Competence for execution challenge: factual domicile versus registered residence

Şedinţa publică din data de 25 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 04 noiembrie 2019 pe rolul Judecătoriei Vaslui, sub nr. x/2019, contestatoarea A. a formulat în contradictoriu cu intimata B. contestaţie la executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 15/2006, solicitând anularea tuturor actelor de executare încheiate de executorul judecătoresc C..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 52/2016.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1508 din 30 iulie 2020, Judecătoria Vaslui a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite, în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Pentru a pronunţa această hotărâre, a reţinut că cererea de executare silită a fost înregistrată la executorul judecătoresc la data de 14 ianuarie 2016, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei nr. 348/17.06.2014 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., motiv pentru care competenţa de soluţionare a cererii revine instanţei de la domiciliul debitorului-contestator, care se află în Constanţa, judeţul Constanţa, fiind astfel transpusă în plan execuţional competenţa teritorială de drept comun, reglementată în prezent de art. 107 din C. proc. civ., prin care se instituie o competenţă teritorială absolută.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 3112 din 19 martie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Vaslui. Totodată, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Constanţa şi Judecătoria Vaslui şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Constanţa a reţinut că la data introducerii cererii de executare silită, contestatoarea avea reşedinţa declarată pe str. x, municipiul Vaslui, judeţul Vaslui, iar domiciliul declarat în Constanţa, împrejurare în raport de care a apreciat ca fiind relevante în cauză prevederile art. 155 pct. 6 din C. proc. civ. atâta timp cât reşedinţa declarată de către reclamantă, ce a fost înscrisă în evidenţele populaţiei, este opozabilă organului de executare şi instanţelor de judecată.

O interpretare contrară, potrivit căreia deşi se cunoaşte că în fapt contestatoarea nu locuia în Constanţa, ci la reşedinţa din Vaslui, ar conduce în speţă la atribuirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea unei instanţe în circumscripţia căreia reclamantul nu domiciliază în fapt, aspect de natură a invalida efectele deciziei Curţii Constituţionale, urmate de voinţa legiuitorului, care, prin modificarea art. 651 din C. proc. civ., a urmărit să asigure reclamantului accesul facil la instanţa de judecată în circumscripţia teritorială în care locuieşte.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Prin cererea înregistrată la data de 04 noiembrie 2019, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat anularea tuturor actelor de executare încheiate de executorul judecătoresc C. în dosarul nr. x/2006.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod.

Competenţa teritorială în soluţionarea contestaţiei la executare pendinte este reglementată, astfel cum au reţinut şi instanţele care s-au declarat necompetente, prin norma de ordine publică cuprinsă în art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării cererii de executare silită - 14 ianuarie 2016, potrivit cu care:

"Contestaţia se introduce la instanţa de executare."

Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Rezultă, aşadar, că legiuitorul a stabilit în materia contestaţiilor la executare, a cererilor de încuviinţare a executării silite, precum şi a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, o competenţă teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, prevăzută de dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., care reglementează necompetenţa de ordine publică.

Înalta Curte constată că Judecătoria Vaslui şi Judecătoria Constanţa şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a litigiului, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de interpretarea diferită a dispoziţiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. în ceea ce priveşte înţelesul noţiunii de "domiciliu" în sens procedural şi a diferenţei juridice dintre această noţiune şi aceea de " reşedinţă ", precum şi a efectului pe care această distincţie îl produce asupra competenţei teritoriale a instanţei.

Potrivit art. 87 din C. civ. "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îţi are locuinţa principal."

Se apreciază că scopul regulii generale în materia competenţei teritoriale nu ar fi atins dacă domiciliul nu ar fi asociat cu locuinţă efectivă a debitorului, deoarece aceasta ar fi lipsită de exerciţiul drepturilor sale procedurale.

Noţiunea de domiciliu care interesează regulile procedurii civile în general şi, implicit, competenţa de soluţionare a unei cereri de contestaţie la executare, în concret, nu corespunde elementelor care interesează evidenţa populaţiei, ci se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt, deoarece scopul normelor care guvernează procesul civil este acela al asigurării dreptul părţilor de a avea un parcurs procedural previzibil, precum si dreptul acestora de a-si adapta în mod rezonabil conduita procesuală în conformitate cu ipoteza normativă a legii, aspecte care se constituie în garanţii indispensabile ale dreptului la un proces echitabil, cat si pentru a-i putea fi asigurat si respectat debitorului dreptul la apărare.

Din acest punct de vedere, din datele dosarului se reţine că la data introducerii cererii de executare silită (14 ianuarie 2016), reclamanta avea reşedinţa (domiciliul de fapt) declarată în str. x, municipiului Vaslui, judeţul Vaslui, astfel cum reiese din interogarea DEPABD din data de 08 iulie 2020, adresă pe care de altfel a menţionat-o şi în contestaţia la executare .

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Vaslui este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2021.