Incompatibility between public health insurance officer role and private medical practice with contractual provider; scope of conflict of interest under Art. 96 Law 161/2003
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the first-instance judgment that rejected the challenge against the integrity agency’s evaluation report. The dispute concerned an administrative action to annul a report identifying a state of incompatibility, whereby a senior public officer in the health insurance system simultaneously held a position as a specialist physician at a private healthcare provider holding contractual relations with the same public institution. The court held that the lower instances correctly applied the prohibition on public officials holding private-sector roles directly or indirectly related to their official duties, as well as the specific ban on health insurance personnel working for medical service providers; the existence of an incompatibility was established based on the officer's assigned responsibilities to verify the quality and correctness of services from contractual partners, rendering it irrelevant that the officer did not personally participate in the specific evaluation of the provider or that general provisions allowing off-hours medical practice did not override specific conflict-of-interest rules.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, art. 285 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ; Incompatibility between public health insurance officer role and private medical practice with contractual provider; scope of conflict of interest under Art. 96 Law 161/2003: Omisiunea instanţei de fond de a motiva legătura de condiţionalitate prevăzută de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 trebuie coroborată cu faptul că fişele posturilor emise de cei doi angajatori, din cuprinsul acestora rezultând atribuţii total diferite.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2016 emis de pârâtă.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 168 din 30 iunie 2016, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea recursului său, reclamanta afirmă că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, motiv de casare ce se circumscrie prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, recurenta reclamantă susţine că prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 precum şi pe cele ale art. 285 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
Deşi s-a reţinut în sarcina sa încălcarea prevederilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, care interzic funcţionarului public desfăşurarea unor funcţii din sectorul privat care sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar, recurenta reclamantă arată că instanţa fondului nu a menţionat care sunt acele atribuţii, exercitate în virtutea calităţii de funcţionar public la CAS Vrancea, care ar avea legătură cu cea de a doua funcţie exercitată, respectiv cea de medic specialist în cadrul B. SRL.
Omisiunea instanţei de fond de a motiva legătura de condiţionalitate prevăzută de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 trebuie coroborată cu faptul că fişele posturilor emise de cei doi angajatori, din cuprinsul acestora rezultând atribuţii total diferite.
Nu în ultimul rând, recurenta reclamantă arată că nu a fost implicată în evaluarea furnizorului SC B. SRL şi nici în derularea contractului acestei societăţi cu CAS Vrancea, fiind totodată de subliniat faptul că recurenta reclamantă a înştiinţat conducerea casei de asigurări de sănătate, prin adresa nr. x/23.03.2009, cu privire la începerea colaborării cu furnizorul de servicii medicale C. SRL.
Faţă de aceste considerente recurenta reclamantă solicită casarea sentinţei civile atacate, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată.
4. Apărarea intimatei-pârâte
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală şi temeinică.
5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 iunie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Ulterior, procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. nu a mai fost parcursă, acordându-se termen de judecată în şedinţă publică, potrivit încheierii din 18 octombrie 2018.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând recursul civil de faţă, curtea constată că este nefondat, nefiind incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Pentru a decide astfel, curtea constată că recurenta reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2016, emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a reţinut în sarcina reclamantei situaţia de incompatibilitate prev. de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 coroborat cu art. 295 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
În concret, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a imputat reclamantei nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor, sub aspectul cumulului între funcţia publică de consilier superior în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea şi funcţia de medic specialist în cadrul SC B. SRL - furnizor de servicii medicale aflat în relaţii contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea, în perioada 23.03.2009 - 01.06.2013.
Reclamanta a formulat contestaţie împotriva raportului de evaluare anterior menţionat, cererea sa fiind respinsă de prima instanţă ca fiind neîntemeiată, pentru considerentele menţionate în cuprinsul Sentinţei civile nr. 168 din 30 iunie 2016.
Prin prezentul recurs, reclamanta susţine că judecătorul fondului a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale relativ la situaţia de fapt dedusă judecăţii, critică ce se dovedeşte a fi nefondată, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Este necontestat faptul că recurenta reclamantă deţine funcţia de consilier superior în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea, începând cu data de 01.04.2007, conform Deciziei nr. 135/02.04.2007 a Preşedintelui -director general al Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea şi a avut calitatea de medic specialist în cadrul SC B. SRL conform Contractului individual de muncă nr. x/23.03.2009, în perioada 23.03.2009 - 01.06.2013.
Incompatibilitatea reţinută prin raportul de evaluare contestat vizează cazul prevăzut de art. 96 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului.
În plus, se reţine în cuprinsul raportului de evaluare şi încălcarea dispoziţiilor art. 285 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 (forma în vigoare până la 28.08.2015, articol devenit nr. 295 prin renumerotare), potrivit cărora personalul CNAS şi al caselor de asigurări este constituit din funcţionari publici şi personal contractual, în condiţiile legii şi nu pot desfăşura activităţi la furnizorii de servicii medicale.
Recurenta susţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 466 din Legea nr. 95/2006, text de lege care-i permite desfăşurarea activităţii, instituind o excepţie de la regimul incompatibilităţilor, constatând curtea că nici această apărare nu atestă nelegalitatea raportului de evaluare.
Potrivit dispoziţiilor art. 466 din Legea nr. 95/2006 (forma în vigoare până la data de 28.08.2015) medicii care ocupa funcţii publice în cadrul aparatului central al Ministerului Sănătăţii, în cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi, respectiv, în cadrul caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi cei din cadrul ministerelor sau instituţiilor centrale cu reţele sanitare proprii pot desfăşura în afara programului normal de lucru, în condiţiile legii, activităţi profesionale, potrivit calificării pe care o deţin. Prevederile se aplica, cu respectarea reglementarilor legale referitoare la conflictul de interese şi incompatibilităţi stabilite pentru sistemul sanitar, iar activităţile profesionale se desfăşoară exclusiv în unităţi sanitare private.
Or, aceste dispoziţii au fost coroborate de intimata pârâtă cu prevederile art. 91 din Legea nr. 161/2003 şi au fost avute în vedere de instanţa fondului, rezultând, din fişa postului de consilier superior în cadrul CAS Vrancea, faptul că recurenta reclamantă are atribuţii de verificare a calităţii serviciilor medicale prestate de furnizorii de servicii medicale aflate în relaţii contractuale cu CAS (între aceştia figurând şi SC B. SRL, al cărei angajat a fost recurenta reclamantă), verifică corectitudinea documentelor întocmite de furnizori de servicii medicale dar şi alte atribuţii care pot viza nemijlocit raporturile desfăşurate de furnizorul de servicii medicale cu casa de asigurări de sănătate.
În atare context, în mod legal a apreciat prima instanţă că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, fiind irelevant faptul că în cauză nu a fost dovedită participarea efectivă şi concretă a recurentei reclamante la îndeplinirea unei atribuţii de serviciu cu privire la raporturile contractuale existente între CAS Vrancea şi SC B. SRL, pentru că o atare împrejurare ar fi presupus şi existenţa unui conflict de interese.
Faţă de aceste considerente, curtea constată că în mod legal a fost reţinută în sarcina recurentei reclamante starea de incompatibilitate vizată de dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, astfel că nu este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinţei nr. 168 din 30 iunie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2018.
GGC - GV