Partial quash of excise authorization suspension upheld on retrial for measure sustained on the merits

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi înregistrată sub nr. x/2017, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, suspendarea efectelor Deciziei nr. 115 din 21.12.2016, emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate până la soluţionarea pe fond a cererii de anulare a deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată.

Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 94 din 26 aprilie 2017, Curtea de Apel Constanţa a admis acţiunea promovată în contencios administrativ de reclamanta A. SA în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate prin Administraţia Finanţelor Publice Constanţa, a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 115/2016 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate până la soluţionarea instanţei de fond.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 din C. proc. civ., pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, sau, în subsidiar, rejudecând cauza, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Susţine recurentul că, din considerentele hotărârii judecătoreşti nu rezultă că, la pronunţarea acesteia, instanţa a analizat apărările formulate de pârât prin întâmpinare.

În opinia recurentului, instanţa de fond a nesocotit apărările formulate de pârât, lipsind astfel hotărârea de indicarea elementelor care atrag criticile şi în raport de care trebuie să fie formulat recursul.

Precizează recurentul că, deşi la dosarul cauzei se regăsesc mai multe înscrisuri, din analiza hotărârii judecătoreşti rezultă că instanţa de fond a analizat selectiv aceste înscrisuri, respective a extras anumite informaţii din acestea.

Mai mult decât atât, cu toate că definiţia cazului bine justificat face referire, cât se poate de clar, la împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, precizează recurentul că instanţa de fond nu a redat vreun text de lege din care să rezulte obligaţia Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate de a acorda un termen de natura celui invocat de reclamantă şi însuşit de instanţa de fond. Altfel spus, instanţa de fond a imputat Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate faptul că nu a dat curs solicitării reclamantei, de acordare a unui termen rezonabil, în condiţiile în care o astfel de reglementare nu există.

În ceea ce priveşte condiţia privind prevenirea unei pagube iminente, susţine recurenta că, instanţa de fond s-a limitat să constate că şi aceasta este îndeplinită, întrucât prin respingerea cererilor de reautorizare şi revocare a autorizaţiilor de antrepozit fiscal, petenta este împiedicată să-şi desfăşoare activitatea în condiţiile în care procesul de producţie-îmbuteliere utilizează mărfuri perisabile. În opinia recurentului, instanţa de fond a procedat la constatarea îndeplinirii celei de a doua condiţii de către reclamantă, limitându-se, în considerentele hotărârii, la simple aprecieri, fără însă a indica/a face referire, în concret, la dovezi din care să rezulte aspectele pe acre le-a reţinut, de natură să conducă la convingerea instanţei în raport de soluţia pronunţată.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea efectelor Deciziei nr. 115 din 21.12.2016, emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate până la soluţionarea pe fond a cererii de anulare a deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată.

Instanţa de control judiciar reţine, contrar celor susţinute de recurent, că hotărârea recurată respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei în pronunţarea soluţiei.

Înalta Curte reţine că în cauză nu au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, iar hotărârea recurată satisface exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul fondului analizând în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a condus la soluţia pronunţată.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea nr. 554/2004 prevede în art. 14 şi 15 atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Îndeplinirea celor două condiţii este verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanţă.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În jurisprudenţa sa, Înalta Curte a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare) etc.

În prezenta cauză, prin sentinţa ce formează obiectul recursului, prima instanţă a dispus suspendarea executării efectelor Deciziei nr. 115 din 21.12.2016, emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate până la soluţionarea pe fond a cererii de anulare a deciziei atacate.

Prin Sentinţa nr. 261/CA din 4 decembrie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, a admis acţiunea promovată în contencios administrativ şi fiscal de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, a anulat Decizia nr. x din 27.02.2017 de respingere a plângerii precum şi în parte Decizia nr. 115 din 21.12.2016 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, în ceea ce priveşte respingerea cererilor de reautorizare din 24.06.2016 şi revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal nr. x din 23.12.2003, nr. x din 23.12.2003, nr. x din 23.12.2003 şi x din 23.12.2003 - art. 1 şi 2., a menţinut Decizia nr. 115 din 21.12.2016 în ceea ce priveşte revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. x din 23.12.2003 - art. 3.

Soluţia instanţei de fond de admitere în parte a acţiunii în anularea Deciziei nr. 115 din 21.12.2016, emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate (în ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. 1 şi 2 din Decizia amintită) a cărei suspendare se solicită în prezenta cauză conferă consistenţă concluziei că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, iar prin anularea în parte a acesteia, aparenţa de drept a fost consolidată.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, această noţiune are în vedere producerea unui prejudiciu, or, prin măsura dispusă, de respingere a cererilor de reautorizare şi revocare a autorizaţiilor de antrepozit fiscal, intimata-reclamantă este împiedicată să-şi desfăşoare activitatea în condiţiile în care procesul de producţie/îmbuteliere utilizează mărfuri perisabile.

Referitor la măsura dispusă la pct. 3 din Decizia nr. 115 din 21.12.2016, emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, Înalta Curte reţine că, în cauză, prin Sentinţa nr. 261/CA din 4 decembrie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a menţinut Decizia amintită în ceea ce priveşte revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. x din 23.12.2003. Astfel măsura suspendării executării acestui act administrativ ar fi produs efecte până la momentul pronunţării primei instanţe în privinţa acţiunii în anulare.

În jurisprudenţa sa constată, secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că o soluţie de respingere/admitere a cererii de anulare a actului administrativ atacat reprezintă şi o confirmare/infirmare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se cere şi conferă consistenţă concluziei că, în cauză, este/nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., se impune admiterea recursului formulat de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, casarea în parte a sentinţei recurate cu consecinţa respingerii cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 115 din 21.12.2016 în ceea ce priveşte măsura dispusă la punctul 3 din decizia amintită, urmând a fi menţinute, în rest, celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate împotriva Sentinţei nr. 94 din 26 aprilie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de contencios administrativ.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, respinge cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 115 din 21.12.2016 în ceea ce priveşte măsura dispusă la punctul 3 din decizia amintită.

Menţine în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2018.

GGC - ED