Judge wins salary recalculation after appeal withdrawal; tribunal's appeal rejected as unfounded
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice took note of the plaintiff's withdrawal of her appeal against the first-instance judgment partially granting her claim, and rejected as unfounded the appeal filed by the defendant Tribunal against the same judgment and the supplementary decision ordering inflation adjustment and statutory interest; consequently, the first-instance rulings remain in force, obliging the Ministry of Justice to issue a new salary classification order for the plaintiff as of 9 April 2015 under art. 1 alin. (5¹) of O.U.G. nr. 83/2014, as amended by Law nr. 71/2015, with salary set at the maximum level within the tribunal, and obliging the defendants to pay resulting salary differences with inflation adjustment and legal interest. The dispute concerned a judge's claim for salary recalculation at the maximum level for her function, grade, and seniority. The court held that art. 1 alin. (5¹) of O.U.G. nr. 83/2014, as approved and amended by Law nr. 71/2015, applies to judges, being designed to eliminate pay discrimination among personnel in the same public institution performing identical work, and that the interpretation of this provision was settled by the High Court's preliminary ruling Decision nr. 23/2016.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 406 C. proc. civ, art. 9 C. proc. civ, art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Judge wins salary recalculation after appeal withdrawal; tribunal's appeal rejected as unfounded: 1 alin. (5¹) of O.U.G. nr. 83/2014, as amended by Law nr. 71/2015, with salary set at the maximum level within the tribunal, and obliging the defendants to pay resulting salary differences with inflation adjustment and legal interest. The dispute concerned a judge's claim for salary recalculation at the maximum level for her function, grade, and seniority. The court held that art. 1 alin. (5¹) of O.U.G. nr. 83/2014, as approved and amended by Law nr. 71/2015, applies to judges, being designed to eliminate pay discrimination among personnel in the same public institution performing identical work, and that the interpretation of this provision was settled by the High Court's preliminary ruling Decision nr. 23/2016.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for taking formal note of the renunciation of the appeal by the claimant.
Legal basis for the final decision on the appeals (taking note of renunciation and rejecting the other appeal).
Rule applied as the legal basis for rejecting the appeal by the respondent Tribunalul Botoșani as unfounded.
Full text
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea formulată, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinului de salarizare, începând cu data de 09.04.2015, care să cuprindă indemnizaţia de încadrare şi sporurile în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei, la nivelul maxim din cadrul Tribunalului Botoşani, precum şi obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani la acordarea, începând cu data de 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţei salariale rezultate din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie anterior datei de 31.12.2009, în raport cu modalitatea stabilită după data de 01.10.2010, la nivel maxim, actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii efective, cât şi cu dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 3.604 din 17 noiembrie 2016, a admis în parte acţiunea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani, a obligat pârâtul ministrul justiţiei să emită pentru reclamantă, începând cu data de 09.04.2015, ordinul de încadrare salarială, cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere de către pârât fiind cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a obligat pârâţii să efectueze demersurile necesare şi să plătească reclamantei, începând cu data de 09.04.2015, eventualele diferenţe salariale rezultate în urma emiterii ordinului de încadrare salarială menţionat mai sus, respingând în rest acţiunea, ca nefondată.
Prin Sentinţa nr. 704 din 17.11.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantă privind completarea dispozitivului Sentinţei nr. 3.604 din 17.11.2016, şi a obligat pârâţii să plătească reclamantei şi actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor stabilite stabilite prin sentinţă, de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă acestor drepturi salariale, calculată pentru aceeaşi perioadă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei nr. 3.604 din 17 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., iar pârâtul Tribunalul Botoşani a declarat recurs împotriva Sentinţei nr. 704 din 2 martie 2017 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a completat dispozitivul Sentinţei nr. 3.604 din 17.11.2016.
1. Reclamanta A., arată că deşi a învestit instanţa şi cu capătul de cerere privind actualizarea diferenţelor salariale cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, în considerentele hotărârii singura menţiune a fost făcută în sensul că "pe cale de consecinţă Curtea va admite şi capătul accesoriu", iar în dispozitiv cererea privind actualizarea cu indicele de inflaţie şi dobânda legală nu a primit o soluţionare efectivă.
Recurenta mai susţine că din moment ce în cauză pârâţii au fost obligaţi să plătească, începând cu data de 09.04.2015, diferenţele salariale rezultate în urma emiterii ordinului de încadrare salarială, rezultă că în speţă sunt întrunite condiţiile atragerii răspunderii delictuale, pârâţii fiind obligaţi să efectueze demersurile necesare pentru realizarea încadrării salariale corecte conform noii reglementări.
2. Pârâtul Tribunalul Botoşani critică soluţia primei instanţe sub aspectul netemeiniciei şi nelegalităţii susţinând că drepturile cuvenite magistraţilor nu pot fi altele decât cele prevăzute de legislaţia specifică acestei categorii, astfel, determinarea acestora se realizează conform dispoziţiilor cuprinse în Anexa VI, Capitolul I din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Prin Ordinul nr. 4.680/C din 21.12.2016, Ministerul Justiţiei a dispus, conform art. 1 alin. (1) şi alin. (2) din ordin, ca începând cu data de 9 aprilie 2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivelul maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
În vederea emiterii Ordinelor ministrului justiţiei referitoare la salarizarea magistraţilor (judecători) şi asistenţilor judiciari, începând cu data de 09.04.2015, Ministerul Justiţiei, prin adresa din 27.02.2017, a solicitat colectarea de informaţii de la instanţele de judecată, informaţii ce se referă la încadrarea personalului, inclusiv aspecte de traseu profesional, respectiv modificări intervenite până la data de 28.02.2017, cu termen de completare până la data de 15.03.2017.
Prin urmare, angajatorul nu poate fi obligat să plătească alte drepturi salariale decât cele stabilite prin Legea-cadru de salarizare unitară a personalului plătit din fondurile publice. Legiuitorul fiind singurul în drept să stabilească/modifice cuantumul drepturilor salariale, precum şi orice suprimare sau eliminare a acestora.
4. Aspecte procedurale
Printr-o cerere distinctă, depusă la dosarul cauzei, reclamanta A. a solicitat să se ia act de renunţarea la judecarea recursului formulat împotriva Sentinţei nr. 3.604/2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
5. Soluţia instanţei de recurs
I. În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamanta A.
Înalta Curte, având în vedere cererea formulată de recurenta-reclamantă, prin care arată că înţelege să renunţe la judecata recursului, va lua act de aceasta.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit dispoziţiilor art. 406 C. proc. civ.:
"(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă.
(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.
(3) Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
(4) Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare.
(5) Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.
(6) Renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."
De asemenea, instanţa reţine faptul că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al reclamantului care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.
Astfel fiind, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 406 alin. (1) şi alin. (6) teza a doua din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunţarea la judecata recursului.
II. În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul Tribunalul Botoşani
Analizând sentinţa atacată, în raport cu actele dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, şi prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".
Rezultă, aşadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu excepţia personalului din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".
Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această prevedere se aplică şi în cadrul stabilirii cuantumului gradaţiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradaţie după anul 2010.
Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înţeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susţinut şi mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituţia României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariaţi şi nu toţi destinatarii actului normativ în discuţie, aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.
Principala critică adusă hotărârii atacate a fost aceea că prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015 nu s-ar aplica judecătorilor, dar critica este nefondată.
Asupra chestiunii legate de aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 a fost pronunţată Decizia nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunţarea reclamantei la judecarea recursului declarat împotriva Sentinţei nr. 3.604 din 17 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Tribunalul Botoşani împotriva Sentinţei nr. 704 din 2 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunţarea la judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Sentinţei nr. 3.604 din 17 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Tribunalul Botoşani împotriva Sentinţei nr. 3.604 din 17 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2019.
GGC - ED