Cassation appeal annulled for failure to formulate substantive criticism challenging appellate court's interpretation of fiscal accessory obligations and VAT imputation order in insolvency.

Şedinţa publică din data de 12 mai 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 19 august 2020, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în numele Statului Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat recurs împotriva împotriva deciziei nr. 1034/2020 din 09 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 10 septembrie 2020 şi repartizat, aleatoriu, spre soluţionare completului de filtru nr. 6.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii acţiunii.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar instanţa de apel nu a motivat cum operează ordinea de stingere a creanţelor, nerespectând dispoziţiile O.G. nr. 92/2003, şi cum a fost schimbată această ordine de stingere, având în vedere că ordinul de plată nr. x din 29 decembrie 2010 a fost emis pentru dobânzi şi penalităţi, acesta neavând destinaţia de stingere a debitului reprezentând TVA.

S-a mai arătat că instanţa de apel a apreciat că pârâţii nu datorează dobânzi şi penalităţi, fiind incidente dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 64/1995, în vigoare la data deschiderii procedurii falimentului S.C. A. S.R.L., şi că această societate nu putea datora accesorii ulterior datei de deschidere a procedurii falimentului, fără însă a preciza că ar fi datorate accesorii cel puţin pentru perioada cuprinsă între 25 mai 2004 şi 19 octombrie 2004 (datele la care s-a rambursat TVA) şi data de 03 noiembrie 2005, data deschiderii procedurii insolvenţei.

Astfel, recurenta a opinat că decizia atacată este nemotivată, în sensul că, dacă s-a reţinut că S.C. A. S.R.L. nu putea datora accesorii ulterior datei de deschidere a procedurii falimentului, instanţa nu a motivat de ce nu datorează accesorii pentru perioada anterioară deschiderii procedurii de insolvenţă, fiind încălcate dispoziţiile art. 425 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel, în mod eronat, a acceptat modificarea ordinii de stingere a creanţelor prevăzută de O.G. nr. 92/2003 şi nu a precizat temeiurile legale în baza cărora stingerea creanţelor se va face în ordinea stabilită de expert şi nici cum poate fi realizată această stingere în afara termenului de prescripţie de 5 ani, prevăzut de art. 131 din O.G. nr. 92/2003.

Cu privire la accesorii, instanţa de apel a stabilit că nu se datorează, pronunţând o hotărâre fără aplicarea corectă a legii, pârâţii obţinând un folos necuvenit cert, prin obţinerea sumei de 666.060 RON cu titlu de rambursare ilegală, sumă restituită în anul 2014 fără plata accesoriilor instituite conform Codului de procedură fiscală.

Conchizând, recurenta a precizat că pentru sumele obţinute ilegal cu titlu de TVA prin rambursare, pârâţii datorează accesoriile calculate coform Codului de procedură fiscală, de la data săvârşirii faptei şi până la data plăţilor astfel cum acestea au fost efectuate.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru şi, în temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C6, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 17 februarie 2021, respectiv la 18 februarie 2021.

Părţile nu au depus punct de vedere asupra raportului.

Ca urmare a Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 8 din 27 ianuarie 2021, prin care a fost aprobată desfiinţarea completului de judecată nr. 6 din cadrul secţiei I civile, începând cu data de 1 martie 2021 şi repartizarea ciclică a dosarelor între celelalte completuri de judecată, a Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 33 din 31 martie 2021, prin care a fost aprobată prorogarea efectelor Hotărârii Colegiului de conducere nr. 8 din 27 ianuarie 2021, până la data de 09 aprilie 2021, şi a procesului-verbal de repartizare prin metoda sistemului ciclic al dosarelor rămase pe rolul completului de judecată nr. x, dosarul nr. x/2015 a fost repartizat completului de filtru nr. 10.

Prin încheierea din data de 14 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul asociat, a fost preschimbat termenul de judecată de la data de 18 mai 2021 la 12 mai 2021.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin decizia nr. 1034/2020 din 09 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în numele Statului Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei civile nr. 119 din 28 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, ca urmare a casării deciziei civile nr. 1534 din 25 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2015, prin decizia civilă nr. 1508 din 25 septembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea de recurs, în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a motivat cum operează ordinea de stingere a creanţelor, nerespectând dispoziţiile O.G. nr. 92/2003, şi nu a precizat cum a fost schimbată această ordine de stingere, având în vedere că ordinul de plată nr. x din 29 decembrie 2010 a fost emis pentru dobânzi şi penalităţi, acesta neavând destinaţia de stingere a debitului reprezentând TVA.

Analizând această critică, Înalta Curte constată că aceasta este una pur formală, deoarece în cuprinsul deciziei recurate există o motivare a instanţei de apel în acest sens, prin raportare la probele administrate în cauză, pe care instanţa de recurs nu le poate reaprecia, reţinându-se că "referitor la achitarea sumelor datorate de pârâţi, reprezentând TVA restituit nelegal, nu sunt fondate criticile reclamantei în condiţiile în care, potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză în primă instanţă, suma de 52.353 RON, reprezentând TVA, a fost recuperată în totalitate ca urmare a imputării sumei de 25.353 RON pentru recuperarea TVA, iar nu pentru accesorii (ordinea imputării fiind următoarea: obligaţiile fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi obligaţiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii), precum şi prin depunerea a 35.000 RON de către pârâta B. conform chitanţei seria x nr. x/22.04.2014 ".

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei că ordinul de plată a fost emis pentru dobânzi şi penalităţi şi că nu a avut destinaţia de stingere a debitului reprezentând TVA, Înalta Curte reţine că această critică vizează probele administrate în cauză, care nu pot fi reapreciate de către instanţa de recurs.

Astfel, se constată că recurenta-reclamantă a dedus judecăţii aspecte care privesc situaţia de fapt a litigiului, precum şi modalitatea de administrare şi evaluare a probatoriului de către instanţa de apel, aspecte care constituie motive de netemeinicie ale hotărârii recurate şi care nu pot fi supuse cenzurii în calea extraordinară de atac a recursului.

Recurenta a mai susţinut că decizia atacată este nemotivată, în sensul că dacă s-a apreciat că S.C. A. S.R.L. nu putea datora accesorii ulterior datei de deschidere a procedurii falimentului, instanţa nu a motivat de ce nu datorează accesorii pentru perioada anterioară deschiderii procedurii de insolvenţă, fiind încălcate dispoziţiile art. 425 C. proc. civ.

În acest context, se constată că această critică a recurentei nu vizează considerentele instanţei de apel şi nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate care să răstoarne aprecierile curţii de apel, care a motivat faptul că pentru accesoriile fiscale datorate până la data de 24 iulie 2006 s-a emis decizia de impunere nr. x/28.07.2006 pentru S.C. A. S.R.L., în patrimoniul căreia a intrat suma reprezentând TVA restituit în mod nelegal, iar de la data de 03 noiembrie 2005, când s-a deschis procedura reorganizării judiciare şi falimentului S.C. A. S.R.L., în raport de natura fiscală a creanţei, sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 45 din Legea 64/1995, legea în vigoare la data deschiderii procedurii falimentului, reţinând că, întrucât creanţele nu erau garantate la data deschiderii procedurii falimentului, S.C. A. S.R.L. nu putea datora accesorii ulterior acestei date.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că recurenta a reluat aspectele invocate în susţinerea motivului de casare de la pct. 6 al aceluiaşi articol, referitoare la ordinea de stingere a creanţelor prevăzută de O.G. nr. 92/2003, fără a combate raţionamentul instanţei de apel, care a indicat ordinea imputării, respectiv obligaţiile fiscale principale şi apoi obligaţiile fiscale accesorii, ambele în ordinea vechimii.

Recurenţii au mai susţinut că, prin stabilirea de către instanţă că nu se datorează accesorii în speţă, instanţa a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, însă se constată că aceste susţineri sunt contrare raţionamentului curţii de apel, care a apreciat că, în mod greşit, prima instanţă a constatat că pentru sumele încasate, în mod nelegal, ca urmare a unei fapte de înşelăciune, pârâţii ar fi putut fi obligaţi doar la plata dobânzii legale ca beneficiu nerealizat, iar nu la plata accesoriilor fiscale, instanţa raportându-se la considerentele Deciziei nr. 17/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că obligaţiile fiscale accesorii au aceeaşi natură juridică cu aceea a obligaţiilor fiscale principale, respectiv a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat.

Astfel, instanţa de apel a apreciat că pentru accesoriile fiscale datorate până la 24 iulie 2006 a fost emisă o decizie de impunere pentru S.C. A. S.R.L., iar după data deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului acestei societăţi nu mai puteau fi datorate dobânzi, majorări sau penalităţi de orice fel ori cheltuieli adaugate creanţelor născute anterior deschiderii procedurii şi negarantate, potrivit art. 45 din Legea nr. 64/1995.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să se refere la considerentele instanţei de apel, susţinerile sale fiind critici care vizează netemeinicia deciziei atacate şi care nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., deoarece aceasta nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin formularea unor critici susceptibile de cenzură în recurs, ci a prezentat pe larg situaţia de fapt a litigiului, indicând formal motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte menţionează că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Având în vedere că recurenta nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în numele Statului Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva deciziei nr. 1034/2020 din 09 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în numele Statului Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva deciziei nr. 1034/2020 din 09 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2021.