Audit institution's refusal to issue average income certificate for pension update quashed as legally unfounded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond.

1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 25.07.2016, pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, obligarea acesteia la emiterea unei adeverinţe care să cuprindă media veniturilor lunare realizate, cu caracter permanent, ale unui director al Camerei de Conturi aflat în activitate, cu aceeaşi vechime şi nivel de salarizare.

Ulterior, la data de 22.08.2016, reclamantul a formulat cerere modificatoare a acţiunii, prin care a chemat în judecată şi Casa Judeţeană de Pensii Argeş, solicitând obligarea Curţii de Conturi a României să comunice adeverinţa cu datele necesare actualizării pensiei către Casa Judeţeană de Pensii Argeş şi obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii de pensionare.

1.2. Prin încheierea de şedinţă din 15 noiembrie 2016, Curtea a disjuns capătul de cerere formulat de reclamant în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Argeş, având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensie, reţinând că acest capăt de cerere este subordonat jurisdicţiei asigurărilor sociale, potrivit art. 152 - 153 din Legea nr. 263/2010.

A dispus formarea unui nou dosar, acordând termen la 15.11.2016 pentru soluţionarea acestuia.

1.3. Prin Sentinţa civilă nr. 222 din 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel Piteşti a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României şi a obligat pârâta să emită adeverinţă cu datele necesare actualizării pensiei de serviciu a reclamantului şi să o transmită Casei Judeţene de Pensii Argeş.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 din C. proc. civ., pârâta Curtea de Conturi a României a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a precizat că înţelege să critice hotărârea din perspectiva prevederilor art. 51 din Legea nr. 94/1992, text introdus de pct. 2 al art. I din Legea nr. 7/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

Contrar susţinerilor intimatului-reclamant, acesta nu a beneficiat de pensia de serviciu ulterior abrogării textelor de lege care prevedeau acest drept pentru controlorii financiari/auditorii publici externi, în baza hotărârilor judecătoreşti pronunţate în Dosarele nr. x/2011 şi nr. y/2011.

Iniţial, dreptul la pensie al reclamantului a fost stabilit prin Decizia nr. 317395/15.09.2009, în cuantum de 6.522 RON.

Ulterior, la 20.08.2010, Casa Judeţeană de Pensii Argeş a recalculat drepturile decurgând din pensie, conform Legii nr. 119/2010 coroborată cu Legea nr. 19/2000, stabilind un drept la pensie în cuantum de 2.266 RON. Prin Sentinţa civilă nr. 617/2011 pronunţată de Tribunalul Argeş a fost admisă contestaţia reclamantului împotriva deciziei şi a fost obligată Casa Judeţeană de Pensii Argeş la menţinerea pensiei de serviciu stabilite iniţial. Prin Decizia din 07.07.2011, Casa Judeţeană de Pensii Argeş a stabilit din nou pensia la 6.522 RON.

Ulterior, prin Decizia din data de 22.07.2011, Casa Judeţeană de Pensii Argeş a revizuit dreptul la pensie al intimatului-reclamant, stabilindu-se un drept la pensie în cuantum de 2.266 RON. Prin Sentinţa civilă nr. 2353/2011, Tribunalul Argeş a admis contestaţia reclamantului, a anulat decizia de revizuire şi a obligat Casa Judeţeană de Pensii Argeş la a menţine în plată pensia de serviciu stabilită iniţial. Prin Decizia din 03.04.2012, Casa Judeţeană de Pensii Argeş a stabilit din nou pensia la cuantumul de 6.522 RON.

Aceste aspecte au fost avute în vedere la emiterea Adresei nr. x/15.06.2016 a Direcţiei Resurse Umane şi Salarizare din cadrul Curţii de Conturi, prin care s-a răspuns cererii intimatului-reclamant cu privire la eliberarea adeverinţei pentru actualizarea pensiei de serviciu.

Astfel, prima instanţă nu a observat că intimatul-reclamant nu are vocaţie la pensia de serviciu, astfel cum este reglementată de art. 51 din Legea nr. 94/1992, pentru că beneficiul legii nu se aplică pensiilor de serviciu stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive/irevocabile.

Intimatul-reclamant este beneficiarul unei pensii de serviciu urmare a unor hotărâri judecătoreşti puse în aplicare prin emiterea deciziilor Casei Judeţene de Pensii Argeş.

3. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că susţinerile recurentei-pârâte nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., neindicându-se, în concret, modalitatea în care instanţa a încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

Pe fond, intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că în mod corect instanţa a reţinut că nu beneficiază de pensie de serviciu în baza unei hotărâri judecătoreşti, ci în temeiul legii. Astfel, refuzul recurentei de a-i rezolva cererea este total nejustificat.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat.

4.1. Preliminar, faţă de susţinerile recurentei-pârâte formulate la acest termen de judecată, prin care a solicitat a se reţine, ca motiv de ordine publică, necompetenţa materială de soluţionare a acţiunii pe fond, Înalta Curte constată că aspectul competenţei materiale a primei instanţe, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect refuzul pârâtei Curtea de Conturi a României de eliberare a adeverinţei solicitate de reclamant, nu a fost contestat în faţa primei instanţe şi, de altfel (deşi nu ar fi prezentat nicio relevanţă), nici prin cererea de recurs ce face obiectul prezentei analize.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Deci, excepţia necompetenţei, în acest caz materială, nu poate fi invocată de instanţa de control judiciar şi nici de partea interesată direct în calea de atac.

Acest aspect ar fi putut fi invocat ca motiv de recurs numai în condiţiile în care una dintre părţi sau instanţa, din oficiu, ar fi invocat excepţia necompetenţei materiale şi prima instanţă ar fi respins-o sau ar fi omis a se pronunţa asupra acesteia.

De altfel, Înalta Curte constată că prima instanţă, în raport cu obiectul acţiunii reclamantului astfel cum a fost modificată, a disjuns capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Argeş, având ca obiect obligarea acestei pârâte la emiterea unei noi decizii de pensie, reţinând că acest capăt de cerere este subordonat jurisdicţiei asigurărilor sociale, potrivit art. 152 - 153 din Legea nr. 263/2010.

Instanţa de fond a reţinut spre competentă soluţionare cererea reclamantului A. de obligare a pârâtei Curtea de Conturi a României la emiterea adeverinţei cu datele necesare la casa de pensii, capăt de cerere circumscris sferei contenciosului administrativ - refuz soluţionare cerere/obligare emitere act administrativ - în privinţa căruia pârâta Curtea de Conturi nu a invocat excepţia necompetenţei materiale.

4.2. Înalta Curte apreciază a fi nefondate susţinerile recurentei-pârâte, neputându-se reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Reclamantul A. a solicitat, prin cererea înregistrată la Curtea de Conturi a României sub nr. x/27.05.2016, eliberarea documentelor necesare pentru actualizarea pensiei de serviciu.

Prin Adresa nr. x/15.06.2016, Curtea de Conturi i-a comunicat refuzul soluţionării favorabile a cererii.

În cuprinsul adresei de răspuns, au fost invocate dispoziţiile art. 51 alin. (17) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, modificată şi completată prin Legea nr. 7/2016, potrivit cărora "Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile sau, după caz, al hotărârilor judecătoreşti definitive.".

Înalta Curte constată că adresa menţionată exprimă, în mod neîndoielnic şi explicit, refuzul autorităţii publice de a soluţiona cererea reclamantului.

Astfel, acest înscris, având natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, poate fi atacat în condiţiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia

"(...) se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. (...)".

În cazul refuzului nejustificat, deşi există un înscris ce conţine exprimarea explicită a autorităţii de a nu soluţiona cererea, valabilitatea acestuia este analizată în cadrul acţiunii prin care persoana vătămată solicită obligarea autorităţii la efectuarea prestaţiei ce i-a fost refuzată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Definiţia excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 şi constă în exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând administraţiei publice, prin încălcarea dreptului şi libertăţilor ale cetăţenilor.

Potrivit definiţiei dreptului vătămat, dată de lit. o) a aceluiaşi articol, dreptul vătămat este orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ.

4.3. În ceea ce priveşte refuzul eliberării adeverinţei, constată instanţa de recurs că, potrivit art. 1 - 6 din O.G. nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale,

"Art. 1. - Autorităţile publice centrale şi locale eliberează certificate şi adeverinţe numai în cazurile în care situaţiile sau datele a căror confirmare se cere rezultă din documentele deţinute de acestea.

Art. 2. - (1) Prin certificat în sensul prezentei ordonanţe se înţelege documentul prin care se confirmă exactitatea sau realitatea unui fapt ori se atestă o anumită calitate în vederea valorificării anumitor drepturi de către persoana care solicită eliberarea acestuia.

(2) Prin adeverinţă în sensul prezentei ordonanţe se înţelege documentul prin care se atestă un drept sau un fapt.

Art. 3. - (1) Certificatele şi adeverinţele se eliberează numai la cererea scrisă a persoanei sau a persoanelor îndreptăţite ori a mandatarului acestora şi numai în situaţia în care confirmarea, respectiv atestarea dreptului sau faptului, le privesc în mod direct.

(2) În cazurile în care reglementările legale în vigoare permit eliberarea certificatelor şi a adeverinţelor fără prezentarea cererii scrise, eliberarea acestora se face ca atare.

(3) Certificatele şi adeverinţele pot fi eliberate şi mandatarului persoanei sau persoanelor îndreptăţite.

Art. 4. - (1) Autorităţile publice centrale şi locale care eliberează certificate şi adeverinţe vor reţine copii de pe documentele eliberate.

(2) Certificatele şi adeverinţele se semnează de către conducătorul autorităţii publice centrale sau locale ori de către împuterniciţii acestuia, se înregistrează şi se datează, după care se aplică ştampila instituţiei.

Art. 5. - Certificatele şi adeverinţele eliberate vor conţine, în mod obligatoriu, pe lângă situaţiile sau datele a căror confirmare sau atestare se solicită, şi menţionarea documentului din care rezultă acestea.

Art. 6. - În cazul în care eliberarea certificatelor şi a adeverinţelor este supusă plăţii anticipate a unor taxe stabilite prin reglementări legale, în cuprinsul acestora se va face menţiune cu privire la sumele încasate, precum şi la modalitatea de plată."

Dispoziţiile acestui act normativ stabilesc condiţiile de eliberare, la cererea persoanelor interesate, a certificatelor sau adeverinţelor, documente care atestă o stare de fapt sau un drept care reiese din evidenţele autorităţilor publice.

Adeverinţele nu produc prin ele însele efecte în privinţa drepturilor individuale ale solicitantului.

De asemenea, legea nu impune autorităţii căreia i se adresează cererea de eliberare a adeverinţei să analizeze dacă solicitantul, pe baza adeverinţei, va beneficia sau nu de anumite drepturi/beneficii.

4.4. În cauză, Înalta Curte, în raport cu situaţia de fapt iterată prin cererea de recurs (expusă la pct. 2 al prezentei decizii), apreciază că intimatul-reclamant, beneficiar al unei pensii emise în baza unei adeverinţe eliberate tot de Curtea de Conturi a României (Adeverinţa nr. x/03.07.2009 pentru stabilirea pensiei de serviciu a controlorului financiar sau auditor public extern conform Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, cu modificările şi completările ulterioare - depusă la dosar fond) are dreptul de a primi adeverinţa solicitată pentru a o folosi în protejarea eventualelor sale drepturi (în cauză, dreptul la pensie/reactualizare pensie) şi, totodată, a făcut dovada legitimităţii interesului său în eliberarea acestei adeverinţe.

Prezentul litigiu, după cum s-a reţinut mai sus, nu poate avea ca obiect stabilirea dreptului intimatului-reclamant A. la pensia de serviciu/recalcularea pensiei de serviciu, ci priveşte refuzul recurentei-pârâte de a elibera o adeverinţă la cererea persoanei interesate, adeverinţă care să ateste anumite date care reies din evidenţele sale.

4.5. În aceste condiţii, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-pârâte Curtea de Conturi a României, care, atât prin adresa de răspuns la cererea intimatului-pârât, cât şi prin cererea de recurs, face aprecieri asupra dreptului intimatului-reclamant la pensia de serviciu, în raport cu litigiile purtate cu Casa Judeţeană de Pensii Argeş şi cu deciziile emise de aceasta sau de instanţele judecătoreşti, nu pot fi reţinute.

Eventuala vocaţie a intimatului-pârât A. la beneficiul pensiei de serviciu/la recalcularea pensiei de serviciu excedează competenţei recurentei-pârâte şi analizei instanţei de contencios administrativ, putând fi invocată/contestată în faţa instanţei competente.

De altfel, capătul de cerere privind obligarea Casei Judeţene de Pensii Argeş la recalcularea pensiei intimatului-pârât a fost disjuns, fiind subordonat jurisdicţiei asigurărilor sociale.

Astfel, refuzul recurentei-pârâte, de rezolvare a cererii intimatului-pârât şi de eliberare a adeverinţei solicitate, în raport cu dispoziţiile legale mai sus reţinute, este unul nejustificat.

4.4. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinţei nr. 222 din 15 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2019.

GGC - GV