Suspension of tax assessment enforcement requires well-justified case absent prior appellate rejection of legality challenge

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.04.2017, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.07.2016 şi a efectelor acesteia până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, în ce priveşte suma de 961,040 RON, reprezentând accesorii aferente TVA suplimentară.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3435 din 3 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamantei, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.07.2016 emise de în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/39.07.2016 în ce priveşte suma de 961.040 RON reprezentând accesorii aferente TVA suplimentară până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2017

A obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

2. Cererile de recurs

Împotriva acestei hotărâri, au formulat recurs ambele pârâte.

2.1. Recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

A susţinut recurenta că instanţa de fond a apreciat eronat că ar fi îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ.

Existenţa unei îndoieli cu privire la prezumţia de legalitate a actelor atacate a fost motivată superficial, condiţia cazului bine justificat fiind îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului, ceea ce nu este cazul în speţă.

S-a ignorat faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţiile autenticităţii şi veridicităţii, suspendarea actului constituind o situaţie de excepţie.

Referitor la cuantumul onorariului de avocat acordat, în mod eronat prima instanţă a reţinut că este proporţional cu activitatea desfăşurată de avocat, deşi nu a fost justificat de volumului şi de complexitatea cauzei, pricina fiind soluţionată la primul termen de judecată.

Astfel, se impunea ca instanţa să dispună reducerea onorariului avocaţial la un nivel rezonabil.

2.2. Recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin recursul său, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii recurate în sensul respingerii cereri de suspendare, ca neîntemeiată.

A apreciat recurenta-pârâtă că, în privinţa cazului bine justificat, instanţa de fond s-a aflat în eroare când a reţinut că stabilirea în sarcina reclamantei a unei obligaţii fiscale principale în condiţiile în care aceasta fusese stinsă prin plată ar fi o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ contestat.

Instanţa nu a avut în vedere faptul că reclamanta nu a arătat prin cererea de chemare în judecată care sunt acele motive de natură să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actelor administrative.

Stabilirea TVA suplimentară în cuantum de 2.330.836 RON şi a accesoriilor aferente în cuantum de 961.040 RON s-a făcut în baza Deciziei de impunere nr. x/29.07.2016, care reprezintă un titlu de creanţă şi care se bucură de prezumţia de legalitate, întrucât, prin Sentinţa civilă nr. 1159 din 13 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2017, a fost respinsă cererea reclamantei de anulare a deciziei de impunere.

Referitor la condiţia prevenirii unei pagube iminente, instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că reclamanta nu a făcut altceva decât să reitereze motivele de nulitate a actelor atacate. Reclamanta nu a invocat imposibilitatea concretă de a plăti sumele stabilite prin decizia de impunere, executarea unei obligaţii bugetare, stabilită printr-un act administrativ-fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate, neputând constituit, prin ea însăşi, o pagubă iminentă.

A mai susţinut recurenta că hotărârea de fond este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi în ceea ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON, pentru că nu s-a aflat în culpă procesuală faţă de intimata-reclamantă.

3. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca lipsite de interes.

A arătat intimata-reclamantă că, prin încheierea din data de 30.05.2018 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea debitoarei A. SRL şi, în temeiul art. 71 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă.

Astfel, potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului.

Pe fondul recursurilor, a solicitat respingerea acestora ca nefondate, apreciind că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 15 şi art. 14 din Legea nr. 554/2004.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentele-pârâte şi a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că recursurile, întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt fondate.

4.1. În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a recursurilor invocată de intimata-reclamantă din perspectiva deschiderii procedurii generale de insolvenţă a societăţii şi a suspendării de drept a măsurilor de executare silită, Înalta Curte reţine că interesul este folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, respectiv oricare din formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.

Interesul trebuie să fie legitim, juridic, născut şi actual, să fie personal şi direct.

Or, în cauză, nu se poate reţine lipsa de interes a recurentelor-pârâte în formularea recursurilor, cel puţin din perspectiva obligării lor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON prin sentinţa recurată.

4.2. Pe fondul recursurilor, reţine Înalta Curte că obiectul acţiunii priveşte suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.07.2016 şi a efectelor acesteia până la soluţionarea definitivă a cauzei, în ce priveşte suma de 961,040 RON, reprezentând accesorii aferente TVA suplimentară.

4.3. Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile menţionate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.

4.4. Condiţiile prevăzute de lege, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.

Legea nu face distincţie între motivele de nelegalitate substanţială, de drept material, şi cele de nelegalitate procedurală, esenţial fiind, însă, ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă la nivelul aparenţelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei. Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.

4.5. Or, în cauză, referitor la condiţia cazului bine justificat, constată Înalta Curte că, în Dosarul nr. x/2017, prin Sentinţa nr. 1159 din 13 martie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei A. SRL de anulare a Deciziei de impunere nr. x/29.07.2016 emise de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, decizie de impunere ce face obiectul cererii de suspendare de faţă.

Această sentinţă, contrar aprecierilor intimatei-reclamante, are o putere de lucru judecat relativă şi constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

De asemenea, în jurisprudenţa sa constată, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că o soluţie de respingere a cererii de anulare a actului administrativ atacat reprezintă şi o confirmare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se cere şi conferă consistenţă concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 15 din Legea nr. 554/2004.

4.6. În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, a prevenirii unei pagubei iminente, nu se mai impune a fi analizată, ambele condiţii trebuind să fie îndeplinite cumulativ.

4.7. Pentru cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge excepţia lipsei de interes, va admite recursurile, va casa hotărârea recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes a recursurilor.

Admite recursurile formulate de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti împotriva Sentinţei nr. 3435 din 3 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2019.

GGC - GV