Suspension of EU financial correction order based on parallel annulment of administrative act

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Inspecţie Economico - Financiară, suspendarea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă nr. 5033, încheiată la data de 27.03.2017, privind proiectul x "Pregătiţi pentru piaţa muncii", având codul SMIS 22547 emisă de Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 3023 din 11 august 2017, a respins cererea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Totodată, a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, dispunând, în baza art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ., restituirea cauţiunii în cuantum de 19.512,70 RON, către reclamant, achitată cu O.P. nr. x/13.06.2017, la A. SA.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat, recurenta a reluat criticile aduse actului administrativ atacat, arătând că în mod greşit s-a apreciat de către prima instanţă că nu a făcut dovada faptului că asupra actului administrativ atacat planează o îndoială serioasă în privinţa prezumţiei de legalitate.

Astfel, a susţinut că nota de constatare a fost emisă de către un organ necompetent, cu depăşirea termenului prevăzut de legislaţia în vigoare şi este nemotivată în fapt şi în drept (motivarea insuficientă echivalând cu nemotivarea actului administrativ).

În acest sens, a arătat că Direcţia Generală de Inspecţie Economico - Financiară din cadrul Ministerului Finanţelor Publice nu este competentă să constate nereguli şi să stabilească creanţe bugetare cu privire la contractul de finanţare, având în vedere prevederile art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 iar termenul de 90 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 21 alin. (23) din acelaşi act normativ a fost depăşit.

Totodată, a apreciat că în mod greşit prima instanţă a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 şi a faptului că nu pot fi înlăturate dispoziţiile art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009 care ar fi fost în vigoare la data semnării Acordului de parteneriat cu B. SRL, or, în raport cu data semnării acestui acord (07.092009), Normele metodologice de aplicare a prevederilor acestei ordonanţe nu erau încă în vigoare.

Recurentul a susţinut nelegalitatea notei de constatare şi pentru lipsa motivării, arătând că în conţinutul acesteia sunt invocate temeiuri diferite, insuficient dezvoltate şi inconciliabile pentru care s-a dispus aplicarea corecţiei integrale cu privire la cheltuielile aferente partenerului privat B. SRL din cadrul Proiectului.

De asemenea, a învederat că autoritatea de control nu a identificat neregula pentru care a emis Nota de constatare atacată, ci a enumerat trei posibile, dar incomplet dezvoltate, cauze care ar putea avea semnificaţia unei nereguli.

Astfel, s-a făcut trimitere la implicarea partenerului şi în alte activităţi decât cele enumerate la pct. AO - A6 din Acordul de parteneriat, la încălcarea principiului transparenţei şi nerespectarea condiţiilor de eligibilitate.

Recurentul a mai arătat că faptele constatate nu au impact financiar, deci nu pot fi calificate drept nereguli, aşa încât în mod greşit prima instanţă a interpretat dispoziţiile aplicabile speţei prin raportare la un potenţial prejudiciu, aspect prevăzut doar în O.U.G. nr. 66/2011, act normativ ce nu are incidenţă în cauză.

Referitor la iminenţa producerii unei pagube, recurentul a apreciat că este îndeplinită şi această condiţie, fiind de necontestat că se creează un prejudiciu în patrimoniul instituţiei care ar putea afecta funcţionarea acesteia, în condiţiile în care sumele ce trebuie returnate nu au fost încasate de aceasta, ci de către partenerul său, B. SRL.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate, prima instanţă reţinând în mod corect că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă nr. 5033, încheiată la data de 27.03.2017

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond, dispoziţiile art. 14 alin. (2) - (7) aplicându-se în mod corespunzător.

Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu este permisă prejudecarea fondului.

Legea nu face distincţie între motivele de nelegalitate substanţială, de drept material, şi cele de nelegalitate procedurală, esenţial este însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă la nivelul aparenţelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

Analizând situaţia concretă dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar reţine că prin Sentinţa nr. 3020 din 25 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, modificată şi restrânsă de reclamant, a anulat Decizia nr. 14/CA/15.06.2017 şi Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. 5033/27.03.2017, emise de pârât.

Totodată, a obligat pârâtul la plata către partea reclamantă a sumei de 50 de RON, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, a luat act de renunţarea părţii reclamante la judecata capătului de cerere privind suspendarea executării actelor administrative unilaterale menţionate anterior, şi a admis cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de societatea B. SRL.

Pronunţarea acestei hotărâri judecătoreşti are aptitudinea de a genera o "Îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ", în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, aşa încât este îndeplinită condiţia "cazului bine justificat", prin urmare este de prisos analiza celorlalte susţineri şi apărări ale părţilor.

Deşi, nefiind definitivă, această sentinţă are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, se reţine că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Prin punerea în executare a deciziei atacate, având în vedere cuantumul ridicat al sumei în litigiu, s-ar genera o diminuare a patrimoniului instituţiei recurentei, care ar putea conduce la perturbarea activităţii acesteia, iar în condiţiile în care această consecinţă este cauzată de un act administrativ în privinţa căruia a fost răsturnată prezumţia de legalitate, prin anularea lui, diminuarea respectivă nu mai are caracter prezumat legal, astfel că şi această condiţie este îndeplinită.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va admite cererea, cu consecinţa suspendării executării actului administrativ atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 3023 din 11 august 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa atacată şi, în rejudecare:

Admite cererea de suspendare şi dispune suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă nr. 5033/27.03.2017.

Menţine dispoziţiile sentinţei în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 noiembrie 2018.

GGC - GV