Jurisdictional conflict over civil action against court: facultative territorial competence waiver precludes ex officio declination

Şedinţa publică din data de 12 mai 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă, la data de 06 aprilie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Bucuresti, B., C., D., E., F., G. şi H., obligarea pârâţilor la plata de daune morale pentru prejudiciile cauzate prin fapte ilicite săvârşite cu vinovăţie, în cuantum de 11 milioane de euro, reclamantul exprimându-şi, în esenţă, nemultumirea faţă de modul în care au fost soluţionate acţiunile sale în justiţie.

Prin sentinţa civilă nr. 5206 din 11 septembrie 2020, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, reţinându-se că, raportat la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată şi la dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k), coroborat cu art. 98 alin. (1) C. proc. civ., competenţa materială aparţine tribunalului.

Prin sentinţa civilă nr. 1942 din 07 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în cauza dedusă judecăţii, sunt aplicabile considerentele Curţii Constituţionale iterate în Decizia nr. 290/2018 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., în interpretarea restrictivă, încalcă principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Or, în cauză, Tribunalul Bucureşti are calitatea de pârât, iar în atare situaţie nu poate fi în măsură să se judece pe sine însuşi, fiind în discuţie nu numai principiul egalităţii armelor, securităţii raporturilor juridice civile, dreptului la apărare, ci şi însuşi prestigiul justiţiei, în condiţiile în care soluţia pronunţată poate fi afectată în privinţa aparenţei lipsei de imparţialitate obiectivă.

În aceste condiţii cu respectarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi alin. (21) din C. proc. civ., această instanţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, instanţă egală în grad Tribunalului Bucureşti şi aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinată Curţii de Apel Bucureşti.

Învestit prin declinare, Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 114/2021 din 25 februarie 2021, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a suspendat din oficiu judecarea cauzei şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ., arătând că în situaţia în care cererea este introdusă împotriva unui judecător sau a unei instanţe de judecată, reclamantul poate sesiza una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad, din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, prin urmare, dreptul de opţiune aparţine doar reclamantului, iar nu instanţei învestite cu o astfel de acţiune.

S-a mai arătat că, în acest sens, sunt şi considerentele Curţii Constituţionale a României- Decizia nr. 290/2018 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., prin care s-a stabilit că în ceea ce priveşte caracterul facultativ acesta rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.

În cauza dedusă judecăţii, reclamantul, prin introducerea cererii la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti (instanţă inferioară pârâtului Tribunalul Bucureşti), a înţeles să nu se prevaleze de posibilitatea de a sesiza o instanţă dintr-o curte de apel învecinată celei competente potrivit dreptului comun, renunţând la beneficiul conferit de art. 127 alin. (2) şi alin. (21) din C. proc. civ., motiv pentru care Tribunalul Bucureşti nu putea "utiliza" acest beneficiu conferit doar reclamantului şi să invoce excepţia necompetenţei teritoriale, fiind vorba de o competenţă de ordine privată, potrivit dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ.

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Bucuresti, B., C., D., E., F., G. şi H., prin care a solicitat obligarea pârâţilor la plata de daune morale în cuantum de 11 milioane euro, pentru prejudiciile cauzate prin pretinse fapte ilicite săvârşite cu vinovăţie.

Prezentul conflict de competenţă a fost generat de aprecierile diferite ale celor două instanţe cu privire la modul de interpretare al dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi alin. (21) din C. proc. civ., în raport de Decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Prin demersul judiciar iniţiat, reclamantul a învestit Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti cu o cerere având ca obiect pretenţii ce decurg dintr-o faptă ilicită, în contradictoriu cu mai mulţi pârâţi, între care şi Tribunalul Bucureşti.

Astfel, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este de competenţa materială a tribunalului, iar din punct de vedere teritorial este supusă normelor de drept comun înscrise în art. 107 alin. (1) din C. proc. civ. care consacră regula generală a competenţei instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, fiind aşadar vorba, în litigiul pendinte, de competenţa Tribunalului Bucureşti, în raza căruia pârâţii îşi au domiciliile, respectiv sediul social.

Textul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. instituie un caz de competenţă teritorială alternativă (facultativă) în situaţia cererii introduse împotriva unui pârât care are calitatea de judecător, normă aplicabilă în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de pârât, potrivit alin. (21) al aceluiaşi articol.

În acest sens, art. 127 din C. proc. civ., purtând denumirea marginală "Competenţa facultativă", este rezultatul modificării textului de lege prin art. I pct. 13 din Legea nr. 310/2018, ca urmare a pronunţării Deciziei interpretative nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., iar alin. (21) al art. 127 C. proc. civ. a fost introdus prin art. I pct. 14 din Legea nr. 310/2018, dispoziţiile legale având următorul conţinut:

"(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

Caracterul facultativ al normei anterior redate rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă doreşte să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.

În cauza dedusă judecăţii, reclamantul nu a înţeles să uzeze de prevederile art. 127 alin. (2) şi alin. (21) C. proc. civ. şi a introdus cererea la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, instanţă inferioară pârâtului Tribunalul Bucureşti, ambele instanţe fiind în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel; astfel, reclamantul nu s-a prevalat de posibilitatea de a sesiza o instanţă dintr-o curte de apel învecinată celei competente potrivit dreptului comun, renunţând la beneficiul conferit de art. 127 alin. (2) şi alin. (21) din C. proc. civ.

În aceste condiţii, întrucât norma de competenţă teritorială incidentă în cauză este una relativă, de ordine privată, nesocotirea ei nu putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă de către instanţa de judecată, din oficiu, ci numai de către pârâţi în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Pentru aceste considerente, cum reclamantul a înţeles să renunţe la beneficiul conferit de art. 127 alin. (2) şi alin. (21) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Bucureşti, B., C., D., E., F., G. şi H., în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 12 mai 2021.