Remuneration for commercial radiodiffusion of sound recordings and limits of cassation review regarding factual re-evaluation of distinct radio station licenses

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2014, la data de 10 august 2017, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către postul de radio "B.", în perioada cuprinsă între data de 01.10.2014 - 30.04.2016; obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând penalităţi legale de întârziere în plată a obligaţiilor, sumă ce se va stabili în urma efectuării expertizei contabile; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 şi art. 1382 din C. civ., cele ale Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi a drepturilor conexe, cu modificările ulterioare, şi normele de aplicare a Legii nr. 8/1996.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1962 din 25 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 35.614,56 RON, reprezentând remuneraţie datorată pentru radiodifuzarea fonogramelor de către postul de radio "B." pe perioada 01.10.2014 - 30.04.2016, precum şi la plata sumei de 35.216,52 RON penalităţi de întârziere calculate până la data de 15.06.2018; a obligată pârâta la 3.100 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 1511 A din 23 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1962 din 25 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2017.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1511 A din 23 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 25 iunie 2020, sub nr. x/2017, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 9.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a arătat că în mod greşit instanţa a dispus obligarea sa la plata remuneraţiei pentru 5 posturi de radio, în condiţiile în care deţine o singură licenţă/autorizaţie neexclusivă şi există un singur post de radio.

A precizat că licenţele sunt acordate de către C.N.A. în mod distinct pentru frecvenţele pe care programul este transmis, recurenta-pârâtă transmiţând programul de radio pe frecvenţe distincte în funcţie de aria geografică, aşa încât deţinerea mai multor licenţe din partea C.N.A. nu justifică reţinerea unei diversităţi a programelor transmise, ci doar a frecvenţelor pe care programul este transmis.

Or, aplicarea unei prezumţii judiciare în temeiul art. 329 din C. proc. civ. în baza căreia să se stabilească existenţa mai multor posturi de radio este total eronată şi în contextul licenţelor C.N.A. la care instanţa de apel face trimitere, prin care a fost aprobată difuzarea B. Cluj în celelalte oraşe, în care se prevede că în proporţie de 95% se retransmite B. Cluj, împrejurare ce denotă existenţa unui post unic.

Este de menţionat că licenţierea nu este una limitată geografic, iar fonogramele nu au fost redate la nivel naţional, raportat la documentele depuse la dosar.

Astfel, în ceea ce priveşte plata remuneraţiei pentru drepturi de autor pentru fonogramele difuzate de recurenta-pârâtă prin serviciul B. pe perioada 1.10.2014 - 30.04.2016, utilizatorilor li se poate imputa cel mult obligaţia de a plăti organismului de gestiune colectivă o remuneraţie echitabilă, cu precizarea că prin utilizator se înţelege persoana juridică ce radiodifuzează opere muzicale în cadrul unui post de radio.

A arătat că sursa de program este stabilită la studioul din Cluj-Napoca, str. x, fiind vorba despre un singur post de radio, după cum reiese şi din denumirea acestuia, în raport de care ar fi trebuit calculate remuneraţiile datorate reclamantei, după cum a relevat prin obiecţiunile la raportul de expertiză.

Deşi licenţele C.N.A. sunt diferite, nu se justifică reţinerea mai multor posturi de radio distincte, fiind vorba de autorizarea recurentei-pârâte de a emite prin intermediul mai multor frecvenţe, raportat la fiecare zona geografică în parte, a aceluiaşi post de Radio.

A precizat că staţiile de emisie locală Bucureşti, Sibiu, Timişoara, Constanta sunt doar staţii de emisie a unui semnal pe o frecvenţă aprobată A.N.C.O.M. şi C.N.A., dar toate au ca amplasament sursa program în Cluj-Napoca, str. x, iar cele 4 staţii de emisie locală nu au studio propriu de emisie programe, ci doar retransmit programele B. Cluj-Napoca, acesta din urmă fiind singurul post care difuzează program de divertisment propriu şi se încadrează în condiţiile de utilizator de fonograme publicate în scop comercial ori reproducerea acestora, conform deciziei civile nr. 153 A/12.05.2011 a Curţii de Apel Bucureşti, publicată prin Decizia ORDA nr. 216/2011.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 21 iulie 2021, intimatul-reclamant Centrul Român Pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii deciziei, ca fiind legală şi temeinică.

A arătat că atâta timp cât recurenta deţine licenţe şi decizii de autorizare eliberate de C.N.A., identificate în mod corect de instanţa de apel, pentru fiecare staţie în parte şi emite pe frecvenţă diferită pentru fiecare dintre acestea, rezultă că acestea au şi propria structură de programe şi că există publicitate diferită pentru fiecare frecvenţă, care presupune o pondere distinctă şi un calcul al remuneraţiei distinct pentru fiecare dintre acestea.

A susţinut că fiecărui post de radio îi corespunde un singur serviciu de programe care se identifică prin denumirea şi sigla postului, dar şi prin celelalte elemente indicate de dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 504/2002 - legea audiovizualului, având şi un buget de cheltuieli şi venituri proprii, iar din Anexa nr. 2 a raportului de expertiză întocmit în cauză reiese că există venituri distincte pentru fiecare staţie de emisie în parte, sume care au fost avute în vedere pentru calculul remuneraţiei datorate.

Susţinerea că intimatul-reclamant, ca organism de gestiune colectivă, a încheiat cu recurenta o singură autorizaţie/licenţă neexclusivă nu este în măsură să dovedească faptul că există obligaţia de plată numai pentru o singură frecvenţă.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., la data de 08 ianuarie 2021, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 16 martie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1511 A din 23 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017, fixând termen de judecată la data de 25 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea căii extraordinare de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Preliminar analizării criticilor efectiv susţinute în cadrul recursului pendinte, se impune a fi subliniat faptul că o trăsătură esenţială a recursului, rezultată din conţinutul art. 488 din C. proc. civ., este aceea că reprezintă o cale de atac ce permite realizarea unui controlul judiciar limitat la aspecte care privesc nelegalitatea deciziei atacate cu recurs şi care, concomitent, au aptitudinea de a se circumscrie situaţiilor juridice prevăzute în pct. 1-8 ale art. 488 din C. proc. civ.

În considerarea limitelor astfel stabilite de legiuitor pentru judecata în recurs, şi ţinând seama de faptul că niciunul dintre motivele de casare înscrise în cuprinsul art. 488 din C. proc. civ. nu se referă la interpretarea probelor, Înalta Curte constată că nu pot forma obiect al analizei criticile prin care sunt atribuite instanţei de apelului greşeli legate de interpretarea probelor.

În acest punct, se reţine că în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material), recurenta-pârâtă a dezvoltat critici ce susţin o eronată stabilire a situaţiei de fapt ca urmare a unei greşite evaluări a probelor (înscrisuri, raport de expertiză) în sensul în care instanţa de apel şi-a întemeiat analiza pornind de la premisa că licenţele au fost acordate în mod distinct pentru fiecare dintre cele 5 posturi de radio câtă vreme aceasta deţine faţă de CREDIDAM o singură autorizaţie-licenţă neexclusivă pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerii acestora.

Or, cum s-a relevat în cele ce preced, reevaluarea probelor şi, implicit, a situaţiei de fapt constituie chestiuni care nu se circumscriu exigenţelor acestei norme, şi nici vreunui alt motiv de recurs dintre cele înscrise în art. 488 din C. proc. civ., atare analiză excedează limitelor recursului, care, potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, criticile recurentei vor fi analizate în măsura în care prin acestea s-au susţinut aspecte ce ţin de greşita aplicare a normelor legale incidente pentru soluţionarea raportului juridic litigios.

În atare condiţii, recurenta s-a prevalat de aplicarea eronată a prezumţiei judiciare instituite de art. 329 din C. proc. civ. în contextul în care licenţele C.N.A., prin care a fost aprobată difuzarea B. Cluj în celelalte oraşe, prevăd faptul că în proporţie de 95% se retransmite B. Cluj, fiind evidentă existenţa unui post unic.

Recurenta a mai susţinut că, dată fiind calitatea de utilizator de fonograme publicate în scop comercial ori reproducerea acestora, conform deciziei civile nr. 153A din 12 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, publicată prin Decizia ORDA nr. 216/2011, ceea ce i se poate imputa recurentei-pârâte este cel mult obligaţia de a plăti organismului de gestiune colectivă o remuneraţie echitabilă pentru drepturile de autor pentru fonogramele difuzate prin serviciul B. pentru perioada 1.10.2014-30.04.2016.

Înalta Curte reţine că o astfel de argumentare trebuie să aibă aptitudinea de a demonstra aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel, iar nu o (re)evaluare a elementelor reţinute de către instanţa de apel, din probele administrate, ca relevante pentru situaţia de fapt conturată în cauză.

Este de observat că instanţa de apel a reţinut următoarele:

"În mod corect a reţinut tribunalul, în acord cu probele administrate, că există decizii de autorizare şi licenţe audiovizuale emise de CNA pentru fiecare post de radio în parte, care emite pe frecvenţă diferită, respectiv: pentru postul B. Cluj Napoca, emiţând pe frecvenţa 101,5 MHz, licenţa audiovizuală R275.6/18.06.1998; pentru postul B. Bucureşti emiţând pe frecvenţa 88 MHz, licenţa audiovizuală Pagină 5 din 6 R425.4/26.04.2004; pentru postul B. Constanţa emiţând pe frecvenţa 96,9 MHz, licenţa audiovizuală R763.4/11.01.2007/18.06.1998; pentru postul B. Sibiu emiţând pe frecvenţa 88,4 MHz, licenţa audiovizuală R775.3/12.01.2007; pentru postul B. Timiş, emiţând pe frecvenţa 93,9 MHz, licenţa audiovizuală R681.4/27.07.2005.

Plecând de la faptele expuse mai sus, se prezumă că structura de programe este diferită, din moment ce se emite pe frecvenţe diferite şi sunt necesare licenţe audiovizuale pentru fiecare post de radio în parte."

Potrivit art. 329 C. proc. civ. "în cazul prezumţiilor lăsate la luminile şi înţelepciunea judecătorului, acesta se poate întemeia pe ele numai dacă au greutate şi puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins; ele, însă, pot fi primite numai în cazurile în care legea admite dovada cu martori."

Pentru a constitui un motiv de nelegalitate care să poată fi analizat din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticarea interpretării prevederilor art. 329 C. proc. civ. trebuie să vizeze greşita apreciere a condiţiilor legale care stau la baza prezumţiei judiciare, iar nu greşita interpretare a probelor administrate pentru a se face dovada existenţei faptului vecin şi conex pe care s-a sprijinit concluzia existenţei faptului generator de drepturi.

Or, prin motivarea în fapt a acestui motiv de recurs recurenta tinde la reevaluarea probatoriului administrat în cauză pentru a se ajunge la o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de către instanţa de apel, critici ce privesc temeinicia hotărârii iar nu legalitatea acesteia, şi care, astfel, nu pot fi analizate în recurs.

În contextul analizei expuse, nefondată este şi susţinerea recurentei-pârâte cu privire la calculul eronat al sumelor datorate cu titlu de remuneraţii prin raportare la pct. 8 al Deciziei ORDA nr. 216/2011, având în vedere că sursa de program ar fi fost stabilită şi generată dintr-un singur studio, anume cel din Cluj-Napoca.

Din interpretarea coroborată a probelor administrate în cauză instanţa de apel a ajuns la concluzia că în speţă sunt cinci posturi de radio distincte, care emit pe frecvenţe diferite, în oraşe diferite, şi care, astfel, se adresează unui public diferit, fapt confirmat de publicitatea specifică fiecărei zone şi veniturile distincte.

Din perspectiva aplicării dispoziţiilor legale menţionate, Înalta Curte reţine că remuneraţia stabilită a fi datorată de recurentă s-a raportat în mod corect la criteriile de stabilire a bazei de calcul, anume totalitatea veniturilor obţinute de utilizator din activitatea de radiodifuzare, venituri sau bază de calcul raportate de către recurenta însăşi către intimată, în perioada de referinţă, ca fiind distincte pentru fiecare post de B., dându-se eficienţă raportului de expertiză întocmit în cauză.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1511 A din 23 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată să plătească intimatului-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM (în prezent C., suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform ordinului de plată nr. x din 17 februarie 2020 .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1511 A din 23 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Obligă pe pârâta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2021.