Conflict of jurisdiction over demolition of unauthorized construction under Law 50/1991: civil vs. administrative competence in appellate proceedings

Conflict negativ de competență. Acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991. Competența materială procesuală de soluționare a cauzei în calea de atac a recursului

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Incidente procedurale privitoare la competența instanței

Index alfabetic: conflict negativ de competență

acțiune în desființare construcție

autorizație de construire

litigiu cu caracter civil

competență materială procesuală

competență de ordine publică

C. proc. civ., art. 133 pct. 2, art. 135

Legea nr. 50/1991, art. 28, art. 29, art. 32, art. 35 alin. (3)

Legea 554/2004, art. 25 alin. (3)

O.G. nr. 2/2001, art. 35 alin. (2)

În cazul în care natura juridică a cauzei a fost stabilită în mod definitiv atât de prima instanţă cu ocazia verificării competenţei, cât şi de instanţa de apel, competenţa de soluţionare a cauzei se păstrează în mod corespunzător şi în căile de atac, fiind contrar logicii juridice a permite crearea unui conflict de competenţă în diferitele grade de jurisdicţie pe care le parcurge un proces.

Astfel, în cazul în care acțiunea având ca obiect desființarea unei construcții realizate fără autorizație, întemeiată pe dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991, a fost soluționată ca o acțiune civilă, competența materială procesuală de soluţionare a recursului declarat împotriva deciziei pronunţate în apel de tribunal revine secției corespunzătoare a curții de apel.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1466 din 10 iunie 2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la 21 iunie 2019, sub dosar nr. x/176/2019, reclamantul Primarul Municipiului Alba Iulia în contradictoriu cu pârâta A. SRL - prin administrator B., a solicitat instanţei:

- să fie obligată pârâta să desfiinţeze construcţiile, executate fără autorizaţie de construire, în mod nelegal, identificate prin procesul verbal nr. 07/31.03.2015, edificate pe imobilul situat administrativ în Alba Iulia, str. X, jud. Alba;

- în cazul refuzului pârâtei, să fie îndreptăţit reclamantul să demoleze construcţiile executate în mod nelegal, pe cheltuiala pârâtei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2538/2019 din 23 octombrie 2019 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul Primarul Municipiului Alba Iulia în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Primarul Municipiului Alba Iulia.

Prin decizia nr. 307/A/2020 din 11 iunie 2020 pronunțată de Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a Tribunalului Alba a fost admis apelul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Alba Iulia împotriva sentinţei civile nr. 2538/2019 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. x/176/2019, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanţe.

A fost respins apelul incident declarat de pârâta A. SRL împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta A. SRL.

Prin încheierea nr. 113/2020 din 23 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a instanţei, invocată din oficiu și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cererii de recurs formulată de pârâta A. SRL împotriva deciziei civile nr. 307/A/2020 pronunţată de Tribunalul Alba, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, Secția a II-a civilă, instanţa reţinând că natura juridică a litigiului a fost definitiv stabilită ca fiind o acţiune civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, Secţia a II-a civilă la 9 decembrie 2020.

Prin decizia nr. 149/2021 din 23 martie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secției de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Alba Iulia.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că din fişa dosarului rezultă că materia juridică a litigiului este cea a contenciosului administrativ, cauza fiind repartizată unui complet de apel ce judecă în această materie, temeiul acţiunii fiind acela al îndeplinirii obligaţiei de demolare a construcţiilor, în conformitate cu procesul-verbal de contravenţie.

Prin urmare, competenţa de judecată a căilor de atac revine instanţei de contencios administrativ, în speţă secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Alba Iulia.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia a II-a civilă şi Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia contencios administrativ fiscal s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 27 mai 2021, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, a pronunţat regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, Secţia a II-a civilă.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate, Înalta Curte constată că prezenta cauză a fost soluţionată ca o acţiune civilă, pornind de la obiectul litigiului ce viza obligarea pârâtei să desființeze construcțiile realizate fără autorizație, acţiune întemeiată pe dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991, natura juridică a cauzei fiind stabilită în mod definitiv atât de instanţa de fond cu ocazia verificării competenţei, cât şi de instanţa de apel.

În acest context, se reţin considerentele deciziei nr. 18/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu privire la competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate, că se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare. Această competenţă se păstrează în mod corespunzător şi în căile de atac.

Prin urmare, odată ce s-a stabilit o competenţă de soluţionare a cauzei în primă instanţă, este evident că această competenţă se păstrează în mod corespunzător şi în căile de atac, fiind contrar logicii juridice a permite crearea unui conflict de competenţă în diferitele grade de jurisdicţie pe care le parcurge un proces, având în vedere că în cauză este vorba de o competenţă de ordine publică.

Or, nici un principiu de drept nu permite o interpretare în sensul că o competenţă de ordină publică poate fi diferită în calea de atac, faţă de cea statuată în mod definitiv în faţa primei instanţe.

Tot în acelaşi context, se reţine că, prin Decizia nr. 17/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale privind calea de atac în materia contenciosului administrativ a statuat că împotriva hotărârilor pronunţate în această materie poate fi exercitată numai calea de atac a recursului, cu excepţia cazului prevăzut de dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Aşadar, calea de atac a apelului nu este specifică contenciosului administrativ general, cu o singură excepţie (art. 25 alin. 3 din Legea 554/2004), astfel că instanţa de contencios administrativ nu are competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva hotărârilor pronunţate în apel.

Înalta Curte reţine, totodată, că Legea nr. 50/1991 reglementează doar sancţiunile contravenţionale ce pot fi aplicate, precum şi măsurile complementare ce pot fi dispuse, făcând trimitere în ce priveşte procedura de contestare a sancţiunii contravenţionale la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 (art. 35 alin. 2 din lege).

Reglementând astfel procedura de contestare a procesului verbal de contravenţie, legiuitorul a înţeles să excludă din această procedură măsurile complementare reglementate de art. 28 şi 29 din Legea nr. 50/1991, una dintre ele fiind cea de desfiinţare a construcţiei, aşa cum se solicită în cauza de faţă (art. 35 alin. 3 din Legea nr. 50/1991).

În consecinţă, nu se poate reţine o competenţă a instanţei de contencios administrativ în acţiunea vizând desfiinţarea construcţiei, nefiind reglementată prin dispoziţii legale o asemenea competenţă specializată.

Concluzia ce se impune este acea că litigiul are o natură pur civilă, astfel cum au statuat şi instanţele inferioare de fond şi apel.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. 4 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut că natura juridică a litigiului a fost definitiv stabilită ca fiind o acţiune civilă astfel că, pentru soluţionarea recursului declarat de pârâta A. SRL împotriva deciziei pronunţate în apel de Tribunalul Alba, Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, competenţa materială procesuală aparţine Curții de Apel Alba Iulia, Secția a II-a civilă.