Inadmissibility of direct judicial annulment of government emergency decrees and statutes under administrative litigation

Asupra cauzei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A., B.., C. şi D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice:

(i) Anularea prevederilor art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 283/2011, prin care s-a aprobat O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, conform cărora în anul 2012 nu se va mai plăti indemnizaţia lunară reparatorie pentru luptătorii în revoluţia română din decembrie 1989, respectiv pentru categoria "Luptătorilor remarcaţi prin fapte deosebite" şi "Urmaşii eroilor-martiri", precum şi reducerea numărului de călătorii gratuite pe calea ferata de la 12 călătorii dus - întors pe an, la numai 3 călătorii dus - întors pe an, pentru toate categoriile de revoluţionari, drepturi acordate conform prevederilor art. 4, alin. (2) şi art. 5 lit. "O".

(ii) Anularea prevederilor art. 9 din O.U.G. nr. 84 din 12.12.2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal - bugetare, prin care se prelungeşte neacordarea indemnizaţiilor lunare reparatorii pentru Luptătorii remarcaţi prin fapte deosebite şi Urmaşii eroilor martiri şi pentru anul 2013.

(iii) Anularea prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 29 din 30.08.2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, şi a art. 14, lit. "I" din O.U.G. nr. 103 din 14.11.2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în cursul anului 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, prin care se proroga măsura suspendării plăţii indemnizaţiilor lunare reparatorii pentru Luptătorii remarcaţi prin fapte deosebite şi Urmaşii-eroilor martiri şi pentru anul 2014.

(iv) Anularea prevederilor O.U.G. nr. 95 din 30.12.2014 pentru modificarea şi completarea legii recunoştinţei - Legea nr. 341/2004 şi a O.U.G. nr. 1/2015 care prin aplicarea lor blochează din nou producerea efectelor legii nr. 341/2004 amânând şi pentru anul 2015 plata indemnizaţiilor lunare reparatorii.

(v) Punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 341/2004 - legea recunoştinţei actualizata şi restituirea cuantumurilor indemnizaţiilor reparatorii şi a tuturor drepturilor acordate, retroactiv, în temeiul prevederilor legii invocate, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (2) şi art. 5 lit. "O" (drepturile nu sunt considerate venituri, nu se impozitează şi nu afectează acordarea altor drepturi).

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1.582 din 12 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive, invocate prin întâmpinări.

A respins ca inadmisibile capetele 1 - 4 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B., C. şi D.

A respins capătul 5 din cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 1.582 din 12 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs reclamantele A., B., C. şi D., solicitând casarea acesteia şi rejudecarea cauzei pe fond, raportat la motivele de fapt şi drept invocate în cererea introductivă de instanţă.

În motivarea cererii, recurentele au arătat că instanţa de fond nu a vrut să înţeleagă că ordonanţele sunt ilegale pentru faptul că prin Legea nr. 184/2014 de abilitare a Guvernului să emită ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare 2015, Parlamentul României nu a abilitat Guvernul prin nici unul dintre articole să adopte legi cu privire la revoluţionari, în condiţiile prevăzute de art. 115 din Constituţia României. Ordonanţa nr. 95/2014 nu a fost înaintată Parlamentului până la reluarea lucrărilor acestuia în prima sesiune ordinară a anului 2015.

Au mai susţinut că ordonanţele sunt abuzive, pentru că prin aplicarea lor fac ca măsură temporară să capete caracter permanent, ceea ce aduce atingere art. 53 din Constituţia României, art. 18 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia din 04.11.2000 de la Roma; sunt discriminatorii pentru că au creat o nouă calitate de revoluţionar, aceea de "luptător cu rol determinant", existând suspiciuni în ceea ce priveşte natura criteriilor privind departajarea între luptătorii remarcaţi prin fapte deosebite şi luptătorii cu rol determinant.

Singura lege abilitată să stabilească categoriile şi calităţile celor care au înfăptuit Revoluţia din decembrie 1989 a fost Legea nr. 42/1990, abrogată de Legea nr. 341/2004, aspecte statuate definitiv la comunicarea Guvernului României, de către CEDO, prin hotărârea pronunţată în cauza "Asociaţia 21 decembrie 1989 şi alţii împotriva României".

Însăşi Curtea Constituţională a României nu îşi mai respectă propriile decizii, precum Decizia CCR nr. 375/2005 sau Decizia nr. 447/2013.

Parlamentul nu poate acoperi neconstituţionalitatea unei ordonanţe prin aprobarea acesteia, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 983/2009.

1.4. Apărările intimaţilor

Legal citat, intimatul Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, argumentând, în esenţă, că în mod întemeiat a admis instanţa de fond excepţiile inadmisibilităţii capetelor de cerere 1 - 4, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României în ceea ce priveşte capătul 5 al cererii de chemare în judecată.

2. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a criticilor recurentelor, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

În speţă, recurentele-reclamante au învestit instanţa de judecată cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi formulată în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin care au solicitat anularea art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 283/2011, art. 9 din O.U.G. nr. 84 din 12.12.2012, art. 6 din O.U.G. nr. 29 din 30.08.2013, O.U.G. nr. 95 din 30.12.2014 şi a O.U.G. nr. 1/2015, precum şi restituirea cuantumurilor indemnizaţiilor reparatorii şi a tuturor drepturilor acordate, retroactiv.

Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din Ordonanţe, poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste Ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.

Formularea textului normativ menţionat arată fără echivoc faptul că nu se poate cere în mod direct anularea unei ordonanţe sau a unor dispoziţii dintr-o ordonanţă, acţiunea în contencios administrativ putând avea ca obiect numai repararea vătămării cauzate prin acest tip de act administrativ normativ, cu invocarea neconstituţionalităţii ordonanţei, pe calea incidentală a unei excepţii, ca un mijloc de apărare.

Întreaga construcţie a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 ce tratează acţiunile împotriva ordonanţelor de guvern îndreptăţeşte concluzia că ordonanţele de guvern nu pot fi desfiinţate decât pe calea controlului de constituţionalitate, nu, în mod direct, pe calea contenciosului administrativ în anulare.

Este de reţinut natura ordonanţei de guvern, şi anume de act administrativ specific, prin care Guvernul îşi exercită delegarea legislativă, caracterul legislativ fiind şi mai pregnant în cazul ordonanţelor de urgenţă, care se supun aprobării Parlamentului, cum este cazul de faţă.

De altfel, în acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi, arătându-se că unica formă de control a ordonanţelor de guvern se poate exercita numai de către instanţa constituţională, fie ca urmare a ridicării, directe, a excepţiei de neconstituţionalitate sau cu ocazia controlului anterior promulgării legii de aprobare sau de respingere.

De asemenea este inadmisibilă solicitarea privind anularea, pe calea contenciosului administrativ, a unor dispoziţii cuprinse într-o lege. Controlul legilor este unul strict constituţional şi se realizează de numai de către Curtea Constituţională în temeiul atribuţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 146 din Constituţia României.

În fine, în ceea ce priveşte plata indemnizaţiilor restante, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 341/2004, a căror aplicare o solicită recurentele, "sumele aferente plăţii indemnizaţiilor pentru beneficiarii prezentei legi se suportă de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii", acestora revenindu-le calitatea de deţinător al obligaţiei corelative drepturilor pretinse de recurente în raportul juridic dedus judecăţii.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele A. Bucureşti, B., C. şi D., împotriva Sentinţei civile nr. 1.582 din 12 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2019.

GGC - ED