Exclusion of execution-authorization court for enforcement objections based on debtor seat in multi-debitor execution

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

Asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la 8 septembrie 2020, sub dosar nr. x/2020, contestatorul Ministerul Justiţiei a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite începute de Biroul Executorului Judecătoresc A. în dosarul execuţional nr. x/2019 şi a tuturor actelor comunicate (somaţie de plată, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, raportul de expertiză contabilă întocmit de către expertul contabil B. şi a tuturor actelor de executare emise sau care urmau a fi emise în dosarul de executare silită), precum şi împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 1292/CC/2020 din 16 aprilie 2020 a Judecătoriei Alba Iulia, pronunţată în dosarul nr. x/2020. A solicitat, totodată, întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 723 şi urm C. proc. civ.

Prin încheierea civilă nr. 2102 din 29 octombrie 2020, Judecătoria Alba Iulia a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată prin întâmpinare de intimată şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., precum şi faptul că, în speţă, calitatea de contestator aparţine debitorului Ministerul Justiţiei al cărui sediul se află în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Sectoului 5 Bucureşti.

Referitor la pronunţarea de către Judecătoria Alba Iulia a încheierii prin care a fost încuviinţată executarea silită în cauză, s-a reţinut că cererea de încuviinţare a executării silite privea pe creditoarea C. şi debitorii Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj şi Ministerul Justiţiei, în timp ce contestaţia la executare ce formează obiectul prezentului dosar este formulată doar de debitorul Ministerul Justiţiei, iar prin reţinerea competenţei în cadrul procedurii distincte a încuviinţării executării silite nu a operat o prorogare de competenţă şi în ceea ce priveşte soluţionarea prezentei contestaţii la executare.

S-a apreciat că nu sunt aplicabile, prin analogie, dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., ce instituie o competenţă alternativă pentru formularea acţiunii împotriva mai multor pârâţi, atât timp cât părţi în prezenta cauză sunt doar contestatorul debitor Ministerul Justiţiei şi creditoarea intimată.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 187 din 13 ianuarie2021, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de contestator, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ. vizând soluţionarea contestaţiei la executare de către instanţa de executare, judecătoria în a cărei circumsripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

Ca situaţie de fapt a reţinut că prin încheierea nr. 3339/CC, pronunţată la 4 aprilie 2020, în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Cluj Napoca a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, soluţie întemeiată pe dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. având în vedere calitatea creditoarei de judecător la Curtea de Apel Cluj, dispoziţii apreciate ca prevalând caracterului exclusiv al competenţei teritoriale a instanţei de executare, instituite de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. A mai reţinut că prin încheierea nr. 1292/CC, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia la 16 aprilie 2020, în dosarul nr. x/2020, a fost încuviinţată executarea silită împotriva debitorilor Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj şi Ministerul Justiţiei.

Constatând incidenţa dispoziţiilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile şi în cazul pluralităţii de debitori obligaţi prin titlul executoriu, precum şi a celor prevăzute de art. 116 din acelaşi act normativ, s-a apreciat că, în materia executării silite, poate fi instanţă de executare, instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul sau sediul oricărui debitor obligat prin titlul executoriu, iar determinarea acestei instanţe se realizează, în concret, în funcţie de modalitatea în care organul de executare, la solicitarea creditorului, înţelege să îşi exercite dreptul de opţiune, în raport de instanţele deopotrivă competente, prin înregistrarea cererii de încuviinţare a executării silite pe rolul uneia dintre aceste instanţe.

Având în vedere particularităţile speţei, respectiv declinarea competenţei de soluţionare a cauzei de către instanţa de excutare iniţial învestită, în temeiul art. 127 C. proc. civ., precum şi faptul că Judecătoria Alba Iulia a pronunţat încheierea de încuviinţare a excutării silite, s-a concluzionat că această ultimă instanţă este instanţa de excutare competentă să soluţioneze orice incident în legătură cu procedura execuţională din dosarul de excutare silită nr. 1515/2019, aflat pe rolul BEJ A., întrucât competenţa teritorială a fost fixată definitiv prin exercitarea dreptului de opţiune al executorului judecătoresc de a sesiza una dintre instanţele de executare determinate în baza normei de competenţă teritorială alternativă, instituite de prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., respectiv Judecătoria Cluj Napoca, instanţă ce a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

S-a reţinut că instanţa care a încuviinţat executarea silită este instanţa de executare competentă să soluţioneze toate incidentele ce survin în cadrul executării silite, inclusiv contestaţiile la executare, aspect reglementat de dispoziţiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., iar debitorii împotriva cărora a fost demarată procedura execuţională nu beneficiază de un nou drept de opţiune între instanţele care, în abstract, ar fi putut dobândi calitatea de instanţă de executare. Întrucât prevederile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. statuează faptul că excepţiile de la regula potrivit căreia instanţa care a încuviinţat executarea silită este cea care soluţionează şi contestaţiile la executare, se pot reglementa doar prin lege şi având în vedere că excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, s-a reţinut că dreptul de opţiune al debitorului de a determina competenţa teritorială în favoarea unei instanţe de executare distincte de cea care a încuviinţat executarea silită s-ar putea reţine doar dacă ar exista o prevedere legală expresă în acest sens, iar nu pe cale de interpretare a prevederilor art. 651 alin. (1), art. 112 alin. (1) şi art. 116 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin contestaţia la executare ce face obiectul dosarului în care s-a invit prezentul conflict de competenţă, debitorul Ministerul Justiţiei a contestat actele de executare silită încheiate în dosarul de executare nr. 1515/2019 al Biroului Executorului Judecătoresc A.. Executarea silită împotriva debitorului Ministerul Justiţiei, cu sediul în Bucureşti, str. x, a fost declanşată în dosarul de executare anterior menţionat, la solicitarea creditoarei C..

Potrivit dispoziţiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din acelaşi act normativ, contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. dispun că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

În conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, rezultă că în cazul contestaţiei la executare competenţa teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Prin raportare la normele legale enunţate, Înalta Curte reţine că instanţele deopotrivă competente să soluţioneze contestaţia la executare sunt cele de la sediul debitorilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Cluj.

Însă, în absenţa unui text de lege special care să reglementeze modalitatea de determinare a instanţei de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispoziţiile art. 112 şi art. 116 C. proc. civ., creditorul, cu ocazia sesizării organului de executare, având alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Se constată că, din cuprinsul titlurilor executorii în baza cărora se efectuează executarea silită, rezultă că intimata-creditoare are calitatea de judecător la Curtea de Apel Cluj, împrejurare ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ.

Împrejurarea că Judecătoria Cluj a declinat, în baza art. 127 C. proc. civ. competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Alba Iulia care a pronunţat încheierea nu este de natură să atragă, în mod automat, competenţa acestei instanţe în soluţionarea contestaţiei la executare.

Aceasta întrucât, în cazul pluralităţii de debitori, în vederea stabilirii instanţei de executare urmează a se da prevalenţă dispoziţiilor speciale în materie, respectiv art. 651 alin. (1) C. proc. civ., şi doar în măsura în care niciuna din judecătoriile de la sediul debitorilor nu poate soluţiona cauza din pricina interdicţiilor instituite de art. 127 C. proc. civ., devine aplicabilă norma de alegere a altei instanţe.

Art. 651 C. proc. civ. impune ca verificarea competenţei să se raporteze la sediul debitorului, iar nu la alte repere care excedează condiţiilor impuse de această normă astfel că pronunţarea încheierii prin care s-a încuviinţat executarea silită nu poate atrage, în situaţia de faţă, competenţa aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea contestaţiei la executare.

De altfel, potrivit art. 666 alin. (6) C. proc. civ., încheierea prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite poate fi supusă controlului instanţei de executare pe calea unei contestaţii la executare, deci inclusiv prin prisma stabilirii instanţei de executare competente.

Cum normele de competenţă ce vizează soluţionarea contestaţiei la executare sunt de ordine publică, Înalta Curte constată că instanţa de executare competentă să soluţioneze contestaţia la executare, în aplicarea dispoziţiilor art. 714 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, aceasta fiind instanţa de executare în a cărei rază teritorială se află sediul debitorului Ministerul Justiţiei.

Faţă de argumentele expuse şi de dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2021.