Appeal dismissed; refusal of EU rural development funding upheld for artificial creation of eligibility conditions and linked enterprise violations
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the lower court's rejection of the action and leaving in force the decision to maintain the administrative authority's process-verbal establishing budgetary claims. The dispute concerned a construction company's challenge to the revocation of non-reimbursable public funding under Measure 312 for rural development, alleging that the authority incorrectly found the company had artificially created conditions to qualify for aid by violating eligibility criteria regarding rural activity, managerial aptitude, and the prevention of artificial coordination with an associated enterprise. The court ruled that the company failed to meet eligibility criteria EG1, EG4, and S2, as evidenced by urban-based employees and late acquisition of managerial certifications, and further violated Article 4(8) of Commission Regulation (EC) No 65/2011 by establishing "linked enterprises" with an associated company through shared management, family ties, and coordinated activities on the same relevant market, thereby negating the functional autonomy required to prevent unjustified advantages. The decision relied on the interpretation of "irregularities" under O.U.G. No 66/2011, stating that the obligation to recover funds is not conditioned on proof of actual financial damage to the EU or national budgets, but rather on the objective and subjective elements of artificially creating conditions for aid, consistent with the Court of Justice of the EU's ruling in C-434/12.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 din Legea nr. 346/2004, art. 6 din Legea nr. 346/2004, art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011; Appeal dismissed; refusal of EU rural development funding upheld for artificial creation of eligibility conditions and linked enterprise violations: The dispute concerned a construction company's challenge to the revocation of non-reimbursable public funding under Measure 312 for rural development, alleging that the authority incorrectly found the company had artificially created conditions to qualify for aid by violating eligibility criteria regarding rural activity, managerial aptitude, and the prevention of artificial coordination with an associated enterprise. The court ruled that the company failed to meet eligibility criteria EG1, EG4, and S2, as evidenced by urban-based employees and late acquisition of managerial certifications, and further violated Article 4(8) of Commission Regulation (EC) No 65/2011 by establishing "linked enterprises" with an associated company through shared management, family ties, and coordinated activities on the same relevant market, thereby negating the functional autonomy required to prevent unjustified advantages. The decision relied on the interpretation of "irregularities" under O.U.G. No 66/2011, stating that the obligation to recover funds is not conditioned on proof of actual financial damage to the EU or national budgets, but rather on the objective and subjective elements of artificially creating conditions for aid, consistent with the Court of Justice of the EU's ruling in C-434/12.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for exercising judicial control over the legality of the administrative act in the context of the dismissal of the appeal.
Procedural ground for dismissing the appeal as unfounded and upholding the lower court's decision.
Full text
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale:
(i) anularea Deciziei nr. x din 04.09.2014 emisă de pârâtă prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 07.07.2014;
(ii) anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 07.07.2014;
1.2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 63/F din data de 25 iunie 2015, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 63/F din data de 25 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând casarea acesteia şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei recurentei şi anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 07.07.2014, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea cererii, recurenta a susţinut că probele administrate au demonstrat că societatea este o societate autonomă, funcţionând în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 346/2004, starea reală fiind cu totul alta decât cea expusă de intimata-pârâtă.
A arătat că a respectat criteriul de eligibilitate privind existenţa unei persoane care să deţină aptitudini manageriale, făcând dovada că a avut o astfel de persoană angajată atât la momentul depunerii cererii, cât şi în perioada de derulare a contractului de finanţare şi ulterior, în perioada de monitorizare. Mai mult, în perioada 04.04.2011 - 18.05.2011, reprezentantul societăţii, B., a urmat cursurile de iniţiere cu durata de 77 de ore, organizate de F.P.I.M.M. Braşov, care au avut ca scop dobândirea competenţelor manageriale, deţinând certificat de absolvire.
A argumentat că a respectat obligaţiile asumate la încheierea contractului de finanţare, privind obiectivele Măsurii, fiind o societate nou înfiinţată, cu sediul în mediul rural, care efectuează lucrări în mediul rural, care pe toată perioada derulării contractului a nu a avut mai puţin de 8 angajaţi, provenind din mediul rural.
Recurenta a mai argumentat că nu există nici un indiciu care să creeze premizele suspiciunii de creare a condiţiilor artificiale, că îşi desfăşoară activitatea în mod independent şi nu a creat un avantaj nejustificat SC C. SRL, întreprindere cu care nu este legată, singurul lucru comun fiind legătura de rudenie între reprezentanţii acestor societăţi.
Raportat la înscrisurile pe care le-a depus, s-a făcut dovada faptului că nu se află în situaţia în care SC C. SRL deţine majoritatea acţiunilor sau drepturilor de vot la SC A. S.R.L.
Nu s-a demonstrat de către pârâtă faptul că SC C. SRL are dreptul de a numi sau demite majoritatea persoanelor din consiliul de administraţie, conducerea întreprinderii sau organismelor de supraveghere ale SC A. SRL.
De asemenea, verificând actul constitutiv al societăţii, se poate verifica că nu există clauza din actul constitutiv sau statutul celor două întreprinderi, care să permită uneia dintre întreprinderi să exercite o influenţă dominanta asupra celeilalte.
Cu atât mai puţin, nu este îndeplinita în cauza dedusă judecaţii condiţia instituită de pct. 4 al art. 6, conform căreia o întreprindere are posibilitatea prin acord de a exercita controlul asupra acţiunilor sau majorităţii drepturilor de vot din cealaltă întreprindere.
În ceea ce priveşte pretinsele legături existente între SC A. S.R.L şi SC C. SRL, recurenta a susţinut că nu se regăseşte în ipoteza avută în vedere de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 346/2004, invocate de pârâtă.
Societatea are un acţionar unic, acela fiind domnul D., persoană diferită de domnul B., şi a prestat servicii şi altor societăţi în care nici domnul B. şi nici domnul D. nu au nicio participaţie sau implicare.
Participaţia de 37,5% la societatea mai sus indicată de către asociatul unic al societăţii SC A. S.R.L nu are nicio relevanţă asupra calităţii de întreprindere autonomă a acestei societăţi. SC A. SRL a fost şi este şi în prezent o întreprindere autonomă, nu există o întreprindere sau mai multe întreprinderi care sa deţină 25 % din capitalul social al societăţii sau din drepturile de vot ale acesteia.
Recurenta a mai susţinut că are statutul de microîntreprindere, făcând referire la adresa emisă de către intimată - Centrul Regional de Plaţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit 7 Centru Alba Iulia, prin care s-a arătat faptul că în conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 224 din 05.03.2008, beneficiarii cofinanţării FEADR care pe perioada derulării proiectului, precum şi în perioada de monitorizare, îşi schimbă tipul şi dimensiunea întreprinderii avute la data depunerii cererii de finanţare, în sensul trecerii de la categoria de microîntreprindere la categoria de întreprindere mică sau mijlocie, respectiv de la categoria întreprindere mică sau mijlocie la categoria alte întreprinderi cheltuielile pentru finanţare rămân eligibile pe toata perioada derulării proiectului şi în perioada de monitorizare.
În ceea ce priveşte noţiunea de "neregulă" şi raportarea acestei noţiuni la condiţia existenţei unui prejudiciu adus bugetului Uniunii Europene/bugetelor donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurilor publice naţionale, recurenta a făcut referire la interpretarea dată de către Curtea Europeană dispoziţiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27.01.2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului şi la decizia Curţi Europene din 12.09.2013 în cauza Slancheva sila EOOD contra statului Bulgar şi Comisiei Europene şi a susţinut că a demonstrat că nu exista niciun fel de coordonare la nivel funcţional, organizatoric sau economic din partea nici unei terţe persoane în raport cu societatea recurentă, în vederea creării în mod artificial de condiţii necesare îndeplinirii criteriilor de eligibilitate pentru Măsura 312.
A mai argumentat că în speţă nu se poate identifica existenţa unei nereguli, intimata nefiind în măsură a proba pretinsul prejudiciu, nu există elemente care să contureze un prejudiciu cert şi nu este suficientă simpla existenţă a unei abateri.
1.4. Apărările intimatei
Legal citată, intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
A susţinut, în esenţă, că recurenta a încălcat obligaţiile contractuale asumate prin Contractul de finanţare nr. x din 09.07.2010, criteriile de eligibilitate şi de selecţie asumate, anume EG1 şi EG4, precum şi dispoziţiile legale aplicabile, respectiv O.U.G. nr. 66/2011 şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că SC A. SRL a creat în mod artificial condiţiile pentru obţinerea sprijinului financiar nerambursabil, prin aceea că a fost depusă o cerere de finanţare pentru o societate nou înfiinţată cu scopul de a crea o entitate juridică ce aparent se încadrează în categoria beneficiarilor eligibili pe Măsura 312.
2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
În speţă, între recurentă şi fosta Agenţie de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a fost încheiat contractul de finanţare nr. x, Cod CAEN Principal - 4120 " Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale". Obiectul contractului l-a constituit achiziţionarea de utilaje noi cu care reclamanta să presteze servicii în comunitate şi anume:
"Autobasculantă MAN TGA, Buldoexcavator, Maşină de tras betonul". Perioada de implementare a proiectului a fost 09.07.2010 - 15.06.2011.
Ulterior, intimata, în calitate de Autoritate Contractantă, a procedat la efectuarea de verificări pe teren precum şi la verificarea documentelor depuse de recurentă aferente Cererii de Finanţare şi cererii de plată, precum şi a documentelor transmise de către reclamantă ulterior controlului pe teren, şi a întocmit Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x din 07.07.2014, stabilindu-se în sarcina reclamantei obligaţia de a plăti un debit în cuantum de 822.922,77 RON, din care: 658.338,22 RON sumă aferentă bugetului Uniunii Europene şi 164.584,55 RON sumă aferentă bugetului de stat.
Recurenta-reclamantă s-a adresat instanţei de contencios administrativ în vederea exercitării controlului de legalitate, în condiţiile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, asupra Deciziei nr. 30246 din 04.09.2014 emisă de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de SC A. SRL împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 07.07.2014, sus menţionat.
Prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că din toate probele administrate rezultă că reclamanta nu a respectat criteriile de eligibilitate EG1, EG4 şi criteriul de selecţie S2, deşi s-a obligat prin Contractul de finanţare la respectarea lor pe o perioadă "de minimum 5 ani de la finalizarea proiectului", şi aceasta este şi concluzia instanţei de control judiciar.
Măsura 312 "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi" se încadrează în Axa III " Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale",având ca obiectiv general dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non -agricole în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale. Finanţarea publică nerambursabilă în baza Măsurii 312 se acordă în baza prevederilor Tratatului de aderare a României la U.E.,a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1290/2005, a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1698/2005 precum şi în conformitate cu prevederile din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 224/2008,cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit criteriului de eligibilitate EG1 din Ghidul solicitantului "microîntreprinderile, atât cele existente cât şi cele nou înfiinţate trebuie să fie înregistrate şi să îşi desfăşoare activitatea propusă prin proiect în spaţiul rural." Potrivit criteriului EG4 din acelaşi Ghid "beneficiarul sau reprezentantul legal trebuie să facă dovada deţinerii de aptitudini manageriale/marketing în acord cu activitatea propusă prin proiect (experienţă/cursuri formare profesională absolvite-cel puţin nivel de iniţiere,cursuri de calificare) sau să le dobândească până la efectuarea ultimei plăţi". Iar potrivit criteriului de selecţie S2 sunt finanţate "proiectele care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de muncă/25.000 euro investiţi."
Potrivit art. 4 pct. 8 din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 "fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nici o plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste de plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."
Potrivit Regulamentului este interzisă acordarea de ajutor financiar candidaţilor/beneficiarilor în cazul cărora se stabileşte că nu au autonomie funcţională şi/sau că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a beneficia de ajutor şi pentru a obţine un avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.
Fără a mai relua considerentele instanţei de fond în ceea ce priveşte aspectele de fapt apreciate ca fiind corect reţinute de autoritatea intimată, Înalta Curte constată că recurenta, contrar susţinerilor sale, nu a demonstrat respectarea criteriilor de eligibilitate EG1, EG4 şi a criteriului de selecţie S2 pe durata de implementare a proiectului.
Argumentele dezvoltate în cererea de recurs sunt, în realitate, contrazise de probele depuse la dosarul cauzei.
Astfel, potrivit înscrisului aflat la dosar fond, reprezentantul legal al recurentei, B., a obţinut certificat de absolvire a unui curs, "Competenţe comune management" în data de 14.07.2011,adică ulterior ultimei plăţi efectuate de către intimată. Ori, potrivit criteriului EG4 din Ghidul solicitantului " beneficiarul sau reprezentantul legal trebuie să facă dovada deţinerii de aptitudini manageriale/marketing în acord cu activitatea propusă prin proiect (experienţă/cursuri formare profesională absolvite-cel puţin nivel de iniţiere,cursuri de calificare) sau să le dobândească până la efectuarea ultimei plăţi".
Din tabelele de salariaţi şi statele de plată existente la dosar rezultă că recurenta a avut un număr de 7 angajaţi, cu domiciliul în mediul urban, fiind lipsit de relevanţă, din această perspectivă, că recurenta ar fi desfăşurat unele activităţi în mediul rural (de altfel, se constată că recurenta a prestat servicii în mediul urban, cu încălcarea obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare).
În continuare, Înalta Curte mai reţine că, prin hotărârea pronunţată la data de 12 septembrie 2013, în cauza C-434/12, Slancheva sila EOOD, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că:
"(1) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condiţiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv.
Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor în cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.
Potrivit celui de-al doilea element, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. În această privinţă, instanţa de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane.
(2) Art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fie luate în considerare".
Analiza înscrisurilor depuse în cauză relevă atât elementele obiective, cât şi pe cele subiective necesar a fi întrunite cumulativ pentru a constata existenţa abaterii reţinute în sarcina recurentei.
În ceea ce priveşte elementul obiectiv, în esenţă, legăturile avute în vedere vizează următoarele aspecte;
- B. este asociat la C. SRL (25%) şi administrator la SC A. SRL;
- D. este asociat unic al SC A. SRL şi administrator al SC C. SRL (37.5%):
- între SC A. SRL şi C. SRL au fost încheiate contracte de prestări servicii;
- SC A. SRL şi C. SRL au acelaşi domeniu de activitate principal, cod CAEN 4120;
- societăţile au angajaţi comuni şi au procedat la preluarea de angajaţi de la una la cealaltă.
Elementele de ordin subiectiv sunt susţinute de relaţiile de familie dintre asociaţi şi administratori, astfel încât este evident că cele două societăţi pot fi definite drept "întreprinderi legate" în accepţiunea art. 4 parag. 4 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 346/2004.
Astfel, potrivit Legii "(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente."
Aceasta, în condiţiile în care finalitatea urmărită de schema de ajutor, constând într-o dezvoltare reală a vieţii rurale, nu a fost atinsă.
Prin urmare, în mod legal s-a reţinut în sarcina recurentei existenţa unei nereguli în accepţiunea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.
Critica recurentei privind faptul bugetul Uniunii Europene şi/sau fondurilor publice naţionale nu a suferit nici un prejudiciu nu poate fi reţinută de instanţa de control judiciar, întrucât neregula, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 este reprezentată de orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele ordonatorilor publici internaţionali şi/sau fondurilor publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.
Prin urmare, prejudiciul produs bugetului Uniunii Europene sau bugetelor naţionale poate fi real sau potenţial, iar producerea unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a fondurilor accesata atrage sancţiunea restituirii parţiale sau totale a acestora.
O încălcare a normelor din dreptul Uniunii, prin neîndeplinirea obiectivelor ca urmare a creării condiţiilor artificiale, constituie o neregulă care obligă autoritatea competentă din statul membru, să recupereze ajutorul financiar acordat, conform dispoziţiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011.
În jurisprudenţa sa, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (C- 465/10 pct. 47 şi C-199/03 pct. 31), statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării (C-465/10 pct. 32), regula generală fiind aceea că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obţinut prin comiterea unei nereguli (C-199/03 pct. 15) dar cu aplicarea principiului proporţionalităţii, consacrat de jurisprudenţa Curţii.
Se mai reţine şi că, prin soluţia de unificare a practicii judiciare adoptată de către secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa din 24 noiembrie 2014, s-a considerat că în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecţiei financiare pentru recuperarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, nu este condiţionată de existenţa unui prejudiciu asupra bugetului Uniunii Europene/fondurilor publice naţionale, cu excepţia situaţiilor expres şi limitativ prevăzute în anexa la ordonanţa de urgenţă, în care aplicarea corecţiei financiare este condiţionată de existenţa prejudiciului.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 63/F din 25 iunie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2019.
GGC - ED