Negative competence conflict over jurisdictional classification of judicial error damages claim and consolidation of material competence after failure to raise public order objection in time

Şedinţa publică din data de 20 mai 2021

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 13 august 2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român - Parlamentul României - Senat, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Judecătoria Bacău, Tribunalul Bacău, secţia penală şi Curtea de Apel Bacău, secţia penală, a solicitat obligarea Statului Român la daune morale de 500.000.000 euro deoarece i-a fost adus un prejudiciu drepturilor fundamentale prevăzute în Constituţia României, Constituţia Europei prevăzute în CDFUE şi CEDO.

II. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

Prin sentinţa civilă nr. 2548 din 20 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia civilă.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că litigiul dedus judecăţii priveşte solicitarea reclamantului de a fi despăgubit pentru încălcarea drepturilor sale prin erori judiciare, acţiunea neavând un obiect circumscris sferei de aplicare a Legii nr. 554/2004, în drept fiind aplicabile dispoziţiile art. 538 - 541 C. proc. pen.

Acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptăţită, potrivit art. 538 şi 539 C. proc. pen. şi este de competenţa tribunalului în a cărei circumscripţie domiciliază reclamantul.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale şi dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia civilă.

III. Hotărârea Tribunalului Bacău, secţia I civilă:

Învestit prin declinare, Tribunalul Bacău a pronunţat sentinţa civilă nr. 122 din 24 februarie 2021 prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerentele hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că în cuprinsul cererii de chemare in judecată şi cuprinsul precizării la acţiune, reclamantul nu a făcut vorbire despre existenţa unor erori judiciare care s-ar fi produs cu ocazia instrumentării dosarului penal în care acesta a avut calitate de inculpat, iar motivarea în fapt nu trimite la vreunul din cazurile expres prevăzute de art. 538 sau 539 C. proc. pen. pentru ca acţiunea să poată fi calificată în drept pe aceste temeiuri.

De asemenea, instanţa a reţinut că la primul termen de judecată cu procedură completă, Curtea de Apel Bucureşti s-a constatat competentă material şi teritorial în soluţionarea cauzei, această excepţie nemaiputând fi pusă in dezbatere după acest moment procesual.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Se constată că, în speţă, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bacău şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, cea de a doua instanţă reţinând că Curtea de Apel Bucureşti nu putea invoca din oficiu necompetenţa materială după ce, la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, a constatat că este competentă material şi teritorial în soluţionarea cauzei.

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă verifică modul în care atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate.

Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecăţii, se constată următoarele:

Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competenţa generală - când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale - când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competenţa teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa altei instanţe de judecată.

În cauza de faţă, se pune problema calificării cererii deduse judecăţii - este o acţiune căreia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 538 - 541 C. proc. civ. - de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul sau este o acţiune de contencios administrativ ce se circumscrie sferei de aplicare a Legii nr. 554/2004 - de competenţa curţii de apel.

Întrucât calificarea cererii de chemare în judecată are consecinţe directe asupra stabilirii competenţei materiale procesuale de soluţionare a cauzei (care se determină în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii), în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială de ordine publică putând fi invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

În speţă, la primul termen de judecată (17 aprilie 2019) Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că procedura de citare este legal îndeplinită şi că instanţa este competentă general, material şi teritorial în soluţionarea cauzei.

Invocarea excepţiei de necompetenţă materială procesuală de soluţionare a cauzei după acest moment nu mai este posibilă, competenţa fiind stabilită în mod definitiv în favoarea instanţei pe rolul căreia a fost înregistrată cererea. În situaţia în care prima instanţă invocă excepţia necompetenţei sale după momentul procesual reglementat expres în art. 131 C. proc. civ., instanţa ulterior învestită îşi poate declina competenţa în favoarea primei instanţe, cu motivarea că prima instanţă a devenit competentă să soluţioneze cauza, ca urmare a pronunţării unei încheieri interlocutorii prin care a reţinut că este competentă material.

Aşadar, efectul neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă materială constă în stabilirea competenţei în favoarea instanţei sesizate (consolidarea în mod definitiv a competenţei instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea).

Potrivit celor statuate în paragraful 72 din Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competenţa în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară.

Faţă de considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2021.