Liability for undeclared commercial space under Copyright Law No. 8/1996 and statutory triple damages

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 28 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre prin care: 1. să fie obligată pârâta la plata sumei de 2.212,88 RON (cu TVA inclus) reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.01.2016 - 31.10.2018 pentru unităţile declarate la CREDIDAM, în temeiul art. 1.350 C. civ. 2. să fie obligată pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 1.583,92 RON calculate până la data de 31.10.2018 şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate şi solicitate pe capătul 1; 3. să fie obligată pârâta la plata sumei de 1.938,66 RON (cu TVA inclus) înmulţit cu 3 ca urmare a încălcării pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data de 01.05.2016 până la data de 31.10.2018, în temeiul art. 1.349 C. civ., pentru unităţile nedeclarate la CREDIDAM; 4. să fie obligată pârâta la plata sumei de 779,99 RON înmulţit cu 3 reprezentând penalităţi de întârziere, aferente sumei solicitate pe capătul 3, calculate conform dispoziţiilor deciziilor ORDA nr. 10/2016 şi ORDA nr. 120/2016; 5. să fie obligată pârâta să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spaţiile administrate şi nedeclarate la CREDIDAM; 6. să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1.166, 1.350 şi urm. din C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Decizia ORDA nr. 399/2006, Decizia ORDA nr. 189/2013, Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016, ca norme de aplicare.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 500 din 14 martie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.; a obligat pârâta să plătească reclamantei, pentru unităţile declarate, suma de 1.856,64 RON (fără TVA), reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.01.2016-31.10.2018 precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 1.583,92 RON calculate la suma restantă fără TVA până la data de 31.10.2018 şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate; a obligat pârâta să plătească reclamantei, pentru unităţile nedeclarate, suma de 1.626 RON (fără TVA) înmulţit cu 3 reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data de 01.05.2016 până la data de 31.10.2018 precum şi suma de 779,99 înmulţită cu 3 reprezentând penalităţi de întârziere, aferente sumei de mai sus; a respins capătul de cerere vizând obligaţia de a încheia autorizaţii/licenţe; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 730 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, respectiv, 100 RON taxă timbru şi 630 RON onorariu de avocat.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 1555 A din 28 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 500 din 14 martie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1555 A din 28 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta A. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 02 iulie 2020, sub nr. x/2018, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 9.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, rejudecând cauza pe fond, să fie admisă în parte acţiunea, formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - Credidam.

Printr-o primă critică dedusă judecăţii recursului a arătat că în mod nelegal curtea de apel a menţinut sentinţa instanţei de fond, prin care s-a reţinut angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei în ceea ce priveşte punctul de lucru nedeclarat, şi anume cafeneaua în suprafaţă de 120 mp.

Or, prin declaraţia înregistrată la CREDIDAM sub nr. x din 23 octombrie 2012, care a stat la baza încheierii Convenţiei înregistrate sub nr. x din 23 octombrie 2012, a declarat spaţiul cu destinaţie de restaurant în suprafaţă totală de 280 mp din Craiova, str. x, fiind singura locaţie unde se comunicau public fonograme sau reproduceri ale acestora.

Drept urmare, în mod greşit instanţa de apel a dispus obligarea la plata remuneraţiei şi pentru suprafaţa de 120 mp, fără să observe că aceasta era parte integrantă a spaţiului închiriat şi deţinut în suprafaţă totală de 280 mp.

O altă critică se raportează la plata unor despăgubiri şi penalităţi reprezentând triplul remuneraţiilor datorate, potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, recurenta-pârâtă susţinând că nu datorează nicio sumă pentru spaţiul de 120 mp, ci doar sumele stabilite potrivit Convenţiei nr. 2892 din 23 octombrie 2012, încadrându-se, conform Deciziei nr. 120/2016 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei civile nr. 784 A din 26 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2016, la pag. 8, tipul de încadrare Poziţia nr. 3 vertical, unde are cuprinsă suprafaţa între 101-300 mp.

Cu privire la modalitatea de determinare a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului, în opinia recurentei-pârâte, sunt aplicabile prevederile art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, prin care este instituită regula, potrivit căreia titularii de drepturi de autor sau de drepturi conexe dreptului de autor sau organismele de gestiune colectivă care îi reprezintă pot solicita repararea prejudiciului material cauzat prin încălcarea respectivelor drepturi, luând în considerare următoarele criterii: consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului.

Reţinând că reclamantul a invocat doar cauzarea unor prejudicii de altă natură decât câştigul nerealizat, criteriul prevăzut de art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, care permite acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, reprezintă excepţia de regula prevăzută la pct. a) al aceluiaşi articol de lege.

În fine, a susţinut că reclamantul nu a invocat cauzarea unor prejudicii de altă natură decât câştigul nerealizat, iar în speţă acesta este reprezentat de cuantumul remuneraţiilor cuvenite potrivit tarifelor menţionate în cuprinsul tabelelor Al. l, A2.2, D1.1 şi D2.1 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 399/2006.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 23 iulie 2020, intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - Credidam a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate, ca fiind temeinică şi legală, şi obligării recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ., a susţinut că cererea de recurs nu cuprinde o argumentare a acestui text de lege evocat, însă a apreciat că acesta este neîntemeiat, întrucât decizia atacată este motivată în raport de fiecare aspect invocat în apel.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., a precizat că dispoziţiile art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe ar fi fost aplicabile în măsura în care nu exista o prevedere specială în normele de aplicare a legii, respectiv în metodologii.

Or, din acest punct de vedere, instanţa de apel a apreciat în mod corect că se aplică cu prioritate metodologiile publicate prin Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016, care prevăd că, în cazul în care utilizatorii nu declară suprafeţele corecte, despăgubirile datorate sunt la nivelul triplului sumelor legal datorate.

Concluzionând, a arătat că recurenta susţine în mod eronat faptul că prin declaraţia pe proprie răspundere ar fi arătat că administrează un spaţiu cu suprafaţa totală de 280 mp atâta timp cât suprafaţa indicată este 160 mp, în raport de care instanţa de apel a apreciat că soluţia instanţei de fond este corectă cu privire la obligarea recurentei la plata triplului remuneraţiilor pe tărâm delictual pentru unitatea declarată.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., la data de 02 februarie 2021, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 13 aprilie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1555 A din 28 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, fixând termen de judecată la data de 25 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea căii extraordinare de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor de recurs, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 488 şi art. 489 din C. proc. civ.

Astfel, exigenţele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul este o cale extraordinară de atac şi, în consecinţă, ca ultim grad de jurisdicţie, nu îşi propune rejudecarea fondului cauzei, ci examinarea legalităţii hotărârii atacate în condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ.

Se reţin şi dispoziţiile art. 496 din C. proc. civ., potrivit cărora "În cazul în care recursul a fost declarat admisibil în principiu, instanţa, verificând toate motivele invocate şi judecând recursul, îl poate admite, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui. (2) În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată poate fi casată, în tot sau în parte."

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. a fost invocat în mod formal atâta timp cât nu se regăsesc dezvoltate într-o formă concretă motive de nelegalitate care pot fi circumscrise ipotezelor textului de lege menţionat, în sensul că aceasta nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază ori că ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, apte a determina exercitarea controlului judiciar de către instanţa de recurs.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a susţinut că în mod nelegal curtea de apel a reţinut angajarea răspunderii civile delictuale a recurentei-pârâte în ceea ce priveşte punctul de lucru nedeclarat (cafeneaua) în suprafaţă de 120 mp, atâta timp cât singura locaţie unde se comunicau public fonograme sau reproduceri ale acestora era spaţiul cu destinaţie de restaurant în suprafaţă totală de 280 mp din Craiova, str. x, potrivit declaraţiei înregistrate la CREDIDAM sub nr. x din 23 octombrie 2012, care a stat la baza încheierii Convenţiei înregistrate sub nr. x din 23 octombrie 2012.

Astfel, recurenta a apreciat că se încadrează la suprafeţe cuprinse între 101-300 mp potrivit metodologiei (Decizia nr. 120/2016 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei civile nr. 784 A din 26 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2016, la pag. 8, tipul de încadrare Poziţia nr. 3 vertical), care ar prevedea aceeaşi remuneraţie datorată şi pentru spaţiul de 160 mp cat şi pentru spaţiul având suprafaţa totală de 280 mp, cu includerea celui nedeclarat, de 120 mp, astfel că nu datorează nicio sumă pentru spaţiul de 120 mp, cu atât mai puţin triplul remuneraţiilor, ci doar sumele stabilite potrivit Convenţiei nr. 2892 din 23 octombrie 2012.

Critica este nefondată.

După cum rezultă din considerentele deciziei recurate, soluţia de admitere a pretenţiilor reclamantei, inclusiv sub aspectul calculului prejudiciului şi al penalităţilor de întârziere, a fost motivată distinct pe răspunderea civilă delictuală, respectiv contractuală, în funcţie de efectele convenţiei/licenţei neexclusive încheiate în cauză.

Din probatoriul administrat în cauză (declaraţia înregistrată sub nr. x din 23 octombrie 2012, în temeiul căreia a fost încheiată convenţia în vederea obţinerii autorizaţiei/licenţei neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora sub nr. x din 23 octombrie 2021, referate, planşe fotografice) a rezultat că unitatea declarată a fost Restaurantul Grand Sala, în suprafaţă de 160 m.p. şi că recurenta-pârâtă administrează şi un punct de lucru nedeclarat, anume o cafenea în suprafaţă de 120 mp (B.), în interiorul căreia comunică public, în scop ambiental, fonograme sau reproduceri ale acestora, precum şi prestaţii artistice din domeniul audiovizualului.

În ceea ce priveşte spaţiul menţionat pentru care nu s-a încheiat autorizaţie, utilizarea repertoriului protejat este obligatoriu subsecventă acordării autorizaţiei sub formă de licenţă neexclusivă/încheierii unui contract de licenţă neexclusivă, constituindu-se într-un fapt ilicit cauzator de prejudicii producătorilor de fonograme/titularilor de drepturi de autor în ipoteza în care are loc în absenţa încheierii acestor convenţii.

Potrivit art. 131 alin. (8), teza a II-a din Legea nr. 8/1996, prin publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei ORDA nr. 10/2016 şi a Deciziei nr. ORDA 120/2016, dispoziţiile acestora sunt opozabile şi obligatorii, instituind în sarcina recurentei-pârâtei obligaţia de plată a remuneraţiei pentru comunicarea publică a fonogramelor şi altor opere audiovizuale, care reprezintă astfel obligaţii legale, dimensionate, potrivit criteriilor prevăzute în tabelele metodologiilor corespunzător cronologic incidente.

Aşa cum corect se susţine în cadrul întâmpinării, potrivit 2.8. din Metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental şi lucrativ, şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor, interpreţi sau executanţi pentru fonograme şi pentru audiovizual şi ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie, aşa cum a fost schimbată prin decizia civilă nr. 784A din 26 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, publicată în Monitorul Oficial al României în baza deciziei nr. 120/2016 din 18 noiembrie 2016 a ORDA: "În cazul în care se constată că informaţiile din declaraţia dată pe propria răspundere de către utilizator sau furnizate de acesta la momentul încheierii contractului, în condiţiile art. 2.4 alin. (2), nu sunt conforme cu realitatea şi informaţiile reale sunt de natură să majoreze cuantumul remuneraţiei stabilit pe baza declaraţiei sale, utilizatorul datorează triplul sumei cu care se majorează remuneraţiile, conform art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996."

Or, în speţă, contrar susţinerilor recurentei, informaţiile reale sunt de natură să majoreze cuantumul remuneraţiei stabilit pe baza declaraţiei sale.

Observând conţinutul metodologiei menţionate anterior (tabelul anexă), pentru tipul de utilizare în speţă, remuneraţia lunară datorată artiştilor interpreţi sau executanţi, potrivit punctului I.A.A1.3 pentru suprafaţa cuprinsă între 101 şi 300 mp se calculează în raport de o sumă fixă care porneşte de la 32 de RON, pentru fonograme, respectiv 16 RON, pentru audiovizual, aferentă suprafeţei de 101 mp (corespunzătoare tranşelor de suprafaţă de la punctul I.A.A1.2) care se majorează cu câte 6 RON, respectiv 3 RON pentru fiecare suprafaţă suplimentară de până la 50 mp, până la suprafaţa maximă de 300 mp.

Ca atare, atâta timp cât recurenta a declarat doar suprafaţa de 160 mp aferentă restaurantului, pentru suprafaţa suplimentară de 120 mp recurenta trebuia să plătească o remuneraţie majorată, aferentă a două tranşe de suprafeţe suplimentare de până la 50 mp, până la suprafaţa totală de 280 mp.

În consecinţă, informaţiile reale sunt de natură să majoreze cuantumul remuneraţiei stabilit pe baza declaraţiei sale şi, ca atare, chiar potrivit metodologiei invocate de către recurentă, aceasta datora triplul sumei cu care se majorează remuneraţiile, conform art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Recurenta pârâtă a mai susţinut, cu privire la modalitatea de determinare a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului, că sunt aplicabile prevederile art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, prin care este instituită regula, potrivit căreia titularii de drepturi de autor sau de drepturi conexe dreptului de autor sau organismele de gestiune colectivă care îi reprezintă pot solicita repararea prejudiciului material cauzat prin încălcarea respectivelor drepturi, luând în considerare următoarele criterii: consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului.

Reţinând că reclamantul a invocat doar cauzarea unor prejudicii de altă natură decât câştigul nerealizat, criteriul prevăzut de art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, care permite acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, reprezintă excepţia de regula prevăzută la pct. a) al aceluiaşi articol de lege.

În fine, a susţinut că reclamantul nu a invocat cauzarea unor prejudicii de altă natură decât câştigul nerealizat, iar în speţă acesta este reprezentat de cuantumul remuneraţiilor cuvenite potrivit tarifelor menţionate în cuprinsul tabelelor Al. l, A2.2, D1.1 şi D2.1 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 399/2006.

Înalta Curte observă că aceste susţineri referitoare la faptul că ar fi trebuit să se calculeze cuantumul prejudiciului datorat în funcţie de criteriul prevăzut de art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, iar nu de cel reglementat de art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 nu se regăsesc în motivele de apel, fiind formulate omisso medio, direct în recurs, cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., ca atare nu pot fi analizate în acest cadru procesual.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1555 A din 28 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 coroborat cu art. 494 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată să plătească intimatului-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - Credidam (în prezent C. suma de 900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform ordinului de plată nr. x din 30 iulie 2020 .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, ca nefondat, declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1555 A din 28 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Obligă pe pârâta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2021.