Judicial determination of Securitate worker status: retroactive application of fundamental rights restrictions and political nature of border-crossing attempts under O.U.G. 24/2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei de contencios administrativ să constate calitatea pârâtei A. de lucrător al Securităţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1245 din 12.04.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâta A. şi a constatat calitatea pârâtei de lucrător al Securităţii.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 1245 din 12.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta A. a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Dispoziţiile legale pe care îşi întemeiază acţiunea reclamantul sunt contrare dispoziţiilor art. 7, 14 şi 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Astfel, a fost încălcat art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege, în condiţiile în care la data pretinselor fapte nu exista incriminată fapta de a fi "lucrător al Securităţii", aşa cum nu exista nici sancţiunea acestei fapte.

Sub aspectul încălcării art. 14 - Interzicerea discriminării, apreciază că procedura desfăşurată încalcă principiile de bază ale drepturilor fundamentale, inventându-se, cu caracter retroactiv, fapta şi respectiv vinovăţia de a fi fost lucrător al Securităţii.

În ce priveşte încălcarea art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, arată că, în condiţiile în care fosta Securitate a fost o instituţie militarizată şi secretizată a Statului, a cărei arhivă este preluată şi depozitată de reclamant, este privată de un drept efectiv de apărare, neputându-se dovedi fără urmă de îndoială, prin înscrisurile ataşate de reclamant, că a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale petentului ori că procedura prevăzută de legea specială a fost respectată.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., raportat la faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, arată următoarele:

Conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru dovedirea calităţii de lucrător al securităţii sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ 2 condiţii:

- persoana în cauză să aibă calitatea de ofiţer sau subofiţer al securităţii sau al miliţiei cu atribuţii pe linie de securitate, inclusiv ofiţer acoperit în perioada 1945-1989

- ofiţerul să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Cea de-a doua condiţie, referitoare la dovada ca prin activitatea desfăşurată a suprimat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în vederea susţinerii puterii totalitar-comuniste, arată că nu este îndeplinită această pentru că desfăşurat activitatea în temeiul şi cu respectarea legilor şi regulamentelor militare existente conform atribuţiilor cerute de lege şi de funcţiile pe care în anumite etape le-am avut. având un scop legitim, acela al prevenirii săvârşirii de infracţiuni contra statului.

De asemenea, arată niciuna dintre persoanele pe care le-a avut în atenţie nemijlocită, conform legislaţiei în vigoare, nu a fost condamnată, ori privată de libertate, în toate cazurile fiind luate măsuri preventive, ceea ce a făcut ca aceste activităţi să nu fie consumate în totalitate, sa nu constituie infracţiuni dând în acest fel posibilitatea celor în cauză să nu suporte consecinţe mai grave.

Conchide că activitatea desfăşurată în calitate de ofiţer de securitate nu se încadrează în definiţia dată de către O.U.G. nr. 24/2008 "lucrătorului de securitate" nu a suprimat şi nu a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, aşa cum se susţine în mod eronat de către reclamantă, fiind o persoană care a respectat legile ţării, în vigoare la acea dată şi de a le proteja de cei care le-au încălcat.

Referitor la activităţile desfăşurate care ar fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, arată că CNSAS face o confuzie vădită între drepturile şi libertăţile fundamentale care sunt asigurate într-un stat democratic şi cele prevăzute de legislaţia anterioară anului 1989. Având în vedere existenţa unui stat dictatorial şi totalitar, aşa cum a fost România în perioada 1945-1989 şi prevederile legale aplicabile la acea dată, nu a făcut altceva decât să respect supremaţia acelor legi.

Nu este suficientă pentru constatarea calităţii de lucrător al securităţii simpla constatare că un ofiţer a verificat informaţiile prin supraveghere informativă, a luat măsuri preventive în scopul apărării vieţii persoanei şi a încercat împiedicarea săvârşirii unor infracţiuni cu consecinţele de rigoare, în virtutea atribuţiilor funcţiei şi a limitelor prevederilor constituţionale din perioada 1945-1989.

În nota de constatare depusă de reclamant se arată că menţiunea privind ascultarea de către petent a postului de radio B. a fost preluată din declaraţiile acestuia existente la dosar, unde afirmă că prin intermediul acestui post a luat legătura cu persoane din străinătate care îl sprijineau cu informaţii privind reuşita trecerii frauduloase a frontierei şi care îi acordau sprijin când va ajunge în afara graniţelor României.

Subliniază că în orice orânduire, organismele abilitate ale statului au obligaţia de a aplica onest dispoziţiile Constituţiei (ca lege fundamentală cât şi normele internaţionale, fiind inacceptabilă defăimarea serviciilor de informaţii şi implicit a militarilor care s-au supus legii şi au aparat necondiţionat valorile naţionale. Aşadar, consideră că hotărârea pronunţată a fost dată cu aprecierea şi constatarea greşită a situaţiei de fapt reţinute, cauzată de interpretarea eronată a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

În acest sens este şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în speţe similare: "Astfel fiind, Înalta Curte constată că din probatoriul administrat rezultă că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se reţine calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât, care prin activităţile desfăşurate nu a îngrădit drepturile şi libertăţile recunoscute de legislaţia în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la viaţă privată, libertatea de exprimare şi libertatea conştiinţei şi a religiei, cum în mod greşit s-a reţinut prin sentinţa atacată. Simplul fapt al redării unor informaţii din fondul arhivistic al Ministerului de Interne sau a informaţiilor furnizate benevol şi sub semnătura persoanei respective, fără constrângeri dovedite nu poate satisface exigenţele textului legal invocat, care nu poate fi interpretat într-o manieră extensivă.

În caz contrar, legiuitorul ar fi indicat expres că toate activităţile specifice în mod evident serviciilor de securitate în perioada 1945 - 1989 reprezintă "ope legis" activităţi ce cad sub incidenţa definiţiei prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, fără a mai fi necesară examinarea fiecărui caz, a persoanelor care deţinând totuşi o asemenea calitate, au suprimat şi îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Se mai arată în considerentele acestei decizii mai sus citate că "În acest context, rolul instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau după caz, colaborator, al Securităţii, nu este acela de a stabili vinovaţii sau de a le aplica pedepse şi de a le individualiza, instanţa nerealizând o justiţie retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva reclamantului C.N.SAS. şi eventual, a altor probe, întrunirea cumulativa a condiţiilor prevăzute de lege pentru existenţa calităţii în discuţie, raţiunea legii şi rolul instanţei fiind în acord cu principiile stabilite atât prin Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096/1996, cât şi prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ca expresie a celor mai înalte idei despre justiţie şi echitate" (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 938/25.022014, pronunţată în Dosar nr. x/2010).

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., arată următoarele:

Hotărârea atacată este insuficient motivată, în considerentele acesteia arătându-se doar că acţiunea formulată de CNSAS este întemeiată, cu reluarea doar a argumentelor reclamantei, fără a răspunde la excepţiile şi argumentele invocate de pârâtă prin întâmpinare, note de precizări şi concluziile scrise depuse în cauză pentru apărare.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă care, chiar dacă nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, trebuie să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile reclamantului.

Legea nu precizează care sunt activităţile prin care se consideră ca îngrădite sau suprimate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, din moment ce întocmirea materialelor informative, precum şi măsurile luate raportate la acea activitate, făceau parte din competenţele ce îi reveneau ca atribuţii, în calitate de ofiţer al securităţii.

Sentinţa prin care s-a admis cererea reclamantului se bazează doar pe datele prezentate în dosarul deţinut de CNSAS care oferă o prezentare succintă a materialelor şi rapoartelor operativ informative întocmite, potrivit fişei postului şi a ordinelor şi instrucţiunilor superiorilor mei. Respectivele înscrisuri reprezintă probe incerte, neconcludente, care nu sunt de natură a fundamenta temeinicia în fapt şi în drept a acuzaţiei de lucrător al securităţii, în accepţiunea legii speciale.

Cu privire la aspectele de fapt referitoare la petentul în cauză, a invocat şi la fond faptul ca trebuie fie reţinute şi următoarele aspecte importante:

- Tentativele de trecere frauduloasă a frontierei de stat de către respectivul tânăr la acea vreme (numitul C.) aveau la bază motivaţii civile (sociale, familiale) şi nu politice;

- Aşa cum este reţinut în notele întocmite, precum şi din declaraţiile date chiar de către numitul C., acesta avea o situaţie familială cu probleme, nu se înţelegea cu părinţii, avea o situaţie şcolară modestă sau chiar slabă;

- Raportul de investigaţii întocmit relevă cu certitudine că motivele care îl determinau pe cel în cauză să aibă preocupări de trecere frauduloasă a frontierei de stat erau de natura civilă (familială, socială, şcolară) şi nicidecum nu aveau un caracter politic aşa cum susţine reclamantul CNSAS.

- Persoana în cauză (numitul C.) nu era un opozant al regimului Comunist şi nu reies din nici un document că ar fi avut activităţi care să fi avut caracter politic;

- Audierea şi colportarea unor emisiuni de radio B. din partea numitului C. aveau în final scopul de a verifica acele informaţii primite de numitul C. cu ocazia vizionării filmelor video americane în perioada anilor '80, din care reieşea că în occident era o viaţa mai bună ca acasă.

Prin supravegherea informativă s-a urmărit prevenirea săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei a unui grup de tineri din care făcea parte şi D.N (vezi Nota de Constatare pct. 5 lit. B) şi Raportul de deschidere a Supravegherii Informative). Din materialul probator administrat în prezenta cauză nu reiese nici caracterul politic al acţiunilor numitului C. şi nici caracterul politic al acţiunilor întreprinse în desfăşurarea activităţilor de serviciu la acele vremuri.

În realitate, aşa cum rezultă din materialele administrate în probatoriu, numitul C. era minor la acea vreme, neavând formată şi manifestată o conştiinţă politică care să poată duce acum la concluzia că actele sale aveau caracter politic, împotriva unui regim totalitar.

Verificările întreprinse au relevat că numitul C. avea în primul rând preocupări de a pleca de acasă şi de a nu frecventa şcoala, pentru alte motive decât motive politice. Din raţiuni şi spirit mai degrabă aventurier, numitul C. a decis atunci că vrea să plece din ţară şi desfăşura acte premergătoare în scopul trecerii frauduloase a frontierei prin, procurarea de hărţi privind zona de frontieră, procurarea de petarde, cuţite şi materiale de camuflaj în scopul săvârşirii infracţiunii (vezi declaraţia olografă a lui C.)

Sintetizând, pentru a fi considerată ca îndeplinită şi a doua condiţie stabilită prin legea specială, este necesar să fie dovedit irefutabil că prin activitatea desfăşurată, s-a periclitat în vreun mod integritatea fizică sau psihică a persoanei menţionate (a petentului C.).

Această condiţie este reţinută ca atare în practica judiciară, "din întregul material probator administrat în cauza, Înalta Curte reţine că informaţiile din notele depuse de intimatul-reclamant nu îndeplinesc cerinţele legale privind îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, din niciunul din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nerezultând că informaţiile furnizate de pârât au periclitat în vreun mod integritatea fizică sau psihică a persoanelor menţionate în notele respective" (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 938/25.022014, pronunţată în Dosar nr. x/2010).

De asemenea, arată că a invocat o serie de excepţii cu privire la care instanţa de fond nu s-a pronunţat, astfel:

- lipsa procedurii prealabile în raport de nulitatea notei de constatare, care nu poartă nici semnătura şi nici viza Direcţiei de specialitate din cadrul CNSAS, astfel că aceasta nu putea face obiectul aprobării Colegiului CNSAS ca procedură prealabilă ce trebuie îndeplinită mai înainte de promovarea acţiunii în constatare.

- prematuritatea acţiunii în constatare în raport de neîndeplinirea procedurii prealabile, având în vedere dispoziţiile art. 10 din O.U.G. nr. 24/2008, a art. 35 din Regulamentul CNSAS privind comunicarea notei de constatare către persoana verificată, înştiinţarea acesteia cu privire la demararea procedurilor de verificare precum şi încălcarea prevederilor art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, conform cărora, aşa cum susţine şi reclamantul CNSAS în nota de constatare, simpla obţinere a unor informaţii cu caracter personal, fără cunoştinţa şi fără acordul acestora şi pentru motive care nu au de a face cu apărarea intereselor naţionale, constituie o violare a dreptului la viaţă privată.

- lipsa calităţii procesuale active a reclamantei CNSAS, raportat la faptul că din nici un material probatoriu depus la dosar nu rezultă ca numitul C., a fost subiect al unei urmăriri informative în dosarul x, numele acestuia nu este în nici unul din documentele depuse în probaţiune de reclamantul CNSAS şi după cum se poate constata pe coperta acestui dosar este înscris numele D.. Toate numele persoanelor din materialul probator sunt anonimizate şi conform art. 1 alin. (11) din O.U.G. nr. 24/2008 acestea sunt terţe persoane.

- prescripţie a eventualelor fapte, având în vedere că acestea s-au petrecut în urmă cu aproape 30 de ani.

4. Apărările intimatului reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii,

Reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca vădit nefondat în raport de jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi având în vedere următoarele considerente:

Prima instanţă a constatat existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce o priveşte pe pârâta A.

Cu referire la motivele de recurs indicate de pârâtă, arătă că sunt neîntemeiate pentru următoarele aspecte:

Pe fondul cauzei, aşa cum a arătat pe larg în acţiunea introductivă la instanţă, pentru a se putea constata calitatea de lucrător al fostei Securităţi trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

1) Persoana să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, sau subofiţer al Securităţii în perioada 1945 - 1989. Or, în speţa dată, această condiţie este asigurată deoarece doamna A. a avut gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Cluj.

2) În calitatea menţionată la pct. 1 să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

În acest context, incidenţa art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 se circumscrie prevederilor art. 29 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, text lega ce permite îngrădiri ale drepturilor omului cu condiţia ca, în primul rând, aceste îngrădiri să fie "stabilite de lege" şi, în al doilea rând, ca excepţiile de la principiul respectării drepturilor fundamentale să aibă drept scop satisfacerea "cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice ş bunăstării generale, într-o ordine democratică".

Altfel spus, în cazul existenţei unei suspiciuni ce ar putea afecta siguranţa statului prevederile menţionate permit desfăşurarea pe o anumită perioadă de timp a unor activităţi de către organele abilitate în vederea confirmării/infirmării acestor suspiciuni, perioadă în care, indiferent de rezultat, activităţile desfăşurate cad sub protecţia acestui text legal.

Este îndeplinită cea de-a doua condiţie anterior menţionată, având în vedere faptul că pârâta A., având gradul de locotenent în cadrul U.S. Cluj, Serviciul Municipal de Securitate Turda, a participat la acţiunea de urmărire a persoanei pentru care a cerut verificarea, deschisă deoarece respectivul "elev la Şcoala profesională a Liceului de Chimie nr. 1 a audiat şi colportat emisiunile de radio B." şi "a încercat să treacă fraudulos frontiera". Astfel, în urma investigaţiilor întreprinse asupra domnului C., analizând datele pe care organele de securitate le deţineau despre acesta, recurenta-pârâtă a propus luarea domnului C. în supraveghere informativă. în urma aprobării măsurii propuse, aceasta a apreciat că persoana urmărită trebuie dată în grija factorilor educaţionali din şcoli, concomitent cu punerea în discuţie în organizaţia U.T.C. Astfel, la data de 07.04.1987, recurenta - pârâtă a procedat la anchetarea elevului C., fapt dovedit prin declaraţia acestuia. Din toate consemnările semnalate anterior, rezultă că pârâta cunoştea motivul politic al urmăririi persoanei care a cerut verificarea, anume că aceasta audia postul de radio B. şi avea intenţia de a emigra;.

Contrar celor arătate de recurenta-pârâtă, persoana care a solicitat verificarea este menţionată în înscrisurile care au însoţit acţiunea formulată, fiind titulara dosarului menţionat în Nota de Constatare şi victima acţiunii Securităţii la care a participat recurenta.

În momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane erau preluate de Securitate şi deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, se producea încălcarea dreptului la viată privată.

Nu prezintă relevanţă dacă informaţiile au fost obţinute prin presiuni sau prin mijloace mai puţin violente.

Important este faptul că simpla obţinere a unor informaţii cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate fără acordul acesteia şi pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, constituia o violare a dreptului la viaţa privată.

Este evident că persoana urmărită se afla în atenţia Securităţii pentru motive politice, aşa cum rezultă din înscrisurile întocmite de pârâtă. în acest sens, pârâta a indicat, în aceste înscrisuri drept motiv al acţiunii Securităţii, împrejurarea că persoana urmărită asculta postul de radio B.. Acest aspect este suficient pentru a demonstra caracterul politic al acţiunii securităţii.

În plus, un alt motiv al acţiunii Securităţii era acela că persoana urmărită intenţiona să emigreze.

În acest sens, este deosebit de relevantă Decizia nr. 14 din 13.01.2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, Completul de 9 Judecători, prin care se arată că "potrivit politicii penale a statului instaurat după 6 martie 1945 şi corespunzător modificării conţinutului valorilor ocrotite, coroborat cu îngrădirile aduse drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi sub aspectul libertăţii de circulaţie, fapta de trecere frauduloasă a frontierei a fost apreciată ca infracţiune având caracter politic, aşa încât instrumentarea acesteia se efectua de către organele securităţii statului, iar competenţa de judecată a fost atribuită instanţelor militare". Prin aceeaşi Decizie s-a arătat că, atât timp cât persoana condamnată înainte de 1989 pentru trecerea frauduloasă a frontierei nu încerca sustragerea "de la urmărirea penală sau de la executarea unei pedepse aplicate pentru o altă infracţiune, de drept comun", fapta acestuia se încadrează în sfera infracţiunilor cu caracter politic, astfel că persoana condamnată pentru trecerea frauduloasă a frontierei înainte de 1989 "are calitatea de fost deţinut politic".

De asemenea, în aplicarea O.U.G. nr. 24/2008, atât practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi practica Curţii de Apel Bucureşti au arătat că intenţia de a părăsi definitiv România înainte de 1989, inclusiv prin trecerea frauduloasă a frontierei, reprezenta un act de împotrivire faţă de regimul totalitar comunist şi nu a faptă antisocială, înainte de 1990, cei ce îşi riscau viaţa pentru a trece frontiera nu urmăreau altceva decât idealurile libertăţii, demnităţii şi prosperităţii dorinţe perfect legitime.

În privinţa susţinerii recurentei, potrivit căreia a respectat cadrul legal în vigoare la acea dată, precum şi comandamentele superiorilor, arată că ordinele primite de la aceştia sau normele interne care reglementau activitatea Securităţii şi Miliţiei nu pot constitui un temei legal pentru săvârşirea unor abuzuri, pentru încălcarea drepturilor constituţionale şi a drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute de tratatele internaţionale asumate de România. Simpla apartenenţă la una dintre structurile Securităţii sau Miliţiei nu incriminează, dar nici nu exonerează persoana faţă de răspunderea individuală care îi revine în privinţa respectării drepturilor civile şi a Constituţiei. Totodată, definiţia legală a noţiunii de lucrător al Securităţii sau Miliţiei vizează suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, şi nu încălcarea normelor şi reglementărilor existente în legislaţia statului comunist. Altfel spus, un angajat al Ministerului de Interne care, respectând instrucţiunile şi regulamentele în vigoare, a participat direct la instrumentarea un dosar de urmărire încălcând, din motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale garantate atât de Constituţie, cât şi de tratatele internaţionale ratificate de România, corespunde definiţiei lucrătorilor Securităţii, în sensul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Legea fundamentală a statului român a prevăzut în rândul drepturilor civile garantate, chiar şi în timpul regimului comunist - drepturi precum dreptul la viaţă privată etc. Or, aceste drepturi au fost încălcate în mod evident prin aplicarea măsurilor operative întreprinse de către recurenta-pârâtă în calitatea sa de locotenent în cadrul U.S. Cluj, Serviciul Municipal de Securitate Turda.

În concluzie, este irelevant dacă faptele săvârşite de recurenta pârâtă cu încălcarea drepturilor constituţionale sau a drepturilor fundamentale ale omului, aveau sau nu susţinere regulamentară. În absenţa unui motiv întemeiat al supravegherilor informative, constituit din existenţa unor riscuri pentru binele şi interesul colectiv, prin instrumentarea măsurilor descrise anterior, care vizau atât viaţa privată, cât şi opiniile persoanei, aceasta a contribuit la o acţiune abuzivă, prin care s-au încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale.

În acest sens s-a pronunţat prin Sentinţa civilă nr. 631/25.02.2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, într-o cauză similară celei de faţă, în care instanţa a arătat că "Măsurile dispuse de către pârât dau expresie politicii de control al întregii populaţii, impusă regimul comunist de la acea vreme în vederea consolidării şi menţinerii sistemului totalitar, prin anihilarea oricărei forme de opoziţie, rezistenţă şi disidenţă. Instanţa nu va primi apărările pârâtului în sensul că activităţile desfăşurate de către acesta au avut la bază ordinele de serviciu primite, acestea neprezentând relevanţă în soluţionarea cauzei în condiţiile în care dispoziţiile legale ce definesc noţiunea de lucrător al Securităţii nu fac nicio distincţie în acest sens, după cum activităţile s-au desfăşurat în temeiul şi cu respectarea ordinelor primite de la superiori. De asemenea, nici împrejurarea că ar fi respectat reglementările specifice din perioada în discuţie nu prezintă vreo relevanţă, activităţile desfăşurate de pârât fiind analizate din perspectiva respectării prevederilor constituţionale, în considerarea principiului supremaţiei acestora, respectiv a tratatelor şi pactelor internaţionale semnate de România la acel moment.

De asemenea, aceeaşi instanţă, prin Sentinţa civilă nr. 2061/27.06.2014 a statuat că "nu are relevanţă dacă aceste-încălcări aveau susţinere legală sau regulamentară. Dacă un angajat al Securităţii care, respectând instrucţiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice drepturi şi libertăţi fundamentale stipulate de Constituţia de la acea dată, precum şi normele internaţionale, la care România era parte, dobândeşte calitatea de lucrător al Securităţii, în sensul prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările şi completările ulterioare."

În consecinţă, solicită respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 30 iulie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal,precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 11 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 03 decembrie 2018.

6. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prin care s-a solicitat să se constate calitatea pârâtei A. de lucrător al Securităţii

Prin hotărârea pronunţată s-a admis cererea reclamantei CNSAS şi s-a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, în baza înscrisurilor administrate că din dosarul instrumentat de pârâtă privind pe numitul C. a rezultat, printre altele, că acesta ascultă postul de radio B. şi elogiază stilul de viaţă occidental". Drept consecinţă, prima instanţă a apreciat că activitatea pârâtei a îngrădit dreptul la viaţa privată a persoanei urmărite informativ, înlăturând apărările pârâtei conform cărora supravegherea informativă avea drept scop împiedicarea persoanelor de a trece ilegal frontiera, arătând că aceste susţineri nu explică menţiunile privind ascultarea unui post de radio considerat subversiv de către regimul politic din perioada de referinţă.

În acest context, prima instanţă a apreciat că menţionarea faptului că persoanele urmărite ascultau un post de radio interzis, în contextul în care intenţionau trecerea frauduloasă a frontierei, induce în mod logic concluzia că supravegherea informativă avea un caracter politic şi viza viaţa privată a persoanelor în cauză".

7. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatului reclamant, invocată în recurs de către recurenta pârâtă, pe considerentul că prin Decizia nr. 51/2008 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Legea nr. 187/1999, legea de înfiinţare a CNSAS, nu constituie o excepţie de procedură care să vizeze judecata în recurs şi să necesite soluţionare în temeiul art. 248 C. proc. civ. Argumentul prin care recurenta susţine excepţia se referă la capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu a drepturilor procesuale a CNSAS, sens în care se mai impune precizarea că, din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2008 rezultă că viciul de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile din care se deduce caracterul de instanţă extraordinară a CNSAS, fără a se referi la art. 7 (1) din Legea nr. 187/1999, dispoziţie prin care s-a dispus înfiinţarea acestei autorităţi, iar având în vedere că efectele deciziei nu retroactivează, nu se poate susţine că autoritatea nu a fost în mod legal înfiinţată, datorită faptului că prin dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2008 au fost reglementate numai organizarea şi funcţionarea respectivei autorităţi.

Cu referire la criticile recurentei pârâte, potrivit cărora instanţa fondului nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra excepţiilor pe care le-a invocat prin notele de şedinţă depuse la dosar, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate. Excepţiile invocate privind lipsa procedurii prealabile, constând în nulitatea notei de constatare pentru lipsa semnăturii şi a vizei Direcţiei de specialitate din cadrul CNSAS, prematuritatea cererii de chemare în raport de neîndeplinirea procedurii prealabile, având în vedere prevederile art. 10 din O.U.G. nr. şi ale art. 35 din Regulamentul CNSAS referitoare la comunicare notei de constatare către persoana verificată, precum şi lipsa calităţii procesuale active pe motiv că la dosar nu a fost depusă cererea numitului C. nu constituie excepţii de procedură propriu zise, nu au fost invocate prin întâmpinare şi nu au fost susţinute în faţa instanţei de fond înainte de dezbaterile asupra fondului.

Contrar celor arătate de recurentă, potrivit procesului-verbal nr. x al şedinţei din data de 08.10.2015, Colegiul CNSAS a analizat Nota de constatare nr. S.DI/1192/23.06.2015, însoţită de avizul Direcţiei juridice nr. 482/03.09.2015, a aprobat respectiva notă şi a dispus sesizarea instanţei de contencios administrativ .

De asemenea, atât cererea de verificare a calităţii de lucrător al securităţii, formulată numitul C., cât şi Raportul conţinând propunerea de luare în lucru cu indicarea numelui acestuia de către recurenta pârâtă au fost depuse în probaţiune de către intimatul pârât.

Verificarea recurentei pârâte A. a avut ca temei legal cererea nr. x/27.11.2014 adresată C.N.SAS. de domnul C.. Prin aceasta, se solicita verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care-petentul a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2000; abrogată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008. Astfel, în dosarul x, solicitat în temeiul legii de către domnul C., pârâta figurează în vol. 2, la filele x.

Potrivit celor reţinute prin Nota de constatare nr. S.DI/1192/23.06.2015, recurenta pârâtă a propus luarea domnului C. în supraveghere informativă, a participat la acţiunea de urmărire, relatând faptul că acesta a audiat şi colportat emisiunile de radio B. şi a încercat să treacă fraudulos frontiera. De asemenea, în cadrul investigaţiilor întreprinse, la data de 15.01.1987, respectiv la data de 7.04.1987 a procedat la anchetarea sus-numitului şi a întocmit Raportul de investigaţii din data de 15.01.1087, fapte dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Prima instanţă, având în vedere cele relatate de intimata reclamantă, a reţinut faptul că recurenta pârâtă, în calitate de ofiţer în cadrul I.J.S. Cluj, Serviciul Municipal de Securitate Turda, a îngrădit dreptul la viaţă privată a domnului C. şi că activitatea desfăşurată de aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta Curte, în acord cu jurisprudenţa sa consacrată, reaminteşte că O.U.G. nr. 24/2008 nu-şi propune să antreneze răspunderea penală pentru fapte săvârşite anterior, ci în scopul stabilirii adevărului istoric despre regimul comunist şi de deconspirare a persoanelor prin consemnare publică a activităţii acestora, reglementează procedură prin care se constată că anumite persoane au avut calitatea de lucrător sau colaborator al fostei Securităţi.

Potrivit preambulului, în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale. Aceasta îndreptăţeşte accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Legea nu antrenează răspunderi pentru fapte săvârşite în trecut, însă oferă posibilitatea de a constata că anumite persoane au avut calitatea de lucrător sau colaborator al fostei Securităţi, pentru ca persoana care a fost urmărită să poată cerere identificarea acelor persoane şi cu această ocazie să se constate calitatea sa de persoană urmărită, pentru a se putea verifica dacă anumite persoane care candidează pentru funcţii de demnitate publică sau alte funcţii publice au fost sau nu lucrători sau colaboratori şi pentru activitatea de documentare de stabilire a adevărului istoric.

Nota de constatare DI/I/1192/24306.2015 a fost întocmită de CNSAS, având în vedere prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 şi calitatea pârâtei de angajat al fostei Securităţi, şi urmare a aprobării acesteia de către Colegiul CNSAS, potrivit art. 8 alin. (1) din Ordonanţă, s-a dispus Direcţiei juridice introducerea unei acţiuni în constatare a calităţii de lucrător al Securităţii, în condiţiile art. 11 alin. (1).

În aplicarea O.U.G. nr. 24/2008, în practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a arătat că intenţia de a părăsi definitiv România înainte de 1989, inclusiv prin trecerea frauduloasă a frontierei, a reprezentat un act de împotrivire faţă de regimul totalitar comunist.

În privinţa susţinerii recurentei, potrivit căreia a respectat cadrul legal în vigoare la acea dată, precum şi comandamentele superiorilor, Înalta Curte reţine că ordinele primite sau normele interne care reglementau activitatea Securităţii şi Miliţiei nu pot constitui un temei legal pentru săvârşirea unor abuzuri, pentru încălcarea drepturilor constituţionale şi a drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute de tratatele internaţionale asumate de România. Totodată, definiţia legală a noţiunii de lucrător al Securităţii sau Miliţiei vizează suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, şi nu încălcarea normelor şi reglementărilor existente în legislaţia statului comunist

Stabilirea calităţii de lucrător al Securităţii, indiferent de gradul sau funcţia deţinută, are în vedere doar faptele şi acţiunile prin care foştii angajaţi ai Ministerului de Interne au suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în absenţa unui motiv întemeiat al supravegherilor informative. Aşadar, prin instrumentarea măsurilor descrise anterior, care vizau atât viaţa privată şi opiniile persoanei, pârâta a desfăşurat o acţiune abuzivă, contrară drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Este neîntemeiată şi susţinerea recurentei în sensul că prin activitatea sa a contribuit la respectarea legii, la prevenirea infracţionalităţii juvenile sau că România fiind un stat dictatorial şi totalitar, nu se poate reţine că ar fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului prin raportare la cele asigurate într-o societate democratică.

Libertatea cuvântului şi a conştiinţei erau recunoscute prin art. 28 şi 30 din Constituţia din 1965, iar prin art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, semnată de România la 14 dec. 1955, s-a stabilit că orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv ţara sa, şi de a reveni în ţara sa.

Aşadar, este lipsită de fundament afirmaţia recurentei în sensul că prin acţiunile sale şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu în scopul asigurării respectării legilor în vigoare. Contrar acestor afirmaţii, acţiunile sale deserveau menţinerea puterii totalitare comuniste, în care E. prin intermediul organelor securităţii, au exercitat "o permanentă teroare împotriva cetăţenilor", fiind de netăgăduit că din pct. de vedere al persoanei vizate, prin pătrunderea în viaţa sa personală, culegerea de informaţii şi anchetarea acestuia, în lipsa unui motiv întemeiat pe securitate naţională şi siguranţă publică, s-a produs încălcarea dreptului la viaţa privată.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamanta F. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A. împotriva Sentinţei nr. 1245 din 12 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2018.

GGC - GV