Challenging Court of Audit decision: validity of salary corrections and ultraactivity of old labor law

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 01.11.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea încheierii nr. 40/15.10.2018, emise de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României precum şi anularea în parte a Deciziei nr. 12/14.08.2018 în ceea ce priveşte punctele 9 şi 11 din Constatări, punctul 9, din Capitolul I din Decizie şi, respectiv, punctul 2 din Capitolul II din Decizia nr. 12/2018 emisă de Curtea de Conturi a României în temeiul valorificării constatărilor din Procesul-verbal de constatare nr. x/27.07.2018; suspendarea executării Deciziei Curţii de Conturi a României nr. 12/14.08.2018 până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare a Deciziei nr. 12/2018, conform art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2176 din data de 05.07.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. privind suspendarea executarii masurilor dipsuse la punctele I.9 si II.2 din dispozitivul Deciziei nr. 12/14.08.2018 a Curtii de Conturi şi cererea de chemare in judecată formulată de acesta în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 2176 din data de 05.07.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate.

În motivarea căii de atac recurentul-reclamant a arătat că sentinţa a fost pronunţată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, iar în dezvoltarea motivului de recurs a reiterat situaţia de fapt şi apărările prezentate pe fondul cauzei.

Se susţine, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a reţinut ca lipsită de relevanţă susţinerea reclamantei potrivit căreia actele adiţionale la contractele de muncă trebuiau încheiate sub incidenţa legii vechi, atâta timp cât acestea au avut în vedere munca prestată sub imperiul legilor respective, prin urmare cu aplicarea legilor în vigoare la acel moment.

Se reiterează incidenţa în prezenta cauză a principiului ultraactivităţii legii civile vechi, care presupune aplicarea, la unele situaţii determinate, a normelor vechi, deşi a intrat în vigoare o nouă lege civilă.

Ultraactivitatea legii vechi este justificată de necesitatea ca anumite situaţii juridice să rămână guvernate de legea sub imperiul căreia au început să se constituie, să se modifice ori să se stingă.

Acest aspect nu a fost avut în vedere de către auditorii financiari ai Curţii de Conturi a României, care au considerat că drepturile salariale corectate au fost aprobate şi implementate de conducerea A. în mod eronat.

Se menţionează că auditorii financiari ai Curţii de Conturi a României nu au stabilit un prejudiciu cert datorat plăţii drepturilor salariale corectate, fapt ce vine în contradicţie cu prevederile punctului 5, partea introductivă din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi.

Auditorii financiari ai Curţii de Conturi ai României au precizat, în Decizia nr. 12/2018, faptul că drepturile salariale acordate angajaţilor A. ca urmare a corecţiei de calcul, sunt sume necuvenite, considerându-se că drepturile salariale au fost acordate în baza unei interpretări eronate a prevederilor legale, fără a se indica modul corect în care aceste drepturi salariale ar fi trebuit calculate.

Mai mult de atât, auditorii nu au cuantificat valoarea, respectiv, nu au stabilit prejudiciul cert care a fost produs, conform obligaţiilor stabilite prin Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi.

Se consideră că, în mod eronat, instanţa de fond a interpretat prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca fiind fără echivoc, fără a dezvolta opinia juridică şi fără a corela teza finală a alin. (3) cu prevederile punctului 5 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca temeinică şi legală.

Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant şi a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta reclamanta a investit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea încheierii nr. 40/15.10.2018, emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României precum şi anularea în parte a Deciziei nr. 12/14.08.2018 în ceea ce priveşte punctele 9 şi 11 din Constatări, punctul 9, din Capitolul I din Decizie şi, respectiv, punctul 2 din Capitolul II din Decizia nr. 12/2018 emisă de Curtea de Conturi a României în temeiul valorificării constatărilor din Procesul-verbal de constatare nr. x/27.07.2018.

În urma controlului efectuat, în perioada 02.05.-27.07.2018, auditorii financiari din cadrul Departamentului IX al Curţii de Conturi au desfăşurat misiunea de audit financiar asupra contului de execuţie al ICR aferent anului 2017 iar prin Decizia nr. 12/2018, auditorii financiari ai Curţii de Conturi au consemnat că drepturile salariale, acordate ca urmare a corecţiei de calcul al salariilor din luna decembrie 2017, au fost acordate necuvenit ca urmare a interpretării eronate a prevederilor legale - fapt descris la Capitolul IV: punctele IV.3, IV.5 din Procesul-verbal de constatare nr. x/27.07.2018.

Împotriva Deciziei nr. 12/2018 emisă de Curtea de Conturi a României reclamanta a formulat contestaţie respinsă prin încheierea Curţii de Conturi nr. 40/15.10.2018.

Prin sentinţa recurată, prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, reţinând legalitatea actelor contestate.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., incovând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spriritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Critica referitoare la nevalidarea de către instanţa de fond a principiului ultraactivităţii, principiu invocat de recurent în susţinerea legalităţii corecţiilor salariale efectuate prin încheierea actelor adiţionale în luna decembrie 2017, prin care s-au adus modificări contractelor individuale de muncă începând cu data de 01 iunie 2017, în sensul majorării drepturilor de natură salarială, este nefondată.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, ultraactivitatea legii este o excepţie de la principiul aplicării imediate a legii.

Dacă principiul aplicării imediate a legii civile presupune aplicarea legii noi tuturor situaţiilor ivite după intrarea în vigoare a ei, ultraactivitatea legii vechi înseamnă aplicarea încă un timp oarecare a legii vechi, deşi a intrat în vigoare legea nouă, la unele situaţii determinate, precizate în legea nouă.

Prin urmare, fiind o situaţie de excepţie, ultraactivitatea legii noi trebuie consacrată expres de lege.

Nefiind prevăzută în noua lege ultraactivitatea legii vechi recalcularea drepturilor salariale trebuia efectuată cu respectarea prevederilor legale în vigoare aferente perioadei pentru care s-a dispus recalcularea, dispoziţiile art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora prevederile legii se aplică începând cu data de 01.07.2017, dată de la care se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, fiind clare şi de imediată aplicare.

Prin urmare, la data intrării în vigoare a legii reclamanta avea obligaţia aplicării dispoziţiilor art. 36 alin. (1) potrivit cărora "reîncadrarea personalului salarizat potrivit prezentei legi se face pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38."

Nici critica ce vizează încălcarea prevederilor punctului 5, partea introductivă din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi ce obligă din perspectiva recurentului stabilirea unui prejudiciu cert datorat plăţii drepturilor salariale corectate de către auditorii financiari şi interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 nu este fondată.

Instanţa de fond a aplicat, în mod corect, dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, stabilirea întinderii prejudiciului revine, conform acestui text de lege, conducerii entităţii verificate, auditorii publici externi având doar obligaţia de a estima valoarea erorii/abaterii constatate, potrivit pct. 5 din Regulament, obligaţie ce a fost îndeplinită de intimata pârâtă, astfel cum rezultă din procesul-verbal de constatare şi decizia nr. x/14.08.2018, suma care reprezintă corecţii salariale calculate în mod eronat fiind stabilită în cuantum de 847.874 RON.

6. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 2176 din 5 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 2176 din 5 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2021.