Tax authority prevails; appeal allowed, lower judgment quashed, and request for suspension of profit tax assessment dismissed for lack of evident illegality.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timişoara, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 6 martie 2018, emisă de pârâtă în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/06.03.2018, prin care s-a stabilit în sarcina acesteia un impozit pe profit suplimentar aferent anilor 2012 - 2015 în sumă de 1.672.525 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 191 din 4 iulie 2018, a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x din 6 martie 2018, până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timişoara prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, contrar celor reţinute de prima instanţă, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ atacat.

Astfel, a arătat că în mod greşit prima instanţă a reţinut existenţa unui caz bine justificat, reţinând că împrejurările de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ atacat constau în faptul că organele fiscale au procedat la estimarea cuantumului preţurilor de transfer, deşi dosarul preţurilor de transfer a fost prezentat şi a fost complet, având în vedere că nu era în măsură să analizeze această cerinţă fără a intra în cercetarea fondului.

Recurenta a susţinut că motivarea primei instanţe este lapidară şi lipsită de conţinut şi în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţei privind paguba iminentă, fiind neconvingătoare.

Astfel, susţine că dacă taxele şi impozitele datorate statului sunt mari, automat şi cifra de afaceri şi profitul sunt pe măsură, în consecinţă, apreciind că suma cuprinsă în decizia de impunere nu este în măsură să creeze un prejudiciu.

4. Apărarea intimatei-reclamante

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă SC A. SRL a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, fiind temeinică şi legală, susţinând, în esenţă, îndeplinirea condiţiilor legale pentru suspendarea executării actului administrativ atacat.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/06.03.2018, emisă de recurenta-pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond Asupra acţiunii în anulare a acestui act.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.

În speţă, se observă că, în susţinerea cererii de suspendare, intimata-reclamantă a formulat critici detaliate cu privire la nelegalitatea actului atacat în raport cu obligaţiile de plată stabilite în sarcina sa, arătând că estimarea a avut la bază prevederile art. 7 alin. (4) din Ordinul nr. 442/2016, iar situaţiile prevăzute de acest text de lege nu se regăsesc în speţă, societatea prezentând dosarul preţurilor de transfer complet, dar utilizarea unui anumit criteriu de selecţie nu vizează acest aspect, acestea constituind însă apărări de fond, care pot fi cercetate numai în litigiul privind anularea actului administrativ, după administrarea unui probatoriu complet şi adecvat.

Altfel spus, atât analiza de legalitate a actului contestat, cât şi verificarea legalităţii actelor care au stat la baza emiterii acestuia presupun o cercetare în fond, care este de competenţa instanţei învestite cu acţiunea în anulare, iar nu de către instanţa învestită în procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

De altfel, prima instanţă a făcut trimitere la faptul că prezentarea incompletă a dosarului preţurilor de transfer la care face referire art. 7 alin. (4) din Ordinul nr. 442/2016 are în vedere conţinutul prevăzut în Anexa 3, iar nu situaţia în care disputa părţilor priveşte metoda aleasă pentru analiza de comparabilitate, respectiv criteriile utilizate de societate în întocmirea dosarului preţurilor de transfer, analiza acestor aspecte implicând antamarea fondului cauzei.

Instanţa de control judiciar reţine că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

Motivele de nelegalitate circumscrise de reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Înalta Curte constată astfel că soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat se referă la neconcordanţele existente între temeiul legal invocat de către organele de inspecţie fiscală şi situaţia de fapt constatată în urma inspecţiei fiscale, şi la faptul că analiza unor aspecte implică antamarea fondului cauzei.

Aşadar, aspectele reţinute drept dovezi ale existenţei cazului bine justificat pentru suspendarea executării actelor administrative atacate sunt în realitate motive de nelegalitate ale acestor acte, iar susţinerile potrivit cărora argumentele invocate ar crea o îndoială asupra legalităţii actului contestat nu pot fi primite, fiind lipsite de suport real sub aspectul cercetării efectuate şi al îndeplinirii condiţiei referitoare la cazul bine justificat.

Or, în cadrul unei cereri de suspendare instanţa nu poate antama fondul dreptului dedus judecăţii, argumentele invocate care să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului nu sunt de natură să inducă un asemenea dubiu.

Constatarea dubiului asupra legalităţii actului administrativ nu rezultă din cantitatea criticilor aduse acestuia, ci ţine de calitatea lor, respectiv de aparenţa neregularităţilor săvârşite în procedura de pregătire, întocmire şi adoptare a acestor acte administrative, care trebuie să rezulte dintr-o analiză sumară a evidenţelor relevate, şi care nu implică o analiză a nelegalităţii intrinseci a acestor acte şi a efectelor lor.

Totodată, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, într-adevăr punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului societăţii comerciale intimate, însă câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi respingerii cererii de suspendare a actului administrativ atacat ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timişoara prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva Sentinţei nr. 191 din 4 iulie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal

Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare, respinge cererea de suspendare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 noiembrie 2018.

GGC - GV