Territorial jurisdiction for execution objection filed by prosecution service against prosecutors: waiver of alternative forum under Art. 127(2) CPC and inapplicability of constitutional impartiality safeguards to institutional defendants

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 20 octombrie 2020, petentul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în contradictoriu cu intimaţii A., B., C., D., E., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună admiterea contestaţiei la executare şi, în consecinţă, să anuleze somaţia din data de 21 septembrie 2020, emisă în dosarul execuţional nr. x/2020 al Biroului Executorului Judecătoresc F., precum şi a tuturor actelor de executare iniţiate în temeiul acesteia; anularea încheierii mai sus menţionate prin care au fost stabilite cheltuielile de executare; anularea încheierii de încuviinţare cu nr. 4276/2020 din 20 august 2020, pronunţată de Judecătoria Oradea, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost încuviinţată executarea silită. Totodată, a solicitat şi suspendarea executării silite, până la soluţionarea contestaţiei la executare.

La termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2020, instanţa din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Oradea.

Prin sentinţa civilă nr. 5324/2020 din 18 noiembrie 2020, Judecătoria Oradea a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Judecătoriei Arad competenţa de soluţionare a cauzei.

Pentru a pronunţa această soluţie, această instanţă a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 129-132, raportate la prevederile art. 127 alin. (1), (2)1 şi alin. (3) din C. proc. civ., judecarea unei cereri formulată de Parchete, corespunzător în rang jurisdicţional instanţei superioare instanţei competente, nu îndeplineşte garanţiile de imparţialitate obiectivă la care se referă atât instanţa Europeană, cât şi Curtea Constituţională prin decizia nr. 290/2018 şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 7/2016, din data de 16 mai 2016, pronunţată în recurs în interesul legii.

De asemenea, a reţinut că, deşi în cuprinsul articolului 127 alin. (2)2 din C. proc. civ., nu sunt prevăzute expres şi Parchetele, atunci când au calitatea de reclamant, aceasta reprezintă o simplă omisiune a legiuitorului, de a face trimitere în cuprinsul alin. (3) al art. 127 C. proc. civ. la dispoziţiile alin. (2)1 al aceluiaşi articol de lege. Or, din moment ce simpla calitate de procuror ori grefier în cadrul Parchetului conduce la aplicarea dispoziţiilor obligatorii ale art. 127 alin. (1) C. proc. civ., cu atât mai mult atunci când chiar instituţia ce cumulează atât puterea jurisdicţională şi calitatea de parte formulează cereri în instanţă, ar trebui să devină aplicabile dispoziţiile alin. (1) al art. 127 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte alegerea instanţei competente, întrucât dosarul cu nr. x/2020 din care s-a disjuns prezenta pricină a fost declinat în favoarea Judecătoriei Arad, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Timişoara, Judecătoria Oradea a apreciat că se impune declinarea pricinii în favoarea aceleiaşi instanţe.

Învestită prin declinare, Judecătoria Arad prin sentinţa civilă nr. 94 din 14 ianuarie 2021, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.

Pentru a hotârî astfel, instanţa a reţinut că în raport de prevederile art. 127 alin. (1), (2) şi 3 din C. proc. civ., a art. 130 din acelaşi cod dar şi a deciziei nr. 2091 din 27 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaşie şi Justiţie, şi având în vedere că prin întâmpinarea formulată, intimaţii creditori au invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Oradea, solicitând declinarea competenţei la Judecătoria Cluj Napoca, solicitare la care contestatoare nu s-a opus, se impunea ca Judecătoria Oradea să îşi decline competenţa de soluţionare a cauzei instanţei alese de intimaţi - Judecătoria Cluj Napoca.

Astfel învestită, Judecătoria Cluj Napoca, prin încheierea nr. 2759 din 23 aprilie 2021, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de către contestator,a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluşionării acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că faţă de dispoziţiile art. 651 alin. (1)-(3) din C. proc. civ., a art. 116 din acelaşi cod, şi având în vedere că intimaţii-creditori A., B., C., D., E. au calitatea de procurori, devin incidente prevederile art. 127 alin. (3) prima ipoteză, raportate la alin. (2) a aceluiaşi articol din C. proc. civ., în sensul că pe lângă instanţa competentă potrivit legii, respectiv Judecătoria Oradea, contestatorul poate sesiza oricare dintre judecătoriile aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Oradea, alegerea între mai multe instanţe competente aparţinând contestatorului-reclamant, care s-a adresa Judecătoriei Oradea.

Prin urmare, Judecătoria Oradea nu putea să invoce, din oficiu, şi nici nu putea să admită excepţia necompetenţei teritoriale, având în vedere că este una dintre instanţele judecătoreşti deopotrivă competente să soluţioneze contestaţia la executare.

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de petentul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în contradictoriu cu intimaţii A., B., C., D., E., prin care a solicitat instanţei admiterea contestaţiei la executare şi anularea somaţiei din data de 21 septembrie 2020, emisă în dosarul execuţional nr. x/2020 al Biroului Executorului Judecătoresc F., precum şi a tuturor actelor de executare iniţiate în temeiul acesteia; anularea încheierii mai sus menţionate prin care au fost stabilite cheltuielile de executare; anularea încheierii de încuviinţare cu nr. 4276/2020 din 20 august 2020, pronunţată de Judecătoria Oradea, în dosarul nr. x/2020 prin care a fost încuviinţată executarea silită. Totodată, a solicitat şi suspendarea executării silite, până la soluţionarea contestaţiei la executare.

Prezentul conflict de competenţă a fost generat de aprecierile diferite ale instanţelor de judecată aflate în conflict cu privire la modul de interpretare al dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi alin. (21) din C. proc. civ., în raport de Decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. dar şi de decizia nr. 7/2016 din data de 16 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin în recurs în interesul legii.

Prin demersul judiciar iniţiat, petentul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a învestit Judecătoria Oradea cu o cerere de contestaţie la executare, formulate în cadrul dosarului de executare nr. 2469/2020 al Biroului Executorului Judecătoresc F., în contradictoriu cu intimaţii-creditori A., B., C., D., E., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Astfel, contestaţia la executare formulată de petentul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor este de competenţa materială a judecătoriei, în raport de dispoziţia art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., iar din punct de vedere teritorial este supusă normelor de drept prevăzute de acelaşi text legal care consacră regula potrivit căreia aceasta aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Textul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. instituie un caz de competenţă teritorială alternativă (facultativă) în situaţia cererii introduse împotriva unui pârât care are calitatea de judecător, normă aplicabilă în mod corespunzător şi în ipoteza în care un procuror are calitatea de pârât, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cum este cazul în speţă.

Înalta Curte constată, de asemenea, că, de principiu, competenţa facultativă este o expresie a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 124, iar caracterul facultativ rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă doreşte să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.

În cauza dedusă judecăţii, petentul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor nu a înţeles să uzeze de prevederile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. şi a introdus cererea la Judecătoria Oradea, instanţă competentă material şi teritorial să soluţioneze contestaţia la executare, în temeiul dispoziţiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., ca instanţă în circumscripţia căreia se află sediul debitorului; astfel, petentul nu s-a prevalat de posibilitatea de a sesiza o instanţă dintr-o curte de apel învecinată celei competente potrivit dreptului comun, renunţând la beneficiul conferit de art. 127 alin. (2) din C. proc. civ.

În aplicarea prevederilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., petentul avea posibilitatea sesizării oricăreia dintre judecătoriile aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate Curţii de Apel Oradea.

Or, cum petentul a înţeles să renunţe la beneficiul conferit de art. 127 alin. (2) C. proc. civ., prin depunerea acesteia la Judecătoria Oradea, în aplicarea prevederilor art. 116 din C. proc. civ., a fixat în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia.

În prezenta cauză, Înalta Curte reţine că debitorul nu este o instanţă judecătorească, ci Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, ca unitate aflată în subordinerea Ministerului Public, parte a autorităţii judecătoreşti.

În atare situaţie, în aplicarea principiului Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nu devin incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., astfel cum acestea au fost interpretate de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 638 din 23 iulie 2018, conform căreia dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. au fost apreciate ca fiind neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în contradictoriu cu intimaţii D., B., C., A. şi E., în favoarea Judecătoriei Oradea .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în contradictoriu cu intimaţii D., B., C., A. şi E., în favoarea Judecătoriei Oradea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2021.