Territorial competence for execution objection: precedence of the execution court over general multiple-defendant jurisdiction rules

Şedinţa publică din data de 25 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 08 septembrie 2020, sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu intimata A., a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite începută de Biroul Executorului judecătoresc B., în dosarul execuţional nr. x/2019 şi a tuturor actelor comunicate, respectiv: somaţie de plată emisă la data de 11 august 2020, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, a raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul contabil C., a tuturor actelor de executare emise sau care vor fi emise în acest dosar de executare silită, precum şi împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 1402/CC/2020 din data de 06 mai 2020 a Judecătoriei Alba Iulia, pronunţată în dosarul nr. x/2020, solicitând: să se dispună suspendarea executării silite începute de către Biroul Executorului Judecătoresc B. până la soluţionarea contestaţiei; să se admită excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită; să se dispună anularea Somaţiei şi a tuturor actelor emise de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare, precum şi încheierea de încuviinţare a executării silite; întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 723 şi urm. din C. proc. civ. să se dispună suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare formulată de Ministerul Justiţiei.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2801 din 21 decembrie 2020, Judecătoria Alba Iulia a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, raportându-se la dispoziţiile art. 651 alin. (1), art. 712 alin. (1) şi art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., Judecătoria Alba Iulia a constatat că revine judecătoriei de la domiciliul sau sediul debitorului, de la data începerii executării silite, competenţa exclusivă de soluţionare a contestaţiei la executare.

Cum cererea de executare silită, formulată la data de 30 decembrie 2019, privea inclusiv pe debitorul Ministerul Justiţiei, cu sediul în Bucureşti, str. x, prima instanţă a apreciat că asupra contestaţiei la executare este exclusiv competentă a se pronunţa judecătoria de la sediul său, ca instanţă de executare în sensul art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., reţinând că la stabilirea instanţei competente teritorial nu prezintă relevanţă instanţa care a dispus încuviinţarea executării silite.

Aceasta întrucât în procedura necontencioasă, în care se soluţionează cererea de încuviinţare a executării silite, verificarea competenţei se face în conformitate cu art. 529 alin. (1), art. 651 alin. (1) şi art. 666 alin. (1) din C. proc. civ., cu luarea în considerare a eventualelor cazuri de prorogare a competenţei, inclusiv potrivit art. 112 sau/şi art. 127 din C. proc. civ., însă în contextul expus nu se realizează tranşarea definitivă a problemei competenţei de soluţionare a oricărei cereri ce poate fi formulată referitor la executarea silită încuviinţată.

Din acest punct de vedere, s-a apreciat că după formularea contestaţiei la executare, instanţa învestită este chemată a analiza propria competenţă, fără a fi ţinută de concluzia instanţei care s-a pronunţat asupra cererii de încuviinţare a executării silite în condiţiile în care încheierea de încuviinţare poate fi supusă verificării pe calea contestaţiei la executare, inclusiv sub aspectul competenţei instanţei care a pronunţat-o, însă nu poate determina concluzia la care instanţa învestită cu contestaţia la executare va ajunge cu ocazia analizei competenţei sale.

Totodată, s-a reţinut că în cauză nu se pune problema incidenţei art. 112 sau art. 127 din C. proc. civ. atâta timp cât contestaţia la executare a fost formulată de către debitorul Ministerul Justiţiei, iar părţile nu au o legătură relevantă, prin prisma art. 127 din C. proc. civ., cu instanţele de la sediul acestui debitor.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2603 din 25 martie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia. Totodată, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Judecătoria Alba Iulia şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, faţă de particularitatea situaţiei de fapt expuse în considerentele sentinţei menţionate, în care procedura de executare silită a fost demarată simultan împotriva tuturor debitorilor obligaţi prin titlul executoriu, în temeiul unei încheieri de încuviinţare a executării silite unice, din perspectiva determinării instanţei de executare, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut, în lipsa unor dispoziţii legale speciale şi derogatorii în materia executării silite, aplicabilitatea prevederilor art. 112 alin. (1) teza I din C. proc. civ., care constituie norma de competenţă teritorială în ipoteza pluralităţii de părţi în contradictoriu cu care se solicită valorificarea unui drept sau protejarea unui interes ori a unei situaţii de fapt, potrivit cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia, iar alegerea dintre instanţele deopotrivă competente aparţine reclamantului, conform art. 116 din C. proc. civ.

Astfel, s-a avut în vedere că în materia executării silite, poate fi instanţă de executare, instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul sau sediul oricărui debitor obligat prin titlul executoriu, iar determinarea acestei instanţe se realizează, în concret, în funcţie de modalitatea în care organul de executare, la solicitarea creditorului, înţelege să îşi exercite dreptul de opţiune în raport de instanţele deopotrivă competente, prin înregistrarea cererii de încuviinţare a executării silite pe rolul unei dintre aceste instanţe.

Luând în considerare că doi dintre debitorii obligaţi prin titlul executoriu au sediul situat în municipiul Cluj-Napoca, iar executorul judecătoresc a înţeles să sesizeze Judecătoria Cluj-Napoca, precum şi faptul că instanţa de executare iniţial învestită de către executorul judecătoresc cu cererea de încuviinţare a executării silite împotriva celor trei debitori prevăzuţi în titlul executoriu şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, în temeiul art. 127 din C. proc. civ., respectiv că această din urmă instanţă a încuviinţat executarea silită, a concluzionat că Judecătoria Alba Iulia este instanţa de executare competentă să soluţioneze orice incident în legătură cu procedura execuţională obiect al dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc B..

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, în considerarea argumentelor ce succed:

Cu titlu preliminar, se reţine că prin notele de şedinţă, intimata A. a arătat că excepţia necompetenţei teritoriale în soluţionarea contestaţiei la executare este o excepţie relativă, izvorâtă dintr-o normă juridică privată, şi care, în raport de dispoziţiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., poate fi invocată doar de către intimat, iar nu de către contestator şi instanţa de judecată, din oficiu.

S-a mai arătat că aceeaşi concluzie rezidă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 651 alin. (1) şi (2) raportat la cele ale art. 129 alin. (3) din acelaşi cod, precum şi din faptul că norma procedurală permite alegerea unei instanţe competente în cazul pluralităţii de debitori cu domiciliul sau sediul în circumscripţia unor instanţe diferite.

Înalta Curte apreciază că sub aspectul competenţei teritoriale, instituţia executării silite este reglementată de norme imperative, derogatorii de la dreptul comun, de strictă interpretare şi aplicare, conform dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., sediul materiei în ceea ce priveşte instanţa de executare fiind reprezentat de dispoziţiile art. 651 şi art. 714 alin. (1) din C. proc. civ.

Împrejurarea că dispoziţiile art. 651 din C. proc. civ. prevăd o competenţă teritorială absolută nu face inaplicabile prevederile art. 112 din acelaşi cod, deoarece acestea nu transformă caracterul de ordine publică al normei menţionate în unul de ordine privată, ci doar transpune în plan execuţional competenţa teritorială de drept comun, în absenţa unui text de lege special care să reglementeze modalitatea de determinare a instanţei de executare în ipoteza pluralităţii de debitori cu domiciliul sau sediul diferite.

Prin urmare, fiind în prezenţa unei norme de ordine publică, devin incidente dispoziţiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora necompetenţa teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi sau de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Dispoziţiile 431 alin. (2) din C. proc. civ., invocate de aceeaşi parte, în susţinerea competenţei Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti în soluţionarea contestaţiei la executare, reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a principiului autorităţii de lucru judecat ce corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a unei chestiuni litigioase deja rezolvate.

Prin urmare, instanţa investită cu soluţionarea unei cereri are obligaţia de a respecta chestiunile litigioase care au fost deja tranşate printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat, situaţie în care nu mai poate face evaluări proprii asupra acestei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească şi pe care nici nu o poate ignora.

În contextul aspectelor de ordin teoretic expuse, Înalta Curte constată că statuarea asupra competenţei Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, prin decizia nr. 861 din 14 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, s-a derulat într-o procedură necontencioasă în cadrul căreia nu s-au dezlegat în mod implicit chestiuni care să excludă posibilitatea de a mai face propria verificare jurisdicţională asupra elementelor apte a fundamenta soluţia asupra conflictului de competenţă.

În altă ordine de idei, se observă că regulatorul de competenţă menţionat a stabilit instanţa competentă a soluţiona contestaţia la executare în ceea ce priveşte executarea silită, obiect al dosarului de executare nr. 1523/2019, demarată de executorului judecătoresc B. la solicitarea creditoarei D., ca atare nu este îndeplinită condiţia identităţii de părţi pentru a fi aplicabile prevederile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 08 septembrie 2020, sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu intimata A., a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite începută de Biroul Executorului judecătoresc B., în dosarul nr. x/2019 şi a tuturor actelor comunicate, a solicitat suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, anularea somaţiei şi a tuturor actelor emise în dosarul de executare, întoarcerea executării şi restabilirea situaţiei anterioare acesteia.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod.

Competenţa teritorială în soluţionarea contestaţiei la executare pendinte este reglementată, astfel cum au reţinut şi instanţele care s-au declarat necompetente, prin norma de ordine publică cuprinsă în art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării cererii de executare silită - 30 decembrie 2019, potrivit cărora:

"Contestaţia se introduce la instanţa de executare."

Înalta Curte constată că Judecătoria Alba Iulia şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a litigiului, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de interpretarea diferită a dispoziţiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă teritorial a soluţiona pricina.

Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

În speţă, Judecătoria Alba Iulia, prin încheierea nr. 1402 C. civ. din 06 mai 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, ataşată în copie la contestaţia la executare formulată în cauză, a admis cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc B. privind pe creditoarea A. şi pe debitorii Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj şi Ministerul Justiţiei şi, în consecinţă, a încuviinţat executarea silită, în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, în conformitate cu dispoziţiile titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 335/25.02.2008, pronuntată în dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2811/R/07.12.2009 a Curţii de Apel Cluj, încheierea din 27.06.2019, pronuntată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. x/2007, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 59/R/17.12.2019 a Curţii de Apel Cluj, sentinţa civilă nr. 170/2015, pronunţată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1778/A/2015 a Curţii de Apel Cluj, precum şi cheltuielile de executare.

Câtă vreme nu există o situaţie de excepţie dată de lege în competenţa altei instanţe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., reţinând scopul urmărit de legiuitor prin determinarea clară, printr-o singură normă atributivă de competenţă a instanţei de executare, respectiv acela de a asigura unicitatea instanţei de executare, deja determinată prin efectul pronunţării hotărârii prin care a fost încuviinţată executarea silită, care a tranşat în mod necesar şi problema calificării instanţei ce a pronunţat-o ca având statutul de instanţă de executare, acest aspect nu mai poate fi reapreciat în cadrul procedurii în care se contestă executarea silită deja declanşată.

Cu alte cuvinte, competenţa instanţei de executare dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviinţare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanţei de executare cu incidente ulterioare de competenţa sa, precum contestaţia la executare, cererea de suspendare a executării silite sau cererea de întoarcere a executării silite.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Alba Iulia este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Judecătoriei Alba Iulia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2021.