Damages claim over prison conditions reinstated against Romanian State on passive-standing grounds

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă la 14 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, şi precizată la 26 noiembrie 2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, obligarea acestuia la plata despăgubirilor în valoare de 157.700 euro pentru condiţiile necorespunzătoare de încarcerare în minorat/majorat din timpul executării pedepsei privative de libertate de 1577 zile în perioadele 08.11.2013 - 24.12.2013 (46 zile) şi 27.01.2014 - 08.04.2018 (1531 zile).

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 551 alin. (6) din Legea nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 şi pe cele ale art. 5 paragr. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

La termenul de judecată din 15 mai 2020, instanţa de fond a invocat, din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

2. Hotărârea Tribunalului Constanţa

Prin sentinţa nr. 818 din 29 mai 2020, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, invocată din oficiu, şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Hotărârea Curţii de Apel Constanţa

Prin decizia nr. 202 din 20 noiembrie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 818 din 29 mai 2020, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 202 din 20 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul A..

În motivarea cererii de recurs, reclamantul, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că Statului Român îi revine responsabilitatea asigurării condiţiilor corespunzătoare de detenţie, precum şi a organizării centrelor de detenţie în spaţii adecvate de cazare, conform legislaţiei naţionale şi europene.

Ministerul Finanţelor reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ.

Recurentul a susţinut că responsabilitatea organizării activităţilor referitoare la modul de executare a pedepselor privative de libertate, precum şi acordarea drepturilor prevăzute de lege persoanelor aflate în stare de detenţie revine penitenciarelor (art. 6 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 756/2016), ca structuri funcţionale ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (art. 11 alin. (1) din H.G. nr. 756/2016), subordonate Statului Român, prin Ministerul Finanţelor.

Concluzionând, a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea deciziei recurate, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de fond.

5. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 18 martie 2021, sub nr. x/2019, şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 8.

Prin rezoluţia completului din 22 martie 2021, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 27 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în condiţiile prevăzute de art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

6. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

Prin întâmpinarea formulată la 2 aprilie 2021, în termenul legal, intimatul a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea motivelor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

La 11 aprilie 2021, recurentul a transmis, prin poşta electronică, răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei invocate de intimat, urmând a se reţine că, prin motivele de recurs nu a reiterat susţinerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată, ci critici ale deciziei nr. 202 din 20 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

7.1 Deliberând cu prioritate, în condiţiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepţiei nulităţii recursului, invocate de intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Intimatul a afirmat că susţinerile recurentului din cererea de recurs reprezintă o reluare a motivelor expuse în cererea de chemare în judecată, care nu pot fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Sub aspect formal, recurentul trebuie să invoce critici legate de hotărârea recurată, pe care să le încadreze ulterior în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a combătut aceste apărări, afirmând că ceea ce a criticat în recurs este decizia nr. 202 din 20 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, motivele invocate nefiind reluări ale celor expuse în cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că aceste susţineri ale recurentului sunt reale, de vreme ce, prin memoriul de recurs acesta a criticat decizia curţii din perspectiva greşitei soluţionări a cauzei urmare admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, deşi, în cauză se impune angajarea răspunderii statului pentru condiţiile necorespunzătoare de detenţie din penitenciare.

Înalta Curte constată că aceste motive se referă, în fapt, la nerespectarea, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, conform cărora "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante", prin cererea de recurs recurentul criticând decizia atacată din perspectiva confirmării soluţiei pronunţate de tribunal asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Dispoziţiile art. 3 din Convenţie, deşi nu au fost indicate explicit de recurent, ci au fost identificate de instanţă în virtutea rolului activ conferit de art. 22 alin. (4) C. proc. civ., pot fi subsumate cazului de casare invocat în susţinerea cererii de recurs, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 din acest act normativ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin întâmpinare.

7.2 Examinând recursul din perspectiva criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, la plata despăgubirilor în valoare de 157.700 euro pentru condiţiile necorespunzătoare de încarcerare la care a fost supus în perioada executării pedepsei privative de libertate în perioadele 08.11.2013 - 24.12.2013 şi 27.01.2014 - 08.04.2018 (1531 zile).

Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 818 din 29 mai 2020, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, invocată din oficiu, şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia nr. 202 din 20 noiembrie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a menţinut soluţia tribunalului în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, respingând, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 818 din 29 mai 2020, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă.

Recurentul a criticat în recurs legalitatea soluţiei curţii de apel, susţinând, în esenţă, că statul trebuie să răspundă pentru conformitatea condiţiilor de detenţie cu reglementările naţionale şi europene în materie, în raporturile juridice generatoare de drepturi şi obligaţii, precum şi în alte situaţii în care participă în nume propriu, acesta fiind reprezentat de Ministerul Finanţelor.

Criticile recurentului sunt fondate.

Prin art. 551 din Legea nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal - dispoziţii legale invocate de recurent în susţinerea cererii de chemare în judecată - s-a instituit măsura compensării deţinuţilor cazaţi în condiţii necorespunzătoare.

Alin. (2) al acestui articol explicitează noţiunea "condiţii necorespunzătoare", aceasta referindu-se la "cazarea unei persoane în oricare centru de detenţie din România care a avut lipsuri la condiţiile impuse de standardele europene."

Deşi prin actul normativ menţionat au fost reglementate condiţiile de detenţie şi drepturile persoanelor condamnate, acest act normativ nu cuprinde dispoziţii cu privire la entitatea ce poartă responsabilitatea cauzării unor suferinţe determinate de precaritatea condiţiilor din penitenciare.

Dimpotrivă, prin Legea nr. 254/2013, modificată şi completată prin Legea nr. 169/2017, au fost atribuite Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (instituţie publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Justiţiei) doar sarcini cu privire la organizarea executării pedepselor privative de libertate, coordonarea şi controlul activităţii unităţilor care se organizează şi funcţionează în subordinea sa, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile acestei entităţi fiind stabilite prin hotărâre a Guvernului, finanţarea fiindu-i asigurată de la bugetul de stat sau din resurse proprii.

Faţă de contextul arătat, în lipsa unei reglementări exprese în dreptul intern, Înalta Curte arată că, în situaţia recurentului, care a reclamat condiţiile precare de detenţie din penitenciarele în care a executat pedeapsa privativă de libertate, calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, se impune a fi examinată în raport de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, care, în hotărârea cvasi-pilot din 24 iulie 2012, pronunţată în cauza Iacov Stanciu contra României, a stabilit, cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 3 din Convenţie, că, în ceea ce priveşte condiţiile materiale de detenţie şi tratarea necorespunzătoare a problemelor de sănătate, acestea sunt cauzate de nerespectarea, de către statul român, a obligaţiei prevăzute de art. 46 din Convenţie cu privire la forţa obligatorie şi executarea hotărârilor CEDO.

Curtea a statuat, în paragr. 199 al hotărârii, referitor la condiţiile de detenţie necorespunzătoare, că "acestea nu sunt în mod obligatoriu cauzate de probleme ale sistemului penitenciar ca atare, ci pot fi legate de probleme mai generale ale politicii în materie penală. De asemenea, chiar şi într-o situaţie în care aspecte distincte ale condiţiilor de detenţie sunt în conformitate cu reglementările interne, efectul cumulat al acestora poate fi de aşa natură încât să constituie un tratament inuman. Aşa cum a subliniat Curtea în mod repetat, Guvernului îi revine sarcina de a-şi organiza sistemul penitenciar de aşa natură încât să asigure respectarea demnităţii deţinuţilor."

În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Europeană şi în hotărârea-pilot din 25 aprilie 2017 în cauza Rezimveş şi alţii contra României, stabilind că situaţia reclamanţilor nu poate fi disociată de problema generală care este cauzată de o disfuncţionalitate structurală caracteristică sistemului penitenciar din România, care a afectat şi poate afecta şi în viitor numeroase persoane (paragr. 110), statul român fiind obligat să ia măsuri de ordin general, în baza art. 46 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Curtea a fost constantă în a aprecia că "statul este obligat, în pofida problemelor sale logistice şi financiare, să organizeze sistemul penitenciar astfel încât să asigure deţinuţilor respectul pentru demnitatea lor umană" (cauzele Shishanov contra Republica Moldova, Păvălache contra României), prin art. 3 din Convenţie fiind instituită, în sarcina autorităţilor, obligaţia pozitivă de a se asigura că orice persoană privată de libertate execută pedeapsa în condiţii care nu o supun unei suferinţe sau încercări de o intensitate care depăşeşte nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei (cauzele Kudla contra Poloniei şi Enăşoaie contra României).

În raport de aceste statuări, Înalta Curte constată că nu poate fi exclusă răspunderea statului pentru condiţiile necorespunzătoare de detenţie, de vreme ce acesta nu s-a conformat recomandărilor Curţii Europene a Drepturilor Omului şi nu a respectat dispoziţiile art. 46 din Convenţie, deşi, ca parte contractantă s-a obligă să se conformeze hotărârilor definitive ale Curţii, pronunţate în cauzele în care este parte.

Răspunderea Statului Român urmează a fi atrasă prin reprezentantul său, Ministerul Finanţelor, mandatul de reprezentare fiindu-i conferit prin dispoziţiile art. 223 alin. (1) C. civ., conform cărora "În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens."

Reglementări similare se regăsesc şi în art. 3 alin. (1) pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, prin care s-a stabilit că acesta "reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa instanţelor, precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ."

Astfel, dreptul de reprezentare al Statului Român de către Ministerul Finanţelor izvorăşte din lege, statul fiind chemat în judecată să răspundă pentru încălcarea dispoziţiilor art. 3 din Convenţie, pentru condiţiile necorespunzătoare de detenţie în care recurentul a executat pedeapsa privativă de libertate.

În raport de argumentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 497 coroborat cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ., constatând că, în mod greşit, litigiul a fost soluţionat fără a se intra în judecata fondului, va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 202 din 20 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, va casa decizia recurată şi sentinţa nr. 818 din 29 mai 2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă şi va trimite cauza, spre rejudecare, Tribunalului Constanţa pentru soluţionarea litigiului conform tuturor motivelor invocate în legătură cu fondul cererii de chemare în judecată, conform art. 510 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 202 din 20 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi sentinţa nr. 818 din 29 mai 2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă şi trimite cauza, spre rejudecare, Tribunalului Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 mai 2021.