Negative jurisdictional conflict resolved: forced execution authorized before Cluj-Napoca Court, creditor prevails.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by ruling that the Cluj-Napoca Court is territorially competent to hear the application for authorization of forced execution, thereby favoring the creditor and overriding the prior declinations. The dispute arose when the bailiff’s office sought authorization to enforce a civil ruling against a debtor company based in Malta, whose elected service address was in Bucharest; the Cluj-Napoca Court declined jurisdiction citing the debtor’s elected address, while the Sector 3 Bucharest Court declined based on the creditor’s domicile in Cluj-Napoca, triggering the conflict. Applying Article 651(1) of the Civil Procedure Code, the Court held that when the debtor’s seat is abroad, jurisdiction falls successively to the court of the creditor’s domicile or seat at the time the enforcement body was seized, and that the debtor’s elected address for service is irrelevant for competence purposes—it only ensures proper notice and defense rights. The decision is final and establishes the Cluj-Napoca Court as the competent forum.
Legislator headnote
AI generatedart. 651 alin. (1) din C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 133 pct. 2 din C. proc. civ, art. 651 alin. (3) din C. proc. civ, art. 135 din C. proc. civ; Negative jurisdictional conflict resolved: forced execution authorized before Cluj-Napoca Court, creditor prevails: The dispute arose when the bailiff’s office sought authorization to enforce a civil ruling against a debtor company based in Malta, whose elected service address was in Bucharest; the Cluj-Napoca Court declined jurisdiction citing the debtor’s elected address, while the Sector 3 Bucharest Court declined based on the creditor’s domicile in Cluj-Napoca, triggering the conflict. Applying Article 651(1) of the Civil Procedure Code, the Court held that when the debtor’s seat is abroad, jurisdiction falls successively to the court of the creditor’s domicile or seat at the time the enforcement body was seized, and that the debtor’s elected address for service is irrelevant for competence purposes—it only ensures proper notice and defense rights. The decision is final and establishes the Cluj-Napoca Court as the competent forum.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the High Court's jurisdiction to resolve the negative conflict of competence.
Used to confirm the existence of a negative conflict of competence between the two courts.
Applied to determine the competent enforcement court, favoring the creditor's domicile since the debtor's seat is abroad.
Cited to show that the enforcement court handles applications for authorization of enforcement, supporting the determination of competence.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 mai 2021
Asupra conflictului negativ de competenţă;
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 11 februarie 2021 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, secţia civilă, sub nr. x/2021, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitoarei B., la cererea creditorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de încheierea civilă nr. 815 din 07 februarie 2019, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2018, în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2021.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin încheierea civilă nr. 2056 C. civ. din 22 februarie 2021, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia civilă a admis excepţia necompentenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, raportându-se la dispoziţiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., această instanţă a reţinut că sediul ales al debitoarei este la D. S.R.L., cu sediul în Bucureşti.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 2704 din 12 martie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. Totodată, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi Judecătoria Cluj-Napoca şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a constatat că, potrivit cererii de încuviinţare a executării silite formulate de Biroul Executorului Judecătoresc A., debitoarea B. este o societate cu sediul în Malta, şi sediul ales la D. S.R.L., situată în Bucureşti, Splaiul Unirii, nr. 165, Clădirea TN Offices 2, 8, 9.
Cum sediul debitoarei nu se află în România, a apreciat că devine incidentă competenţa subsidiară, prevăzută de dispoziţiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, reţinând că la data sesizării executorului judecătoresc cu cererea de executare silită, domiciliul creditorului se află în Cluj-Napoca, judeţul Cluj.
II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj- Napoca, în considerarea argumentelor ce succed:
În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca s-a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de încheierea civilă nr. 815 din 07 februarie 2019, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2018, la solicitarea creditorului C., împotriva debitoarei B..
Înalta Curte constată că Judecătoria Cluj-Napoca şi Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a litigiului, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de interpretarea diferită a dispoziţiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă teritorial a soluţiona pricina.
Astfel, Judecătoria Cluj-Napoca s-a raportat la sediul ales al mandatarului, şi anume D. S.R.L., situat în Bucureşti, Splaiul Unirii, nr. 165, Clădirea TN Offices 2, 8, 9, pe când Judecătoria Sectorului 3 s-a raportat la domiciliul creditorului situat în Cluj-Napoca, judeţul Cluj în considerarea faptului că sediul debitoarei se află în străinătate.
Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."
Potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."
Rezultă, aşadar, că legiuitorul a instituit în materia contestaţiilor la executare, a cererilor de încuviinţare a executării silite, precum şi a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, în ipoteza în care sediul debitorului nu se află în ţară, o competenţă teritorială succesivă în favoarea instanţei în circumscripţia căreia se regăseşte sediul/domiciliul creditorului, iar în ultimul rând al biroului executorului judecătoresc învestit de către creditor.
Sub aspectul stabilirii instanţei competente din punct de vedere teritorial să judece cererea de încuviinţare a executării silite, în speţa dedusă judecăţii, nu prezintă relevanţă sediul procesual ales al debitoarea, indicat atât în cererea de executare silită, cât şi în titlul executoriu, atâta timp cât calitatea de mandatar şi instituţia reprezentării sunt relevante sub aspectul asigurării cunoaşterii procesului şi a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia, pentru a da eficienţă dreptului la apărare, iar nu în planul competenţei instanţei de executare.
Câtă vreme sediul social al debitoarei B., împotriva căreia urmează să se efectueze executarea silită, se află în Malta, dând eficienţă ordinii instituite de către dispoziţiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a pricinii revine instanţei în a cărei circumscripţie se găseşte domiciliul creditorului C. situat în Cluj-Napoca, judeţul Cluj.
În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Cluj-Napoca este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite deduse judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2021.