Territorial competence for contestation of enforcement: exclusive jurisdiction of the court at the debtor's seat despite prior selection of a different execution court

Şedinţa publică din data de 12 mai 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, la data de 27 iulie 2020, sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Finanţelor Publice a solicitat, în contradictoriu cu intimata A., admiterea contestaţiei la executare şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de suspendare a executării silite demarate de B., în dosarul execuţional nr. x/2020, până la soluţionarea contestaţiei la executare, anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul execuţional, a executării silite, precum şi admiterea cererii de întoarcere a executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare.

Prin sentinţa civilă nr. 6761 din 05 noiembrie 2020, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Arad.

În motivare, această instanţă a reţinut incidenta dispoziţiilor art. 714 alin. (1) şi cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., arătând că executarea silită desfăşurată în dosarul nr. x/2020 al B., urmăreşte recuperarea creanţei menţionate în titlurile executorii împotriva debitorilor Ministerul Finanţelor Publice şi Tribunalul Bihor.

Instanţa a reţinut că prin încheierea nr. 2287/2020 din 18 mai 2020, pronunţată de Judecătoria Oradea, în dosarul nr. x/2020, a fost încuviinţată executarea silită împotriva debitorilor Ministerul Finanţelor Publice şi Tribunalul Bihor şi, aplicând, în mod corespunzător, prevederile art. 112 C. proc. civ., la faza execuţională a procesului civil, creditoarea a ales instanţa de executare ca fiind Judecătoria Oradea, întrucât debitorul Tribunalul Bihor are sediul în municipiul Oradea, fiind astfel instanţa competentă în vederea soluţionării incidentelor apărute în executarea silită, inclusiv contestaţiile la executare, cum este cea din prezenta cauză.

S-a mai reţinut că, întrucât creditoarea este angajată în cadrul personalului auxiliar al Judecătoriei Oradea, în cauză, sunt incidente prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora, în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii; alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că dispoziţiile anterior menţionate se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Această instanţă a mai arătat că, având în vedere că debitorul Ministerul Finanţelor Publice a adresat prezenta contestaţie la executare unei alte instanţe decât cea care ar fi fost competentă, acesta şi-a manifestat voinţa în sensul ca cererea sa să nu fie judecată de instanţa competentă, dar la care îşi desfăşoară activitatea intimata, şi, întrucât competenţa după care se determină instanţa de executare este una exclusivă, de la care părţile nu pot deroga prin convenţia lor, instanţa a apreciat că odată stabilită instanţa de executare prin alegerea creditorilor, la momentul obţinerii încheierii de încuviinţare a executării silite, nu se mai poate atribui competenţa în acest sens unei alte instanţe, chiar dacă sediul unuia dintre debitori se află în circumscripţia acesteia din urmă.

În continuare, instanţa a arătat că trebuie avută în vedere excepţia prevăzută de art. 127 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., în sensul că debitorul poate introduce contestaţia la executare şi la altă instanţă decât cea competentă, dar numai la una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Conchizând, această instanţă a reţinut şi faptul că există deja înregistrată contestaţia la executare introdusă de celălalt debitor, Tribunalul Bihor, pe rolul Judecătoriei Arad, această instanţă fiind una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia uneia dintre curţile de apel învecinate (Curtea de Apel Timişoara) cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii (Curtea de Apel Oradea), sens în care a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Arad.

Învestită prin declinare, Judecătoria Arad, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 427 din 28 ianuarie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a acestei instanţe, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă, suspendând judecata cauzei până la emiterea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că nu este competentă să judece cauza dedusă judecăţii, având în vedere că, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare, iar, potrivit art. 651 alin. (1) din acelaşi cod, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În prezenta cauză, debitorul este Ministerul Finanţelor, cu sediul în Bucureşti, Bd. x, iar textul de lege antemenţionat nu impune contestatorului-debitor să aleagă aceeaşi instanţă ca şi intimatul-creditor, alegerea fiind a părţii care sesizează instanţa, iar nu a celeilalte părţi care s-ar substitui astfel celui îndreptăţit a sesiza forul competent.

S-a mai arătat că nu are relevanţă că intimata-creditoare a ales anterior o altă instanţă pentru încuviinţarea executării silite, întrucât singurul criteriu de determinare a competenţei este domiciliul/sediul debitorului de la momentul sesizării organului de executare şi că nu există niciun temei legal pentru stabilirea competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare prin raportare la instanţa care a încuviinţat executarea silită.

În continuare, această instanţă a făcut referire la decizia nr. 1443/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost soluţionat conflictul negativ de competenţă într-o speţă similară.

S-a mai arătat că art. 112 C. proc. civ. reglementează prorogarea legală de competenţă în cazul pluralităţii de pârâţi, iar prima instanţă sesizată este cea de la sediul unuia dintre debitori, astfel că, fiind fixată, în mod definitiv, competenţa teritorială în favoarea acesteia, această instanţă nu este competentă.

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cauzei de faţă îl reprezintă cererea prin care contestatorul Ministerul Finanţelor Publice a solicitat, în contradictoriu cu intimata A., admiterea contestaţiei la executare şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de suspendare a executării silite demarate de B., în dosarul execuţional nr. x/2020, până la soluţionarea contestaţiei la executare, anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul execuţional, a executării silite, precum şi admiterea cererii de întoarcere a executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii deduse judecăţii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod.

Potrivit dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare.

Art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. prevede că "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Din aceste prevederi legale rezultă că, în cazul contestaţiei la executare, competenţa teritorială este una exclusivă, astfel încât în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispoziţiile procedurale care reglementează necompetenţa de ordine publică, potrivit 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În aceste condiţii, având în vedere că, în speţă, contestaţia la executare a fost formulată doar de debitorul contestator Ministerul Finanţelor Publice, care are sediul în Bucureşti, Bd. x, Înalta Curte reţine că instanţa de executare competentă să soluţioneze contestaţia la executare este Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

Împrejurarea că Judecătoria Oradea prin încheierea nr. 2287/2020 pronunţată la data de 18 mai 2020, în dosarul nr. x/2020, a încuviinţat executarea silită demarată în dosarul execuţional nr. x/2020 al B. nu este de natură să atragă în mod automat competenţa şi pentru soluţionarea contestaţiei la executare, atâta timp cât sediul debitorului se află în sectorul 5 al municipiului Bucureşti, neexistând niciun text de lege care să statueze că instanţa care a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite este competentă să soluţioneze toate cererile ulterioare în materie de executare silită, inclusiv contestaţiile la executare.

De altfel, potrivit art. 666 alin. (6) C. proc. civ., încheierea prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite poate fi supusă controlului instanţei de executare pe calea unei contestaţii la executare, deci inclusiv prin prisma stabilirii instanţei de executare competente.

Cum normele de competenţă ce vizează soluţionarea contestaţiei la executare sunt de ordine publică, Înalta Curte constată că instanţa de executare competentă să soluţioneze contestaţia la executare, în aplicarea dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) din acelaşi cod, este Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, aceasta fiind instanţa de executare în a cărui rază teritorială se află sediul debitorului Ministerul Finanţelor Publice.

Raportat la considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, potrivit art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatorul Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 12 mai 2021.