Exclusive territorial competence for enforcement contestation despite parties' professional status and negative conflict of jurisdiction

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la 1 septembrie 2020 sub nr. x/2020, contestatorul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii A. şi B., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: suspendarea provizorie a procedurii de executare silită demarată în dosarul de executare nr. 1464/2019 al B.E.J. C.; suspendarea oricărui act de executare până la soluţionarea contestaţiei; admiterea contestaţiei la executare şi anularea popririi înfiinţată potrivit adresei din 18 august 2020 (comunicată Trezoreriei municipiului Oradea, D. S.A.), emisă în dosarul executorului judecătoresc nr. 1464/2019; anularea tuturor actelor de executare emise în dosarul nr. x/2019 întrucât a executat de bunăvoie obligaţiile dispuse prin titlurile executorii, în temeiul art. 622 alin. (1) din C. proc. civ. şi cu respectarea prevederilor O.G. nr. 2/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018 din 28 decembrie 2018; anularea încheierilor emise în dosarul nr. x/2019, prin care au fost stabilite cheltuielile de executare; anularea încheierii de încuviinţare nr. 4626/2019 din 30 iulie 2019, pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2019, prin care a fost încuviinţată executarea silită.

Prin sentinţa civilă nr. 4709 din 29 octombrie 2020, Judecătoria Oradea a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de intimaţi şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1), alin. (2)1 şi alin. (3) C. proc. civ., normă cu caracter imperativ, de ordine publică, în considerarea protejării aparenţei de imparţialitate obiectivă în soluţionarea cauzei, precum şi invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale de către intimaţi, în condiţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul excepţiei, s-a apreciat că noţiunea cuprinsă în textul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată lato sensu întrucât finalitatea acestei dispoziţii este aceea de a evita cazurile de bănuială legitimă, considerând relevante pentru soluţionarea excepţiei dispoziţiile nou introduse ale art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., potrivit cărora prevederile alin. (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât.

S-a apreciat că, în raport de dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 719 alin. (1) din acelaşi act normativ, dacă s-ar exclude calitatea specială a părţilor, competenţa de soluţionare a contestaţiei ar aparţine Judecătoriei Oradea având în vedere sediul contestatorului/debitor Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

S-a reţinut că, în ipoteza în care un procuror din cadrul Parchetului ar avea calitatea de contestator, ar deveni incidente dispoziţiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ., prin raportare la alin. (1) al aceluiaşi articol, deoarece Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea este corespunzător, în grad jurisdictional, Curţii de Apel Oradea, fiind instanţă superioară Judecătoriei Oradea.

Invocând dispoziţiile art. 6 alin. (1) C. proc. civ. şi jurisprudenţa CEDO cu privire la imparţialitatea instanţei, s-a apreciat că judecarea unei cereri formulate de un Parchet corespunzător în rang jurisdictional instanţei superioare instanţei competente, nu îndeplineşte garanţiile de imparţialitate obiectivă anterior menţionate, iar lipsa menţionării Parchetelor din cuprinsul art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., atunci când au calitatea de reclamant, reprezintă o simplă omisiune a legiuitorului de a face trimitere în cuprinsul alin. (3) al art. 127 C. proc. civ. la dispoziţiile alin. (2)1 al aceluiaşi articol de lege.

Referitor la alegerea instanţei competente, având în vedere că cererea introductivă se judecă cu celeritate, precum şi împrejurarea că titlul executoriu este pronunţat de Tribunalul Cluj, instanţa a apreciat că se impune declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Cluj, învecinată Curţii de Apel Oradea, instanţă care a soluţionat cererea de suspendarea provizorie în dosarul din care s-a disjuns prezenta contestaţie la executare.

Învestită prin declinare, Judecătoria Cluj-Napoca a pronunţat sentinţa civilă nr. 1387 din 2 martie 2021, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de contestator, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Oradea, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, s-a reţinut că Judecătoria Oradea este instanţa care a încuviinţat executarea silită, devenind instanţa de executare, competentă să soluţioneze orice incident intervenit pe parcursul executării silite, în temeiul dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., din cuprinsul cărora se desprinde principiul unicităţii instanţei de executare.

S-a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în calitate de contestator, avea posibilitatea de a uza de dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. cunoscând calitatea de procurori a intimaţilor, însă nu s-a prevalat de dispoziţiile legale anterior menţionate, renunţând la dreptul de a sesiza altă instanţă.

Cu privire la dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., invocate de Judecătoria Oradea ca temei al admiterii excepţiei necompetenţei sale teritoriale, se reţine că nu pot fi incidente în cauză, apreciind că este inadmisibilă stabilirea, prin analogie, de norme de competenţă teritorială exclusivă, iar art. 127 alin. (1), alin. (2)1 şi alin. (3) C. proc. civ. instituie, în md expres, norme de competenţă teritorială exclusive numai pentru situaţia în care are calitatea de reclamant un judecător, procuror, asistent judiciar, grefier sau instanţă, şi nu parchete.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cererea de chemare în judecată are ca obiect contestaţia la executare formulată de contestatorii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în contradictoriu cu intimaţii A. şi B., împotriva executării silite din dosarul nr. x/2019 al BEJ C..

Executarea silită a fost declanşată în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 932 din 16 aprilie 2019 a Tribunalului Cluj, prin care debitorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a fost obligat la plata către intimaţi a unor drepturi băneşti.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare.

Conform art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alt incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Din interpretarea dispoziţiilor procedurale precitate rezultă că, în cazul contestaţiei la executare, competenţa teritorială este una exclusivă, astfel încât, în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispoziţiile procedurale care reglementează necompetenţa de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Cum normele de competenţă ce vizează soluţionarea contestaţiei la executare sunt de ordine publică, Înalta Curte constată că instanţa de executare competentă să soluţioneze contestaţia la executare, în aplicarea dispoziţiilor art. 714 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este Judecătoria Oradea, aceasta fiind instanţa de executare în a cărei rază teritorială se află sediul debitorului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea din str. x, Oradea, jud. Bihor.

Se constată că, din cuprinsul titlului executoriu în baza cărora se efectuează executarea silită, rezultă că intimaţii-creditori A. şi B. au calitatea de procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

Acest aspect ar fi putut atrage incidenţa art. 127 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia, "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii." Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în cazul cererii introduse împotriva unui procuror, astfel cum reiese din alin. (3) al art. 127, conform cărora "Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

Însă, în situaţia de faţă, contestatorul, unitatea de parchet locală, nu a înţeles să invoce aceste dispoziţii legale, ci a optat pentru sesizarea instanţei de la sediul său.

Scopul reglementării dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. este de a asigura imparţialitatea instanţei. Prin aceste norme sunt nominalizaţi subiecţii pe care legiuitorul a înţeles să îi plaseze în sfera de aplicare a acestei norme juridice, făcând referire la judecători, procurori, asistenţi judiciari sau grefieri, indiferent de instanţele la care aceştia funcţionează, însă alegerea sesizării unei alte instanţe decât cea competentă, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este lăsată la aprecierea acestora.

Dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză întrucât vizează exclusiv ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, neputând fi aplicate, prin analogie, în situaţia în care reclamant este o unitate de parchet.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Oradea este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 mai 2021.