelegalitate, instanţa de recurs neavând competenţa legală de a proceda la reaprecierea probelor pe baza cărora aceasta a fost reţinută ori de a cenzura situaţia de fapt căreia i-au fost aplicate normele de drept incidente.

Obligaţia recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulţumiri în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum şi dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în faţa instanţei anterioare şi/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanţă sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.

Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greşită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanţă în oricare dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., pe temeiul interpretării per a contrario a dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din cod, nu vor fi sancţionate cu nulitatea recursului, însă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate şi nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancţiunii nulităţii căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Recursul declarat de reclamantele S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. SRL

Cu privire la recursul reclamantelor, Înalta Curte reţine că recurentele-reclamante, deşi au procedat la încadrarea criticilor invocate în motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu au formulat critici care să poate fi circumscrise în motivele de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, sub aspectul încadrării criticilor formulate de recurentele-reclamante în motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., care prevede că se poate cere casarea unei hotărâri când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", analizând cererea de recurs, se constată că aceasta nu cuprinde critici care să se încadreze în motivul de casare menţionat.

În esenţă, recurentele-reclamante arată faptul că instanţa de apel, prin aplicarea greşită a normelor de drept material, a reţinut, în mod eronat, că în cazul reclamantelor nu se poate constata un drept de retenţie întrucât deţinerea imobilului provine dintr-o faptă ilicită, abuzivă sau nelegală sau că bunul nu este susceptibil de urmărire silită. Recurentele apreciază că, din întreaga documentaţie existentă la dosarul cauzei, se poate constata faptul că reclamantele nu au deţinut bunul imobil printr-o faptă ilicită, abuzivă sau ilegală, iar terenurile au fost suspuse executării silite, prin evacuare.

Totodată, recurentele-reclamante susţin că instanţa de apel, în mod eronat, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, având în vedere că acesta a dispus vânzarea imobilului şi a împuternicit comuna Sînmartin în demersurile ducerii la îndeplinire a procedurii H.G. nr. 505/1998 şi, de asemenea, în mod eronat, a reţinut că nu ar exista faţă de proprietarul imobilului o creanţă cu titlu de răspundere pentru evicţiune.

Analizând cuprinsul cererii de recurs, se reţine că recurentele-reclamante nu au formulat nicio critică de nelegalitate care să vizeze decizia atacată, nu au arătat care sunt considerentele pentru care soluţia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, susţinerile acestora din cererea de recurs vizând, în mare parte, situaţia de fapt, administrarea probatoriului şi nemulţumirile legate de modul de soluţionare a cauzei.

Astfel, acestea arată că în procesul de cumpărare a imobilelor au îndeplinit toate condiţiile prevăzute de lege şi că, din întreaga documentaţie existentă la dosarul cauzei, se poate constata faptul că reclamantele nu au deţinut bunul imobil printr-o faptă ilicită, abuzivă sau ilegală, iar terenurile au fost suspuse executării silite, prin evacuare.

Deşi recurentele-reclamante menţionează că fac referire la aspecte de nelegalitate, criticile formulate nu sunt dezvoltate în raport de cele reţinute de instanţa de apel în considerentele deciziei ce face obiectul recursului şi nu reprezintă veritabile motive de nelegalitate care să vizeze decizia atacată.

Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt, a probelor administrate şi a nemulţumirilor părţilor cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Or, obiectul recursului constituindu-l decizia pronunţată în apel, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raţionamentul instanţei de apel în soluţionarea acestei căi de atac, astfel încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

În concluzie, cum aspectele invocate de recurentele-reclamante nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, nu se grefează pe conţinutul hotărârii atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.

Recursul declarat de pârâtul Guvernul României

Recursul pârâtului, ale cărui critici sunt încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează faptul că instanţa de apel a reţinut în dispozitivul hotărârii recurate Statul Român, reprezentat prin Guvernul României, recurentul susţinând că acţiunea a fost îndreptată eronat împotriva Guvernului României, ca reprezentant al Statului Român.

Înalta Curte constată, în acest context, că recurentul-pârât nu relevă, astfel cum impune art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., dispoziţiile legale greşit interpretate şi aplicate de instanţa de apel în soluţionarea aspectului invocat.

Prin urmare, se constată că recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în mod formal, fără a formula nicio critică de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi fără a arăta care sunt considerentele pentru care soluţia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, verificând cererea de recurs, se constată că deşi motivele au fost subsumate pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea reprezintă, de fapt, o redare a unor dispoziţii legale şi o nemulţumire a părţii în legătură cu faptul că instanţa de apel a reţinut ca parte, în mod greşit, în dispozitivul hotărârii recurate, Statul Român, reprezentat prin Guvernul României, recurentul apreciind că nu se justifică participarea în cauză a Guvernului României, în reprezentarea Statului Român, întrucât titularul dreptului de proprietate asupra bunului litigios este Statul Român, iar reprezentantul legal al acestuia este Ministerul Finanţelor Publice.

Or, prin motivele de recurs recurentul-pârât trebuia să indice, punctual, de ce este sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată, să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanţă în faza procesuală a apelului, să formuleze critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea pronunţată în apel.

Prin urmare, modalitatea de redactare a memoriului de recurs de către recurentul-pârât nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Ca atare, nu se poate proceda la o încadrare a susţinerilor formulate de către pârât prin cererea de recurs în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidenţa sancţiunii nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurentul-pârât nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nule recursurile declarate de reclamantele S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L. şi de pârâtul Guvernul României împotriva deciziei nr. 456 A din 03 iulie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2021.