Inadmissibility of ordinary appeal against final expropriation compensation decision under pre-2018 Civil Procedure Code regime

Şedinţa publică din data de 20 mai 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1221/Ap din 4 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a fost admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 97/C din 22 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte, astfel:

A fost stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru imobilul teren extravilan situat în sat Parhida, judeţul Bihor, în suprafaţă de 3960 mp, tarla x, parcela x din titlul de proprietate nr. x/2007, la suma de 10.296 RON.

Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul-pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost obligat pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj să plătească apelanţilor suma de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 1221/Ap din 4 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, reclamanţii A., B. şi C. au declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 5 februarie 2021 şi repartizat spre soluţionare completului de filtru CF x.

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 11 martie 2021, dispunându-se comunicarea acestuia către părţile din cauză.

Conform dovezilor de înmânare aflate la dosar, raportul a fost comunicat părţilor la 22-23 martie 2021.

La 1 aprilie 2021 recurenţii-reclamanţi au depus punct de vedere la raport, arătând că obiectul cauzei este reprezentat de stabilirea cuantumului despăgubirilor, litigiul fiind unul evaluabil în bani supus recursului, astfel încât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 310/2018, în considerarea art. 23 şi 27 C. proc. civ.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s- a stabilit termen de judecată la 20 mai 2021, în vederea soluţionării recursului, în complet de filtru, fără citarea părţilor.

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Litigiul iniţiat de reclamanţi are ca obiect stabilirea despăgubirilor reprezentând contravaloarea imobilului supus procedurii exproprierii, aşa cum este aceasta reglementată prin Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional.

Prealabil oricăror chestiuni, întrucât în cuprinsul memoriului de recurs recurenţii-reclamanţi a făcut referire la dispoziţiile Legii nr. 310/2018, având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Bihor - 24 februarie 2015, raportat la data intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv 21 decembrie 2018, ţinând cont de art. 24 din noul C. proc. civ., care prevede că dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, se constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 310/2018, sens în care cauza va fi analizată din perspectiva dispoziţiilor noului C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor intervenite prin actul normativ menţionat.

Prin dispoziţiile noului C. proc. civ., regimul juridic aplicabil litigiilor derivând din proceduri de expropriere s-a modificat în ceea ce priveşte căile de atac, astfel încât, raportat la data iniţierii litigiului şi având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prezentei cauze îi sunt aplicabile prevederile noului C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

În considerarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că, raportat la natura litigiului - acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 255/2010 şi a Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică şi coroborând dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, cu prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în materie de expropriere, reiese că decizia nr. 1221/Ap din 4 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă este definitivă, nefiind supusă prin lege căii de atac a recursului.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi din cuprinsul punctului de vedere la raport, în prezenta cauză admisibilitatea căii de atac nu se examinează prin raportare la valoarea obiectului cererii cererea de chemare în judecată (cuantumul despăgubirilor) ce a învestit în primă instanţă Tribunalul Bihor, ci în funcţie de temeiul de drept invocat în susţinerea acţiunii, în speţă, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile speciale ale Legii nr. 255/2010, respectiv ale Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie reţinând că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 1221/Ap din 4 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2021.