Auction simulation claim sent to Tulcea court on defendant-domicile rule after Brăila declination rejected.

Şedinţa publică din data de 25 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin plângerea înregistrată la data de 27 ianuarie 2020 pe rolul Judecătoriei Brăila, secţia civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., să se constate ca fiind simulat prin interpunere de persoane procesul-verbal de licitaţie nr. x/21.06.2020 încheiat ca urmare a licitaţiei din data de 21.06.2000 de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a Judeţului Brăila, precum şi faptul că reclamanta are calitatea de proprietar a imobilului situat în Brăila, Ansamblul Viziru 3, Aleea x.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 966, art. 969, art. 1175 din C. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 6810 din 11 decembrie 2020, Judecătoria Brăila, secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Pentru a pronunţa această hotărâre, raportându-se la dispoziţiile art. 107 din C. proc. civ., a reţinut că domiciliul pârâtei este situat în Tulcea, judeţul Tulcea, iar în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile privind competenţa teritorială alternativă.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Tulcea, secţia civilă şi penală, prin sentinţa civilă nr. 950 din 07 aprilie 2021, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila. Totodată, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Brăila şi Tulcea şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Tulcea a constatat că instanţa iniţial învestită nu putea pune în discuţie la al doilea termen de judecată excepţia de ordine privată, invocată de pârâtă, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 208 alin. (1) din C. proc. civ., şi cu atât mai puţin nu o putea invoca din oficiu.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Obiectul plângerii înregistrate la data de 27 ianuarie 2020 pe rolul Judecătoriei Brăila, sub nr. x/2020, îl constituie solicitarea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâta B., de a se constata ca fiind simulat prin interpunere de persoane procesul-verbal de licitaţie nr. x/21.06.2020, încheiat ca urmare a licitaţiei din data de 21.06.2000 de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a Judeţului Brăila, şi că reclamanta are calitatea de proprietar a imobilului situat în Brăila, Ansamblul Viziru 3, Aleea x.

Înalta Curte constată că sunt aplicabile, raportat la temeiul de drept al acţiunii, astfel cum acesta a fost indicat în cererea introductivă şi detaliat în notele scrise depuse pentru termenul din 24 martie 2021 (acordat în dosarul Judecătoriei Tulcea), prevederile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii. Totodată, conform art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.

Interpretând în sens restrictiv dispoziţiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., ar urma ca tocmai părţii care, la primul termen la care a fost legal citată, 24 iunie 2020, în dosarul Judecătoriei Brăila, şi care a beneficiat de amânare pentru lipsă de apărare, să nu i se mai permită la următorul termen posibilitatea de a invoca excepţia necompetenţei teritoriale, cu depăşirea acestui moment procesual.

Principiul disponibilităţii recunoscut de art. 9 din C. proc. civ. şi cel al apărării, consacrat de art. 13 din acelaşi cod, valorificate prin însăşi încuviinţarea amânării pentru lipsa apărării, dispusă în condiţiile art. 222 din C. proc. civ., trebuie să se coroboreze cu prevederile art. 24 din Constituţia României şi cele referitoare la noţiunea procesului echitabil, consacrată de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Or, în respectarea principiilor menţionate, la termenul din 24 iunie 2020 nu se puteau discuta excepţia invocată sau alte incidente procedurale, ci, cel mult, se putea menţiona existenţa lor, urmând ca discuţia să aibă loc oricum la termenul de judecată ulterior (09 decembrie 2020).

Din moment ce admiterea amânării pentru lipsă de apărare făcea imposibilă orice tranşare asupra chestiunilor invocate, nu se poate considera că respectivul termen a fost un prim termen efectiv, care ar fi atras câştigarea competenţei teritoriale a Judecătoriei Brăia, ci doar o prorogare a efectelor termenului de decădere reglementat de art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.

Câtă vreme în speţă nu este vorba de o competenţă teritorială de ordine publică, ci are caracter relativ, pârâta a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., invocând, aşadar, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Brăila, prin întâmpinarea depusă pentru termenul de judecată din 29 iulie 2020.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Tulcea este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2021.