Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4252/2018 AI generated

Copyright pre-control notifications held non-actionable preparatory acts; suspension request rejected.

Case Number Decizia nr. 4252/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's decision that rejected as inadmissible the request to suspend two administrative acts (notifications of general control for 2014 and 2015) issued by the Romanian Copyright Office, ruling against the appellant. The dispute involved a collective management organization challenging pre-control notifications as autonomous administrative acts, but the Court held these were preparatory operations, not administrative acts under Art. 2(1)(c) of Law No. 554/2004, because they did not create, modify, or extinguish legal relations and lacked executory force. The Court based its decision on Art. 1382 and 1383 of Law No. 8/1996, which provide a remedy only against the subsequent "decision to enter into legality" (decizia de intrare în legalitate), not against the preliminary notifications or control documents, and applied Art. 18(2) of Law No. 554/2004, meaning the plaintiff may challenge these preparatory acts only incidentally when contesting the final decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 1383 din Legea nr. 8/1996, art. 496 din C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Copyright pre-control notifications held non-actionable preparatory acts; suspension request rejected: The dispute involved a collective management organization challenging pre-control notifications as autonomous administrative acts, but the Court held these were preparatory operations, not administrative acts under Art. 2(1)(c) of Law No. 554/2004, because they did not create, modify, or extinguish legal relations and lacked executory force. The Court based its decision on Art. 1382 and 1383 of Law No. 8/1996, which provide a remedy only against the subsequent "decision to enter into legality" (decizia de intrare în legalitate), not against the preliminary notifications or control documents, and applied Art. 18(2) of Law No. 554/2004, meaning the plaintiff may challenge these preparatory acts only incidentally when contesting the final decision.

Keywords

AI generated
notification of the decision preparatory acts challenge of administrative decisions non-administrative dispute e-justice meaning of 'document'

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 1383 din Legea nr. 8/1996
554/2004, ci o operaţiune administrativă prealabilă, a cărei legalitate nu poate fi analizată separat de actul administrativ reprezentat de decizia de intrare în legalitate, care se emite în condiţiile art. 1383 din Legea nr. 8/1996.
art. 496 din C. proc. civ
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004
Prin urmare, actele contestate nu reprezintă acte administrative unilaterale cu caracter individual sau normativ, în sensul art. 2 alin.
art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
Fiind vorba despre acte premergătoare actului administrativ propriu-zis, instanţa de control judiciar apreciază relevante prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Conchizând, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că, în cauză, nu este îndeplinită una dintre condiţiile speciale de exercitare a acţiunii în contencios administrativ, prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art.
Art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Basis for dismissing the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, suspendarea executării actului administrativ înregistrat sub nr. x/16.10.2017, referitor la controlul general privind activitatea subscrisei aferentă anului 2014, şi actul administrativ înregistrat sub nr. x/16.10.2017, referitor la controlul general privind activitatea subscrisei aferentă anului 2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 277 din 30 ianuarie 2018, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca inadmisibilă, şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de Legea nr. 8/1996, cu referire la art. 138 alin. (1) lit. h) şi 1382 alin. (1) teza a doua şi alin. (2).

Din coroborarea prevederilor legale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, rezultă că intimatul-pârât este autoritate publică şi acţionează în relaţia cu organismele de gestiune colectivă în regim de putere publică, are prerogativa de a controla activitatea respectivelor organisme, iar acestea din urmă au obligaţia de a se supune controlului efectuat de acesta.

De asemenea, prin actele contestate s-au dispus măsuri privind executarea concretă a legii (respectiv a prevederilor art. 138 şi următoarele din Legea nr. 8/1996, referitoare la controlul activităţii organismelor de gestiune colectivă), din conţinutul acestor acte născându-se un raport juridic având în conţinutul său obligaţia societăţii, în calitate de organism de gestiune colectivă, de a se supune controlului şi de a furniza documentele şi informaţiile solicitate de intimat

Recurenta a apreciat astfel că este neîntemeiată calificarea actelor administrative unilaterale contestate ca simple acte preparatorii ale unei eventuale decizii de intrare în legalitate, decizie care ar putea fi emisă la sfârşitul controlului activităţii societăţii.

Potrivit recurentei, în realitate, actele contestate sunt acte administrative autonome, producătoare de efecte juridice proprii, care în concret i-au creat un prejudiciu distinct de acela care ar avea vocaţie să i-l producă eventuala decizie de intrare în legalitate.

Consecinţa măsurilor dispuse de către intimat prin cele două acte administrative a constituit-o blocarea activităţii curente a societăţii, care a fost nevoită să suspende programul cu publicul cel puţin în cursul lunii ianuarie, în acest sens făcând trimitere la concentrarea tuturor eforturilor personalului asupra controlului (care vizează anii 2014 şi 2015, aşteptându-se declanşarea controlului şi pentru anii 2016 şi 2017), fiind implicat în culegerea unui volum substanţial de date.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală şi temeinică, susţinând.

În esenţă, a susţinut că Notificarea prealabilă, prin care se comunică unui organism de gestiune colectivă obiectivele şi perioada în care urmează să se desfăşoare controlul general anual, nu este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, ci o operaţiune administrativă prealabilă, a cărei legalitate nu poate fi analizată separat de actul administrativ reprezentat de decizia de intrare în legalitate, care se emite în condiţiile art. 1383 din Legea nr. 8/1996.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării efectelor actului nr. 6603/16.10.2017, referitor la controlul general privind activitatea societăţii aferentă anului 2014, şi actului nr. 6608/16.10.2017, referitor la controlul general privind activitatea societăţii aferentă anului 2015.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă, reţinând că actele atacate nu sunt acte administrative.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Recurenta a invocat încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, reprezentate de prevederile art. 138 alin. (1) lit. h) şi 1382 alin. (1) teza a doua şi alin. (2) din Legea nr. 8/1996, forma în vigoare la data întocmirii actelor atacate, potrivit cărora:

La lit. h) a art. 138 alin. (1), printre principalele atribuţii ale Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, se prevede: "controlează funcţionarea organismelor de gestiune colectivă şi stabileşte măsurile de intrare în legalitate sau aplică sancţiuni, după caz".

Potrivit art. 1382

"(1) Activitatea de control a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prevăzută la art. 138 alin. (1) lit. h), se desfăşoară numai cu notificarea prealabilă a organismului de gestiune colectivă controlat, comunicându-se totodată şi obiectivele controlului. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate efectua controale generale o dată pe an, notificate cu 10 zile înainte de efectuarea controlului, precum şi controale punctuale privind probleme care fac obiectul unor reclamaţii, ori de câte ori este nevoie, notificate cu trei zile înainte.

(2) Cu ocazia controalelor efectuate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, administratorul general este obligat să prezinte orice documente şi informaţii solicitata de organele de control şi să predea copii după acestea, dacă sunt solicitate. Organele de control pot lua note explicative în legătură cu situaţiile constatate, atât administratorului general, cât şi altor persoane angajate".

Prin actele emise de către intimatul-pârât, a căror suspendare se solicită în prezenta cauză, recurenta-reclamantă a fost informată, în temeiul textelor de lege menţionate, că va fi supusă controlului general privind activitatea aferentă anului 2014 şi 2015, în perioada cuprinsă între 30 octombrie -12 decembrie 2017.

Concluziile organelor de control ale Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, împreună cu observaţiile administratorului general, se consemnează potrivit art. 1382 alin. (3) şi (4), într-un proces-verbal, iar, pe baza concluziilor controlului, în cazul constatării unor nereguli, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate decide comunicarea procesului-verbal către adunarea generală a organismului de gestiune colectivă în cauză, care îl va dezbate în prima şedinţă ordinară.

Instanţa de control judiciar are în vedere dispoziţiile art. 1383 din Legea nr. 8/1996, care prevăd că "În cazul în care organismul de gestiune colectivă nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 124 şi 126 ori încalcă obligaţiile prevăzute la art. 130, 133, 134, 1341, 135 sau art. 1382 alin. (2), Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate acorda organismului de gestiune colectivă, prin decizie a directorului general, un termen pentru intrarea în legalitate. Decizia poate fi atacată la instanţele judecătoreşti de contencios administrativ. În cazul nerespectării deciziei rămase definitive, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor retrage temporar avizul prevăzut la art. 125. Retragerea temporară a avizului are ca efect suspendarea activităţii organismului de gestiune colectivă până la schimbarea administratorului general de către adunarea generală".

Din conţinutul prevederilor legale speciale menţionate rezultă că ceea se atacă, la instanţele de contencios administrativ, este decizia de intrare în legalitate, dată atunci când se constată că organismul în cauză nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 8/1996 sau încalcă unele obligaţii din acest act normativ.

Or, în cauză, recurenta atacă actele întocmite de intimatul-pârât anterior emiterii unei decizii de intrare în legalitate, de către directorul general au autorităţii intimate, acte ce reprezintă notificări referitoare la controalele ce urmează a fi efectuate.

Prin urmare, se constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că înscrisurile contestate nu au caracterul unor acte administrative, în sensul legii.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înţelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ".

Pentru ca un act să fie considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.

De reţinut că nu toate actele unilaterale emise de autorităţile publice sunt acte administrative, ci numai acelea care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.

Instanţa de control judiciar reţine că actele atacate nu sunt acte de autoritate, în conţinutul acestora nu s-au impus măsuri pentru intrarea în legalitate, nu a fost stabilită o sancţiune în cazul neintrării în legalitate şi nici dreptul părţii de a contesta aceste acte (drept recunoscut în cazul actului administrativ, dat fiind caracterul executoriu în mod direct al acestuia), ci ele doar pregătesc luarea unor asemenea măsuri.

Prin urmare, actele contestate nu reprezintă acte administrative unilaterale cu caracter individual sau normativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu sunt emise în executarea legii ori în organizarea executării în concret a legii, nu produc efecte juridice proprii, în sensul că nu dau naştere, nu modifică şi nu sting raporturi juridice, şi nu pot fi puse în executare, neavând în sine forţă executorie.

Aşadar, actele atacate constituie simple operaţiuni premergătoare unui prezumtiv act administrativ, care cuprind informarea organismului de gestiune colectivă cu privire la obligaţiile prevăzute de Legea nr. 8/1996, cum corect a reţinut şi judecătorul fondului.

Fiind vorba despre acte premergătoare actului administrativ propriu-zis, instanţa de control judiciar apreciază relevante prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în cazul învestirii cu acţiunea formulată împotriva actului administrativ partea poate contesta şi operaţiunile administrative care au stat la baza emiterii actului (inclusiv actele atacate în prezenta cauză), instanţa fiind ţinută să se pronunţe în condiţiile textului de lege sus-menţionat.

Altfel spus, rezultă că partea interesată va putea solicita în instanţă numai anularea deciziei Oficiului Român pentru Drepturile de Autor de acordare a unui termen pentru intrarea în legalitate, ocazie cu care se vor analiza şi operaţiunile administrative care au stat la baza emiterii respectivei decizii.

De altfel, o astfel de prevedere conţine şi legea specială (art. 1383 din Legea nr. 8/1996), care instituie o cale de atac în instanţă doar în privinţa deciziei de acordare a unui termen pentru intrarea în legalitate, nu şi împotriva notificării/procesului-verbal încheiate în prealabil.

Conchizând, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că, în cauză, nu este îndeplinită una dintre condiţiile speciale de exercitare a acţiunii în contencios administrativ, prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinţei nr. 277 din 30 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 noiembrie 2018.

GGC - GV