Recovery of FEADR funds for artificial micro-enterprise eligibility and linked-entity aid limits

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Întreprindere Individuală A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 15290 din 9 mai 2014 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 4 martie 2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 146 din 6 iulie 2016, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată:

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Întreprindere Individuală A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv, pe de o parte magistratul fondului motivează că respinge acţiunea pe considerentul principal că s-au creat condiţii artificiale, în sensul că scopul depunerii proiectului a fost asigurarea unui avantaj nejustificat terţei societăţi, B. SRL Adică, unicul scop reţinut de judecător în crearea II A. a fost acela de a obţine finanţare şi a achiziţiona utilajele pe care B. SRL nu le putea obţine dat fiind că nu se încadra la categoria IMM-ului nou înfiinţat.

Pe de altă parte însă, recurenta a arătat că nu a creat niciun avantaj B. SRL, dat fiind că a prestat servicii către această unitate contra cost, la preţul pieţei. Pârâta a recunoscut la interogator că nu a făcut analiza preţului serviciilor prestate de II A. către B. SRL şi că, sub acest aspect, nu susţine că prestaţiile au fost efectuate la un preţ preferenţial. Judecătorul fondului, în contextul în care părţile practic de comun acord au acceptat că nu s-a dovedit că prestaţiile către B. au fost sub-evaluate, a consemnat înţelegerea părţilor pe acest aspect şi a luat act de poziţia lor, că nu mai solicită efectuarea expertizei de determinare a raportului dintre preţul efectiv practicat în raporturile cu B. SRL şi preţul de piaţă al acestor servicii. Nici judecătorul, din oficiu, nu a socotit oportună efectuarea acestei lucrări de expertiză şi nu a dispus efectuarea ei. Implicit a acceptat ideea că preţul serviciilor facturate către societatea cu răspundere limitată a fost preţul pieţei.

Faţă de aceste două idei mai sus expuse, consideră că există o contradicţie între considerentele hotărârii. Pe de o parte se susţine că s-a creau un avantaj societăţii B. SRL, iar pe de altă parte se acceptă ideea că serviciile prestată către acest operator economic au fost facturate la preţul pieţei. Mai este de subliniat că utilajele achiziţionate prin programul FEADR nu au fost înstrăinate către B. SRL şi societatea nu a beneficiat în alt mod de aceste bunuri. Singura relaţie dintre utilajele achiziţionate şi B. SRL a fost această prestare de servicii la preţul pieţei.

Un alt aspect vizat de judecătorul fondului pentru motivarea respingerii acţiunii a fost ideea că prin proiectul accesat de II A. scopul vizat de măsura 3.1.2. ai programului FEADR nu poate fi atins, respectiv dezvoltarea durabilă a economiei rurale, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale.

Din punctul recurentei de vedere, această susţinere importantă a judecătorului nu este bazată pe niciun argument solid, nu are la bază nicio argumentaţie, fiind o exprimare stereotip. Această parte importantă a hotărârii nu cuprinde motivele pe care se bazează. Judecătorul nu a motivat de ce a concluzionat că prin proiectul implementat nu s-a dezvoltat economia rurală a comunităţii din satul Belfir, nu s-au creat locuri de muncă şi nu s-au generat venituri adiţionale. În probaţiune, depune extras www.x.ro privind numărul de angajaţi al II A. - de unde rezultă crearea de locuri de muncă, respectiv declaraţia depusă la ANAF din care rezultă veniturile generate de II A.

Deci, ideea expusă de judecătorul fondului, pe lângă că nu cuprinde motivele pe care se bazează, este infirmată de probele scrise depuse la dosar.

Cât priveşte motivul de recurs prev. de pct. 8 "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.", cu aplicarea art. 20 din Legea nr. 554/2004, recurenta susţine că au fost aplicate greşit următoarele texte legale de drept material de către instanţa de fond: aplicarea art. 4 pct. 8 din Regulamentul 65/2011; neaplicarea disp. Art. 5 pct. 3 din acelaşi Regulament; neaplicarea art. 10 şi art. 12 din Ordinul 567/2008.

Practic recurenta susţine că judecătorul fondului a respins în mod greşit acţiunea, aplicând greşit dispoziţiile Regulamentului CE 65/2011 privind crearea de condiţii artificiale în scopul obţinerii unor avantaje, respectiv imposibilităţii atingerii scopului programului de finanţare - Măsura 312 a programului FEADR dispoziţiile Ordinului ce cuprinde dispoziţii de exonerare a unor agenţi economici de la rambursarea sumelor încasate.

La verificarea şi aprobarea proiectului depus de II A., Agenţia nu a depistat nicio neregulă, aprobând plata. În contra dispoziţiilor art. 12 din Ordinul 567/2008, Agenţia, la peste 3 ani de la semnarea Contractului de finanţare (2011 Contractul, 2014 procesul-verbal de constatare a neregulilor) a sancţionat recurenta cu retragerea sprijinului financiar pentru crearea de "Condiţii artificiale şi avantaj nejustificat pentru B. SRL" şi pentru faptul că a declarat în mod incorect că II A. se încadrează în categoria microîntreprinderilor.

Toate constatările reprezentanţilor autorităţii publice sunt făcute "din birou", fără a indica în concret care sunt motivele pentru care se consideră că "finalitate schemei de ajutor nu poate fi atinsă" elementul obiectiv - respectiv care sunt elementele de probă obiectivă pe baza cărora s-a stabilit că recurenta a urmărit prin accesarea fondurilor să obţină un avantaj care contravine măsurii 312 din cadrul PNDR - elementul subiectiv.

Totodată, este evident că în cauză art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE au fost încălcate, cât timp sancţiunea din partea Agenţiei este urmarea unor simple legături între proiectul său şi alte două proiecte, legătură de altfel, asumată.

Cât priveşte conceptul de "întreprinderi legate", care influenţează statutul de microîntreprindere a II A., arată că, pe de o parte sunt incidente disp. art. 12 din Ordin (AFIR era obligată să verifice aceste aspecte şi să nu acorde eventual aprobarea, nu să intervină la 3 ani de la verificarea iniţială, să aplice sancţiuni pentru presupusa nerespectare a unor condiţii pe care ea însăşi trebuia să le verifice). Pe de altă parte, incidenţa acestui termen de "întreprinderi legate" a fost legat de Agenţie de deţinerea de către "majorităţii" părţilor sociale ale B. SRL Or, cum a arătat, 50% nu reprezintă o majoritate.

Problema "fluxului tehnologic" a fost desfiinţată în faza cercetării judecătoreşti, AFIR şi judecătorul fondului acceptând ideea că utilajele nu sunt parte a fluxului tehnologic indicat în actul contestat.

Aşadar, în opinia recurentei AFIR nu a demonstrat că a creat condiţii artificiale, că a beneficiat de un avantaj nejustificat, că finalitatea schemei de ajutor nu a fost atinsă prin proiectul său, sau că a depăşit intensitatea sprijinului financiar.

Din punctul recurentei de vedere, acceptând ideea exprimată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Slanceva, este de competenţa instanţei naţionale să verifice cumulul de factori din care să rezulte elementul obiectiv şi elementul subiectiv, era obligatoriu ca judecătorul fondului să identifice în mod concret şi real avantajul nejustificat acordat terţului şi să "convingă" în privinţa tezei potrivit căreia scopul măsurii 3.1.2 nu poate fi atins. Ori, cum a susţinut şi mai sus, hotărârea şi motivarea este greşită şi lacunară sub acest aspect.

4. Apărările intimatei

Intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Astfel, în ceea ce priveşte motivul de recurs, potrivit căruia în speţă instanţa de fond în cuprinsul Sentinţei civile nr. 146/CA/2016 a procedat la indicarea unor motive contradictorii, arată că existenţa condiţiilor artificiale este dovedită de către instanţa de judecată în cuprinsul hotărârii, iar contrar susţinerilor recurentei-reclamante, situaţia de fapt este cea care face obiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

S-a procedat la verificarea documentară a proiectelor comparându-le intre ele din punct de vedere al sediului şi amplasamentului investiţiei, contractelor de prestări servicii şi veniturilor realizate în urma derulării acestora, etc, în contextul respectării prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a eco-condiţionalităţii privind măsurile de sprijin pentru dezvoltare rurală, conform căruia "nu sunt eligibili beneficiarii care au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a beneficia de finanţare în cadrul măsurilor PNDR, obţinând astfel depăşirea intensităţii sprijinului financiar".

În continuare intimata a indicat că sunt îndepliniţi în speţă, atât indicatorii fizici, cât şi cei funcţionali-legali, dar şi cei de afacere/contabili/financiari.

S-a precizat că, prin prisma unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice "care acţionează în mod concertat, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf;

D-nul A. deţinea 50% din SC B. SRL şi 50% din SC C., prin urmare beneficiarul era legat de aceste societăţi. Cele două firme sunt firme legate care funcţionează pe aceeaşi piaţa relevanta ori pieţe adiacente şi nu mai respecta criteriu de eligibilitate - neîncadrarea în categoria de micro-întreprindere potrivit art. 4 al Legii nr. 346/2004.â

Codul CAEN principal al SC B. SRL este - 4221 - Lucrări de construcţii a proiectelor utilitare pentru fluide - iar al II. A. este 4312- Lucrări de pregătire a terenului.

Se observă că cele două firme îşi desfăşoară activitatea pe pieţe adiacente, II A. prestează servicii situate direct în amonte pe piaţa SC B. SRL.

Cele două firme sunt firme legate care funcţionează pe aceeaşi piaţă relevantă ori pieţe adiacente şi nu mai respectă criteriu de eligibilitate - neîncadrarea în categoria de micro-întreprindere potrivit art. 4 al Legii nr. 346/2004.

Codul CAEN principal al SC B. SRL este - 4221 - Lucrări de construcţii a proiectelor utilitare pentru fluide - iar al II. D. este 4312- Lucrări de pregătire a terenului.

Se observă că toate aceste entităţi juridice firme îşi desfăşoară activitatea pe pieţe adiacente sens în care trebuie reiterat faptul că II D. prestează servicii situate direct în amonte pe piaţa SC B. SRL.

În ceea ce priveşte rezonabilitatea preţurilor practicate de către recurenta reclamantă arătă că nu poate exista, şi prin urmare nu poate fi reţinută nici de către instanţa de judecată, o înţelegere tacită în ceea ce priveşte acest aspect, întrucât în cuprinsul răspunsului la interogatoriu depus în prezenta cauza, Agenţia a înţeles să sublinieze faptul că neregulile care au format obiectul procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din data de 04.03.2014 şi a Deciziei nr. 15.290 din data de 09.05.2014 de soluţionare a contestaţiilor nu vizează rezonabilitatea preţurilor practicate de întreprinderea Individuală A., prin urmare acest tip de analiză nu a fost efectuată.

Se mai precizează că judecătorul fondului a explicat care este considerentul pentru care scopul măsurii 312 şi anume acela al dezvoltării durabile a economiei rurale în scopul creşterii numărului de locuri de muncă nu poate fi atins de către proiectul depus de către întreprinderea Individuala A., având în vedere că proiectele solicitanţilor ai căror acţionari majoritari au în derulare alte proiecte finanţate prin FEADR în cadrul acestei măsuri, nu sunt eligibile.

Mai susţine recurenta reclamantă că retragerea sprijinului financiar acordat întreprinderii Individuale A. s-a făcut fără a se menţiona exact care e considerentul pentru care a declarat în mod incorect că se încadrează în categoria microîntreprinderilor.

Toate argumentele de fapt şi de drept prezentate în cuprinsul Capitolul 5. - Prezentarea aspectelor verificate. Capitolul 6. - Motivele de fapt, Capitolul 7. - Temeiul de drept al actului administrativ reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din data de 04.03.2014 precum şi în cuprinsul întâmpinării formulate şi depusă în prezenta cauză explicitează pe larg atât noţiunea de întreprinderi legate cât şi aceea de creare de condiţii artificiale, sens în care apreciază că nu mai este necesară reluarea acestora.

Obligaţia instituţiei cu privire la recuperarea integrală a sumelor acordate beneficiarilor care au încercat eludarea prevederilor legale reiese din prevederile Art. 5 alin. (1) "Recuperarea sumelor plătite necuvenit" din Regulamentul (UE) NR. 65/201.

Analizând aceste aspecte s-a constatat că în acest caz "ajutorul de minimis" a depăşit fondul maxim nerambursabil de 200.000 de euro de care poate beneficia un solicitant în cursul a trei ani fiscali, prin crearea de entităţi juridice care au accesat simultan Măsura 312, întrucât în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul ca s-au creat condiţii artificiale de către beneficiarul contractului "prin fracţionarea artificială a investiţiei pentru a beneficia de finanţare în cadrul Măsurii 312 din PNDR, obţinând astfel depăşirea plafonului maxim nerambursabil al sprijinului financiar", instituţia intimată fiind obligată să procedeze la recuperarea în integralitate a finanţării acordate.

Similitudinile dintre proiectele menţionate nu pot fi considerate doar coincidente, ci conduc la concluzia că aceşti beneficiari au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine un avantaj ce contravine schemei de ajutor financiar, iar aceştia au divizat artificial un proiect FEADR pe măsura 312 în două proiecte de dimensiune mai mică, în scopul depăşirii plafonului maxim în valoare de 200.000 euro.

Prin semnarea Contractului de Finanţare, beneficiarul şi-a asumat în totalitate prevederile contractuale, printre care Art. 11 alin. (3) din Anexa I la Contract, care stipulează că în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului. Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti. în aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă. Arată astfel că AFIR are obligaţia luării tuturor măsurilor corective necesare, pe toata perioada de valabilitate a Contractului de Finanţare şi indiferent de momentul constatării neregulilor.

Referitor la motivul de recurs potrivit căruia instanţa de fond a apreciat în mod greşit că recurenta-reclamantă "a încălcat prevederile contractuale", precum şi faptul că, în opinia recurentei-reclamante, aplicaţia şi-a îndeplinit obiectivele, apreciază că acest punct de vedere nu este conform realităţii.

Contrar celor susţinute de Reclamantă, în accepţiunea contractului de finanţare semnat între părţi, după momentul încheierii contractului, în etapa verificării obiectivelor propuse prin cererea de finanţare, intimata poate proceda la recuperarea sumelor devenite neeligibile, prin neîndeplinirea obiectivului proiectului.

Având în vedere cele mai sus expuse, rezultă că actele administrative a căror anulare se solicită au fost emise doar ca urmare a încălcării de către beneficiar a prevederilor contractuale, în cazul încălcării clauzelor contractuale, intimata îşi rezerva dreptul de a recupera ajutorul financiar acordat.

Toate aceste obligaţii au fost cunoscute şi asumate de beneficiar încă de la semnarea contractului, astfel că acesta nu poate susţine că nu a cunoscut aceste prevederi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Un prim argument de nelegalitate se referă la incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit acestui text de lege, casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Prin urmare, textul legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Astfel, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, şi de altfel ea se circumscrie şi noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 28.04.2005 în cauza Albina c. României şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

Pe de altă parte, tot atât de adevărat este că în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în repetate rânduri că, în general instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate în litigii (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului Van de Hurk c. Olandei, şi hot. Perez c. Franţei).

Circumstanţiind aceste aspecte teoretice la speţa dedusă judecăţii, se observă că, în cauză, recurenta a invocat motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 detaliat mai sus, în legătură cu faptul că există o contradicţie între considerentele hotărârii. Pe de o parte se susţine că s-a creat un avantaj societăţii B. SRL, iar pe de altă parte se acceptă ideea că serviciile prestată către acest operator economic au fost facturate la preţul pieţei.

Această contradicţie indicată de recurentă nu poate fi primită de instanţa de recurs, în contextul aplicării prevederilor mai sus analizate, întrucât contradicţia în considerentele hotărârii trebuie să fie atât de flagrantă, încât să facă imposibilă verificarea raţionamentului instanţei de fond şi a exercitării controlului judiciar, ceea ce, în speţă, nu este cazul.

Mai mult, s-a arătat că susţinerea potrivit căreia scopul vizat de măsura 3.1.2. ai programului FEADR nu poate fi atins, este o exprimare stereotip şi nu este bazată pe niciun argument solid, nu are la bază nicio argumentaţie.

Din verificarea hotărârii atacate, referitor la această critică, se observă că prima instanţă a statuat că " înfiinţarea unei societăţi noi cu unicul scop de a beneficia de finanţare nerambursabilă un operator economic existent, care nu îndeplineşte din diverse motive condiţiile pentru obţinerea finanţării şi a cărui activitate este practic completată prin înfiinţarea noii societăţi nu contribuie la realizarea scopului programului FEADR măsura 312, existând astfel elementul obiectiv necesar pentru a se putea face aplicarea prevederilor articolului 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011.", iar motivarea de mai sus infirmă susţinerile recurentei.

Prima instanţă a analizat argumentele ambelor părţi, precum şi probele administrate şi în baza acestora şi a concluziilor proprii a adoptat soluţia recurată, care este temeinici motivată din perspectiva art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, hotărârea instanţei de fond este la adăpost de critică şi nu poate fi reformată în condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, având în vedere că a argumentat soluţia adoptată şi a întemeiat motivarea acesteia pe argumente pertinente şi logice.

Al doilea argument de nelegalitate invocat de recurentă se referă la incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Concret, recurenta pretinde că judecătorul fondului a respins în mod greşit acţiunea, aplicând greşit dispoziţiile Regulamentului CE 65/2011 privind crearea de condiţii artificiale în scopul obţinerii unor avantaje, respectiv imposibilităţii atingerii scopului programului de finanţare - Măsura 312 a programului FEADR dispoziţiile Ordinului ce cuprinde dispoziţii de exonerare a unor agenţi economici de la rambursarea sumelor încasate.

Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei privind inexistenţa neregulii, nu pot fi reţinute, având în vedere că atât autoritatea intimată cât şi instanţa de fond au făcut o analiză pertinentă a elementelor ce justifică în cauză crearea de condiţii artificiale pentru obţinerea finanţării.

Cu titlu de principiu, prin crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii finanţării nerambursabile se contravine obiectivelor măsurii 312 finanţată prin FEADR, printre care şi obiectivul general şi anume dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole. Astfel că, suspiciunea de creare a unor condiţii artificiale de eligibilitate în vederea obţinerii finanţării nerambursabile, a devenit certitudine odată cu existenţa pe ansamblu a unor circumstanţe subiective şi obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor de implementare prevăzute în cererea de finanţare, obiectivul urmărit în cadrul măsurii 312 finanţată prin FEADR nu a fost atins.

În ceea ce priveşte noţiunea de "condiţii artificiale", se va porni de la Hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-343/12 având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene de Administrativen sad Sofia-grad (Bulgaria), în procedura Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia, ale cărei considerente nu vor mai fi reluate, întrucât au fost redate pe larg de instanţa de fond.

Astfel, în privinţa elementului obiectiv s-a constatat că reclamanta şi I.I. E. au sediul la aceeaşi adresă, în două camere alăturate, că spaţiul de garare a utilajelor nu este delimitat şi că activitatea ambelor entităţi juridice este clasificată CAEN 4312 - lucrări de pregătire a terenului.

Totodată, este un fapt necontestat că A. şi D. sunt asociaţi cu 50% din părţile sociale la societatea B. SRL care a asigurat cofinanţarea ambelor proiecte (al reclamantei şi al I.I. E.), iar B. SRL este un client important al reclamantei şi al I.I. E., o parte semnificativă din contractele încheiate de către reclamantă fiind încheiate cu această terţă societate.

Mai mult, utilajele achiziţionate au fost găsite pe şantierele B. SRL din Viişoara şi Aştileu, identificate atât bunuri achiziţionate de I.I. A. cât şi de I.I. E., pe fiecare dintre şantiere. În acest context, nu poate fi ignorat nici faptul că potrivit celor constatate la vizita pe teren, se poate trage concluzia ca utilajele nu pot funcţiona independent, ele făcând parte dintr-un flux tehnologic.

De asemenea, B. SRL activează pe o piaţă adiacentă celei pe care îşi desfăşoară activitatea reclamantul şi că această societate a asigurat finanţarea atât pentru proiectul depus de reclamantă cât şi pentru cel depus de către I.I. E., iar utilajele achiziţionate au fost găsite pe şantierele finanţatorului.

În ceea ce priveşte elementul subiectiv, în mod legal a reţinut instanţa de fond că legăturile de familie între asociaţii celor două societăţi menţionate anterior, legăturile juridice şi economice între societatea reclamantă şi B. SRL, privite în ansamblul lor şi nu izolat, sunt de natură a duce la concluzia că prin înfiinţarea societăţii reclamante s-a urmărit avantajarea terţei societăţi terţei B. SRL într-un mod care contravine obiectivelor programului FEADR măsura 312.

Aşadar, toate aceste elemente coroborate, au condus în mod legal atât autoritatea publică, cât şi instanţa de fond către concluzia către cele două societăţi nu sunt autonome, date fiind relaţiile de rudenie constatate, legăturile juridice create, prin încheierea contractelor de comodat sau de împrumut a unor sume de bani, legăturile economice, prin prestarea unei treimi dintre serviciile uneia dintre societăţi către cealaltă societate ori legăturile geografice. Toate aceste elemente analizate separat nu pot avea o consecinţă juridică, însă coroborate cu întreaga situaţie de fapt generată de derularea contractului de finanţare, creează aparenţa faptului că recurenta nu reprezintă o microîntreprindere de sine-stătătoare, aptă să realizeze obiectivul general al măsurii 312 (elementele obiective) - acela de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă şi de a consolida astfel structura economică în zona rurală.

Ca atare, în mod legal a stabilit instanţa de fond că aspectele care compun elementele subiectiv şi obiectiv, coroborate, conduc la concluzia reţinută de echipa de control, în sensul creării artificiale, în scopul obţinerii finanţării nerambursabile, a unei societăţi aparent autonome, controlată în realitate de o altă societate, care activează pe acelaşi segment de piaţă şi care nu îndeplinea condiţiile necesare obţinerii finanţării în cadrul măsurii 312, întrucât beneficiase anterior de finanţare în cadrul măsurilor 3.1, Program Sapard şi 121, Program FEADR.

În privinţa criticilor referitoare la greşita reţinere a conceptului de întreprinderi legate, se observă că în jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a statuat că în conformitate cu prevederile articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii: "unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau ai unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă, şi de asemenea ca se consideră că acţionează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează, pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză, o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu poate în mod necesar să fie subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări."

Ca atare, simpla împrejurare că recurentul deţine doar 50% din părţile sociale ale B. SRL, care în opinia sa nu reprezintă o majoritate, nu este aptă să infirme constatările autorităţii în această privinţă.

O ultimă critică a recurentei se referă la faptul că intimata AFIR a încălcat prevederile art. 4, 5 şi 37 din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv nu şi-a îndeplinit obligaţiile de monitorizare trimestrială pentru realizarea efectivă a unui control preventiv şi de identificare şi gestionare a riscurilor şi pentru informarea beneficiarilor cu privire la riscul producerii de nereguli, precum şi faptul că procesul-verbal a fost încheiat după mai bine de 3 ani de la aprobarea proiectului şi încheierea contractului de finanţare.

În acest sens, se observă că potrivit reglementărilor legale, una din principalele atribuţii ale AFIR este efectuarea de controale, ori de câte ori se consideră necesar, la beneficiarii proiectelor finanţate prin SAPARD şi FEADR, după efectuarea plăţii, pentru a stabili dacă eligibilitatea şi condiţiile acordării ajutorului financiar nerambursabil continuă să fie respectate.

Astfel, deşi la momentul încheierii contractului a fost verificată, din punct de vedere formal, îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, totuşi la acel moment Agenţia nu a avut la dispoziţie toate datele privind implementarea proiectului şi modalitatea de derulare a acestuia, astfel încât este îndreptăţită ca pe perioada de monitorizare să supună beneficiarii unor controale ex post, tocmai pentru stabilirea eventualelor nereguli, aşa cum sunt ele definite de O.U.G. nr. 66/2011.

Mai mult, potrivit prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a Eco-condiţionalităţii în ceea ce priveşte măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală, A.P.D.R.P. trebuie să se asigure că: "Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste de plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."

Pe de altă parte, conform art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011: "În cazul în care, pe parcursul perioadei de monitorizare, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sesizează că proiectul nu respectă cerinţele de durabilitate/sustenabilitate prevăzute de procedurile aplicabile se va proceda la întocmirea de procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 şi 21, în scopul recuperării creanţei bugetare rezultate din nereguli, cu excepţia cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internaţional prevăd altfel."

Aşadar, stabilirea faptului că la momentul încheierii contractului au fost create condiţii artificiale pentru accesarea finanţării, poate fi efectuată şi ulterior acestui moment, cu atât mai mult cu cât existenţa condiţiilor artificiale se verifică atât în raport de conduita reclamantei la momentul încheierii contractului cât şi în raport de activitatea sa ulterioară.

Prin urmare, verificarea formală a îndeplinirii condiţiilor de accesare a finanţării, la momentul încheierii contractului, nu împiedică autoritatea să verifice menţinerea acestor condiţii şi a scopului măsurii pe toată durata de derulare a contractului, inclusiv din perspectiva celor declarate iniţial, care coroborate cu activitatea ulterioară, pot conduce la concluzia existenţei unei nereguli.

Totodată, se constată că numai o parte dintre elementele identificate subzistau la data depunerii cererii de finanţare restul de elemente au fost constatate în urma verificărilor modului de menţinere a criteriilor de eligibilitate rezultând din analiza felului în care beneficiarul a înţeles să implementeze proiectul.

Împrejurarea că pârâta a aprobat încheierea contractului, în urma unor verificări efectuate în baza unor proceduri interne, iar ulterior a aprobat cererile de plată, nu poate conduce la exonerarea de răspundere a beneficiarului pentru eventualele nereguli constatate pe perioada de derulare a proiectului finanţat.

Este adevărat că AFIR avea obligaţia legala de a verifica condiţiile de eligibilitate înainte de acordarea ajutorului, însă atribuţiile intimatei pârâte de verificare a îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate se întinde pe toată durata de derulare a contractului, astfel că dacă la momentul acordării ajutorului, nu au existat toate premisele constatate ulterior, nu se poate vorbi de faptul că prin depistarea acestora în cadrul unei acţiuni de control, autoritatea ar fi săvârşit un abuz de putere publică.

Mai mult, în cauză, stabilirea existenţei condiţiilor artificiale s-a efectuat pe baza unui proces complex de coroborare a mai multor elemente (inclusiv a acţiunilor desfăşurate de părţi pe parcursul derulării contractului) care luate în ansamblu au creat convingerea autorităţii că s-au încălcat dispoziţiile legale, iar nu prin simpla verificare formală a îndeplinirii condiţiilor de la momentul acordării finanţării.

În consecinţă, nu se poate vorbi de o eventuală nulitate a contractului pentru motivul săvârşirii unui abuz de putere publică din partea AFIR.

Tot în legătură cu acest motiv de recurs, se mai impune precizarea că, în mod evident, beneficiarul a avut cunoştinţă despre aplicarea legislaţiei în materia acordării fondurilor europene nerambursabile încă de la momentul întocmirii cererii de finanţare prin Ghidul Solicitantului pentru măsura 312, ghid pus la dispoziţia potenţialilor beneficiari.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că prezentul recurs este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea 544/2004 şi disp. art. 497 C. proc. civ., va dispune respingerea acestuia, cu consecinţa menţinerii sentinţei pronunţate de instanţa de fond ca legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Întreprindere Individuală A. împotriva Sentinţei nr. 146 din 6 iulie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2019.

GGC - GV