Retrocession of national minority property: failure to prove legal succession under O.U.G. 83/1999 and the binding effect of prior res judicata on entity continuity

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Tribunalului Harghita, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.04.2015, reclamanta A. din Ciuc a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, anularea Deciziei nr. 518 din 27.01.2015 şi obligarea pârâtei la restituirea în natură sau, dacă nu este posibil, la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în măsuri compensatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013.

Prin Sentinţa nr. 1.590 din 13 octombrie 2015, Tribunalul Harghita a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 32 din 29 martie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta A. din Ciuc, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii şi anularea Deciziei nr. 518 din 27.01.2015 emisă de pârâtă.

Criticile recurentei-reclamante au vizat, în esenţă următoarele aspecte:

- motivarea sentinţei recurate se bazează pe considerentele Deciziei nr. 330/R/2002 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, deşi această hotărâre judecătorească nu are efecte de autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, întrucât nu exista tripla identitate prevăzută de lege, iar respectiva hotărâre nu îi este opozabilă, nefiind comunicată recurentei-reclamante;

- instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 17 din Decretul nr. 115/1938, potrivit cu care înscrierea în cartea funciară este constitutivă de drepturi;

- instanţa de fond nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999, în condiţiile în care recunoaşterea continuităţii recurentei-reclamante se dispusese prin Sentinţa civilă nr. 1321 din 13.06.2002 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc prin care s-a stabilit că reclamanta este una şi aceeaşi persoană juridică cu persoana juridică A. din Ciuc menţionată în Legea nr. 765 din 28.09.1946.

Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, potrivit art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă de la 22.03.2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 20 septembrie 2018, completul de filtru a apreciat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 486 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul declarat fixând termen de soluţionare în şedinţă publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă A. din Ciuc a supus controlului de legalitate, în condiţiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, Decizia nr. 518 din 27.01.2015 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor imobile prin care s-a respins cererea de retrocedare depusă de către A. din Ciuc, având ca obiect imobilul situat în Miercurea-Ciuc, str. x, identificat prin CF nr. x al localităţii Jigodin, nr. top. x, cu o suprafaţă totală de 7704 mp, având în vedere că imobilul solicitat a fost proprietatea C. Ciuc (Judeţului Ciuc).

Pentru a emite această decizie, s-a reţinut că cererea de retrocedare nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 83/1999, imobilul solicitat la retrocedare fiind proprietatea C. Ciuc, la momentul preluării, iar la data soluţionării cererii de retrocedare, imobilul se află în proprietatea statului român.

Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate, reţinând, în esenţă, că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada calităţii de continuator juridic al persoanei juridice "A. din Ciuc", astfel că nu justifică o calitate de persoană îndreptăţită la restituire.

Soluţia instanţei de fond este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.

Efectuând propria evaluare a materialului probator pentru a răspunde criticilor formulate Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999 (1) "Imobilele care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989, se restituie foştilor proprietari în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

De asemenea, conform art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ "Prin comunitatea minorităţilor naţionale se înţelege entitatea juridică de drept privat, constituită şi organizată potrivit legii române, care reprezintă interesele cetăţenilor unei comunităţi ale unei minorităţi naţionale ce a deţinut în proprietate imobile preluate în mod abuziv şi care dovedeşte că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat. Recunoaşterea continuităţii entităţii juridice de drept privat care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate se face de către instanţa judecătorească ce a autorizat funcţionarea acesteia, în condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare" iar potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 "Sunt îndreptăţite, în sensul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, echivalent: (...) c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptăţirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă, precum şi partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă şi-au reluat activitatea în condiţiile legii."

În speţă, din analiza extrasului de carte funciară rezultă că imobilul a cărui restituire se solicită a fost proprietatea C. Ciuc. Potrivit art. 2 şi 6 din Legea nr. 765/1946, Statul Român a retrocedat bunurile imobile urbane clădite şi neclădite ale C. Ciuc, înscrise în cartea funciară în deplină proprietate şi folosinţă persoanei juridice "A. Ciuc".

Instanţa de control judiciar reţine că problema de drept în dispută este prezentată de stabilirea calităţii recurentei-reclamante de persoană îndreptăţită la restituire din perspectiva art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999 cu referire la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în sensul constatării continuităţii juridice în persoana recurentei-reclamante a entităţii juridice "A. din Ciuc".

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că Legea nr. 765/1946 face referire la două entităţi juridice cu denumirea "A. din Ciuc" respectiv persoana juridică A. din Ciuc reconstituită prin Legea nr. 144/1934 în patrimoniul căreia s-au retrocedat în deplină proprietate şi folosinţă, bunurile identificate în art. 2 - 6 din Legea nr. 765/194, având calitatea de proprietar şi o regie comercială înfiinţată conform art. 7 din Legea nr. 765/1946 sub aceeaşi denumire, având calitate de persoană juridică de drept public, fiind înfiinţată pentru administrarea patrimoniului persoanei juridice "A. din Ciuc".

Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că prin probele administrate în cauză a făcut dovada că este continuatoarea entităţii juridice A. din Ciuc menţionată de Legea nr. 765/1946 nu pot fi primite întrucât, pe de o parte Sentinţa civilă nr. 1321 din 13.06.2002 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în Dosarul nr. x/2002, invocată de recurenta-reclamantă, nu lămureşte dacă recurenta-reclamantă este aceeaşi persoană juridică cu A. din Ciuc reconstituită prin Legea nr. 144/1934 sau cu persoana juridică cu aceeaşi denumire înfiinţată conform art. 7 din Legea nr. 765/1946, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din considerentele sus arătate, Legea nr. 765/1946 face referire la două entităţi juridice cu aceeaşi denumire, dar cu statut juridic diferit.

Pe de altă parte, din probele administrate în cauză, rezultă că recurenta-reclamantă a fost înfiinţată în baza art. 28 alin. (1), (2), (3) şi 4 din Legea nr. 1/2000 potrivit cu care:

"(1) În vederea organizării exploatării terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege şi a determinării responsabilităţilor cu privire la exploatarea lor, persoanele îndreptăţite se vor constitui, în baza acestei legi, în formele asociative iniţiale de composesorat, păduri grănicereşti, devălmăşie de moşneni, obşti nedivizate de răzeşi etc.

(2) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi un comitet ad-hoc va solicita judecătoriei în a cărei rază teritorială sunt situate terenurile, pe baza certificării dreptului de proprietate sau de moştenire de către comisiile locale, autorizarea formelor asociative de administrare şi de exploatare a terenurilor forestiere.

(3) Comitetul ad-hoc va prezenta judecătoriei, o dată cu cererea şi cu certificatul eliberat de comisia locală, un statut autentificat de notarul public, în care se vor stabili structura acestora, organele de conducere, modul de exploatare a terenurilor forestiere, în condiţiile legii, drepturile şi obligaţiile membrilor, răspunderi, sancţiuni, modul de dizolvare, precum şi alte prevederi specifice.

(4) Prin hotărâre judecătorească formele asociative de exploatare în comun, constituite în condiţiile şi cu respectarea regimului silvic prevăzut de lege, dobândesc calitatea de persoană juridică. Hotărârea judecătorească va fi înscrisă într-un registru special ţinut de judecătorie".

Aşa fiind, în mod corect a reţinut instanţa de fond că recurenta-reclamantă este persoana juridică din anul 2000, când prin Sentinţa civilă nr. 878 din 14.04.2000 a Judecătoriei Miercurea Ciuc s-a dispus înregistrarea A. din Ciuc în Registrul special al persoanelor juridice, înscrierea persoanei juridice cu consecinţa dobândirii personalităţii juridice având ca finalitate dobândirea dreptului de administrare şi de exploatare asupra terenurilor forestiere prevăzută de art. 26 din Legea nr. 1/2000.

De altfel, chestiunea de drept a calităţii recurentei-reclamante de continuator juridic al persoanei juridice A. din Ciuc a fost tranşată în mod irevocabil prin Decizia nr. 330/R din 5.04.2002 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. x/2002, având ca obiect plângere împotriva Hotărârii nr. 9/2000 a Comisiei judeţene Harghita pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, dosar în care recurenta-reclamantă a avut calitate de intervenient în interes propriu, în sensul că recurenta-reclamantă nu este continuatoarea persoanei juridice la care se referă Legea nr. 765/1946.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, această hotărâre judecătorească se impune cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, efectul pozitiv al lucrului judecat impunându-se într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Între excepţia autorităţii de lucru judecat şi puterea de lucru judecat, există o distincţie clară. Astfel, condiţia de aplicare a autorităţii de lucru judecat presupune tripla identitate (părţi, obiect, cauză juridică) ce opreşte repetarea judecăţii, în timp ce puterea de lucru judecat impune consecvenţa în judecată.

Dată fiind identitatea între problema soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 330/R din 5.04.2002 şi chestiunea dedusă judecăţii în cauza de faţă, respectiv calitatea recurentei-reclamante de continuator juridic al persoanei juridice A. din Ciuc, instanţa este ţinută să o respecte, aceasta fiind de esenţa noţiunii de proces echitabil şi de respectare a principiului securităţii raporturilor juridice.

În legătură cu aceste critici este de remarcat şi pertinenţa argumentului invocat de prima instanţă vizând recunoaşterea anterioară de către Curtea de Apel Târgu Mureş a efectelor Deciziei nr. 330/2002, în cuprinsul Deciziei nr. 83/A din 12.02.2004, ceea ce demonstrează, odată în plus, necesitatea respectării puterii de lucru judecat a problemei dezlegate deja cu privire la calitatea de continuator juridic al persoanei juridice "A. din Ciuc".

Concluzionând asupra aspectelor analizate, întrucât recurenta-reclamantă nu a făcut dovada calităţii de continuator juridic al persoanei juridice Bunurile Private din Ciuc şi nu a justificat, astfel, calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, Înalta Curte constată că este legală Decizia nr. 518/27.01.2015 prin care autoritatea intimată a respins cererea de retrocedare.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. din Ciuc împotriva Sentinţei nr. 32 din 29 martie 2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2018.

GGC - ED