Debt-assignment claims time-barred; appeal rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 20 mai 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 9 ianuarie 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C. şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 91.462 euro, reprezentând contravaloarea contractelor de cesiune încheiate între părţi, la plata dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere, precum şi a cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 76/15.02.2019, Tribunalul Cluj a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi a prescripţiei extinctive, a admis, în parte, acţiunea civilă formulată şi, în consecinţă:

A obligat pe pârâţii B. şi C. să achite reclamantului A. suma de 24.524 euro, echivalent în RON la momentul plăţii şi dobânda legală aferentă, începând cu data de 09.01.2018 şi până la momentul achitării datoriei, precum şi suma de 3.389,2 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

A obligat pe reclamantul A. să achite pârâţilor B. şi C. suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

Tribunalul a compensat cheltuielile de judecată în limita celei mai mici, şi a obligat pe pârâţi să achite reclamantului suma de 3.189,2 RON cu acest titlu.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 281/04.12.2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis, în parte, apelul declarat de pârâţii B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 76/15.02.2019 a Tribunalului Cluj, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată, ca prescrisă.

A obligat pe reclamantul A. să achite pârâţilor B. şi C. suma de 710 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.

A respins apelul declarat de reclamant împotriva aceleiaşi sentinţe şi l-a obligat să plătească pârâţilor suma de 2.222 RON, cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel.

a. Reclamantul a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 3 teza I, respectiv cele ale art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 care reglementează prescripţia extinctivă.

În opinia sa, curtea de apel a stabilit greşit termenul de la care s-a născut dreptul la acţiune al reclamantului.

Instanţa de apel a considerat că termenul de prescripţie pentru primele două contracte începe să curgă de la data de 04 octombrie 2010, iar pentru următoarele patru contracte de la data încheierii lor, respectiv 26 noiembrie 2008, 27 ianuarie 2009, 14 martie 2009 şi 16 iulie 2009.

În realitate, termenul de prescripţie curge doar de la data la care se va dispune întoarcerea executării silite şi repunerea părţilor în situaţia anterioară în dosarul execuţional nr. x/2005 al BEJ D..

Recurentul argumentează această susţinere prin faptul că, în dosarul nr. x/2007, aflat pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat atât obligarea societăţii S.C. E. S.R.L., cât şi a intimaţilor B. şi C. la plata sumei de 60.000 euro. Prin decizia civilă nr. 334/R/04.10.2010, pronunţată în soluţionarea acestui dosar, Tribunalul Comercial Cluj a stabilit, cu putere de lucru judecat, că se impune respingerea cererii de intervenţie în interes propriu cu motivarea că o asemenea acţiune ar putea fi promovată doar după ce se va dispune întoarcerea executării silite.

Pe cale de consecinţă, arată recurentul, cât timp dreptul la acţiune nu s-a născut anterior întoarcerii executării silite, nici termenul de prescripţie a acestui drept nu a început să curgă, iar acest raţionament se aplică tuturor contractelor încheiate.

b. În cadrul dosarului nr. x/2012, aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, recurentul A. a formulat o cerere de intervenţie, iar prin concluziile scrise depuse la data de 01.10.2015, intimaţii B. şi C. au solicitat admiterea cererii de intervenţie. Prin urmare, la data de 01.10.2015, intimaţii au recunoscut pretenţiile recurentului, iar această recunoaştere a datoriei are ca efect întreruperea cursului prescripţie extinctive, date fiind prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 şi art. 2538 C. civ. Aşadar, începând cu data de 01.10.2015, a început să curgă un nou termen al prescripţiei extinctive care s-a împlinit la data de 01.10.2018.

c. Recurentul nu mai poate recupera de la societatea S.C. E. S.R.L diferenţa de preţ contractual cedată prin contractele de cesiune de creanţă deoarece, ca urmare a acţiunii înregistrate sub nr. x/2013, pe rolul Tribunalului Cluj, la solicitarea intimaţilor din prezentul dosar, prin decizia civilă nr. 1400/A/02.06.2016, s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare şi lotizare nr. 452/23.05.2005. Prin urmare, doar odată cu soluţionarea în mod definitiv a dosarului nr. x/2013, recurentul a avut posibilitatea de a se îndrepta împotriva intimaţilor B. şi C. pentru a recupera contravaloarea creanţelor cesionate, fiind în imposibilitatea de a recupera acele sume de la societatea S.C. E. S.R.L..

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din data de 05.11.2020, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 281/A/04.12.2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă şi a fixat termen la 14.01.2021, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursului.

6. Apărările formulate în cauză

Intimaţii pârâţi au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţiile de tardivitate şi de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pe fond, au solicitat respingerea recursului.

Recurentul reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a combătut excepţiile invocate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

a. Recurentul susţine că decizia pronunţată de instanţa de apel este nelegală pentru că încalcă prevederile art. 3 teza I şi pe cele ale art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, stabilind greşit termenul la care s-a născut dreptul la acţiune al reclamantului. În opinia sa, termenul de prescripţie curge de la data la care se va dispune întoarcerea executării silite şi repunerea părţilor în situaţia anterioară în dosarul nr. x/2005 al BEJ D., deoarece, prin decizia nr. 334/R/04.10.2010, Tribunalul Comercial Cluj a dat o dezlegare în acest sens, care se impune cu putere de lucru judecat în prezentul litigiu.

Înalta Curte constată că aceste critici formulate de recurent în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nu sunt fondate.

Prin decizia comercială nr. 334/R/04.10.2010, Tribunalul Comercial Cluj a respins, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii C., B., C. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 12142/06.11.2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca. În acest fel, a rămas irevocabilă sentinţa civilă nr. 12142/06.11.2008, prin care Judecătoria Cluj-Napoca a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de terţul A., a admis în parte contestaţiile la executare formulate de S.C. E. S.R.L., C., B. şi F. şi a anulat acele de executare efectuate în dosarul nr. x/2005 al BEJ D., începând cu data de 29.06.2006, precum şi actul de adjudecare încheiat la data de 09.03.2007.

În justificarea soluţiei adoptate, prin care instanţa de recurs a confirmat hotărârea primei instanţe sub aspectul lipsei de interes a intervenientul A. în formularea unei cereri de intervenţie în interes propriu în cadrul contestaţiei la executare, Tribunalul Comercial Cluj a reţinut că, "urmare a anulării formelor de executare silită, intervenientul justifică un interes în formularea unei acţiuni în pretenţii în contradictoriu cu persoanele pe care le consideră vinovate de cauzarea unui prejudiciu, însă aceste pretenţii trebuie formulate în cadrul unei cereri de chemare în judecată distincte şi nu pot fi valorificate în cadrul contestaţiei la executare deoarece obiectul celor două cereri este diferit"; "în cazul în care se admite o contestaţie la executare şi se anulează formele de executare silită, cel interesat poate solicita restabilirea situaţiei anterioare, formulând o cerere de întoarcere a executării în condiţiile art. 404 C. proc. civ.."

Potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol:

"Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

"Chestiunile litigioase" la a căror rezolvare face referire art. 430 alin. (2) C. proc. civ. trebuie înţelese ca aspecte disputate judiciar, deduse judecăţii pe cale incidentală, care trebuie să se bucure de efectul puterii lucrului judecat deoarece au fost supuse dezbaterii judiciare contradictorii a părţilor şi instanţa a statuat asupra lor în urma verificărilor jurisdicţionale pe care le-a efectuat.

Or, nicăieri în cuprinsul deciziei comerciale nr. 334/R/04.10.2010, Tribunalul Comercial Cluj nu a dat o dezlegare asupra datei la care se naşte dreptul petentului A. de a solicita obligarea pârâţilor B. şi C. la plata contravalorii contractelor de cesiune încheiate. Momentul la care se naşte dreptul la acţiune pentru pretenţiile având un astfel de obiect nu a fost dedus judecăţii pe cale principală sau incidentală în acel litigiu şi, prin urmare, nici nu a fost supus dezbaterii judiciare a părţilor şi verificării jurisdicţionale a instanţei. Prin urmare, contrar celor susţinute prin motivele de recurs, data la care se naşte dreptul reclamantului de a solicita obligarea pârâţilor la plata contravalorii contractelor de cesiune încheiate şi de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru exercitarea acestui drept nu a constituit o chestiune litigioasă, dezlegată în litigiul anterior, care să se impună cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.

Astfel fiind, curtea de apel nu era ţinută de o anumită dezlegare dată în privinţa datei de la care se naşte dreptul la acţiune al reclamantului (şi de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă) atunci când a făcut aplicarea în cauză a art. 3 teza I şi a art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 (act normativ care, în temeiul art. 6 C. civ. şi art. 3 din Legea nr. 71/2011, guvernează raporturile juridice dintre părţi în prezentul litigiu).

Potrivit art. 3 teza I din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie este de 3 ani, iar conform art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Dispoziţiile art. 3 teza I şi art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 au fost corect aplicate de instanţa de apel în privinţa fiecăruia dintre contractele încheiate între părţi.

În primele două contracte de cesiune de creanţă (cel încheiat la data de 06.07.2007 şi cel încheiat la data de 26.11.2008), părţile au convenit prin dispoziţiile cuprinse în art. IV al fiecărui contract că:

"Efectele prezentului contract se produc la data la care se activează clauza de arvună prevăzută la Cap. VII alin. (3) din antecontractul sus amintit, respectiv, la data la care cesionarul suferă vreo evicţiune (deposedare de un lucru obţinut legal, suferită în urma unei sentinţe sau a unui drept exercitat într-un anumit fel de cineva) sau cedenţii sunt în imposibilitatea de a încheia contractul de vânzare în formă autentică ca urmare a unei evicţiuni suferite, cedenţii fiind obligaţi să plătească cesionarului cumpărător dublul avansului deja achitat până la acea dată, cu titlu de daune interese."

Prin urmare, prin voinţa expresă a părţilor cuprinsă în dispoziţiile contractuale menţionate, dreptul la acţiune al reclamantului s-a născut la data la care s-a activat clauza de arvună prevăzută în antecontractul încheiat la data de 05.07.2007, adică la data la care cesionarul a suferit vreo evicţiune sau cedenţii s-au aflat în imposibilitatea de a încheia contractul de vânzare în formă autentică ca urmare a unei evicţiuni suferite.

Clauza de arvună a fost stabilită în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la data de 05.07.2007, fiind stipulată pentru eventualitatea în care nu s-ar putea perfecta contractul autentic de vânzare-cumpărare din culpa promitentului vânzător, părţile convenind ca într-o astfel de ipoteză reclamantului promitent cumpărător să i se achite dublul avansului achitat până la aceea dată, cu titlu de daune interese.

Or, prin sentinţa civilă nr. 25/16.01.2014, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia Civilă, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 16/A/07.01.2015 a Curţii de Apel Cluj, s-a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la data de 05.07.2007. Potrivit hotărârilor judecătoreşti menţionate, rezoluţiunea a fost determinată de imposibilitatea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, deoarece, prin sentinţa civilă nr. 12142/06.11.2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin decizia comercială nr. 334/R/04.10.2010 a Tribunalului Comercial Cluj a fost anulat titlul de proprietate (actul de adjudecare din data de 09.03.2007) al promitenţilor vânzători asupra imobilului ce constituia obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare.

Prin urmare, începând cu data de 04.10.2010, urmare a anulării titlului lor de proprietate, promitenţii vânzători s-au aflat în imposibilitatea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, iar, prin voinţa părţilor stipulată în clauzele contractuale, o astfel de împrejurare a dus la activarea clauzei de arvună şi a făcut ca, începând cu aceeaşi dată, primele două contracte de cesiune de creanţă să înceapă să-şi producă efectele.

În consecinţă, astfel cum a stabilit curtea de apel, dreptul reclamantului de a pretinde obligarea pârâţilor la plata creanţelor obiect al primelor două contracte de cesiune de creanţă s-a născut la data de 04.10.2010 (data la care s-a activat clauza de arvună şi, pe cale de consecinţă, au început să se producă efectele acestor prime contracte). Odată cu naşterea dreptului la acţiune, a început să curgă şi termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani, acesta împlinindu-se la data de 04.10.2013, şi făcând ca pretenţiile reclamantului, cuprinse în cererea înregistrată la data de 05.01.2018, să fie prescrise.

Dezlegarea dată de curtea de apel este corectă şi în privinţa celorlalte patru contracte încheiate între părţi la datele de 26.11.2008, 27.01.2009, 14.03.2009 şi 16.07.2009. În lipsa oricăror stipulaţii contractuale sub acest aspect, dreptul reclamantului la a cere executarea acestor contracte s-a născut la momentul încheierii lor. Pe cale de consecinţă, prescripţia dreptului reclamantului de a cerere executarea acestor contracte prin obligarea pârâţilor la plata creanţelor, a început să curgă la datele de 26.11.2008, 27.01.2009, 14.03.2009 şi 16.07.2009 şi s-a împlinit la datele de 26.11.2011, 27.01.2012, 14.03.2012 şi 16.07.2012, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată în prezentul litigiu.

b. Recurentul susţine că, în cauză, a intervenit o întrerupere a cursului prescripţiei, la data de 01.10.2015, când, prin concluziile scrise depuse la acea dată, în dosarul nr. x/2012, aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, intimaţii B. şi C. au solicitat admiterea cererii de intervenţie formulate de recurent în acel litigiu.

În opinia recurentului, această poziţie procesuală a intimaţilor reprezintă o recunoaştere a datoriei care, în temeiul prevederilor art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, are ca efect întreruperea cursului prescripţiei, urmând ca un nou termen al prescripţiei extinctive să înceapă să curgă de la acel moment.

Nici această critică nu este fondată.

Este adevărat că, potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958:

"Prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia".

Însă, pentru ca recunoaşterea să aibă ca efect întreruperea cursului prescripţiei, ea trebuie să intervină înlăuntrul termenului de prescripţie, pentru că numai în acest mod se pot produce efectele întreruperii prescripţiei reglementate prin art. 17 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 167/1958. Altfel spus, numai dacă termenul de prescripţie nu era deja împlinit la data la care a intervenit recunoaşterea dreptului, această recunoaştere are drept efect ştergerea prescripţiei începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o şi începerea unei prescripţii noi. Dacă la data la care a intervenit recunoaşterea dreptului, termenul de prescripţie era deja împlinit, recunoaşterea dreptului nu mai poate produce astfel de efecte, deoarece dreptul s-a stins la data la care termenului de prescripţie s-a împlinit.

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte a apreciat că sunt corecte dezlegările instanţei de apel sub aspectul datelor la care s-a prescris dreptul la acţiune al reclamantului A. în cazul tuturor contractelor pe care şi-a întemeiat pretenţiile: 04.10.2013, în cazul primelor două contracte, respectiv, 26.11.2011, 27.01.2012, 14.03.2012 şi 16.07.2012, în cazul următoarelor patru contracte.

Prin urmare, pretinsa recunoaştere a dreptului reclamantului, cuprinsă în concluziile scrise depuse de pârâţi la data de 01.10.2015, fiind făcută după împlinirea termenului de prescripţie pentru toate contractele, nu mai poate produce efectele întreruperii cursului prescripţiei prevăzute de art. 17 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 167/1958.

c. Recurentul nu indică care sunt dispoziţiile legale încălcate de instanţa de apel, dar din modul de formulare a criticilor grupate la acest punct al cererii de recurs, rezultă că ceea ce pretinde recurentul este tot o nesocotire a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Astfel, recurentul susţine că dreptul său la acţiune împotriva intimaţilor B. şi C. nu s-a născut decât odată cu soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2013; în baza dispoziţiilor legale indicate, prescripţia extinctivă nu putea începe să curgă decât de la aceeaşi dată.

Înalta Curte a arătat care sunt argumentele pentru care a considerat că este legală dezlegarea dată de instanţa de apel în privinţa datei la care s-a născut dreptul la acţiune al reclamantului în cazul tuturor celor şase contracte încheiate de părţi. Prin urmare, considerentele dezvoltate în analiza celorlalte critici întemeiate de recurent pe dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 rămân valabile şi în cazul criticilor grupate în ultimul punct al motivelor de recurs, şi care au ca temei aceleaşi norme legale.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 281/A din 4 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2021.