Tax Inspection Order Against Non-Subsidized Operator: Well-Justified Case for Suspension Under Administrative Law

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.12.2016, reclamanta A. SA a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, suspendarea executării Dispoziţiei nr. x din 09.11.2016 emise de pârâtă, pentru suma de 1.859.596 RON.

Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 590 din 22 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a Dispoziţiei înregistrate sub nr. x din 09.11.2016 şi a dispus restituirea cauţiunii în cuantum de 15.359,60 RON depusă de reclamantă.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. SA a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, admiterea cererii de suspendare a Dispoziţiei nr. x din 09.11.2016.

În opinia recurentei, sentinţa recurată a fost pronunţată cu greşita interpretare a normelor de drept material, având în vedere că incidenţa cazului bine justificat, adică vădita nelegalitate a Dispoziţiei nr. x, putea fi constatată de către prima instanţă de judecată, la o simplă pipăire a fondului cauzei şi fără efectuarea unor verificări incompatibile cu procedura reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Susţine recurenta că vădita nelegalitatea a Dispoziţiei nr. x e demonstrată prin aceea că Societatea nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de operatori economici reglementate de art. 3 pct. 5 din O.U.G. nr. 94/2011 pentru a putea fi supusă unei inspecţii economico-financiare şi prin aceea că actul ce a stat la baza emiterii acesteia a fost anulat, în primă instanţă, de către Tribunalul Mehedinţi.

În motivarea căii de atac, precizează recurenta că, sentinţa atacată a fost pronunţată cu greşita interpretare şi aplicare a art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, şi în ceea priveşte iminenţa producerii unei pagube ireversibile asupra A. prin punerea în executare a Dispoziţiei nr. x (incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Din motivarea sumară şi oarecum confuză a instanţei de fond, rezultă că aceasta a procedat la analizarea îndeplinirii condiţiei referitoare la producerea unei pagube iminente asupra A. prin punerea în executare a Dispoziţiei nr. x doar prin raport la faptul că actul administrativ îndeplinea, în viziunea greşită a primei instanţe, condiţiile de legalitate. Acest aspect nu a prezentat vreo relevanţă pentru instanţa fondului, atât timp cât aceasta a argumentat neîndeplinirea condiţiei pagubei iminente doar raportat la neîndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa unui caz bine justificat, iar în optica instanţei de fond "paguba presupune în mod obligatoriu producerea unui prejudiciu, prin diminuarea patrimoniului în mod nelegal."

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de chemare în judecată A. a solicitat suspendarea punerii în executare a Dispoziţiei nr. x, arătând că sunt îndeplinite atât condiţiile procedurale cât şi cele de fond prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv: Dispoziţia nr. x este un act administrativ, fiind emis de o autoritate publică; societatea a formulat plângere prealabilă împotriva Dispoziţiei nr. x, în conformitate cu prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 94/2011 raportate la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative.

A mai arătat reclamanta că, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, acesta este reprezentat de împrejurarea că Dispoziţia nr. x este rezultatul unui exces de putere săvârşit de autoritatea emitentă, DGRFP Craiova neavând posibilitatea legală de a derula o astfel de inspecţie economico-financiară la A. SA, respectiv societatea nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de operatori economici reglementate de art. 3 pct. 5 din O.U.G. nr. 94/2011 pentru a putea fi supusă, în mod legal, unui astfel de control; de asemenea, Dispoziţia de reverificare ce a stat la baza emiterii Dispoziţiei nr. x, a fost anulată, în primă instanţă, de către Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. x/2016.

Suspendarea executării Dispoziţiei nr. x este imperios necesară pentru a preveni producerea iminentă a unei pagube ireversibile constând în blocarea activităţii A., intrarea în faliment şi disponibilizarea celor 474 de angajaţi ai societăţii.

Legea contenciosului administrativ reglementează posibilitatea suspendării actelor atacate până la pronunţarea instanţei de fond, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul. Prin urmare, în acest caz, cel care ar putea suferi o pagubă iminentă ca urmare a punerii în executare a actului fiscal administrativ nelegal se poate adresa instanţei competente cu o cerere de suspendare a executării acestuia până la pronunţarea sentinţei pe fondul cauzei.

Legiuitorul, pentru a limita arbitrariul ce ar putea interveni în astfel de cauze, a definit în art. 2 alin. (1) lit. t) drept "cazuri bine justificat!' ca fiind "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; ".

Astfel, în cauza de faţă, vădita nelegalitatea a Dispoziţiei nr. x e demonstrată prin aceea că societatea nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de operatori economici reglementate de art. 3 pct. 5 din O.U.G. nr. 94/2011 pentru a putea fi supusă unei inspecţii economico-financiare şi prin aceea că actul ce a stat la baza emiterii acesteia a fost anulat, în primă instanţă, de către Tribunalul Mehedinţi.

Vădita nelegalitate a inspecţiei "economico-financiară" ce s-a desfăşurat la societatea recurentă este evidentă. Astfel, în mod eronat s-a considerat că SC A. SA este un "operator economic" ce intră sub incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 94/2011, în condiţiile în care societăţii nu i-au fost acordate sume de la bugetul general consolidat, respectiv nu i-au fost acordate subvenţii, transferuri, alocaţii şi alte sume asimilate acestora, pentru subvenţionarea unor produse sau susţinerea unor activităţi precum prevedeau dispoziţiile art. 3 pct. 5 şi 6 din O.U.G. nr. 94/2011.

Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie reţine că poate constitui un caz temeinic justificat emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competentei, acesta fiind şi cazul dedus judecăţii în prezenta pricină, iar constatarea acestui aspect nu necesită efectuarea unor verificări incompatibile cu procedura reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În consecinţă, în cazul de fată este îndeplinită condiţia existentei unui caz bine justificat, recurenta neîncadrându-se în niciuna dintre categoriile de operatori economici reglementate de art. 3 pct. 5 din O.U.G. nr. 94/2011 pentru a putea fi supusă unei inspecţii economico-financiare.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, se reţine că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Prejudiciul care ar urma să fie cauzat societăţii recurente prin menţinerea efectelor Dispoziţiei nr. x a cărei suspendare a executării se solicită este evident, fiind unul material, viitor şi previzibil, fiind pe deplin dovedit prin înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Prin punerea în executare a Dispoziţiei nr. x, s-ar genera o diminuare a patrimoniului societăţii recurentei, care ar putea conduce la perturbarea activităţii acesteia, iar în condiţiile în care această consecinţă este cauzată de un act administrativ în privinţa căruia a fost răsturnată prezumţia de legalitate, prin anularea lui, diminuarea respectivă nu mai are caracter prezumat legal, astfel că şi această condiţie este îndeplinită.

Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va admite cererea, cu consecinţa suspendării executării actului administrativ atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de SC A. SA împotriva Sentinţei nr. 590 din 22 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, admite cererea şi dispune suspendarea executării Dispoziţiei obligatorii nr. x din 9.11.2016 emisă de pârâtă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2018.

GGC - ED