Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2809/2019 AI generated

Direct appeal to the Supreme Court of a High Council of Magistracy decision: material jurisdiction lies with the Court of Appeal under Law No. 304/2004

Case Number Decizia nr. 2809/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's direct filing and remitted the case to the Bucharest Court of Appeal, Administrative and Fiscal Section, for competent adjudication, upholding the respondent's exception of lack of material jurisdiction. The dispute involved a challenge to a decision issued by the High Council of Magistracy regarding the dismissal of complaints filed under a specific judicial inspection case, which the appellant had erroneously submitted directly to the Supreme Court. Relying on Article 9 of Law No. 304/2004 regarding the organization of the judiciary, in conjunction with Article 96(1) of the Code of Civil Procedure and Articles 130 and 132 of the Code of Civil Procedure, the court determined that decisions of the High Council of Magistracy in matters outside constitutional disciplinary jurisdiction are appealable exclusively to the administrative sections of the courts of appeal, not to the Supreme Court, which lacks original jurisdiction for such first-instance administrative litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 130 alin. (1) C. proc. civ, art. 132 alin. (1) C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 96 alin. (1) C. proc. civ, art. 97 pct. 1 din C. proc. civ; Direct appeal to the Supreme Court of a High Council of Magistracy decision: material jurisdiction lies with the Court of Appeal under Law No. 304/2004: Competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă, conform art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată.

Keywords

AI generated
judicial inspection constitutional jurisdiction matter in dispute Civil Procedure Code disciplinary law challenge of administrative decisions

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei de clasare a plângerilor formulate din Dosarul nr. x/2018 al Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excepţia lipsei procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite şi, în temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal, ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

De asemenea, potrivit art. 96 alin. (1) C. proc. civ. "Curţile de apel judecă:

1. în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale;

2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă;

3. ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor."

Competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă, conform art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reclamantul A. formulează contestaţie împotriva Deciziei nr. 1 din 23613/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară:

"Hotărârile secţiei pentru judecători, respectiv ale secţiei pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situaţii decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, pot fi atacate la secţia de contencios administrativ a curţii de apel competente, conform dreptului comun."

Având în vedere textul de lege sus citat, se constată întemeiată excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi.

În consecinţă pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 129 coroborat cu art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite contestaţia formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1 din 23613/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2019.

GGC - ED