Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1088/2021 AI generated

Suspension ruling in recurs proceedings not appealable; claimant's appeal inadmissible, costs awarded.

Case Number Decizia nr. 1088/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The court dismissed the appeal (recurs) filed by the claimant as inadmissible, upholding the lower court's order of 12 December 2019 that had suspended the proceedings, and ordered the claimant to pay 2,975 RON in costs to the respondent. The case arose from a suspension ruling issued during the adjudication of an extraordinary appeal (previously mischaracterized as a challenge to annulment but classified as a recurs); the claimant sought to challenge that suspension order, alleging abuse of right and judicial bias. Decisively, under Article 244¹(1) of the Civil Procedure Code, suspension orders are separately appealable except those issued in recurs, and since the suspended proceedings themselves concerned a recurs, no appeal lay against the suspension order, rendering the present recurs inadmissible. The court also rejected the respondent's request to fine the claimant for procedural abuse under Article 108¹, finding no abuse, but granted the costs request.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 129 alin. (1) C. proc. civ, art. 2441 alin. (1) C. proc. civ, art. 1081 C. proc. civ, art. 274 alin. (1) C. proc. civ; Suspension ruling in recurs proceedings not appealable; claimant's appeal inadmissible, costs awarded: The case arose from a suspension ruling issued during the adjudication of an extraordinary appeal (previously mischaracterized as a challenge to annulment but classified as a recurs); the claimant sought to challenge that suspension order, alleging abuse of right and judicial bias. Decisively, under Article 244¹(1) of the Civil Procedure Code, suspension orders are separately appealable except those issued in recurs, and since the suspended proceedings themselves concerned a recurs, no appeal lay against the suspension order, rendering the present recurs inadmissible. The court also rejected the respondent's request to fine the claimant for procedural abuse under Article 108¹, finding no abuse, but granted the costs request.

Keywords

AI generated
annulment proceedings article of civil procedure procedural issues appealability of remand decision order to pay suspension of bankruptcy proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 2441 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for declaring the appeal inadmissible because the challenged decision was a suspension order issued during an appeal proceeding, which cannot be separately appealed.

Art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Used to award litigation costs to the respondent, obliging the appellant to pay 2,975 RON.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 mai 2021

asupra cauzei constată următoarele:

Prin încheierea din 12 decembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei, calificată prin aceeaşi încheiere ca fiind recurs împotriva deciziei civile nr. 61/2918 şi nu contestaţie în anulare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A., solicitând a se constata abuzul de drept şi părtinirea curţii de apel în instrumentarea dosarului în care a fost pronunţată încheierea atacată, cu consecinţa casării acesteia.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata B. S.A. a solicitat admiterea excepţiei netimbrării, respingerea cererii de recurs, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată. Totodată, intimata a solicitat amendarea recurentului pentru abuz de drept procesual, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu este admisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 2441 alin. (1) C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs.

Se reţine astfel că prin textul de lege menţionat s-a instituit o excepţie de la regula posibilităţii atacării încheierilor de suspendare a judecăţii şi anume în cazul celor pronunţate în recurs.

Or, în speţă, se constată că prin încheierea împotriva căreia s-a exercitat calea extraordinară de atac s-a suspendat judecata unei căi extraordinare de atac calificată de instanţa învestită cu soluţionarea acesteia ca fiind recurs.

În raport de aceste considerente, precum şi de cele care ţin de legalitatea exercitării căii de atac, recursul declarat în cauză se priveşte ca inadmisibil, urmând a fi respins în consecinţă.

În ceea ce priveşte solicitarea intimatei, formulată prin întâmpinare, de amendare a recurentului pentru abuz de drept procesual, aceasta urmează a fi respinsă, în raport de dispoziţiile art. 1081 C. proc. civ., constatându-se că demersul iniţiat de recurent nu se încadrează în respectivele prevederi, din punctul de vedere al căilor de atac formulate, cu judecata cărora recurentul a învestit până la acest moment actuala instanţă.

Văzând solicitarea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, dovedite prin înscrisul depus la dosar privind plata onorariului de avocat, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. se va admite cererea, recurentul urmând a fi obligat la plata sumei de 2.975 RON către B. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 12 decembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe recurent la 2.975 RON cheltuieli de judecată către intimata S.C. B. S.A..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2021.