Appeals against salary recalculation for judges dismissed as devoid of interest following implementation of Ministerial Order 4680/C/2016

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită ordin şi să stabilească cuantumul salariului de bază în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 71/2015, obligarea pârâţilor la stabilirea unui cuantum al salariului de bază şi al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcţii similare cu ale reclamantelor şi la plata diferenţelor salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim şi cele încasate, începând cu data de 09.04.2015 la zi, sume actualizate cu rata indicelui de inflaţie la data plaţii efective.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de pârâţi de la data scadenţei până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 149 din 8 iunie 2016, a admis acţiunea formulată de reclamante, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită ordin şi să stabilească cuantumul salariului acestora în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015, inclusiv sub aspectul acordării sporului de doctorat.

Totodată, a obligat pârâţii să plătească reclamantelor diferenţele salariale rezultate, începând cu 9.04.2015, actualizate, şi la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de la data scadenţei la fata plăţii efective, respingând ca nedovedită cererea privind cheltuielile de judecată solicitate.

3. Căile de atac exercitate

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În motivarea căii de atac, pârâtul Ministerul Justiţiei a susţinut că în mod greşit prima instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 sunt aplicabile categoriei profesionale a magistraţilor, având în vedere că acestea constituie o normă de excepţie ce vizează expres şi limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, iar în cazul sistemului justiţiei, categoria funcţionarilor publici şi personalul contractual, acestea fiind singurele categorii salarizate la acelaşi nivel cu personalul din Parlament.

În ceea ce priveşte acordarea sporului pentru titlul de doctor începând cu data de 09.04.2015, conform Legii nr. 71/2015, a făcut trimitere la prevederile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014, precizând că dispoziţii similare se regăsesc şi în legile anuale de salarizare anterioare, iar cât priveşte obligarea la plata diferenţelor salariale solicitate arată că ministerul, în calitate de ordonator principal de credite, are exclusiv rolul de a asigura fondurile necesare instanţelor şi instituţiilor din subordine, astfel plata drepturilor se efectuează de instanţa angajatoare.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Tribunalul Bucureşti a arătat că sunt nejustificate obligaţiile instituite în sarcina sa, în calitate de ordonator terţiar de credite, având în vedere că nu are posibilitatea legală de a acorda drepturile băneşti solicitate în lipsa ordinelor emise de Ministerul Justiţiei, acesta din urmă având atribuţii în emiterea ordinelor privind încadrarea judecătorilor şi stabilirea drepturilor salariale ale acestora, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari şi terţiari.

În privinţa sporului de doctorat, a apreciat că se impune să fie avută în vedere Decizia nr. 1485/27.06.2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, având ca obiect cererea reclamantelor pentru acordare de despăgubiri reprezentând acest spor.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii pretenţiilor formulate de reclamante în contradictoriu cu Tribunalul Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimatele-reclamante au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită ordin şi să stabilească cuantumul salariului de bază în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 71/2015 şi obligarea pârâţilor la stabilirea unui cuantum al salariului de bază şi al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcţii similare cu ale reclamantelor şi la plata diferenţelor salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim şi cele încasate, începând cu data de 09.04.2015 la zi, sume actualizate cu rata indicelui de inflaţie la data plaţii efective.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de pârâţi de la data scadenţei până la data plăţii efective.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamante.

Înalta Curte constată că, la data de 21.12.2016, a fost emis Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4680/C, în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015, urmare şi a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Astfel, prin ordinul menţionat mai sus, la art. 1 s-a dispus că: "Începând cu 9.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

La art. 2 din ordinul menţionat se prevede că: "Începând cu 1 august 2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Înalta Curte reţine că, pentru aplicarea art. 1 alin. (51) O.U.G. nr. 83/2014, la stabilirea indemnizaţiei intimatelor-reclamante, s-a ţinut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de bază şi al sporurilor pentru funcţia similară, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, diferenţele băneşti rezultate din calcularea în acest mod a drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015.

Aşa fiind, în cauză se pune problema subzistenţei interesului în promovarea căilor de atac exercitate.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că, în speţă, recurenţii nu mai justifică un interes în soluţionarea prezentelor căi de atac, în condiţiile în care, în cursul soluţionării cauzei, la data de 21.12.2016, s-a procedat la emiterea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/2016, prin care judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţilor judiciari li s-au acordat drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecăţii.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate, ca fiind lipsite de interes, ţinând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 149 din 8 iunie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2019.

GGC - GV