Jurisdiction over disciplinary mediation fines: 15-day statutory deadline bars suit under lex specialis despite pending pre-administrative complaint

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată la data de 3 martie 2016 Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat instanţei anularea în tot a Hotărârii M nr. 24/15.01.2016 emisă de Consiliul de mediere, hotărâre care are ca obiect aplicarea unei amenzi disciplinare în sumă de 500 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 113 din 7 iunie 2016 Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii invocată de pârâtul Consiliul de Mediere şi a respins, ca tardivă, acţiunea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 113 din 7 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând hotărârea atacată ca nelegală şi netemeinică.

Prin motivele de recurs se arată că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere prev. art. 193 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. referitoare la îndeplinirea procedurii prealabile. Arată că la data de 01.02.2016 a primit Hotărârea M nr. 24/15.01.2016, în aceeaşi zi a formulat plângere prealabilă şi având în vedere că răspunsul întârzie, neîncadrându-se în termenul de 30 de zile a formulat cererea de chemare în judecată.

Potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare: "Hotărârea Consiliului de Mediere de aplicare a sancţiunilor prev. de art. 39 alin. (1) poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia".

Acesta este un termen de recomandare şi nu poate constitui un termen de modificare a art. 11 din Legea nr. 554/2004 deoarece, Legea nr. 192/2006 este o lege generală care reglementează o profesie şi nu constituie o lege specială de soluţionare a anulării actelor administrative emise de către un organism autonom, cu personalitate juridică.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei, cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul de Mediere a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 30 iulie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 11 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 03 decembrie 2018.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanşat de intimata-reclamantă are ca obiect verificarea legalităţii Hotărârii M nr. 24/15.01.2016 emisă de Consiliul de Mediere prin care s-a aplicat reclamantului A. amendă disciplinară în cuantum de 500 RON.

Prima instanţă a admis excepţia tardivităţii invocată de pârâtul Consiliul de Mediere şi, în consecinţă, a respins ca tardivă acţiunea reclamantului.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Într-adevăr, dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ prevăd că: Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

Însă, în speţa de faţă, dispoziţiile Legii nr. 554/2004 contenciosului administrativ reprezintă norma generală de aplicare, iar Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator reprezintă norma specială.

Potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, "hotărârea Consiliului de mediere de aplicare a sancţiunilor prevăzute la art. 39 alin. (1) poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia".

Din actele depuse la dosar rezultă că Hotărârea M nr. 24/15.01.2016 a fost comunicată cu reclamantul A. la data de 29.01.2016, acesta intrând în posesia ei la 01.02.2016, aspect confirmat de către reclamant.

Aşa fiind nu poate fi primită apărarea recurentului-reclamant că în speţă ar fi incidente dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: "Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia" şi că termenul de 15 zile prevăzut de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 ar fi un termen de recomandare.

Dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 192/2006 prevăd în mod expres următoarele:

(1) Hotărârea Consiliului de mediere de aplicare a sancţiunilor prevăzute la art. 39 alin. (1) poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia.

(2) Acţiunea exercitată potrivit alin. (1) suspendă executarea hotărârii atacate.

(3) Hotărârea de aplicare a amenzii prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. b), rămasă definitivă potrivit legii, constituie titlu executoriu. Neachitarea acestei amenzi în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de sancţionare atrage de drept suspendarea din calitatea de mediator, până la achitarea sumei.

În raport de aceste dispoziţii nu are relevanţă opţiunea recurentului-reclamant de a urma calea plângerii prealabile aşa cum dispun dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi faptul a aşteptat timp de 30 de zile răspuns de la intimatul-pârât atât timp cât termenul de 15 zile prevăzut de norma specială este un termen legal imperativ, iar nerespectarea lui atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac.

În mod corect dispoziţiile sus-citate se coroborează cu dispoziţiile art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora: "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte în acord cu prima instanţă constată că cererea dedusă judecăţii a fost formulată tardiv.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru ansamblul argumentelor prezentate, Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat şi va menţine hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 113 din 7 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2018.

GGC - GV