Territorial jurisdiction in consumer credit cession: residence of consumer versus location of foreign creditor’s representative

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeş la data de 13 februarie 2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat constatarea inexistenţei dreptului de urmărire a creanţei, având nr. de referinţa ISRF/53/1 în evidenţele pârâtei B., ca urmare a intervenirii prescripţiei extinctive.

În motivare, reclamantul a arătat că la data de 11 noiembrie 2019, a fost încunoştiinţat de pârâta B., prin notificarea emisă la data de 04 noimebrie 2019, despre cesiunea de creanţă intervenită între C. S.A. şi B..

Astfel, reclamantul a susţinut că a fost notificat că în temeiul contractului de cesiune de creanţe din data de 23 mai 2017, respectiv a acordului de vânzare din data de 29 octombrie 2019, cedentul a cesionat, în favoarea cesionarului, creanţele împreună cu accesoriile sale în legătură cu contractul de credit, încheiat între reclamant şi C. S.A. la data de 24 iunie 2015, fără a fi însă menţionat nr. contractului la care se face referire. De asemenea, reclamantului i s-a adus la cunoştinţă faptul că valoarea creanţei cesionate este de 98.634,92 RON.

Ca atare, reclamantul a apreciat că în raport de dispoziţiile art. 706 din C. proc. civ., dreptul creditorului cesionar de a obţine executarea silită s-a prescris.

Prin sentinţa civilă nr. 8950/2020 din 08 octombrie 2020, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Caransebeş.

Pentru a pronunţa această soluţie, această instanţă a reţinut că, în raport de prevederile art. 107 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi având în vedere că domiciliul reclamantului este în Caransebeş, iar pârâta nu are sediul în ţară, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află domiciliul reclamantului.

Învestită prin declinare, Judecătoria Caransebeş, prin sentinţa civilă nr. 325/2021 din 12 martie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dipus suspendarea judecării cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, faţă de împrejurarea că sediul reprezentantului pârâtei se află în circumscripţia Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, reiese că, în mod corect, reclamatul s-a adresat acestei din urmă instanţe.

De asemenea, instanţa a reţinut că, în raport de prevederile art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., incidente în cauză, care reglementează norme de competenţă teritorială alternativă, nici Judecătoria sectorului 3 Bucureşti şi nici partea adversă nu puteau invoca excepţia necompetenţei teritoriale.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În speţă, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la data de 13 februarie 2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat constatarea inexistenţei dreptului de urmărire a creanţei având nr. de referinţă ISRF/53/1 în evidenţele pârâtei, ca urmare a intervenirii prescripţiei extinctive.

Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ., care prevede:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Pe de altă parte, art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care se instituie o competenţă teritorială alternativă, dispune că în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă "instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor."

În conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, subiectele raportului juridic ce intră sub incidenţa legislaţiei privind protecţia consumatorilor sunt profesionistul (comerciantul) care fabrică un produs, îl distribuie, comercializează, respectiv furnizează un serviciu şi, pe de altă parte, consumatorul care achiziţionează un produs ori beneficiază de un serviciu oferit de un profesionist.

În cauza de faţă, se reţine că reclamantul a fost notificat că, în baza contractului de cesiune de creanţe din data de 23 mai 2017, respectiv a acordului de vânzare din data de 29 octombrie 2019, cedentul a cesionat în favoarea cesionarului creanţele împreună cu accesoriile sale, în legătură cu contractul de credit încheiat între reclamant, în calitate de consumator, şi C. S.A., în calitate de profesionist, prestator de servicii financiar bancare, la data de 24 iunie 2015, fără a fi însă menţionat nr. contractului la care se face referire.

Reiese, aşadar, că obiectul prezentului litigiu se circumscrie ipotezelor avute în vedere de art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că izvorul raportului juridic dintre părţi este un contract de împrumut, cesionat, în care reclamantul deţine calitatea de consumator, iar pârâta pe cea de profesionist.

În raport de aceste aspecte, pentru determinarea competenţei de soluţionare a pricinii, este aplicabilă norma înscrisă în art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., al cărei scop este acela de a proteja consumatorul, facilitându-i accesul la justiţie printr-o dispoziţie favorabilă, ceea ce îi conferă prerogativa de a alege între două sau mai multe instanţe competente.

Totodată, pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a alege între mai multe instanţele deopotrivă competente revine exclusiv reclamantului, în temeiul art. 116 C. proc. civ.

Conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, sediul pârâtei B. este în străinătate, în Malta.

De asemenea, se reţine că potrivit evidenţelor DEPABD, în perioada 22 aprilie 2019-21 aprilie 2020, reclamantul A. figura cu domiciliul în judeţul Caraş-Severin, iar la data de 13 februarie 2020, data sesizării instanţei, acesta figura cu reşedinţa în Bd. x, Bucureşti.

Potrivit art. 87 din C. civ. "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îţi are locuinţa principală".

Noţiunea de "domiciliu" care interesează regulile procedurii civile în general şi, implicit, competenţa de soluţionare a cererii pendinte, în concret, nu corespunde unei interpretări stricto sensu, ci aceasta poate fi asimilată şi unei situaţii de fapt, relevate de înscrisuri apte a proba această împrejurare de fapt, deoarece scopul normelor care guvernează procesul civil este acela al asigurării cunoaşterii procesului şi a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia. Or, în cauza de faţă, numai stabilirea în favoarea instanţei în care reclamantul îşi are reşedinţa, conform evidenţelor DEPABD, poate răspunde acestora deziderate.

Este adevărat că, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are posibilitatea alegerii instanţei competente, însă această alegere trebuie făcută între două instanţe deopotrivă competente, situaţie care nu se regăseşte în cauză, Judecătoria sectorului 3, aleasă de reclamant, prin depunerea şi înregistrarea cererii de chemare în judecată, nefiind una dintre instanţele deopotrivă competente, având în vedere că aceasta nu reprezintă nici instanţa în circumscripţia căreia se află sediul pârâtei, nici cea în care se află domiciliul reclamantului.

Împrejurarea că pârâta B., cu sediul în străinătate, în Malta, are reprezentant convenţional în România la adresa D. S.R.L. cu sediul în Municipiul Bucureşti, unde a solicitat comunicarea actelor de procedură, nu poate fi apreciat un criteriu pentru determinarea instanţei competente, în lipsa unei reglementări legale în acest sens.

Prin urmare, cum criteriul sediului pârâtei nu poate fi aplicat, având în vedere că aceasta are sediul în străinătate, reiese că singura instanţă competentă teritorial să soluţioneze pricina pendinte este instanţa de la domiciliul reclamantului, în aplicarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cum la data sesizării instanţei, reclamantul figura cu reşedinţa în Bucureşti, Bd. x, reiese că Judecătoria sectorului 4 este competentă să soluţioneze pricina pedinte.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., având ca obiect "acţiunea în constatare", în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2021.