Copyright in joint architectural works: Prohibition on changing legal cause to co-authorship claim in appeal and non-constitutive nature of registry deposits

Şedinţa publică din data de 18 mai 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 22.04.2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., recunoaşterea drepturilor sale de autor asupra operei arhitecturale intitulate "C." amplasată în incinta mall-ului D.; constatarea încălcării drepturilor sale de autor asupra operei arhitecturale intitulate "C.", amplasate în incinta mall-ului D. de către pârâta B. S.R.L., prin utilizarea acestora şi înregistrarea graficii şi a desenelor operei reclamantei în Registrul Naţional de Opere administrat de ORDA; obligarea pârâtei la încetarea oricăror acte care aduc atingere drepturilor de autor ale reclamantei, inclusiv utilizarea, reproducerea, distribuirea, realizarea de opere derivate, comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public a operei arhitecturale intitulate "C." şi a desenelor şi planşelor proiectului arhitectural al acesteia; obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata despăgubirilor morale în cuantum de 47.000 Euro, echivalentul în RON la cursul BNR la data plăţii.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 1675 din 14.12.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea capătului unu al acţiunii, invocată de pârâtă, şi a respins acţiunea, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în sumă de 6.810,03 RON.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 884/20.10.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1675 din 14.12.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a constatat că reclamanta are calitatea de autor al operei arhitecturale intitulate "C." (loc de joacă balena) amplasate în incinta mall-ului D.; a obligat pârâta B. S.R.L. la încetarea oricăror acte care aduc atingere drepturilor de autor al reclamantei, inclusiv utilizarea, reproducerea, distribuirea, realizarea de opere derivate, comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public a operei arhitecturale intitulate "C." (loc de joacă balenă) şi a desenelor şi planşelor proiectului arhitectural al acesteia; a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri morale, cu cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel.

Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs pârâta B. S.R.L..

I.4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs

Prin decizia nr. 4185 din 04.12.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 884A din 20 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

I.5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în rejudecare

Prin decizia nr. 206/A din 04.03.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1675 din 14.12.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Prin aceeaşi decizie, apelanta a fost obligată să plătească intimatei suma de 9.914 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente judecării cauzei în apel şi recurs.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei sus-menţionate, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs.

II.1. Motivele de recurs

Prin cererea de recurs, recurenta a invocat incidenţa dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., susţinând, următoarele:

- decizia instanţei de apel este contradictorie, în sensul în care deşi motivele de apel au fost găsite parţial fondate, s-a dispus respingerea apelului ca nefondat, iar, pe de altă parte, instanţa a precizat că trebuie determinată existenţa şi întinderea datoriei de plată ce incumba apelantei;

- decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în ceea ce priveşte respingerea capătul doi al cererii de chemare în judecată prin care a solicitat să se constatate încălcarea drepturilor de autor asupra operei arhitecturale intitulată "C." amplasată în incinta mall-ului D. de către pârâta B. S.R.L. prin utilizarea acestora şi înregistrarea graficii şi a desenelor operei reclamantei în Registrul Naţional de Opere administrat de ORDA;

- calificarea ca fiind o operă comună de către instanţa de apel, impunea în mod judicios o analiză şi o motivare cu privire la respingerea ca nefondat a capătului doi al cererii de chemare în judecată;

- stabilirea în mod unilateral de către instanţa de apel, că o constatare a calităţii de operă comună nu corespunde finalităţii demersului procesual al reclamantei, nu poate conduce în mod implicit la constatarea neîncălcării drepturilor acesteia prin înregistrarea în mod exclusiv de către pârâtă la ORDA a drepturilor asupra operei comune;

- instanţa de apel trebuia, în virtutea rolului sau activ, ca pe lângă aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ. să facă şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) si (4) C. proc. civ. prin care judecătorul putea solicita explicaţii părţilor chiar dacă nu erau menţionate în cerere, precum şi să dea sau să restabilească calificarea juridică a faptelor deduse judecăţii şi nu doar să indice limitele cu care aceasta a fost investită şi să califice opera ce face obiectul litigiului, ca fiind una comună;

- nu a existat o creaţie intelectuală originală a intimatei-pârâte, aceasta nu a proiectat singură design-ul locului de joacă, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile invocate de intimata-pârâtă referitoare la drepturile de autor exclusive asupra modului de amenajare a locului dejoacă;

- în ciuda celor reţinute cu privire la determinarea certă a schitelor şi desenelor ce au stat la baza proiectului arhitectural aparţinând reclamantei, instanţa de apel a indicat în mod corect temeiul legal pentru constatarea calităţii de autor a reclamantei asupra unei opere arhitecturale;

- reţinând caracterul de operă comună, instanţa de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 8/1996 trebuia să constate încălcarea drepturilor de autor aparţinând reclamantei prin înregistrarea si utilizarea operei în mod exclusiv de către pârâtă, neavând nicio importanţă existenţa sau inexistenţa în petitul cererii a unei constatări privind coproprietatea operei, aspect ce nu îi poate conferi intimatei drepturi exclusive de înregistrare şi folosire a operei comune;

În ceea ce priveşte fapta ilicită, instanţa de apel în mod greşit a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 1349 C. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, conform facturii ataşate la întâmpinare.

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 06 aprilie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 206/A din data de 4 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la data de 18 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Într-un prim motiv de recurs, recurenta-reclamantă susţine, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, în ceea ce priveşte pretenţia sa principală cu privire la constatarea calităţii de autor, întrucât instanţa de apel, deşi ar fi constatat parţial fondate motivele de apel, prin decizia recurată s-a confirmat respingerea cererii cu acest obiect; în baza aceluiaşi motiv de casare, recurenta susţine şi nemotivarea soluţiei sub aspectul cererii formulate în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

Înalta Curte apreciază că succesiunea şi conţinutul argumentelor recurentei în dezvoltarea criticilor încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 atrag însă necesitatea evaluării criticilor şi pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel cum se va arăta.

Se reţine că prin primul capăt de cerere, reclamanta a solicitat constatarea calităţii sale de autor asupra operei arhitecturale intitulate "C.", amplasată în incinta Mall D., fără însă a preciza întinderea drepturilor revendicate.

Această imprecizie a cererii de chemare în judecată, precum şi pentru celelalte motive arătate în decizia Înaltei Curţi, a determinat casarea dispusă în recurs, în primul ciclu procesual.

Curtea de apel, în rejudecare, pe baza motivelor prezentate în cererea introductivă, cu respectarea dispoziţiilor art. 501 din C. proc. civ., dar şi cu observarea cererii precizatoare depuse de reclamantă la 12.06.2015, a reţinut că pretenţia finală pe care reclamanta a formulat-o a privit cererea de a se constata calitatea sa de titular exclusiv al dreptului de autor asupra întregului proiect arhitectural rezultat (structura metalică în formă de balenă şi amenajarea interiorului acestei structuri pentru locuri de joacă).

Constatându-se, pe baza materialului probator administrat în cauză, că între părţi nu este contestat faptul că proiectul balenei (învelişul exterior) aparţine reclamantei, instanţa de apel a clarificat, într-o corectă exercitare a rolului activ, în limitele stabilite prin dispoziţiile art. 22 alin. (2), (4) şi (6) din C. proc. civ., obiectul pretenţiei deduse judecăţii în primul capăt de cerere - constatarea calităţii reclamantei de autor exclusiv asupra interiorului structurii metalice în formă de balenă.

În aceste condiţii, Înalta Curte observă că în mod legal cererea dedusă judecăţii a fost evaluată de instanţa de apel pe temeiul art. 7 lit. g) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora:

"Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt: (...)

g) operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei şi a metalului, desene, design, precum şi alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice."

Ca atare, critica recurentei-reclamante prin care tinde a imputa curţii de apel că nu a reţinut calitatea sa de coautor asupra amenajării interiorului locului de joacă în cadrul structurii metalice sub formă de balenă, nu corespunde limitelor în care aceasta şi-a formulat şi susţinut pretenţiile deduse judecăţii, fiind străină de finalitatea urmărită prin cererea introductivă şi precizarea de acţiune, anterior arătate.

Înalta Curtea constată însă că în cuprinsul considerentelor deciziei recurate, instanţa de apel a precizat explicit că nu se poate reţine calitatea de autor exclusiv a reclamantei asupra structurii interioare a proiectului loc de joacă (obiectul învestirii instanţei), întrucât "juridic, dreptul de autor asupra structurii interioare a locului de joacă aparţine ambelor părţi".

Se apreciază că un asemenea considerent are valoare decisivă, fiind înzestrat, la rândul său, cu autoritate de lucru judecat, potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât este de natură a susţine în mod nemijlocit soluţia pronunţată, deoarece curtea de apel a motivat că nu se poate admite cererea de constatare a calităţii reclamantei de autor exclusiv pentru interiorul amenajat al locului de joacă, întrucât există un coautorat asupra structurii interiorului balenei - drepturile de autor aparţinând atât reclamantei, cât şi pârâtei, fără a se putea stabili proporţia contributivă a fiecăreia dintre părţi, în absenţa învestirii instanţei cu o atare cerere.

În acest context, Înalta Curte reţine că soluţia pronunţată reflectă respectarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., normă de esenţă în conturarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, fiind în acord şi cu limitele devoluţiunii în calea devolutivă de atac, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 476 alin. (1), art. 477 alin. (1) şi art. 478 din C. proc. civ., dispoziţii legale care constituie aplicaţii particulare, în apel, ale aceluiaşi principiu fundamental al procesului civil.

Contrar celor susţinute de recurentă (în sensul că instanţa de apel în mod unilateral a stabilit că o constatare a calităţii de operă comună nu corespunde finalităţii demersului procesual al reclamantei), Înalta Curte constată că această concluzie a instanţei de apel corespunde obligaţiei legale a judecătorului de a pronunţa în cauză soluţia ce decurge din aplicarea normelor legale incidente, potrivit celor prevăzute, între altele, de art. 22 alin. (1) din C. proc. civ.: "(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile."

Drept urmare, se constată că în stabilirea neconcordanţei dintre finalitatea demersului iniţiat de reclamantă şi scopul către care aceasta tindea în apel, în sensul schimbării în calea de atac a cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, a ţinut de o apreciere a instanţei de apel, realizată în aplicarea unor norme procedurale imperative.

În acest sens, Înalta Curte constată, din perspectivă procedurală, că în mod corect soluţia pronunţată în rejudecarea apelului confirmă soluţia de respingere a primului capăt de cerere, întrucât, absenţa învestirii primei instanţe cu o astfel de pretenţie, potrivit celor deja arătate, nu permitea instanţei de apel pronunţarea, prin dispozitivul deciziei, în sensul constatării calităţii de coautor a reclamantei, împreună cu pârâta, asupra ansamblului amenajării cu locuri de joacă a interiorului structurii metalice sub formă de balenă.

Aşa fiind, se apreciază că analiza anterior redată a curţii de apel nu reflectă contradicţii în motivarea soluţiei pronunţate, întrucât considerentul prin care curtea de apel a reţinut caracterul fondat al unora dintre criticile reclamantei în apel, au fost subsumate demonstrării netemeiniciei pretenţiei privind dreptul de autor exclusiv al reclamantei asupra interiorului ansamblului, de natură a susţine concluzia coautoratului asupra obiectului dreptului de autor, care însă nu a făcut obiectul învestirii instanţei.

Totodată, se reţine că instanţa de apel nu a analizat ca o veritabilă pretenţie dedusă judecăţii cele susţinute de către reclamantă prin notele scrise depuse în rejudecare, prin care tindea la modificarea cadrului procesual stabilit la prima instanţă, în condiţiile în care a afirmat că opera a fost elaborată în comun, având în vedere interdicţia imperativă stabilită prin dispoziţiile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ. de a se formula pretenţii noi, precum şi de a se schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

Având în vedere că reclamanta a solicitat în faţa primei instanţe constatarea calităţii de autor exclusiv, pretenţie susceptibilă de evaluare pe temeiul art. 7 lit. g) din Legea nr. 8/1996, afirmarea calităţii de coautor în calea de atac, pretenţie supusă, din punct de vedere al dispoziţiilor de drept substanţial, normei de la art. 5 din Legea nr. 8/1996, reprezenta o manifestare de voinţă în sensul schimbării cauzei cererii de chemare în judecată, interzisă de prevederile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ.

Contrar celor susţinute de recurentă prin motivele de recurs, Înalta Curte apreciază că nici dispoziţiile art. 478 alin. (4) din C. proc. civ. nu constituiau un remediu procesual potrivit finalităţii urmărite de reclamantă, întrucât explicaţiile sau precizările care sunt îngăduite părţilor în calea devolutivă de atac prin această normă de procedură, nu pot depăşi cererile şi apărările adresate primei instanţe, acestea putând doar să expliciteze, să lămurească ori să clarifice pretenţiile implicite din cererile şi apărările formulate, de asemenea, la prima instanţă; de altfel, se poate observa că regula aici analizată este plasată în economia art. 478 din C. proc. civ. şi constituie un instrument legal pentru conturarea limitelor devoluţiunii în apel, determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă - tantum devolutum quantum iudicatum.

În acest sens s-a pronunţat instanţa supremă în procedura hotărârii prealabile prin Decizia nr. 28/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M. Of. nr. 772 din 16 octombrie 2015.

Totodată, aceeaşi recurentă pretinde că instanţa de apel nu a motivat soluţia dată capătului de cerere prin care a solicitat să se constatate încălcarea drepturilor de autor asupra operei arhitecturale intitulate "C.", amplasată în incinta mall-ului D. de către pârâta B. S.R.L., prin utilizarea acestora şi înregistrarea graficii şi a desenelor operei reclamantei în Registrul Naţional de Opere administrat de ORDA.

Înalta Curte constată că o atare susţinere nu este corespunzătoare considerentelor deciziei recurate, întrucât curtea de apel a confirmat în mod explicit soluţia şi asupra celui de-al doilea capăt de cerere, în condiţiile în care a apreciat că cererea de chemare în judecată a fost respinsă în mod întemeiat în integralitatea ei. În plus, s-a reţinut că nu se poate constata "vreo încălcare a unui drept de autor exclusiv al apelantei-reclamante, iar înregistrarea structurii interioare a balenei (loc de joacă) la ORDA, nu este un fapt ilicit şi nici nu are vreo valoare constitutivă."

Se apreciază că această motivare corespunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. în ceea ce priveşte confirmarea soluţiei primei instanţe şi în privinţa celui de-al doilea capăt de cerere, cerere accesorie, de altfel, de vreme ce analizarea ei pe fond era subordonată premisei admiterii primului capăt de cerere, astfel cum reclamanta l-a formulat şi precizat la prima instanţă; aceeaşi este situaţia şi pentru solicitarea de obligare a pârâtei la plata de daune morale, obiect al celui de-al treilea capăt de cerere.

Analizând această critică şi pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că instanţa de apel în mod legal a reţinut lipsa caracterului constitutiv de drept de autor pentru înregistrarea efectuată de către pârâtă la ORDA, în Registrul Naţional de Opere, a structurii interioare a balenei (loc de joacă), apreciind că o atare conduită nu are caracter ilicit.

Curtea de apel a reţinut că pârâta, coautor al operei menţionate, prin înregistrarea solicitată la ORDA şi-a conservat un minim probatoriu în disputa juridică cu reclamanta, având în vedere nefinalizarea raporturilor contractuale dintre părţi în legătură cu amenajarea interioară a spaţiului loc de joacă, în condiţiile în care, pe de o parte, reclamanta a negat drepturile pârâtei, iar, pe de altă parte, pârâta a susţinut că reclamanta nu i-a achitat serviciile prestate în baza contractului.

Înalta Curte constată că această dezlegare reprezintă o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 148 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora:

"(1) În vederea înregistrării, ca mijloc de probă, a operelor realizate în România, se înfiinţează Registrul Naţional de Opere, administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Înregistrarea este facultativă şi se face contra cost, potrivit normelor metodologice şi tarifelor stabilite prin hotărâre a Guvernului.

(2) Existenţa şi conţinutul unei opere se pot dovedi prin orice mijloace de probă, inclusiv prin includerea acesteia în repertoriul unui organism de gestiune colectivă."

Totodată, se apreciază că în mod nefondat recurenta-reclamantă învederează, prin motivele de recurs, că, în considerarea constatării caracterului de operă comună, instanţa de apel era ţinută a face aplicarea dispoziţiilor art. 12 şi 14 din Legea nr. 8/1996, în sensul că trebuia să constate că prin simpla înregistrare a operei de către pârâtă în mod exclusiv la ORDA, au fost încălcate propriile sale drepturi de coautor al operei.

O atare susţinere nu corespunde realităţii juridice din dosar, întrucât constatarea calităţii părţilor de coautori asupra operei (amenajarea interioară a structurii metalice tip balenă - loc de joacă) pe calea considerentelor deja enunţate, nu se substituie unei analize pe fond cu privire la constatarea calităţii părţilor de coautori, pentru a se putea susţine că este clarificat pe deplin regimul juridic al operei comune, proporţia contribuţiei fiecăreia, eventuala calitate de autor principal etc., o astfel de analiză putând fi realizată doar într-un cadru procesual adecvat.

Or, curtea de apel a stabilit în mod corect că lipseşte o învestire a instanţei cu o astfel de cerere şi că nu va proceda la determinarea cotei de contribuţie a părţilor la crearea ansamblului interior al locului de joacă, la stabilirea calităţii de autor principal etc.

Reiterând, şi în contextul analizei prezentului motiv de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., argumentul prin care s-a demonstrat intenţia de schimbare în apel a cauzei juridice a cererii de chemare în judecată (analiză circumscrisă motivului de casare de la pct. 5), Înalta Curte reţine că cererea în constatarea calităţii de coautori ar fi trebuit întemeiată pe prevederile art. 5 din Legea nr. 8/1996, cerere care ar fi antrenat consecinţa analizării regimului juridic de exploatare a operelor comune stabilit, în principal, prin norma menţionată.

În sfârşit, nici criticile privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1349 şi urm. din C. civ. nu pot fi primite, având în vedere că acesta nu constituie temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, pretinsele încălcări ale dreptului de autor fiind analizate, în contextul legii speciale, în principal, în baza prevederilor art. 139 şi urm. din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte urmează a înlătura ca nefondate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

La solicitarea intimatei-pârâte, în temeiul art. 451 şi urm. din C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei-reclamante la plata sumei de 2.036,17 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de aceasta în prezentul recurs, conform dovezilor de la dosar .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 206/A din data de 4 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.036,17 RON către intimata-pârâtă B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2021.