Tax assessment suspension upheld as appeal becomes moot after merits ruling

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 aprilie 2016 pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta A. SA Fălticeni a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din data de 04.04.2016 până la pronunţarea instanţei de fond.

Totodată, a solicitat să se constate că în speţă că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal unilateral - Decizia de impunere nr. x din data de 04/04/2016 până la pronunţarea instanţei pe fondul cauzei, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 278 Codul de procedură fiscală şi Recomandarea nr. R (89) 8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 90 din 17.05.2016 Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea având ca obiect "suspendare executare act administrativ" formulată de reclamanta A. SA Fălticeni, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/4.04.2016 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 90 din 17.05.2016 pronunţate de către Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că cererea de suspendare se impunea a fi respinsă ca nefondată întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ cele două cerinţe prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat, respectiv iminenţa producerii unei pagube.

În ceea ce priveşte prima condiţie, învederează faptul că simplele susţineri făcute în conţinutul cererii de suspendare a executării actului administrativ-fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul, întrucât dispoziţiile legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt şi de drept, iar nu la afirmaţiile părţilor.

De altfel, pretinsele motive de nelegalitate invocate nici nu erau de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ fiscal.

În ceea ce priveşte condiţia "pagubei iminente" precizează faptul că, aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin dispoziţia de măsuri este de natură a respecta dispoziţiile legale şi nu poate constitui un motiv suficient pentru admiterea cererii de suspendare întrucât dispoziţiile Legii nr. 554/2004 nu disting în acest sens.

Măsura suspendării executării actului administrativ fiscal este o măsură excepţională.

Conform dispoziţiilor art. 215 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 republicată, introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

Actul administrativ fiscal constituie titlu executoriu, neexecutarea acestuia fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept. Suspendarea actului administrativ, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu, care poate fi primită doar în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.

Prin urmărirea debitelor datorate şi nestinse voluntar prin plată sau alte modalităţi prevăzute de lege nu se poate pretinde că s-ar produce o pagubă debitorului în condiţiile în care există obligaţia legală a acestuia de a le plăti.

Prin obligaţii fiscale, în sensul Codului de procedură fiscală (art. 22 din O.G. nr. 92/2003) se înţelege:

a) obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;

b) obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;

c) obligaţia de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;

d) obligaţia de a plăti dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de plată accesorii;

e) obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursă;

f) orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.

Concluzionând, cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 78/04.04.2016 apare ca nefondată, având în vedere neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, precum şi faptul că potrivit art. 1169 C. civ., reclamanta nu a probat că executarea acesteia ar avea consecinţe deosebit de grave asupra activităţii contribuabilului afectându-i însăşi existenţa, prin punerea în imposibilitatea realizării obiectului de activitate sau aducerea în stare de insolvabilitate şi că există o serie de împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 11 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 03 decembrie 2018.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu privire la motivele de recurs formulate în prezenta cauză, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a invocat motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Prealabil, Înalta Curte va avea în vedere faptul că prin cererea dedusă judecăţii în prezenta cauză, intimata-reclamantă a solicitat suspendarea Deciziei de impunere nr. x din 04.04.2016 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava în raport de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ potrivit: "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Din verificările efectuate cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 iunie 2016, pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. SA Fălticeni, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, a solicitat anularea:

1) Deciziei nr. 3998/19.12.2016, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin care s-a suspendat soluţionarea contestaţiei împotriva Deciziei de impunere nr. x/04.04.2016, emisă în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/04.04.2016;

2) Deciziei de impunere nr. x/04.04.2016, emisă în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/04.04.2016, prin care se stabilesc debite suplimentare la bugetul de stat în valoare de 1.218.029 RON, prin care reclamanta a contestat suma de 1.218.029 RON creanţe fiscale stabilite ca şi debit suplimentar şi accesorii.

Prin Sentinţa nr. 179 din data de 27 noiembrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii şi pe cale de consecinţă a respins cererea de anulare a Deciziei de impunere nr. x din 04.04.2016 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, ca inadmisibilă.

Faţă de această împrejurare, având în vedere că măsura suspendării executării actului administrativ a fost dispusă numai până la pronunţarea instanţei de fond, efectele acesteia au încetat la data de 27 noiembrie 2017 prin pronunţarea Sentinţei nr. 179, de către Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că în cauză, controlul judiciar efectuat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a rămas fără obiect, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la pct. anterior, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi împotriva Sentinţei nr. 90 din 17 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2018.

GGC - GV