Tax debt imputation dependency justifying suspension of proceedings under Article 413(1)(1) CPC

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 21 iunie 2018, a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecăţii cauzei, până la soluţionarea definitivă a pricinii ce formează obiectul Dosarului nr. x/2014

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a apreciat că sunt incidente prevederile sus-menţionate, întrucât o parte din debitele în discuţie sunt stabilite prin decizia de impunere contestată în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/2014, iar în recurs s s-a criticat hotărârea primei instanţe inclusiv sub aspectul aprecierii legalităţii operaţiunii de imputaţie a plăţilor efectuate de reclamantă.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri, în temeiul art. 414 din C. proc. civ., a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, susţinând, în esenţă, că au fost aplicate greşit prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a reluat situaţia de fapt expusă în faţa Curţii de apel, arătând că în prezentul dosar se analizează legalitatea actelor administrative prin care i se impută penalităţi de întârziere aferente impozitului pe clădiri pentru anul 2015, iar în Dosarul nr. x/2014 se analizează valabilitatea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală prin care au fost stabilite debite aferente perioadei 2008 - 2013, aşa încât cele două cauze nu au absolut nicio legătură, iar soluţia ce urmează să se pronunţe în dosarul sus-menţionat nu are influenţă asupra prezentei cauze.

În opinia recurentei, în mod greşit instanţa a reţinut că se impune măsura suspendării judecăţii, cu motivarea că o parte din sumele achitate de societate au fost imputate asupra unor debite cuprinse în actele administrative care formează obiectul Dosarului nr. x/2014, întrucât datoriile dezbătute în respectivul dosar nu includ presupuse debite pe care le-ar datora recurenta pentru anul 2014, ci vizează perioada 2008 - 2013.

De asemenea, a arătat că intimata nu avea cum să realizeze imputaţia sumelor achitate de recurentă asupra impozitelor şi taxelor locale dezbătute în cadrul Dosarului nr. x/2014, pentru că executarea actelor administrative prin care s-au stabilit respectivele debite a fost suspendată încă din data de 15.10.2014, deci cu mai mult de 5 luni anterior efectuării plăţii de către societate.

În concluzie, recurenta a susţinut că din moment ce debitul la care s-au calculat accesoriile contestate în speţă a fost achitat la data de 31.03.2015, cu mai mult de 5 luni de la data suspendării actelor contestate în Dosarul nr. x/2014, este evident că sumele plătite de societate nu au fost imputate asupra pretinselor debite stabilite prin aceste acte.

Aşadar, nu există chestiuni prejudiciale analizate în cadrul Dosarului nr. x/2014 a căror soluţionare să poată avea o influentă hotărâtoare asupra criticilor aduse actelor administrative deduse judecăţii în prezenta cauză, în plus, întârzierea nejustificată a soluţionării procesului creează o stare de incertitudine asupra patrimoniului societăţii ce reprezintă o încălcare a dreptului la un proces în termen optim şi previzibil, conform art. 6 din C. proc. civ.

3. Apărările intimatei

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale bugetului local Constanţa a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că nu a fost invocat vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

4. Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, susţinând că a invocat greşita aplicare a legii, reluând criticile din recurs.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

1.1 În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, se reţine că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că susţinerile recurentei pot fi încadrate în motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1.2 Pe fondul recursului, criticile recurentei vizează nelegalitatea încheierii atacate care, în opinia părţii, este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Cu titlu de exemplu, ipotezele circumscrise acestui motiv de casare se întâlnesc în situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în speţă, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză, etc.

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecăţii cauzei se poate dispune atunci când dezlegarea cauzei atârnă, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul unei altei judecăţi.

Prin încheierea atacată, judecătorul curţii de apel a admis cererea formulată de intimatul-pârât şi a dispus suspendarea judecăţii cauzei, având ca obiect recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. x/29.03.2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, până la soluţionarea definitivă a pricinii ce formează obiectul Dosarului nr. x/2014,

În prezenta cauză, se reţine că societatea recurentă a contestat Decizia de impunere nr. x/17.08.2015, în ceea ce priveşte accesoriile calculate pentru impozitul pe clădiri aferent anului 2015, invocând achitarea a mai mult de jumătate din cuantumul anual al impozitului cu şase luni înainte de emiterea deciziei, calculul penalităţilor până la data la care i s-a comunicat cuantumul impozitului şi neindicarea perioadei avute în vedere la calculul acestora.

Potrivit recurentei, creanţele fiscale reprezentate de accesorii calculate la impozitul pe clădiri pentru anul 2015 nu sunt datorate, în condiţiile în care obligaţia fiscală a fost achitată la termen, la data de 31.03,2015.

Prin decizia de soluţionare a contestaţiei împotriva acestui act, autoritatea intimată a susţinut faptul că plata sumei de 101.809 RON, efectuată în cursul anului 2015 de către recurentă, ca reprezentând dovada achitării semestrului I din impozitul pe clădiri aferent anului 2015, este de fapt o plată care a stins debite mai vechi, societatea figurând cu debite restante şi aferente anului 2014.

În cadrul Dosarului nr. x/2014, se reţine că societatea recurentă a contestat Decizia de impunere nr. x/11.03.2014 şi Raportul de inspecţie fiscală din aceeaşi dată, prin care intimata a arătat că obligaţiile fiscale stabilite în sarcina recurentei au constat în impozit pe clădiri pentru perioada 2008 - 2014, impozit pe mijloace de transport sub 12 tone pentru perioada 2013 - 2014, impozit pe vehicule înregistrate pentru perioada 2013 - 2014 şi taxa de linişte pentru perioada 2008 - 2014.

Potrivit susţinerilor intimatei, din întâmpinare, impozitul pe clădiri datorat pentru anul 2014 nu era scadent la data emiterii deciziei de impunere menţionate şi din acest motiv nu a fost înscris în decizie, însă cuantumul acestuia a fost reţinut în raportul de inspecţie fiscală.

Totodată, aşa cum rezultă din sentinţa care formează obiectul recursului în cadrul căruia a fost formulată cererea de suspendare a judecăţii cauzei (x/29.03.2017) şi hotărârea pronunţată, în primă instanţă, în Dosarul nr. x/2014 (x/28.09.2017), primul act fiscal prin care intimatul a stabilit obligaţii fiscale, cu titlu de impozit, în sarcina recurentei, este Decizia de impunere nr. x/11.03.2014, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/11.03.2014, ce formează obiect al acestui din urmă dosar şi care vizează perioada 2008 - 2014.

Aşa fiind, rezultă cu evidenţă că o parte din respectivele debite au fost stabilite prin decizia de impunere care a fost contestată în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/2014, în recurs criticându-se hotărârea primei instanţe inclusiv sub aspectul legalităţii operaţiunii de imputaţie a plăţilor efectuate de societatea recurentă, cum corect a reţinut şi Curtea de Apel Constanţa.

Prin urmare, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei, că există un raport de interdependenţă între cele două cauze, aşa încât sunt îndeplinite cerinţele art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, nici argumentul referitor la vătămarea dreptului recurentei de a-i fi soluţionată cauza într-un termen rezonabil nu poate fi primit, reprezintă o apreciere subiectivă ce nu are suport în probele dosarului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva încheierii din 21 iunie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 noiembrie 2018.

GGC - GV