Certification exam challenge annulled; annulment motion rejected as unfounded and time-barred.

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii. Sentinţa primei instanţe.

Prin acţiunea înregistrată, iniţial, pe rolul Tribunalului Braşov, la data de 06.10.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, anularea Adreselor nr. x/05.09.2016 şi nr. y/07.09.2016 emise de pârât cu privire la contestaţia ce a formulat-o privind rezultatele examenului de atestare tehnico-profesională din 21.06.2016.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nr. 777/2003 şi a Procedurii Operaţionale pentru atestarea tehnico-profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii pentru competenţele verificator de proiecte, expert tehnic, responsabil tehnic cu execuţia.

Tribunalul Braşov, prin Sentinţa civilă nr. 445 din 22 martie 2017, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi calitatea pârâtului de autoritate publică centrală.

Prin Sentinţa nr. 101 din 14 iunie 2017, Curtea de Apel Braşov a respins acţiunea formulată şi completată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, ca nefondată.

2. Recursul formulat împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea cererii de recurs.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate invocată în faţa instanţei de fond, recurentul a susţinut că în mod nelegal a fost respinsă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Ordinul Ministerului Lucrărilor publice, Transporturilor şi Locuinţei nr. 777/2003 şi a Procedurii Operaţionale pentru atestarea tehnico-profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii pentru competenţele verificator de proiecte, expert tehnic, responsabil tehnic cu execuţia (ediţia III, revizia 2 din 10.03.2015).

Pe fondul cauzei, a arătat că intimatul MDRAPFE a organizat din 2003 până în prezent examene de atestare tehnico-profesională a specialiştilor în construcţii fără a avea o bază legală, aspect menţionat chiar în referatul de aprobare a proiectului de Ordin pentru aprobarea procedurii privind atestarea verificărilor de proiecte şi a experţilor tehnici în construcţii.

A precizat că numărul verificărilor de proiecte a experţilor tehnici atestaţi în ultimii doi ani (şi nu numai) este extrem de relevant, având în vedere modalitatea subiectivă şi discreţionară de atestare a specialiştilor în construcţii de către un grup organizat la nivelul departamentului de atestări din cadrul instituţiei pârâte.

3. Decizia instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 1985 din 16 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

A reţinut instanţa că, astfel cum reiese din actele şi lucrările dosarului, examenul de atestare tehnico-profesională la care a participat recurentul-reclamant a fost organizat în baza Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, a H.G. nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor şi a Ordinului MLPTL nr. 777/26.05.2003, pentru aprobarea îndrumătorului pentru atestarea tehnico-profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii.

Recurentul-reclamant s-a înscris pentru examenul de atestare tehnico-profesională din data de 21 iunie 2016, pentru competenţa de verificator de proiecte/expert tehnic (V) - securitate incendiu, fiind respins.

Prin contestaţia formulată sub nr. x/26.07.2016 reclamantul a solicitat reexaminarea pentru cerinţa esenţială C în termen de 30 de zile de la data formulării contestaţiei de către o altă comisie în condiţiile prevăzute de Ordinul MLPAT nr. 77/28.10.1996.

Prin adresele înregistrate sub nr. x din 5 septembrie 2016 şi nr. 69340 din 7 septembrie 2016, intimatul-pârât a răspuns recurentului în sensul că rezultatul examenului de atestare a fost însuşit de acesta, prin semnarea fişei de examinare fără a formula obiecţiuni.

În ceea ce priveşte cererea de reexaminare, din actele dosarului reiese că recurentului i s-a comunicat faptul că legislaţia în vigoare nu cuprinde prevederi referitoare la reexaminarea candidatului declarat respins la examenul de atestare.

Mai mult, s-a menţionat că toţi candidaţii declaraţi respinşi la examenul de testare au dreptul de a-şi depune cererea de participare la reexaminare după o perioadă de 6 luni de la respingere, conform art. 21 din Îndrumătorul pentru atestarea tehnico-profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii aprobat prin Ordinul MLPTL nr. 777/2003.

A apreciat instanţa de recurs că soluţia curţii de apel reflectă interpretarea şi aplicarea judicioasă a cadrului normativ la situaţia de fapt relevată de înscrisurile administrate.

Prevederile art. 3 din Ordinul MLPTL nr. 777/26.05.2003 dispun că "examinarea în vederea atestării tehnico-profesionale a specialiştilor cu activitate în construcţii se va face de către comisii tehnice distincte în funcţie de obiectul atestării, înfiinţate în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei" iar, potrivit art. 7, "atestarea tehnico-profesională a specialiştilor verificatori de proiecte se face în urma examinării acestora de către o comisie de specialişti, conform prevederilor art. 5 din Regulamentul de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor" pe baza unui dosar care trebuie să cuprindă obligatoriu documentele enumerate în alin. (2) al articolului 7 din Ordin.

Dispoziţiile art. 21 din Ordin prevăd că "solicitanţii respinşi de comisia de examinare pot reveni cu o nouă cerere de atestare după o perioadă de minimum 6 luni. În acest scop, solicitanţii vor întocmi un nou dosar în care vor înscrie şi realizările din ultima perioadă de activitate".

A reţinut instanţa de recurs că pârâtul şi-a argumentat în mod corect răspunsul la cererile recurentului, în acord cu legislaţia în vigoare.

Nici critica recurentului referitoare la anularea tuturor atestatelor tehnico-profesionale emise de MDRAPFE din anul 2003 şi până în prezent pentru competenţele de verificator de proiecte şi expert tehnic nu a fost reţinută de instanţă, constatând că nu sunt invocate motive concrete de nelegalitate a respectivelor atestate.

Referitor la critica privind respingerea în mod greşit de către instanţa fondului a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nr. 777/2003 şi a Procedurii Operaţionale pentru atestarea tehnico-profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii pentru competenţele verificator de proiecte, expert tehnic, responsabil tehnic cu execuţia, Înalta Curte a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile art. 29 alin. (1)-(5) din Legea nr. 47/1992, în sensul că se invocă dispoziţii cu privire la alte acte normative decât cele cu privire la care se poate invoca o astfel de excepţie, respectiv, lege sau ordonanţă.

4. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 185 din 16 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a formulat contestaţie în anulare recurentul-reclamant A., întemeiată pe dispoziţiile art. 503 C. proc. civ.

4.1. A susţinut contestatorul că decizia de recurs este netemeinică, omiţând să cerceteze toate aspectele menţionate în recurs.

În ceea ce priveşte lipsa invocării motivelor concrete de nelegalitate a atestatelor pentru care a fost solicitată anularea, a arătat contestatorul că nu există o legislaţie pentru organizarea examenelor, acestea fiind organizate fără o bază legală.

Referitor la aspectul contestaţiei, există diferenţă între contestaţia unui examen şi participarea la un alt examen, fiind două activităţi, examinare fără drept de contestaţie şi o altă examinare, nefiind vorba despre o reexaminare care să reflecte cunoştinţele de la data examinării originale. Baza legală în vigoare la data examinării nu conţinea date cu privire la contestaţie, dar, în acelaşi timp, nu conţinea nici date cu privire la modul de desfăşurare a examenului.

A mai apreciat că instanţa nu a tratat solicitarea de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 201 din Legea nr. 10/1995 prin care nu sunt respectate drepturile prevăzute la art. 24 alin. (1), art. 41 alin. (1) şi art. 45 din Constituţia României, limitându-i accesul la muncă şi îngrădindu-i dreptul la apărare. Astfel, sunt respectate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Referitor la solicitarea de daune materiale şi morale, acestea au intervenit ulterior chemării în judecată a pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, reprezentând venituri neobţinute şi compensaţii pentru stresul şi timpul investit în această cauză.

4.2. Ulterior, la data de 12.10.2018, contestatorul a formulat completare a contestaţiei în anulare, întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

A apreciat că instanţa de recurs, la fel ca şi instanţa de fond, nu a observat statutul special al Legii nr. 554/2004 faţă de procedura prevăzută de C. proc. civ.

Instanţa de recurs nu a observat că hotărârea de fond este nelegală pentru că nu conţine motivele de drept, element obligatoriu pentru îndeplinirea prezumţiei de validitate a unei hotărâri judecătoreşti, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instituţia recursului în materia administrativă este definită de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Astfel, acţiunea instanţei de recurs nu este legală şi nu se încadrează în procedura legală, pentru că, din dispozitivul hotărârii, rezultă că instanţa de recurs a judecat pe fond fără a fi declarat recursul admis conform tezei I sau să fi menţionat teza a III-a a art. 20 din lege, privitor la lipsa părţii care a fost nelegal citată la administrarea probelor.

A mai apreciat contestatorul că o altă eroare materială evidentă este motivaţia de drept a recursului declarat ca nefondat în temeiul ilogic şi neinteligibil aplicat situaţiei de fapt al invocării prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi prevederilor art. 496 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată calea de atac formulată, pentru următoarele considerente.

1. Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Prin cererea formulată iniţial (expusă la pct. 4.1. al prezentei decizii), contestatorul a invocat faptul că instanţa a omis să analizeze susţinerile sale, motiv prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Ulterior, şi-a completat contestaţia în anulare (pct. 4.2. al prezentei decizi) invocând şi pct. 2 al art. 503 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că soluţia instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale.

2. În ceea ce priveşte completarea contestaţiei în anulare, formulată la data de 12.10.2018 (data poştei aplicate pe plicul prin care a fost înaintată cererea, aflat la dosar), Înalta Curte constată că este tardiv formulată.

Potrivit art. 506 C. proc. civ.,

"Art. 506 - (1) Contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.

(2) Contestaţia se motivează în termenul de 15 zile prevăzut la alin. (1), sub sancţiunea nulităţii acesteia.".

Decizia ce face obiectul contestaţiei în anulare a fost comunicată contestatorului la data de 24.09.2018, termenul pentru motivarea contestaţiei împlinindu-se la data de 10.10.2018.

Completarea contestaţiei a fost depusă la data de 12.10.2018, peste termenul prevăzut de lege, susţinerile contestatorului referitoare la o aşa-zisă eroare materială neputând fi avute în vedere.

3. Astfel, Înalta Curte va analiza susţinerile contestaţiei în anulare formulate iniţial, cu respectarea termenului prevăzut de lege.

Contestatorul a invocat art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială, potrivit căruia hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când instanţa de recursa omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Analizând considerentele deciziei atacate, expuse la pct. 3 al prezentei decizii, Înalta Curte constată, contrar aprecierilor contestatorului, că instanţa de recurs a răspuns în mod amplu tuturor motivelor de recurs, răspunzând cu privire la fiecare argument invocat prin recurs.

Contestatorul face o aşa-zisă analiză a noţiunii de "examen" organizat de autoritatea pârâtă şi susţine, fără a motiva şi argumenta în niciun fel, că nu ar exista bază legală pentru organizarea examenelor.

De asemenea, îşi expune punctul de vedere cu privire la contestaţia unui examen şi participarea la un alt examen, fără a indica, în concret, în ce constă omisiunea instanţei de recurs.

Art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. reglementează numai omisiunea de a examina toate motivele de recurs invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt indicate de parte, care, oricât de dezvoltate ar fi, sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care se sprijină.

Ca urmare, instanţa de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanţa de recurs să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului.

Or, nemulţumirea contestatorului faţă de considerentele instanţei de recurs şi de soluţia adoptată nu este echivalentă cu omisiunea analizării vreunui motiv de casare, pentru că instanţa a grupat şi a analizat susţinerile din recurs.

Referitor la criticile aduse cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 201 din Legea nr. 10/1995, contestatorul apreciază că ar fi fost îndeplinite condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale prevăzute de art. 29 din lege. Însă, aceste aspecte excedează analizei instanţei în acest stadiu procesual, Legea nr. 47/1992 prevăzând termenul în care poate fi exercitată calea de atac împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

4. Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei.

Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Faţă de cele ce preced, se apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare formulată nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute de textul legal, deoarece alegaţiile contestatorului nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de dispoziţiile citate, instanţa de recurs apreciind în mod corect, în raport de actele şi lucrările dosarului, faptul că recursul reclamantului este nefondat, pentru considerentele expuse în decizia atacată.

5. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, reţinând că nu este incidentă ipoteza invocată de contestator, reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1985 din 16 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pronunţate în Dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2019.

GGC - GV