Admissibility of constitutional challenge to stamp duty restitution statute and completeness of judgment in administrative litigation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei. Cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 2306 din data de 04.06.2018.

Prin cererea de completare a dispozitivului, recurenta-reclamantă a arătat că potrivit art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 a fost obligată la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, pentru judecarea recursului împotriva Sentinţei civile nr. 365 din data de 11 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Având în vedere că recursul a fost admis, iar instanţa de fond în mod greşit a dispus respingerea cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, instanţa de recurs trebuia să dispună restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON achitată pentru judecarea recursului.

Faţă de aceste aspecte solicită admiterea cererii de completare a deciziei cu plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru impusă de instanţă pentru judecarea recursului sau restituirea acestei taxe judiciare de timbru.

Prin cererea de completare a dispozitivului, recurenta-reclamantă a solicitat şi sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013, care încalcă art. 20 din Constituţia României, art. 21 şi art. 44 din Tratatul internaţional privind drepturile omului.

Recurenta-reclamantă a motivat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale prin faptul că, pe de o parte, textul de lege nu precizează care sunt cauzele expres prevăzute de lege în care se restituie taxa judiciară de timbru, iar pe de altă parte, nu prevede explicit şi fără echivoc posibilitatea restituirii taxei judiciare de timbru în cazul culpei instanţei, în cazul în care acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, fără a judeca fondul.

Consideră recurenta-reclamantă că excepţia are legătură cu cauza deoarece este culpa instanţei de fond care în mod nelegal nu a judecat acţiunea considerând-o inadmisibilă, iar recursul formulat fiind admis instanţa de control judiciar i-a impus achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON.

II. Soluţia Înaltei Curţi

II.1. Verificând cu prioritate admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din conţinutul prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare.

Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013 potrivit cărora sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, în următoarele situaţii: j) în alte cauze expres prevăzute de lege.

Însă, din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din actele normative invocate.

Înalta Curte reţine că pentru a fi admisibilă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, textul de lege criticat, sau interpretarea acestuia trebuie să conducă în mod nemijlocit sau să contribuie esenţial la soluţionarea cauzei, problema incidentă de constituţionalitate să aibă un caracter "serios", să fie realmente utilă pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată.

Prin urmare, dacă de textul de lege criticat nu depinde soluţionarea cauzei, dacă acesta nu are o relevanţă reală asupra soluţiei ce urmează a se pronunţa, cererea de sesizare nu poate fi primită.

Astfel, se constată că reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de completare a Deciziei nr. 2306 din data de 04.06.2018 prin care Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din 2 septembrie 2015 şi a Sentinţei nr. 365 din 11 februarie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013, care cuprind dispoziţii referitoare la situaţiile în care se poate dispune restituirea sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru a căror neconstituţionalitate a fost invocată de către recurenta-reclamantă nu sunt aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, excepţia presupunând analiza unui text de lege care nu are legătură cu obiectul cauzei.

Astfel, prin petitul nr. 2 al cererii de recurs recurenta-reclamantă a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, petit accesoriu a cărui soluţionare este reglementat de art. 453 C. proc. civ. şi nu de art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013, care prevede situaţiile în care sumele achitate cu titlul de taxă judiciară de timbru se restituie la cererea petiţionarului.

Recurenta a invocat neconstituţionalitatea 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013 fără a aduce o motivare concretă, exactă, din care să rezulte legătura textelor criticate cu speţa dedusă judecăţii, în sensul în care declararea neconstituţionalităţii textelor respective să poată influenţa soluţionarea unei pricini în materia contenciosului administrativ şi fiscal.

În raport de cele reţinute, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate reglementate de art. 29 alin. (4) din Legea 47/1992 modificată şi republicată, Înalta Curtea va respinge cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013, ca inadmisibilă.

II.2. Cu privire la cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 2306 din data de 04.06.2018, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare".

Dispoziţia procedurală mai sus enunţată este clară şi lipsită de echivoc, neputând fi supusă niciunei alte interpretări.

Referitor la cererea petentei de completare a dispozitivului cu obligarea la plata cheltuielilor privind taxa de timbru, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Textul legal prevede acordarea cheltuielilor de judecată la cererea părţii care a câştigat, ceea ce presupune culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul.

Dispoziţiile legale arătate sunt aplicabile în acele situaţii în care instanţa de recurs soluţionează pretenţiile deduse judecăţii, întrucât numai în această ipoteză se poate stabili care este partea căzută în pretenţii.

Rejudecarea cauzei presupune reanalizarea tuturor criticilor părţilor, inclusiv a celor privitoare la cheltuielile de judecată, acordarea acestora depinzând de soluţionarea cererii de chemare în judecată şi, după caz, a alor cereri incidentale.

Înalta Curte constată că instanţa de recurs nu a omis prin Decizia nr. 3830/04.12.2017 să se pronunţe asupra capătului de cerere privind cheltuielile de judecata atâta timp cât a trimis cauza spre rejudecare.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 444 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de completare a Deciziei nr. 2306 din data de 04 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014 formulată de recurenta-reclamantă A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013, ca inadmisibilă.

Respinge cererea de completare a Deciziei nr. 2306 din data de 04 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014 formulată de recurenta-reclamantă A., ca neîntemeiată.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare, în ceea ce priveşte soluţia dată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Definitivă în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de completare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2018.

GGC - GV